marți, 13 august 2019



Yaaaay, prima zi de ascensiune!!!

M-am trezit super-super-suuuuuper plină de energie. Sunt super entuziasmată de ascensiunea de astăzi, nu am mai urcat un patru miar de acum 4 ani de zile (ha ha, ce coincidență faină! Patru miar la patru ani :))!) și sunt foarte curioasă cum o să se manifeste răul de înălțime. Sau cine știe, poate că nu o să îl mai am. Uuuu, ar fi o surpriză fainăăă :D

Am pregătit cu toții un mic dejun copios, după care ne-am făcut repede-repejor bagajele. Eh, și aici să te ții artă! Eu deja venisem cu rucsacul aproape plin, și mai aveam de adăugat echipamentul tehnic - colțari, ham, carabe, pioleți, cască - plus un cort. Numai eu știu cum le-am îndesat de au încăput toate. Ok …. toate bune până aici! Acum mai trebuie doar să îl ridi….. omg! A pus cineva pietre în rucsacul ăsta? Abia dacă pot să îl urnesc de jos (și pot schimba un bidon de apă de 18L cu ușurință)! Cu greutatea asta trebuie să ne cărăm până sus, la refugiu? O să fie ….. cel puțin greu, dacă nu interesant :)))



Am luat un autobuz până în centrul orașului Cervinia. L-am văzut încă de dinainte ca autobuzul să ajungă  la destinație. După ce a oprit, mi-am pus repede rucsacul în spate și am alergat prin parcare, până am reușit să trec de clădiri. Uiteee-l! Matterhorn! În toată splendoarea lui! E așa de … wooow! Ah și ce frumos se vede tot lanțul muntos! Yaaay, sunt norocoasa că am prins o zi seninăăă :D

Dacă ar fi fost după mine aș mai fi rămas câteva minute în mijlocul străzii la admirat, însă e timpul de ascensiune! Așa că care ne-am deplasat spre telecabină. O să schimbăm trei pentru a ajunge la locul de plecare în traseu: Breuil-Plain Maison, Laghi Bianchi (Lacurile Albe) și Laghi Cime Bianche - Plateau Rosa. Am luat bilete doar dus, plănuim ca întoarcerea să o facem perpedes. Avem tot ce ne trebuie pentru a urca - up up and up we go :)



Tot drumul cu telecabinele am stat lipită de geam. Ah, peisajele sunt superbe! Stancă, zăpadă, creste, văi, lacuri … aaah, îmi place super super super mult aici!  Și pe măsură ce urcam din ce în ce mai sus, panorama devenea spectaculoasă. Sunt atât de multe de făcut în munții ăștia! Atâtea trasee, atâtea zile de bălăurit! Cred că și dacă aș sta o lună nu aș termina de făcut … jumătate :)))





 Ultima telecabină ne-a lăsat aproape de Refugiul Guide di Cervinio (3.480 m). Uhuuu, deja suntem sus! Aici e iarnă, frig și ceață :))) Ne-am luat rucsacii și ne-am deplasat până la partea de restaurant - punctul de plecare în aventura noastră. Aici am lăsat bagajele grele ( ce bine se simte!) și ne-am echipat corespunzător de drum. Am acoperit cu pelerine rucsacii mari - în cazul în care începea să ningă, să fie feriți de umezeală), o ultimă verificare .. și suntem gata de ascensiune!

Înainte de a ne lega în coardă, am verificat aplicația de trekking - cea care îmi permite să fac track-ul turei. Și ca să vezi … nu mergea. Uuu, un pic de panică! Am tot încercat să o pornesc, însă nu reușeam să văd nimic în ecran în cauza zăpezii - oricât aș fi încercat eu să acopăr cumva reflexiile. Aaaaa, ce pot să fac? Chiar nu vreau să plec fară să fac track-ul turei! Cea mai rapidă soluție a fost să dau o fugă rapidă până în interiorul cabanei, unde aveam vizibilitate mai mare, mai încerc încă  o dată să pornesc aplicația …. suspans, suspans … yaaay, merge! Avem semnal ! Și o să am și date la final de tură :D Cobor fericită în fața cabanei, mă leg și eu cu ei în coardă și pornim către vârf :)


