Tura in Piatra Craiului – ziua 1 - Vf Piatra Mica ~ Chitara Călătoare

Yesss, uite-l, vine, e aproape! Weekendul prelungit de Rusalii e chiar după ușă și cere cu insistență să fie petrecut într-un loc anti-caniculă, cu multe kilograme de răcoare pe metru pătrat! Prima dată m-am gândit la Hășmaș, îmi doream cu ardoare să reajung în acest loc, după o tură din anul 2014. Am dat sfoară în țară (lume lumee! Cine vine la o Hășmășeală?) și am reușit să găsesc parteneri de drum. Nu mai trebuia decât să fac rezervarea la cabană, să fim siguri că avem unde sta.

Însă cu vreo 2 zile înainte mă sună șoferul să îmi spună că nu mai poate veni – are o obligație în acel weekend de la care nu poate lipsi. Oh well ..... ce poți să îi faci? Adio Hășmaș, ne revedem cu proximă ocazie! Aproape că mă resemnasem că o să petrec trei zile acasă, când primesc un mesaj pe Facebook de la Alex, un amic alături de care am bătut Spania și Maroc-ul acum o lună: “Vrei să vii cu mine și un prieten în Crai?” Aaaaah, cele mai bune aducătoare de vești extraordinare cuvinte! Normal că vreau să vin! Am spus un mare DA, cu gândul la crește zimțate de piatră și lanțuri încastrate în perete. Nu știm încă traseul, dar nu e grabă ... avem trei zile, și în Crai nu ai cum să te plictisești. Să înceapă aventura!

____________________________________________________________

Când: iunie 2016

Durată: 2 zile

Parteneri de tură: Alex și George

Traseu: Zărnești – Fântâna lui Botorog – Cabana Curmătura (1.470 m) (marcaj dungă galbenă de la fântâna lui Botorog, lungime traseu 6.3 km, durată 3 h)

Cabana Curmătura (1.470 m) – Șaua Crăpăturii (1.580 m)-Vf Piatra Mică (1.816 m) – Poiana Zănoaga – Cabana Curmătura (marcaj punct albastru până în Poiana Zănoaga, apoi cruce galbenă până la Curmătura, lungime traseu 4.9 km, durată 3h 30 min)

Tip traseu: hiking, cu scurte porțiuni de scrambling

Model traseu: liniar (Zărnești – Cabana Curmătura) și circular (Cabana Curmătura – Vf Piatra Mică – Cab Curmătura)

Punct plecare: Zărnești

Punct sosire: Cabana Curmătura

Dificultate traseu: ușor spre mediu

Durată totală traseu: 6h 30 min

Lungime traseu: 11.2 km

Altitudine minimă/maximă: 757 m (Zărnești)/ 1.816 m (Vf Piatra Mică)

Urcare/coborâre: primul traseu +832 m/-172 m; al doilea traseu +540m/-540m; total +1.372 m/ -712 m

Stare marcaj: bună, atât că poziționare cât și că frecvență.

Surse de apă: Fântâna lui Botorog, două râulețe în porțiunea de traseu dintre poiana Zănoaga și cabana Curmătura, cabana Curmătura.

_____________________________________________________________

Plecarea dis de dimineață, cu trenul de 6, până la Brașov. De acolo , hop-top, într-un alt tren, până la Zărnești, unde ajungem în jur de ora 10. Coborâm .... pfuai, și este extrem de cald! Noi am crezut că fugind la munte scăpam de toată zăpușeala și bufeurile de căldură. Dar de unde – am plecat de la un cuptor să ajungem la altul. Și dacă aici este așa de cald, nici nu vreau să știu ce e în jungla de beton :)))

Facem ultimele cumpărături de la un magazin din zonă, ne echipăm corespunzător – șapcă, ochelari de soare și un strat generos de SPF 50 – și pornim agale, pe străzile orașului, cu destinația intrarea în parcul natural Piatra Craiului. Ne mișcăm destul de încet, și asta pentru că aveam cu toții rucsacii extrem de grei, din pricina mulților litri de apă pe care îi cărăm în spate – cel puțin 3 de fiecare. Să nu mai punem la socoteală cortul, sacul de dormit, mâncarea, hainele, aparatele foto sau …. Nup, astea sunt cele mai grele. Mă simt că Moș Crăciun în Caraibe :))

Trecem de Cabana Gura Râului, care marchează intrarea în Parcul Național, și o luăm agale pe drumul ce șerpuiește înspre fântâna lui Botorog. E bine că e mai răcoare, cel puțin în porțiunile umbrite, și putem să mai respirăm în voie. Glumeam cu băieții că ar trebui instalată umbră la marginea fiecărei șosele, din belșug, eventual cu opțiunea de Polul Nord, instant freeze sau cool summer. Ah, și add-on de vânt :))

