joi, 1 septembrie 2016


Se doarme bine în Sevilla ... dar puțin, extrem de puțin. De fapt, cred că dormitul puțin devenit un laitmotiv al acestui concediu – indiferent de ce facem și unde mergem, mai mult de 4-5 ore pe noapte nu reușim să închidem ochii. So much to do, so little time! Cred că după ce mă întorc în România o să îmi iau un alt concediu, mai mic, să mă odihnesc după ăsta :)))))
 
Astăzi se termină aventura caliente, spaniolo-munţomano-orășenească, și o vom începe pe cea africană. Nu știu cum o să fie, nu am căutat  nici o informație legată de țară, cultură, mâncare etc. Vreau să nu îmi fac nici un fel de așteptare și să mă laș surprinsă pe de-a-ntregul. Tot ce știu e că trebuie să am văl pe cap când ies pe stradă. Eh, o să vedem acolo! Până atunci, avem un oraș întreg de descoperit!
  ________________________________________________________
Când: mai 2016
Unde: Sevilla, Spania şi Marrakech, Maroc
Parteneri de tură: voluntari (sau nu) ai Asociaţiei Oxigen
Transport: avion + microbuz
Cazare: Riad Rose Du Desert, Marrakech
Highlights: Plazza D’Espagna, Jamaal el-Fna
Ȋn câteva cuvinte: Plazza D’Espagna, Catedrala Santa Maria de la Sede, Marrakech noaptea, piaţa Jamma el-Fna
__________________________________________________________

Împreună cu un grup de prieteni, am plecat pe la ora 09 să redescoperim Sevilla pe zi. Aveam câteva locuri în minte unde doream să ajungem, eram cu harta în mână, așa că trebuia să ne mișcăm repede – la ora 15 e musai să fim din nou la hotel, pentru a plecă spre aeroport. Avem aproape 6 ore în care putem să balaurim! Vamonos!
  Ne-a prins bine că ne-am aventurat ieri – știam exact ce autobuz să luăm și până unde. Am ajuns din nou în centru și prima noastră destinație am decis să fie Plaza D’Espagna. O prietenă de-ale mele mi-a recomandat-o, că fiind locul ei preferat din toată Sevilla, un loc fantastic, minunat, etc etc etc. Bun, hai să vedem cum arată la față această minunăție ce a impresionat așa de tare un suflet frumos! Am ajuns – o clădire de piatră, arătoasă pe dinafară ... și complet închisă. Hmm, te pomenești că sunt și ei în vacanță, așa cum suntem noi, și au închis! Oh well... hai să mergem spre următoarea destinație! Adică .... pe aici :)




Aș, și cât mai bucur că am vedere periferică! Aproape de terminarea străduței pe care ne plimbam observ o ușă deschisă în clădirea cea ferecată. Hm, hai să vedem, poate avem noroc și vedem și noi ceva! Intrăm, urcăm niște scări prin dreapta până la un etaj – și dintr-o dată totul a devenit plin de
mozaic, ca într-un basm cu Sheherezade şi Ali Babi. Stai să vezi nevăzute! Mai fac câţiva pasi, spre  ceea ce părea o curte interioară ...


 *a se imagina film alb-negru cu subsemnata cu gura căscată cât Casa Poporului, agitându-se ca o veveriță pe Red Bull *


 E supeeeeeerb, genial, extraordinar, fantastic, muy amazing! Mna, luați de vă convingeți singuri!


Nu mă așteptam la asemenea minunăție ... și bine am făcut! Locul asta este de poveste! Este o piață plină de mozaic, înfățișând toate bătăliile importante ale Spaniei, o adevărată operă de artă și o adevărată plăcere să descoperi fiecare locșor! Cred că am dat ture-ture-ture și tot nu am reușit să vedem nici măcar 10% din toată arta de acolo. E ... fără cuvinte de frumos! Aș putea să stau o zi întreagă aici fără să mă plictisesc :)






