joi, 25 august 2016


Posibilitatea de a mă reîntoarce în Făgăraș a venit mai repede decât mă așteptam. La doar o săptămână după ce m-am întors dintr-o super tură în zonă, o să revin pentru a încerca ascensiunea pe două vârfuri pe care mi le doream de ceva vreme: Mușeteica și Lespezi. Pe ultimul am încercat să îl cuceresc prima dată în această iarnă, pe o vreme absolut superbă, însă prudența și (recunosc!) un pic de teamă în suflet m-a făcut să rămân la bază, admirându-l doar din șa. Și iată că acum s-a ivit posibilitatea de a-l revedea, și sper că de data asta să îi dau binețe. La drum, montaniarzii mei :D
____________________________________________________________
Când: august 2016
Durată: 2 zile
Parteneri de tură:  Viorel Micu (inițiatorul proiectului 2500), Roxana, Bucur, Maria, Mihai, Anca 
Traseu: Cabana Capra (1.585 m) – Vf Mușeteica (2.448 m) (nemarcat!, lungime traseu 4 km, durată 4h 45 min)
Vf Mușeteica – bălăureală pe versant  cariera de pe Transfăgărășan – Cabana Capra (nemarcat!, lungime traseu 4.6 km, durată traseu 3h 45 min)
Model traseu: circular
Punct plecare: Cabana Capra
Punct sosire: Cabana Capra
Dificultate traseu: mediu-dificil, prin prisma lipsei marcajului și a tufișurilor omniprezente până în creastă 
Durată totală traseu: 8h 30 min, pas lejer
Lungime traseu:  8.6 km
Altitudine minimă/maximă: 1.585 m (Cabana Capra)/ 2.448 m(vf Mușeteica)
Urcare/coborâre:  +890 m/ -890 m
Stare marcaj: marcaj inexistent!
Surse de apă:  pe porțiunea de urcare-râulețele ce șerpuiesc până la urcarea în creastă. La coborâre noi am dat peste niște izvoare în ultima porțiune a pantei.
_____________________________________________________________

Plecare sâmbătă dis-de-dimineață, la aceeași oră arhi-cunoscută (cu noaptea-n cap), pe aceeași autostradă spre Pitești.  Eram doar două fete în mașină, semi-adormite și entuziasmate de noua aventură în care porneam, punând bazele unei prietenii ce intuiam că va fi extrem de frumoasă. Afară era soare și ceață, iar din când în când petece de albastru pur se iveau prin perdeaua de alb – un albastru intens și curat, aproape ireală că nuanță. Peisajul se tot modifica, lumina caldă de dimineață amestecându-se cu ceața și galbenul lanurilor de floarea-soarelui, până când norii s-au instalat comod pe cer, în mărgele înșirate pe ață. O să avem vreme bună :)


Din Pitești ne-a preluat Viorel. Am mutat în doi timpi și trei mișcări toate bagajele în mașina lui și am gonit cu viteza dorului până la Cabana Capra.  Afară era mega senin și se puteau vedea toate crestele, cascada Capra, inclusiv destinația noastră de astăzi, pitită strategic după alte vârfuri și care își ițea capul timid, din anumite locații. Bun, acum știm unde mergem (băi, pare sus! Chiar … foarte sus! Și habar nu am pe unde o să urcăm! Și daaa, o să fie fun de tot!).  Ne echipăm (e destul de fffrig acilishea!), luăm bagajul de tură și … să pornim!


Pe acolo trebuie sa urcam :)
Până la intrarea în traseu mergem cam un kilometru pe Transfăgărășan, în direcția Pitești. La un moment dat, imediat după ieșirea dintr-un tunel, se cotește în stânga, spre un pod și o stână ce se zărește în vale. Trecem podul … și bine am sosit în Tărâmul Noroiului, omniprezent! Era o mocirleală și o umezeală în zonă, un fel de Techirgiol autohton pentru oi, proaspăt pregătit pentru a-și primi clienții, de care am beneficiat și noi. Sau mai bine zis bocancii noștri, care la cum arătau când am sărit gardul stânii, vor avea pielea fiiina și neridată multe ture de acum încolo ;)) Noroc cu râulețul din apropiere, în care ne-am mai curățat un pic, că altfel bocancii noștri întinereau de-a dreptul și se transformau în …. Animalul din care au fost făcuți :)))