Am făcut la fântână un popas scurt, pentru răcorire și reîncărcarea butelcilor de apă rrrrrece ca gheața. Ne stropim un pic și pe pielea încinsă (mă mir că nu a ieșit abur din noi :))), aplicăm un nou strat generos de cremă, punem (auch!) rucsacul în spate și, părăsind confortul drumului bătătorit, începem să urcăm poteca prin pădure spre Cabana Curmătura. Și aaaaah, ce bine că am dat de umbră! Cineva mi-a ascultat dorința cu umbra, aparent :))

Bun, umbră ca umbră, racorica, fără bătătură de soare în creștetul capului și sfârâieli de piele. Am scăpat de astea. Dar e cald … așa de cald cum aproape nu mi-a fost niciodată. Și dacă eu, o persoană certată cu frigul, îndrăgostită de caniculă, spun că e cald, nu vreau să mă gândesc cum resimt alții temperaturile astea! Practic curgeau apele de pe mine (la propriu!) de la efortul urcării și zăpușeala în care ne aflam. Aveam nevoie să fac pauze destul de dese pentru hidratare și răcorire, pentru că mai aveam puțin și storceam tricoul și șapca. Acum îmi dau seamă cel mai bine de eficiența hainelor tehnice, care se usucă extrem de repede și nu captează mirosuri. Sunt o adevărată binecuvântare :)

Am urcat încet, foarte încet, și asta și pentru că nu ne grăbeam. Ne-am calculat suficient timp pentru a ajunge la cabană, cu toate obstacolele solare sau obositoare pe care le vom întâmpina pe drum. Am făcut o pauză mai lungă exact înainte de ieșirea în Poiana Zănoaga, pentru o scurtă masă, după care am reluat melcește cărarea către pădure. Acum aveam toată creasta Craiului în față și wow! Ce frumos se vede! Aproape că uitasem cum este, nu am mai trecut pe aici de …. Pfuai, cred că din 2010, și atunci am urcat pe o ceață deasă de nu vedeai nimic la 10 m. Și acum am ocazia să o văd pe o vreme perfect senină, fără pic de nor. Sublim :)

Din Poiana Zănoaga și până la cabană am mai făcut maxim o oră, în mers liniștit. Traseul a devenit ceva mai prietenos, pantă ceva mai permisivă, așa că efortul a fost mai mic, și asta s-a simțit – puteam să îi dau și eu a treia :)) Când am ajuns la Refugiul Salvamont, știam că mai avem maxim 5 minute până la destinație. Mă așteptam să întrezăresc cabana printre copaci, așa cum eram obișnuită, dar de unde! Mi-a apărut direct în față, imediat după o curbă. Se simte că nu am mai fost de ceva vreme prin zonă , s-au schimbat multe :)

Și am ajuns! Finally, cabană! Am terminat cu căratul rucsacului greu pe ziua de azi! Intrăm, spunem că avem rezervare și o doamnă drăguță ne conduce la etaj, la una dintre camere. Am fost plăcut surprinsă să descopăr și aici sistemul de la cabanele din afară – ai voie în bocanci doar până la intrarea în cameră, de acolo e nevoie de papuci, pe care îi găsești într-un raft micuț lipit de perete. L-am lăsat doar le George să intre în cameră și l-am rugat să îmi pună rucsacul pe pat. În momentul în care l-am dat jos, am simțit cum (la propriu!) mi se ia o piatră de pe … umeri :)) Ah, cât de bine e fără bagaj greu în spate! Simt că mai am un pic și îmi iau zborul :))

Am făcut la cabană un popas de aproximativ o oră și jumătate, timp în care am luat și prânzul. Indoor, și asta pentru că toate mesele de afară erau pline până la refuz de turiști. După masă m-am întins pe una din băncuțele de acolo, cu gândul de a-mi odihni mușchii pentru câteva minute. Priveam un tablou ciudat, înfățișând un montaniard pe marginea unei prăpăstii, cu Moartea la doi pași în spatele lui, ținând o clepsidră într-o mână și un piolet în cealaltă …. Și de acolo nu mai știu nimic, pentru că pur și simplu .. am adormit :))! Nu conta că era lume în jurul meu, că se vorbea destul de tare, neaaah! Somn de voie :)) Mi-am dat seama de acest lucru când, deschizând ochii, imaginea de dinainte de a o închide nu se potrivea cu cea actuală – lipseau oameni, voci, chiar și obiecte de pe masă. Mă uit la ceas … mda, am ațipit vreo 20 de minute :))

Ne-am decis să facem astăzi traseul spre Piatra Mică, urmând că mâine … să decidem ce vrem să facem mâine. Am refăcut rucsacii, punând doar strictul necesar (apăăăăăă! Și cremă de soare, că nu se poate fără ea!) și hai! De la Cabana Curmătura avem doar o oră de mers până pe vârf, după indicatorul prezent la începutul traseului. Acum cât o să facem noi .. vedem :))

Începem bine .. urcuș susținut până la intersecția cu Șaua Crăpăturii, pe care o admirăm de sus și ne promitem (neoficial) că o vom face, într-o zi cu mai multă răcoare și mai puțin bagaj. Trecem printr-o mică porțiune de jenepenis și ieșim într-un fel de gol alpin, ce dezvăluia un perete frumos de stâncă, pe care puteam ghici bulina albastră. Mda, pe acolo o să mergem ! Mi-am pus mănușile de via ferata (încă aveam rănile de săptămâna trecută, de la caiac, și chiar îmi doresc că tot astea să fie singurele cu care mă întorc după această experiență) și … spre stâncăraie, coleguții mei :D!