Prima porțiune a traseului urmărește în ușor urcuș drumul spre pista de ski. Mergem ca mărgelele înșirate pe ață, către … încolo, că nu reușesc să văd ceva mai departe de 10 m. Din când în când se mai ridica ceața și pot întrezări pereții de zăpadă și câte un schior co cobora în viteză la vale. Uuu, îmi place, îmi place! Sper să se ridice ceața mai sus și să pot vedea peisajul :)

Când am ajuns la pista de ski, a fost necesar să o traversăm de-a latul. Eh, și aici să vezi calcule peste calcule! Oamenii veneau cu viteză dintr-o parte și cu telescaunul din cealaltă, trafic intens în ambele părți, ferestrele de trecere erau puține …. asta da sport extrem :)) Am reușit până la urma să găsim o oportunitate și am țâșnit pe partea cealaltă, fară a perturba activitatea schiorilor! Yay, continuăm drumul în siguranță :)

Nu am nevoie de altimetru ca să stiu că am depășit pragul de 3.700 m. Respirația a devenit greoaie, mișcările ceva mai încete, suflul ceva mai apăsat. Simt că oarecum mă mișc în reluare, că energia mea (și așa limitată) intra ușor-ușor pe rații de avarie. Respir mai rar și mai profund, și parcă tot nu reușesc să iau oxigenul de care am nevoie. Altitudinea își spune cuvântul :)))

Încet-încet, ceața care ne înconjoară începe să se rarefieze - ocazie cu care îmi dau seama că de fapt noi ieșim deasupra norilor. Aaaah, și ce panoramă mi se deschide în fata ochilor :) Deasupra păturii albe este un soare orbitor, se văd crestele, se vede traseul .. pot să văd inclusiv vârful pe care vom ajunge astăzi - un moțoțoi alb și grăsuț de zăpadă. Aaaa, și nelipsitul Matterhorn, cu capul ițit din nori :) Cât de faaaain!





Următoarea parte a traseului este tot pe pista de ski. Traversăm pistele și ajungeme pe un drum săpat în zăpadă, foarte bine evidențiat, tot pentru skiori. Ce ciudat este să împarți traseul de ascensiune cu oameni pe ski-uri :) Colegii mei mergeau mai în față, iar eu încercam să mențin pasul. Da, îmi este destul de greu să înaintez, datorită lipsei de oxigen. Fac tot posibilul să țin pasul cu ei :)

Am lăsat în stânga vârful Kleine Matterhorn, și am ajuns la un panou ce anunță începutul porțiunii cu crevase. Uuuu, crevase! Cele văzute prima dată au fost spectaculoase … și periculoase :) Cele de aici nu sunt vizibile, însă asta nu le face inexistente. Am mărit puterea de concentrare și am început să mergem toți pe aceleași urme. Ca să rămânem cu toții deasupra solului :)

Vedeam unde trebuia să ajungem. Vedeam vârful, vedeam traseul până la baza lui, intuiam și traseul de urcare. Muntele ăsta este mai mult un deal înalt și gras, aflat la o altitudine ce iți taie respirația .. la propriu =))) Și mi se părea atâââât de mult de mers până acolo! Sau poate oboseala lungește și distanțele de parcurs ?

Cât am mers pe porțiunea cât de cât dreaptă a fost ok, însă când am început să urcăm ușor .. parcă cineva mi-ar fi pus 10 bolovani invizibili de moară în rucsac. Și unde a dispărut tot oxigenul din aer? Sunt încă pe Pământ, da, nu m-am teleportat pe altă planetă :))? Hmmmm, de data asta întâlnirea cu altitudinea nu a fost atât de prietenoasă că acum 4 ani de zile. Însă nu renunț eu așa de ușor :)




Primul popas mai lung l-am făcut înainte de începutul urcușului serios. Am profitat de moment să îmi trag sufletul (pfuai, dar greu se mai respiră pe aici!), să pap ceva dulce și să îmi evaluez starea. Nu simt oboseală fizică, însă sunt lipsită de energie, ca în filmele cu Tom și Jerry când Tom e “ciuruit” și după aceea bea apă,  picurând din toate părțile.  Nu vreau să renunț (mai am un pic până în vârf, știu că pot! Știu că poooooot!), dar am anunțat colegii că nu sunt în cea mai bună formă de zbenguit pe poteci. Au fost înțelegători și au spus că o să mergem un pic mai încet. Yaay, e bine când ai susținere :)

