luni, 8 august 2016


Aș vrea să încep prin a mulțumi F-ului albastru pentru că există și multitudinii de prieteni pe care îi am și mă urmăresc. Fără aceste două elemente nu aș fi aflat niciodată de tura asta :))

 Îmi doream de ceva vreme să fac o tură pe creasta Iezerului. Discutasem și cu Dragoș, un bun amic din zonă, să mergem să facem creasta vara asta, cu cortul și rucsacul în spate. Dar uite că oportunitatea de a merge în acele locuri s-a ivit mult mai repede, o dată cu tura organizată de cei de la Montaniarzii Aventurieri. Nu cunosc personal pe nimeni din tot grupul acela frumos, dar nu-i bai! O să am suficiențe ocazii de a-i cunoaște :)
  ____________________________________________________________
Când: iulie 2016
Durată: 2 zile
Parteneri de tură:  membri Montaniarzii Aventurieri, şi nu numai
Traseu: Cabana Voina (980 m) – Refugiul Iezer (2.165 m)(marcaj punct albastru, lungime 8 km, durata 5 ore)
Refugiul Iezer – Crucea Ateneului (2.279 m) si retur (marcaj bandă roşie, lungime 3 km, durată o oră)
Tip traseu: hiking
Model traseu: liniar (până la Refugiul Iezer) şi dus-întos (spre Crucea Ateneului)
Punct plecare: Cabana Voina
Punct sosire: Lacul şi Refugiul Iezer
Dificultate traseu: uşor
Durată totală traseu: 6 h
Lungime traseu:  11 km
Altitudine minimă/maximă: 980 m (Cabana Voina)/ 2.279 m (Crucea Ateneului)
Urcare/coborâre:  primul traseu +1.807 m/-666 m; al doilea traseu +120m/-120m ; total +1.927 m/ -786 m
Stare marcaj: bună, atât ca poziţionare cât şi ca frecvenţă.
Surse de apă:  din abundenţă! Cabana Voina, râul ce şerpuieşte în prima parte a traseului spre refugiu, multe râuleţe în apropierea lacului.  Aveţi de unde alege :)
_____________________________________________________________

Norocul a făcut că șoferul mașinii în care mergeam eu să stea exact în zona mea, ceea ce a influențat în bine ora la care a fost nevoie să mă trezesc. Practic am coborât în stradă, am mers 4 minute și am fost la locul de întâlnire :)) Am avut noroc de oameni punctuali, astfel încât la ora stabilită am părăsit parcarea, cu destinația Cabana Voina. Să purcedeeeem :D!
 
Merg în mașină și organizatorul turei – Mihai, cu Ionuț și Gabriela. 3 oameni vorbăreți și simpatici, alături de care m-am simțit în largul meu încă din primul kilometru parcurs. Conversațiile curgeau  lin, naturale, de parcă îi cunoșteam de o viață. Mi se confirmă încă o dată că oamenii de munte au ceva aparte, ceva special, o frecvență pe care o am și eu, pe care ne înțelegem cu toții. Frecvență munţomănească :)

Șoferița noastră a fost prevăzătoare și a luat mult timp ca marjă de ajuns. Așa că ne-am permis două pauze lungi  – la o cafea pe autostradă și una la barajul Râușor, să ne bucurăm de căldura de afară și de vremea perfectă. E încă devreme, mai e aproape o ora până la ora întâlnirii, iar noi suntem extrem de aproape de cabană. Putem să lenevim cât vrem :)

La Baraj
La Voina era destul de multă agitație, deși era doar ora 09:30. Cei de la ATGR aveam tabără cu copiii – prilej cu care am reușit să îmi văd niște vechi amici. Oamenii începuseră să apară, mașină cu mașină, momente în care m-am prezentat de nu știu câte ori – și asta pentru că nu cunosc pe nimeni. Și e bine –asta îmi spune că mai sunt o grămadă de oameni care iubesc muntele, pe lângă acei mulți pe care deja îi cunosc :)
 
Poza de grup
La ora stabilită ne punem în mișcare! Mergem un sfert de oră pe drumul de masimi, după care, la intersecție, cotim stânga și o intrăm în pădure. Traseul este lejer și ne permite să discutăm între noi, să râdem, să glumim, să povestim. Oho, și câte ai de împărtășit cu oameni alături de care abia ai început să bați potecile! Atâtea povești și întâmplări, haioase sau nu, pline de învățături sau nu, despre orice îți trece prin căpșor și mai ales munte. Cu atâtea vorbe și râsete, abia dacă mai rămâne energie pentru urcat :))