Vedere din Saua Crapaturii

Aventura stâncoasă a traseului este destul de scurtă, însă solicitantă. Este nevoie de ceva mai multă atenție (sunt unele pasaje neasigurate, unde piciorul poate aluneca spre vale, împreună cu posesor) și de ceva mai puțin rău de înălțime. Pentru mine a fost o plăcere să îl fac, mai ales că îmi plac porțiunile de genul acesta și mă simțeam în largul meu agățată de cabluri, căutând modalități cât mai ușoare de a ajunge sus. Bocancilor mei le place stânca și se vede că sunt în elementul lor! M-au purtat cu ușurință până sus, în creastă, de unde se putea vedea următoare porțiune de traseu și – din nou – toată creasta Craiului. Ah, cât de frumos este aici :)

Se pare că au fost și alții care au considerat Piatra Mică o destinație perfectă pentru acest weekend prelungit. Foarte mulți, chiar. Atât de mulți încât era coadă de așteptare la o porțiune cu cabluri din perete :)) Stăteam și ne uităm toți trei, nevenindu-ne să credem că aglomerația aceea colorată sunt oameni care așteaptă să urce. Păi și dacă tot nu putem să urcăm … hai măcar să găsim un petec de umbră și facem un mic popas .. de nevoie :)

10 minute… atât a fost nevoie pentru eliberarea porțiunii respective de traseu. Ne urnim din loc și urcăm și noi pe cabluri, până la ceea ce părea a fi vârful. Când am ajuns însă… nup, nu este aici! Ne-au spus niște oameni binevoitori, arătând undeva în depărtare un alt vârfuleț – cică acolo trebuie să ajungem. Și avem de parcurs o mini-creastă zimțată, atât de specifică zonei. Hău în stânga, hău în dreapta .. hai la drum!

Și iată-ne! După câteva minute de echilibristică am ajuns pe vârful Piatra Mare! Bine că ne-au spus alții unde este, deoarece nu este marcat în nici un fel – nu tu plăcuță, nu tu indicator. Doar o panoramă superbă, ce te îmbie să stai la admirat și fotografiat :) Ne-am bucurat câteva minute de frumusețile din vârf, am tras 2-3 cadre, o dușcă zdravănă de apă … și ne-am pus în mișcare. Trebuie să ajungem înapoi la cabană :)

Toti trei in varf :)

Traseul de întors continuă pe creastă, prin jnepeniș, până la Crucea Eroilor – de fapt, două cruci (una metalică și una de lemn), similare cu cea de pe Caraiman. Cea mare e situată la marginea unui versant, de ude se vede extrem de frumos orașul Zărnești. Și de acolo – tot în jos, pe repede înainte, prin jenepnis și pădure. Am coborât destul de brusc, pe pante neprietenoase, ajutându-mă la maxim de bețele din dotare. Dacă e să vreți să faceți traseul ăsta, va recomand să îl faceți exact așa cum l-am făcut și noi – urcatul pe aici ar fi tortură, nu alta!

Zarnesti :)

Chef de joaca :)

Ajungem la baza muntelui, aproape de Poiana Zănoaga, în doi timpi și trei mișcări. Ne uităm la ceas – un pic peste ora 18. Suntem în grafic! Și de aici știm traseul, așa că ne permitem o pauză mai lungă de odihnă și admirat Bucegii. Băieții își dădeau cu presupusul unde este cutare vârf și cutare vale, eu … făceam fotografii că să mă uit acasă :)))

Am ajuns înapoi la cabană în jur de 19:30. Obosiți, cu mulți kilometri la talpă urcați și coborâți, dar extrem de fericiți. Ce mai conta că aveam vreo 10 straturi de cremă de soare pe noi – cel puțin am scăpat cu epiderma intactă și sănătoasă, fără insolație sau dureri de cap. Yaaay, dublă victorie! Merită sărbătorită! Și cum poți să sarbaturesti mai bine, dacă nu cu cea mai delicioasă prăjitură cu mere pe care o poți mânca vreodată? Au la cabană, și v-o recomand cu mâna pe .. stomac, atât varianta cu mere, cât și pe cea cu urdă și mărar. Sunt … mmmmm, divine :D!

Și de aici, oboseala și-a spus cuvântul. Cu burta fericită și mușchii relaxați, somnul a venit pe nesimțite. Și nu am de gând să îi rezist - la urmă urmei, mâine avem un alt traseu de făcut, poate mai spectaculos decât cel de astăzi. Și e musai să mă odihesc pentru el. Hai, noapte bună …. Ne vedem mâine :)!

Detalii tehnice:

Harta traseului (cu maron primul traseu, cu mov cel de-al doilea):