Se poate zări o mică potecă – semn că nemarcatul asta este cunoscut. Și de aici … păi, tot în sus! Nu avem marcaj, nu avem după ce se ne luăm, singurul indiciu este creșterea în altitudine. Viorel o lua înainte,  căutând cea mai bună variantă de acces, iar noi îl urmăm la ceva vreme. Și asta ne convenea la maxim, pentru că “potecile” pe care ne purta erau pline de afine și zmeură. Eram în Împărăția fructelor de pădure și puteam să degustăm oricâte doream, deoarece se găseau la tot pasul (la propriu :))! ). Mai înaintai un metru, mâncai o afină și o zmeurea, și încă una și încă una, după care porneai din nou în sus. Operația se repeta la fiecare oprire. Practic muntele te ademenea să îl urci :)))




Opririle noastre scurte și dese ne-au dat suficient prilej să admirăm peisajul din jur – și este absolut superb! Se văd foarte bine Transfăgărășanul, Salvamont Cota 2000, Refugiul Bâlea Tunel (casa multor amintiri frumoase!), vârful Vânătoarea lui Buteanu, vârful Lespezi cu al lui picior (pe care vom urca mâine!), inclusiv vârful Negoiu! O nebunie, ce să mai! Nu mi-aș mai lua ochii de la minunățiile din jur! Uuuu, afine gigantice! Brb :))

Lespeeezi, in stanga :D
Salvamont Cota 2000 si Refugiul Balea Tunel
Panorama de pe traseu
Aceeasi panorama, cu cativa zeci de metri altitutine mai sus :)
Traseul în sine nu este foarte greu – mai dificilă cred că a fost partea de orientare și de găsire a variantei optime de ajuns sus. Au fost anumite pasaje în care a fost nevoie să ne ținem de iarbă și de copacii prezenți (trei sau patru), însă am trecut fără probleme de toate (uuuu, o zmeurică ! Sper să nu se rupă cracă asta de care sunt agățată până o mănânc! Mmmmm, delicioasăăăă!) și am ajuns aproape de izvorul râului de-a lungul căruia am tot șerpuit – o cascadă. O ocolim prin stânga și după o scurtă urcare, ajungem pe un mic platou brăzdat de ape. Gata, am terminat cu înotatul prin tufele de mâncare! Nu știu dacă să îmi pară bine sau rău :))




Facem un mic popas, pentru odihnă și a cotrobăi în rucsac după ceva bun. Ironic, nu ? După ce am mâncat tot drumul, ni s-a făcut foame :) Ruxandra ne-a răsfățat cu șnițele extraordinare de bune, roșii cu gust de roșii și o prăjitură delicioasă din orez cu scorțișoară, invenție proprie, de care m-am îndrăgostit la prima îmbucătură. Miaaam, vreau rețeta! E …. De vis!

De la locul opririi noastre am pornit tot în sus, sprea creastă pe care o intuiam, mergând direct printr-un câmp de afine. Era așa de greu să mergi, având atâtea tentații rotunde și mov la fiecare pas! Îmi pare extrem de bine că nu ne grăbim, avem timp să ne desfătăm cu gustul amărui al bobițelor și să le culegem în voie. Miam, și ce dulceață bună ar fi ieșit din ele :D

Garofita de Crai? In Fagaras :)?
După aproximativ 3h și jumătate de and ne-am pus în mișcare de la Capra am atins creasta Făgărașului. Eh, și de aici ni s-a deschis panorama – se vedea Transfăgărășanul că în palmă (cu tot cu aglomerația de pe el!), toate vârfurile de mai sus, vârful Capra, momumentul aflat lângă lacul Capra, Fereastra Zmeilor, refugiul de sub Fereastra Zmeilor, vârfurile Arpasu Mic și Buda …. Ah, și acolo sus este finish-ul destinației noastre de astăzi! Până acolo mai avem de urcat? Mai e ceva :)


Ultima parte a urcării am resimțit-o că fiind ceva mai abruptă decât ceea ce am  urcat până acum, deși sunt sigură că este doar o iluzie. Urcam încet, oprindu-mă la fiecare 10 pași să îmi trag sufletul. Cred că mi-am obișnuit corpul cu afine și zmeură la fiecare pas, și aici dacă nu sunt, am intrat în sevraj :)))) Eh, mă descurc, și așa fără de vlagă și de suflare cum sunt! O să mă iau la întrecere cu norul care urcă din vale, poate-poate reușesc să îl întrec și să avem ceva vizibilitate de pe vârf...