Detaliu tavan




Dorință de a vedea și alte atracții seviliene ne-a dat ghes să părăsim locul ăsta minunat (e musai să revin, e prea fain!) și ne-am oprit pentru o cafea și un mic dejun, pentru a aștepta un alt grup ce dorea să ni se alăture în plimbărică. Bun – e rost de stat, de savurat, de mâncat, de energizat!  Și imediat ce au venit și ei, am luat-o la pas spre următoarea noastră destinație – Catedrala :D
  




Tipul de la recepție mi-a spus că ăsta e a treia cea mai mare catedrală din lume, și locul de veci al lui Cristofor Columb. Hm, hai să vedem! Intrăm din nou pe Calle San Fernando, cotim pe Av. De la Constitucion, fiind atenți la troleibuzele ce ar putea să vina dintr-o parte sau alta .. și am ajuns! Frumoasă și enormă catedrala asta în stil gotic, cu o mulțime de scupturi și fatedele ei împodobite în piatră înflorită, cu zeci de turnulețe și ornamente .... am avut noroc să găsim o mică bisericuță pe laterală deschisă, și am putut arunca un ochi și în catedrala mare. 

Din păcate nu am avut posibilitatea să o vizităm și pe dinăuntru – era coadă la intrare mai mare ca pe vremea când se dădea pâine turcească la magazin și veneai cu 2 ore mai devreme și cu bani în plus pentru o pâine, pe care o mâncai până acasă (chiar, cine a prins pâine turcească? Delicioasăăăă!). Ne-am mulțumit să ne plimbăm puțin prin împrejurimi și să asistăm la un show de flamenco, oferit de o localnică. Ha cha cha, spirito latino!






De la catedrală am luat-o hai-hui, să ne plimbăm. Un coleg dorea să ajungă în vârful unui turn înalt (Puerto Triana), pe care îl văzuse el aseară de pe pod, și de unde credea că se vede Sevilla extrem de frumos. Hai să mergem într-acolo, poate avem noroc și putem urca! Ieșim  dintre blocuri și ajungem din nou pe bulevardul paralel cu apa – pe Paseo de Cristobal Colon. Avem o tentativă de a intra să vedem și aria de coridă (plaza de torros), însă parcă nu îmi vine să vizitez un loc unde se ucid animale – un abator cu spectatori, și să și plătesc bilet pentru ăsta. Lasă, pentru alții! 

  

Aproape de Puente de Isabel II ne întâlnim cu un alt grup de plimbăreți. Ne oprim la ei pentru un mic popas, o gustărică și o fotografie, după care plecăm cu toții la pas, spre renumita clădire.  Trecem printr-un parc frumos, ajungem la Alsa (o clădire, nu știu exact care e rolul ei comercial, dar în calitate de purtător de tatuaj mural e superbă!), traversăm râul pe Puente del Cachorro – și ăsta e momentul în care ne dăm seama că nu prea mai avem timp să mergem la înălțime. E aproape ora 13 și e musai să ne întoarcem, că dacă nu, aici rămânem! Așa că... hai înapoi :)
  
  

Am luat-o la pas liniștit pe malul râului, printre grădini înverzite și portocali plini de fructe. Miam, ce aș mai fi luat una! Peisajul e idilic – pontoane, case mici și colorate, tufișuri înflorite – o nebunie! Să tot stai pe aici. Cufundată în reverie cum eram, prind cu colțul unei urechi râsetele înfundate ale colegilor mei. Ce poate fi așa de amuzant? Mă îndrept către locul în care erau ei, către ceea ce părea a fi o statuie. Ăăăhm..... (și întrebarea asta e valabilă pentru bucureșteni, dar nu numai!) știți voi statuia aia cu Decebal și lupoaica din Centrul vechi? Se pare că a făcut pui ( statuia :))))) ) și un pui a  ajuns aici, în Sevilla. Cu donaţie de la Guvernul României, dacă e să dau crezare plăcuţei ce trona pe o parte.  Nu mi-a venit să cred :))) Și întrebarea care îmi tot circulă în cap nu era cum de a putut statul nostru să dea un asemenea cadou, ci ... cine a simțit nevoia să facă două statui din astea :))))?