Facem un mic popas lângă râu, după care începem din nou să urcăm. Traseul începe să devină mai abrupt, moment în care micile noastre istorisiri încetează. Fiecare e pentru el!  Eu am preferat să rămân de una singură, pentru a urcă în ritmul meu, pentru a nu ține pe cineva în urmă după mine.  Pas cu pas,  bucată cu bucată, mă deplasam pe poteca într-un ritm destul de lent, dar constant. Și asta pentru ca am învățat că e mai ok pentru mine să merg încet și constant, decât repede și cu multe pauze. Pur și simplu funcționez mai bine la turație continuă :)
 




Prima pauză mare am făcut-o alături de colegii mei de mașină, când l-am întâlnit pe Mihai pe malul râului. Se oprise pentru a-și pune o fașă elastică la genunchi. I-am oferit și eu ceea ce aveam prin trusă de prin ajutor, însă din fericire avea tot ce îi trebuia.  Și am mai rămas un pic la vorbă, la o gură de apă rece și ceva bun și dulce din rucsac. Pit stop de realimentare :)
 
La un moment dat părăsim malul drept al râului, îl traversăm și intrăm în zona de jnepeniș.  Un semn mare, agățat pe un copac, ne îndemna să luăm de aici lemne pentru foc, deoarece mai sus nu o să găsim. Oky doky! Băieții au luat fiecare câte un snop de ramuri sau crengi mai groase, fiecare după cum avea noroc să găsească, și le legau de rucsac – de parcă nu ar fi fost și așa greu, acum îl mai încărcau și cu combustibil pentru diseară! I-am spus în glumă lui Ionuț  că el nu mai trebuie să care lemne, că are chitara mea în spate, ca e de lemn și dacă e o punem pe foc, să sfârâie niște cântece de  munţomăneală. S-a uitat la mine, ridicând încet ditamai creanga de lângă potecă. Pfiu, chitara rămâne întreagă :)))


 
Urcușul până la refugiu a durat vreo oră și ceva, timp în care ne-am mișcat ca niște melci în reluare, am admirat Iezerul în toată splendoarea lui, am făcut popas luuuuung de masă și ne tot întrebam când o să apară refugiul. E undeva pitit, nu se poate vedea din potecă, și estimarea drumului până la destinație devenea astfel aproape imposibilă. Abia după ce am urcat  o pantă mai accentuată am văzut pe cineva făcându-ne cu mâna, dând prin stație că a ajuns la lac. Aham, deci mai avem de mers ... mneah, tot nu pot estima! Hai în sus și om ajunge noi azi :)))


 Și am ajuns ... în scurt timp. Aproape de refugiu am dat peste o turmă de oi mascate, de ziceai că a ieșit gașca de Zorro și ratoni la o masă verde pe pășune. Behăiau, pășteau și se mișcau ușor către vale. Ca într-o joacă, am început și eu să behăi. Și spre suprinderea mea, oile mi-au răspuns! Și nu o dată, nu de două ori, ci de câteva zeci de ori, de se opriseră în loc să vorbească cu mine =))))) Ciobanii s-au așezat pe o piatră și se uitau zâmbind la toată scena. 

-   Mai țineți-le așa, don’șoară, să ne mai odihnim și noi o leacă !

 Eu sunt chiar curioasă ce le-am spus, ce le-am promis, de toate se uitau cu jind la mine =)))


Eh, și gata! Am ajuns la destinație! Am terminat cu urcușul! Mi-am lăsat rucsacul și am dat o fugă până pe malul lacului, să îl admir. Să îmi clătesc ochii după efort :) Mi-am rotit privirea în jur și am admirat crestele,  Crucea Ateneului cocoțată hăăăt departe, crucea mică aflată lângă lac, refugiul aflat la o aruncătură de băț. E așa de frumos aici :)
 
Am căutat vreo 10 minute loc de cort, ne-am montat hotelul pentru seara ce urmă să vină .. și program de voie! Am făcut o ciorbă delicioasă la primus, am stat cu oamenii, am râs, am glumit, am socializat intens. Și deși nu cunoșteam pe nimeni când am plecat în tura asta (yeap, chiar pe nimeni!), am legat repede prietenii cu oamenii de aici. Că așa sunt muntomanii, prietenoși nevoie mare :)




 Era încă devreme – în jur de ora 18. Coborâse frigul în vale și îl resimțeam prin fiecare por. Cu polarul pe mine și buf-ul pe cap, stăteam zgribulită lângă o piatră, sorbind cu nesaț ciorba caldă proaspăt luată de la primus. Hmmm, ciorbă caldă! Și după o masă liniștită și copioasă, m-a luat o moleșeală plăcută. Acel tip de moleșeală ce te îmbie la somn și odihnă. Hm..... ar merge un power nap, mai ales ca diseară sigur o să fac concert de chitară și o să stăm până mai târziu. Bun! Seară frumoasă, eu merg să dorm un pic .. o să îmi prindă bine :D
 