După multe dulciuri și niște apă ne-a reluat legătura în coardă și am început “asaltul” final. Mă mișcam oarecum în reluare, mergeam destul de greu, simțeam că toată energia mea se scurge la fiecare pas. E incredibil ce poate să facă altitudinea! Traseul nu prezintă nici o dificultate tehnică, înclinația e super ok, și eu merg ca melcul în reluare cu frâna de mână trasă :))) Am aplicat tactica ce a mers până acum în asemenea situații - și anume concentratul pe pasi și cadențarea acestora. Un-doi-trei-patru! Un-doi (pauză de inspirat!) trei-patru (haaa! Expirare profundă). Hmmmm, hai că merge!

Ultimul popas l-am făcut înainte de ultimul urcuș. M-am tolănit în zăpadă și am mai luat ceva dulce la bord.Ah, ce frumos se vede de aici! A intrat Matterhorn-ul în nori, însă  peisajula rămas la fel de fain și impresionant. Ce bine că pentru fotografii nu e nevoie de prea multă mișcare =))))



Până pe vârf am mai făcut câteva minute. Părăsim “dealul” și ajungem pe o “culme” îngustă, străjuită de prăpăstii în ambele părți. Și ăsta e vârful  - nemarcat în nici un fel. Yaaay, am ajuns pe Breithorn West (4.164 m)! Mi-am scos limba de doi coți la urcare, am rămas fară energie și fară respirație, însă am reușiiiit!

Am poposit aproximativ un sfert de oră pe vârf, așteptând să se deplaseze un nor care a ajuns și el o dată cu noi. Am făcut câteva fotografii, am vorbit cu alți oameni prezenți acolo (erau niște alpiniști din Korea! Wow!), iar răbdarea ne-a fost recompensată cu o fereastră parțială de câteva secunde, în care am putut admira crestele învecinate. Aaaaaaah, e așa de supeeeeer! Și uite,  de aici pot să văd și cabana Margherita, unde am mers acum 4 ani de zile! Waaaaa,e geniaaaaal :) Mă simt așa de norocoasa că am ajuns aici :)









Am cedat locul altor alpiniști care urcau și am început traseul de întoarcere. Hmmm, parcă e mai ușor la coborâre, că ajută și gravitația :))) Am coborât vârful, am traversat porțiunea de crevase .. și Cornel a propus să mergem și pe Kleine Matterhorn (3.883 m), să vedem panorama și din acel punct. De unde suntem noi, pe Kleine se poate ajunge doar urcând niște scări  - pentru că pe vârf se poate ajunge cu telecabina. Yap, se urca la  această altitudine direct din Zermatt. Și nu oricum, ci în cabine căptușite cu cristale Swarowsky :D

Deși drumul până la Kleine este relativ plat, l-am resimțit din plin. A început să își facă simțită prezența și durerea de cap asociata răului de altitudine, și mă mișc și mai încet. Dar heeeei, încă mă mișc :D Când am ajuns la pasarela de acces în telecabina și am luat un loc, am simțit că s-a coborât o tonă de bucurie în corp. Aaah, ce bine e să stai jos! Odihnă, odihnă, cât de mult mi-ai lipsit! La cum mă simt, zici că am alergat un maraton =)))

Din păcate partea de telecabina era închisă, așa că nu am putut urca sus să vedem panorama. Eh, asta e! Am mai băgat ceva dulce și am pornit-o pe același drum de întoarcere. Era aproximativ ora 16 și eram singurii oameni de pe traseu. Toate pistele de ski erau goale, iar italienii deja începuseră să bage ratrack-urile să niveleze zăpada pentru a doua zi. Era fascinant de urmărit toată operațiunea - pistele o dată ciufulite erau acum la dungă, pregătite pentru o nouă tură de skiori. Din respect pentru munca oamenilor, am mers cât am putut mai mult pe marginea potecii, suficient însă să nu o luăm la vale =))))