De aici ne-am întors pe drumul cunoscut către hotel, ne-am făcut bagajele și la ora stabilită am fost în față, pentru a pleca spre aeroport. Mi-am luat la revedere de la Spania, cu promisiunea că voi mai reveni, deoarece am multe, multe de văzut și de admirat. Adios, muchachita! Plec spre o nouă aventură :)




Îmbarcarea pentru Marrakech a decurs fără probleme și iată-ne în avion, cu destinație Africa. Am avut noroc cu un prieten, care a făcut schimb de locuri cu mine și m-a lăsat să stau la geam. Yaaay, câtă bucurie pe mine! Speram să văd strâmtoarea Gibraltar și o dungă de ocean, însă cerul s-a încăpățânat să își tragă pătura de nori și nu am văzut nimic. Eh, poate data viitoare, când mă întorc!
  Primul contact vizual cu pământul african s-a lăsat cu un WOW! Șoptit, pentru a nu speria tot avionul – o întindere vastă și roșiatică, aridă, în care vegetația lipsea aproape cu desăvârșire. O masă imensă de lut, amestecat dezorganizat, în diverse tonuri și degradeuri de maro. Are un farmec aparte – ceva ce te intrigă, te atrage, te face să stai cu ochii și obiectivul lipit de geam. E fantastic!




Pe măsură ce ne apropiam de aeroport peisajul s-a schimbat – au apărut micile oaze, case răsfirate, și mai multe case, până când am ajuns să survolăm Marrakech-ul.  Și abia acum am înțeles de ce i se spune Orașul Roșu – pentru că toate casele au aceeaşi nuanță pământiu-roșiatică, parcă ar fi trase la indigo. Arhitectura e joasă – maxim 3-4 etaje, excepție făcând turnurile moscheilor. Încă un minut, două, trei.... și am aterizat! Yaay, am ajuns în Africa!







Coborâm din avion și ne indreaptam spre aeroport, cu ochii în toate părțile. Totul este nou – de la case, oameni, tipologii de oameni, îmbrăcăminte -tot! Inclusiv ... procedura de intrare în țară. E musai să completezi un formular, în care spui cine ești, de unde ești, unde stai – un fel de scopul și durata vizitei. După care am stat la coadă 2 (două!) ore pentru a ne fi verificate pașapoartele și a putea intra în țară. Moama, dar stricți mai sunt! Noi am încercat să fim discreți, să nu ne dăm pe față voioșia și râsetele cum o facem deobicei, că poate ne îmbarcau marocanezii în primul avion de retur și ne trimiteau iar pe continent.
  

Când am scăpat de la coadă, era deja ora 22. Toți eram lihniți de foame, obosiți (culmea, nu? Să fii obosit de la atâta stat :))) și mai fără chef. Am avut noroc că toată lumea și-a găsit repede bagajul și că mașinile ne-au așteptat până la ora asta, să ne ducă la cazare. Yay! Am mers cam 20 de minute cu mașină, timp în care am avut timp să îmi arunc un ochi pe geam și să îmi fac o idee firavă despre acest oraș – o să fie suuuuper!
   

Am fost destul de reticentă când am coborât din mașină, un pic retrasă. Înțelesesem de la Diana că tu, că femeie, nu e bine să privești direct bărbații din zonă, că ei consideră afront  sau, și mai rău, invitație la ....eh, mă prindeți voi! Așa că fie eram cu ochii într-un punct fix (cam greu, la curiozitatea mea înnăscută :))!), fie încercam să mă uit așa în grabă peste tot și toate, să cuprind totul dintr-o privire. E ... altă lume, la propriu! De la înfățișare, mirosul de pe stradă, atitudinea oamenilor, îmbrăcămintea lor, limba, atmosfera, energia .... e ceva cu totul nou și incitant :)
  




Gazda ne-a dat binețe, ne-a servit cu un ceai de mentă specific, în niște paharele la fel de specifice, după care a făcut împărțirea pentru cazare. Eu stau la etaj, într-o cameră cu pereți închiși la culoare și brâu alb de ștucatură, cu o baie orientală – nu există cabină de duș, ci pereții acesteia sunt făcuți din ziduri, chiuvetă din piatră, robinete din cupru, podea roșiatică.  Eram ... in love :D Again :))))