M-am trezit peste aproximativ o oră, de la vântul care șuiera  bezmetic pe lângă cort. Mă simțeam bine, odihnita, disipasem toată oboseala acumulată, de parcă nici nu făcusem traseu cu puțin timp în urmă. Păi ... să profităm! Azi de dimineață nu știam dacă o să am suficientă energie să mai urc și până la Crucea Ateneului, însă acum mă simț în stare să urc până la ea ... cu ea în spate:)) 
 
M-am echipat de creasta vântoasă și am pornit pe cărarea șerpuită, ce urcă în creastă. Urcăm ușor, lejer, cu un ochi la potecă și un  altul la lacul ce devenea din ce în ce mai mic. Se vede așa de frumos de aici! Mai ales că soarele își începuse procesul de mers la culcare și culorile calde de roșu și portocaliu se iveau timid în spatele norilor. O nebunieee! Când am ajuns la Cruce, după aproximativ o jumătate de oră, spectacolul apusului era deja în toi.  Piatra Craiului căpătase tichie luminoasă,  reflectând nuanțele roșiatice direct spre noi. Iar lumina se juca de-a v-ați ascunselea printre nori, pictând cerul în toate intensitățile luminoase. Vă dați seama ce frumos a fost, de brusc am devenit lirică :))))



 
Nu aveam chef de coborât și de stat la cort, așa că am mai rămas pe creastă cu câțiva oameni, plimbându-ne pe drumul forestier ce șerpuia pe acolo. Ne-a venit ideea să mergem să vedem apusul peste Făgăraș – poate avem noroc de o panoramă că-n povești. Perfect! Am luat-o la picior și nemarcat și am ajuns într-un loc de unde puteam să zărim lumina soarelui cum cade peste cele mai înalte creste ale țărișoarei noastre. Am rămas câteva secunde în loc, cu ochii ațintiți în zare, absorbind toată frumusețea ce se  desfășura la orizont. Împletirea de roșu, munte și nori mi-a pătruns direct în suflet, lăsând acolo o amintire frumoasă și prețioasă. Astea sunt momentele unice de beatitudine, acele secunde în care îți dai seama că ai nevoie de extrem de puțin pentru a fi fericit și înveți să apreciezi toate lucrurile mici și frumoase din jurul tău. Și mă bucur că am parte de ele din ce în ce mai des :)

Panorama 360


 Am mai fi stat noi la admirat, însă noaptea cobora rapid peste vale și o dată cu ea vântul ducea frig. Așa ca ne-am luat la revedere și am plecat spre lac, în pas săltăreț și rapid. Nu de alta, dar la orizont se vedea ploaia cum vine încet, dar sigur. Cuprinsese peretele muntos din partea cealaltă a văii și venea spre noi. Am tras tare să ajungem jos uscați, însă nu au reușit – aproape de jumătatea pantei a început să ne picure, apoi să plouă de-a binelea. Bine că eram echipată de udătură! Am început să cobor mai repede, să ajung la cort înainte de a fi făcută ciuculete – și am reușit! Am trecut în goană pe lângă focul aprins de colegi și am intrat repede-repede la adăpost. Yaaay, am scăpat nemurată! 


 Stăteam în cort, ascultând ploaia cum cădea peste tenta cortului. Nu am luat în calcul o așa vreme când ne-am programat seara asta, pentru foc și chitară. Cum o să mai cântăm, pe ploaia asta? Hm... și mi-a venit ideea: o să cânt din cort! Yaay, super idee! Scot chitara și încep să zdrăngăn.  Când am terminat, se aud aplauze din corturi și multe voci de “Bine, Catiiii!”, ceea ce mi-a confirmat că oamenii aud ceea ce cânt. Să înceapă concertul din cort :)))
 
Am cântat cam aproximativ o oră, timp în care mi s-au alăturat 2 colegi de tură. Eram 4 suflete și o chitară într-un cort de 2 oameni, îngrămădiți, dar fericiți. Noi cântam, ceilalți auzeau, toată lumea se simțea bine. Ce poți să îți dorești mai mult :))))?
 



Și afară plouă-plouă
Și-i trecut de oră nouă
Hai să mai cântăm ceva
Să răsune toată valea :D

 
Detalii tehnice:

Harta traseului:



Traseul pe Google Maps:


Elevaţia traseului:



Aparat foto folosit: Nikon D5000+Tamron 17.50 mm, f 2.8

Aplicaţie de track folosită: Endomondo 
Cati :) luni, 8 august 2016 2 comentarii

2 comentarii :

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumoasa tura ca dealtfel si povestioara ta. Sa ai parte de cat mai multe drumetii reusite cu oameni cu inimi mari si suflete calde.

    RăspundețiȘtergere

  • Urmărește-mă:
  • RSS
  • Facebook
  • Youtube