Varful Piscul Negru, in fundal




Panoramă 360 grade interactivă din apropierea vârfului Muşeteica

Și l-am întrecut ... până în șaua de dinainte de ultimul urcuș, când am intrat cu totul în el. De acolo vizibilitatea a scăzut brusc, până aproape de zero. Simțeam că plutesc într-o masă mare de ceață rece și lăptoasă amestecată cu vânt, în care trebuia să mă descurc să ajung la destinație.  Bine că mai este puțin din traseu, nu avem cum să ne rătăcim! Ne continuăm drumul în starea de opacitate în care se prezenta, iar în maxim 15 minute am ajuns pe un platouas cu un băț înfipt într-un soclu de pietre. Hmmm, cred că am ajuns. Dap, am ajuns! Hoo-raaay! Suntem pe Mușeteica :)

Am stat acolo aproximativ 15 minute, timp în care ne-am odihnit și ne-am rugat că să apară măcar o secundă de fereastră în nor, că să putem zări ceea ce Viorel numește “cea mai frumoasă panorama asupra Fagarasilor”. Însă marea pânză albă dimprejur nu a vrut să se dea la o parte, așa că doar ne-am imaginat, fiecare după cum poate, o fotografie idilică a munților pe care doar îi ghiceam dincolo de nori. Am făcut o fotografie de grup și am început coborârea, mulțumiți că am atins vârful și că, deși nu am putut să vedem aproape nimic în jur, cel puțin este senin și putem vedea ceva mai jos :)




Coborârea a fost extrem de rapidă, cel puțin până în șaua din care am admirat pentru prima dată creasta.  De acolo am cotit ușor spre stânga și am traversat o porțiune mai accidentată, cu grohotiș, până am ajuns în căldarea de sub vârf  (e foarte largă, străjuită de pereți verticali, plină cu pietre și pietricele). Și de acolo – tot în jos! 







Prima parte a coborârii a fost mai simplă – chiar dacă nu vedeam exact unde ne îndreptam, terenul ne permitea să alegem orice potecă și cărare dorim. Situația s-a schimbat însă ceva mai jos, când am ajuns la porțiunea de vegetație și stânci. Aici a fost ceva mai complicat, deoarece nu puteam intui ceea ce ne așteaptă mai jos – teren plan sau ditamai săritoarea, pe care nu am cum să o faci fără echipament tehnic? Asta a fost porțiunea în care am rătăcit un pic pe versant, în căutarea unei alternative sigure de coborâre. Partea bună e că am dat din nou de afine. Spor la înfruptat :D

După aproximativ 30 de minute de căutare, tot nu reușisem să găsim o variantă de coborâre din locul în care eram. Așa că am mers la sigur, și am decis să abordăm traseul făcut de Viorel în iarnă, când s-a aventurat prin locurile astea – adică pe la Carieră. Și pentru asta trebuia să mai urcăm ceva și să traversăm tooot versantul pe curbă de nivel, că apoi să descindem pe Transfăgărășan. Din punctul în care eram reușeam să văd destinația noastră – și părea așa de mică și de departe! E însă variantă cea mai sigură și cea mai rapidă – probabil și cea mai lungă, dar la câtă oboseală s-a acumulat până acum, sunt dispusă să încerc lung și sigur, decât scurt și aventuros. Să mergeeem !


Creasta Vartopel Arpasel


Si…. Touchdown! După 8 ore de traseu și bălăureală pe versant, am ajuns pe drum asfaltat, întregi și nevătămați, cu o nouă aventură la activ. Îmi pare bine că s-a terminat – am nevoie de odihnă pentru tura ce va urma mâine, în care voi avea multă diferență de nivel de mâncat la talpă. Am rămas cu amintiri frumoase și cu experiența primului vârf făgărășan pe nemarcat. Mi-a plăcut la nebunieee :D!

Ne-am întors la mașini și de acolo am plecat spre locul de campare – zona de picnic de lângă Conacul Ursului. Ne-am întins casele în zona amenajată, și de acolo – program de voie! Mâncare caldă, sporovăială cu prietenii, joacă cu Jasmine (superbul ciobănesc din zonă), stat la foc și încălzit geaca de puf (erau cam zero grade pe la ora 22. Dap, zero, în august! Brrrr!). Aveam și chitara la mine, însă am fost mult prea obosită pentru a cânta. O să îmi iau revanșa mâine seară :)
 
Detalii tehnice:
Traseul pe Google Earth:


Elevația traseului:


 
Utile:
O seară de cazare în campingul de lângă Conacul Ursului: 10 ron/persoană. Aveți băi (și sunt curate!), loc de aruncat gunoiul, un butic de unde puteți cumpăra cafea sau alte băuturi. Plus Conacul Ursului lângă, de unde puteți lua mâncare :)
 


Cati :) joi, 25 august 2016 2 comentarii

2 comentarii :

  1. Buna! Sectiunea de Trackuri GPS ma trimite aici, dar nu gasesc link sa descarc trackul! Se poate sa il pui, multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna Ciprian,

      Daca vrei track-ul, da-mi te rog un mail (ca sa am adresa ta) si ti-l trimit cu mare drag :)

      Ștergere

  • Urmărește-mă:
  • RSS
  • Facebook
  • Youtube