Cum ne era la toți extrem de foame, am pornit prin oraș pentru a căuta ceva de-ale gurii. Fetele și-au pus ceva pe cap și ne-am ales fiecare câte un bărbat, alături de care să mergem. Colegul pe care mi l-am ales eu a mai fost ales și de alte două fete, așa că dintr-o dată Octav a devenit sultan peste un harem. Vorba lui:


-    Bă, e bine aici, că se bat fetele pe mine! :)))


De la locul in care eram cazați până la renumita lor piață Jamal el-Fna am făcut cam 15 minute. Intrarea în piață se face printr-o alee străjuită de-o parte și de alta de șarete trase cu cai, iar mirosul de urină și fecale e destul de înțepător. Îi dăm repede-repede și ... am ajuns în piață!  Care de fapt e un mega-mega bâlci, cu o mulțime de oameni ce vând chestii și tarabe cu mâncare. Diana ne-a explicat că piața se metamorfozează complet în timpul nopții – ziua este că o piață normală, însă noaptea devine o atracție turistică. Și dap, cam așa e :)


  
La început noi, fetele, am fost foarte speriate. Nu știam cum să ne comportăm sau cum să (nu) privim, așa că la toate insistențele negustorilor care ne-au ochit drept clienţi proaspeţi răspundeam cu un NU firav și o privire în pământ. I-am lăsat mai mult pe bărbați să vorbească, să se impună, până ne dăm noi seama cum stă treaba. Și cred că bine am făcut, pentru că plecau mult mai repede decât dacă îi refuzam noi :)




După ce am mers la un exchange să schimbăm niște dirhami, am pornit spre piață în căutare de mâncare. Și nu era deloc greu să găsești ceva de-ale gurii – venea singură mâncarea la ține! Patronii de localuri trăgeau la propriu de tine și te ademeneau un micul lor local, format dintr-o tejghea și câteva mese. Până la urmă ne-am lăsat convinși de un tip de acolo și am mâncat la el. Ne-a servit cu niște măsline delicioase, carne făcută la grătar, frigărui, un soi de cartofi prăjiți cu diverse sosuri și cușcuș cu legume preparat în vreo două sau trei feluri. Bun, bun, nu am ce spune! Primul contact cu bucătăria marocană a fost un mare plus și mi-a deschis apetitul pentru mai multă experimentare. Miaaaam! 



Cu burticile pline și zâmbărețe, ne-am îndreptat spre cazare. Ca de obicei, e deja mâine – trecut demult de ora 1.  Abia aștept să merg la somn și să colind mâine străduțele acestui oraș, să gust cât mai mult din experiența locului. Ne vedem din nou .... azi :)))))) 


Utile 

În Marrakech nu se comercializează alcool în perioada Ramadanului, și din câte am înțeles nici nu e voie să cumperi din oraș. Băieții au luat o sticlă-două de la aeroport și au băut numai la cazare.

Moneda locală: dirhamul marocan, cu 100 de subdiviziuni (santimi). Curs de schimb aproximativ: 1 euro = 10 dirhami.  Noi am botezat moneda, aşa că dirhamul a devenit dihor, iar santimul pişpirel. Si se putea auzi destul de des în grupul nostru : “Mă, cine are să îmi dea şi mie trei dirhami şi cincizeci de pişpirei????” Bine că nu înteleg marocanii ce spunem noi :))))

Marocanii sunt foarte, dar foarte insistenți! Dacă te văd pentru o sutime de secundă că ești interesat de ceva de-al lor, nu mai scapi de ei. Și nici nu e voie să te enervezi -pentru ei e semn de respect că îți oferă și insistă. Am înțeles că este ok să spui un NU ferm și să treci mai departe.


Vă recomand că în Maroc să mâncați cât mai mult mâncare ambalată și să beți numai apa îmbuteliată. E destul de ieftină – o sticlă de 2l era maxim 1 euro. 


Aici regăsiţi pagina dedicată întregii experienţe marocane :)
  
Cati :) joi, 1 septembrie 2016 0 comentarii

0 comments :

Trimiteți un comentariu

  • Urmărește-mă:
  • RSS
  • Facebook
  • Youtube