M-am bucurat super mult când am ajuns la refugiu. Yaaaaay, am terminat cu bine prima ascensiune! Și încă mai am zâmbet pe față :D Pentru a sărbători, am luat de la bar o ciocolată fierbinte cu extra frișcă. Aaaaaaa, divin! A fost extraordinară! Adică …. se vede pe fața mea =)))





Ultimul hei-rup pe ziua de astăzi este să coborâm la locul de campare și să ne punem corturile. Am luat în spate rucsacii monstruoși (heeeeei-rup!), ne-am luat la revedere de la platou și am coborât până la Refugiul Theodul (3.317 m), unde am pus corturile în vecinătatea acestuia, într-o porțiune fară zăpadă. Mâine de dimineața când ne trezim, avem direct panorama cu Matterhorn-ul :)))
După ce am făcut ceva de mâncare la primus și am luat cina, am simțit nevoia să mă duc la refugiu (care e un fel de cabană - cu restaurant, loc de cazare, baie indoor - o minunăție!) și să beau un cappuccino. Nu pot să descriu senzația de bucurie pe care mi-a dat-o lichidul acela cald din ceașcă! E cel mai bun cappuccino băut vreodată, ever :))))
Deși am coborât sub primul prag de rău de altitudine, încă mai am durerea de cap - și este destul de puternică. Noroc că am luat cu mine niște pastile de durere, o să le folosesc mai pe seară, pentru a putea dormi.  Mâine avem de făcut un traseu lung și frumos până la Hornli Hutte, la baza Matterhorn-ului. 

Abia așteeeeept :D

Detalii tură:
________________________________________________________
Când: iulie 2018
Durată: 1 zi (a doua zi din concediul 2018)
Parteneri de tură: Emilia, Cornel
Traseu: Cervinia - Plateau Rosa (3.480 m)  (cu telecabina, se schimbă 3 telecabine pentru a ajunge pe platou)
Refugiul Guide di Cervinio (3.480 m) - Vârful Breithorn West (nemarcat! traseul urmărește în prima parte pârtiile de ski, durată traseu 4 h 40 min , lungime traseu 5.50 km)
Vârful Breithorm West - Vârful Kleine Matterhorn (3.883 m) (nemarcat, durată traseu 2h, lungime traseu 3 km)
Vârful Kleine Matterhorn - refugiul Guide di  Cervinio (nemarcat, se merge pe pârtiile de ski, durată traseu 1 h, lungime traseu 3.2 km)
Model traseu: circuit
Punct plecare:refugiul Guide di  Cervinio
Punct sosire: refugiul Guide di  Cervinio
Dificultate traseu: mediu, din prisma diferenței de altitudine. Traseul nu prezintă dificultăți tehnice.
Durată totală traseu: 8h, cu toate pauzele incluse
Lungime traseu:  11.7 km
Altitudine minimă/maximă:  3.480 m(refugiul Guide di  Cervinio)/ 4.164 m (Vf Breithorn West) 
Urcare/coborâre:  +740 m/ -740 m
Stare marcaj: traseul este nemarcat!
Surse de apă:  refugiul Guide di  Cervinio și stația de telecabină de la Kleine Matterhorn. Ah, și dacă vreți să topiți, este zăpadă peste tot :)
___________________________________________________________

Traseul pe hartă:


Elevația traseului:

Traseul pe Google Maps:




Informații utile:
Camping-ul Glair este accesibil cu mașina (aproximativ 500 m de la șoseaua principală). Vă puteți pune cortul (are o locație special amenajată pentru cort) sau puteți să stați la una din rulote. Camping-ul are baie cu duș, apă caldă și toalete. În zona de corturi există o mică chiuvetă cu apă rece de unde vă puteți aproviziona.
Tot la camping veți găsi și orarul autobuzelor spre Cervinia.


Link-uri utile:
Camping Glair - adresă, preƫuri, facilităţi
Bilete la telecabina din Zermatt, ce ajunge pe Kleine Matterhorn 

Cati :) marți, 13 august 2019 0 comentarii

0 comments :

Trimiteți un comentariu

  • Urmărește-mă:
  • RSS
  • Facebook
  • Youtube