marți, 14 iunie 2016


Tura asta este cadoul meu pentru mine – 2 zile la munte, cu prieteni dragi și oameni frumoși, într-un loc încărcat de magia noilor începuturi. Pentru că de fiecare dată când am mers în Ciucaș s-au întâmplat lucruri fantastice după – am învățat să cânt la chitară, am început să mă plimb mai mult (dap, se poate :)) !) sau chiar am găsit partener permanent de munţomăneală :) Sunt tare curioasă ce se va întâmpla după această tură! Și o să mă bucur de fiecare moment, fiindcă sunt într-un loc atât de drag mie ... la munteeee :D! 
_____________________________________________________________
Când: iunie 2016
Durată: 2 zile
Parteneri de tură: Picco, George și membri Clubului Montan Constanța
Traseu: Valea Berii – Cabana Ciucaş (marcaj bandă galbenă, durată aproximativă o oră, lungime traseu 2.8 km)
Cabana Ciucaș – Șaua Chirusca (1.567 m) (marcaj bandă roșie) – Șaua Gropşoarele (1.663 m) - La Răscruce (1.805 m)- Vf Gropşoarele (1.883 m) (marcaj cruce roșie, durată aproximativă 1h 50 min, lungime traseu 4.3 km)
Vf Gropşoarele – Șaua Gropşoarele – Cabana Ciucaș (durată 1h 10 min)
Tip traseu: hiking
Model traseu: dus-întors
Punct plecare: undeva pe drumul din Valea Berii, la 10 minute de fântâna Prof Nicolae Ioan
Punct sosire: o șa în apropierea Cabanei Ciucaș
Dificultate traseu: ușor
Durată traseu: 4h  min, la pas lejer
Lungime traseu: 11.4 km
Altitudine minimă/maximă: 1.250m (Valea Berii)/ 1.883  m (Vf Gropşoarele)
Urcare/coborâre:  882 m / 226 m
Stare marcaj: bună, atât ca poziționare și frecvență.
Surse de apă:  Fântâna Prof Nicolae Ioan. După aceea nu mai sunt surse de apă în Ciucaș. Puteți să cumpărați apă și alte băuturi de la cabana Ciucaș.
  _____________________________________________________________
Toată săptămâna am dormit extrem de puțin – maxim 6 ore pe noapte. O combinație între muncă și pasiunea de a prelucra fotografii până când mi se închideau ochii. Și totuși, în această dimineață m-am trezit fresh, înaintea alarmei, cu anticipația traseului pe care urmă să îl facem. Merg la munteeee! Ce motiv mai bun pentru a face ochi :) ?
 
Am plecat cu Picco și George în jurul orei 8 din București. Nu ne grăbeam, deși am fi dorit să ajungem cât mai repede la cabana Ciucaș, să îi prindem pe cei din Clubul Montan Constanța și să plecăm cu toții pe traseu.  Pe la un  9 mă sună Ștefan, organizatorul ieșirii, și îmi spune ca ei deja vor pleca în tură. Okey, reconfigurarea ... zilei :)))) Nu mai putem merge cu ei, așa că fiecare grupuleț va face ceea ce vrea el, urmând să ne vedem cu toții seara, la focul de tabără. Yay, sună bine :D!

Băieții au propus să abordăm traseul din alt unghi, nu de la Muntele Roșu – așa că am luat-o pe Valea Berii. În sfârșit, aflu și eu de unde vine drumul ăsta, mereu am avut această curiozitate când veneam dinspre cabană :)))) Am urcat cu mașina până unde am putut, ne-am aranjat și rearanjat bagajele ( “Cine cară chitara?” “Unde să mai pun și bețele de la cort, că nu mai încap nicăieri! Hai că nu le mai iau, nu o veni un taifun tocmai acum!” “Sa îmi mai iau și bluza asta? Dar parazapezile? Bine, le iau, poate plouă ...”) în ceea ce a părut cel mai lung joc de Tetris și, cu trei câștigători la bord, o pornim batraneste spre cabană. Spun batraneste pentru că fiecare din noi avea un rucsac un piiiiic mai greu decât am estimat la plecare, care te cocoșa și te trăgea în jos ... la propriu :))) Nu știu cum se descurca Picco, îngreunat de ambele părți, ce avea și chitară mea cea mare de urcat – Super (Iron) man :)      
      
Știam ce ne așteaptă – un heeei-rup de aproape o oră, un drum cu pantă exponențial-pozitiv-crescătoare, în vârful căruia mai ai un pic și îți calci pe limbă. Eram conștientă de asta, doar am mai făcut traseul ăsta și știu cum e. Însă niciodată nu am avut ditamai rucsaco-șifonierul când pașii m-au purtat pe aici – cel mult un rucsăcel-poşeţică, cu tot ce îi trebuie unei munţomance într-o zi de plimbare. Ei, și acum să te ții! Dar nici asta nu ai de ce :))) Am urcat cu greu, numărând fiecare pas, în speranța ca Hai, încă unul, încă unul, mai sunt 3423 de păși până sus... și gata, scap! Partea bună e că a fost mult mai scurt decât mi-l aduceam aminte. Sau cineva acolo sus s-a îndurat de noi și a scurtat drumul :))) Oricare ar fi varianta, sunt bucuroasă că am ajuns super repede. Ce a fost mai greu a trecut :)
 
Am găsit repede șaua în care oamenii din Constanța au așezat tabăra – era aceeași în care am stat și noi anul trecut! Și-a găsit fiecare loc de cort și ne-am montat casa pentru noaptea ce avea să vină.  În timp ce întindeam bețele mă tot gândeam ce traseu să abordăm astăzi – să vizităm înălțimea sa Ciucaşul sau să ne dăm rendez-vous cu floricelele roz? Hmm... ambele sunt tentante, dar cred că prefer rozul - doar ăsta e motivul pentru care am venit, să vedem rhododendronul! Așa că am decis să facem azi Chiruşca, iar mâine, în funcție de putințe și preferințe, să ne plimbăm până la cea mai mare altitudine din zonă. Deal :)


Am plecat pe traseu cu o mare amenințare de ploaie la orizont. Fie ce-o fi, mergem până unde putem și dacă nu mai putem, punem pelerina și îi mai dăm până în vârf! Numai fulgere să nu fie, că de stropi nu ne speriem noi așa de ușor. Am mai făcut baie inopinat pe pante :))) Mergem lejer, tot povestind de ale noastre – mai o tură, mai o amintire, mai o poveste haioasă din alte călătorii. Timpul trece așa de frumos când ai oameni dragi și prieteni alături, cu care poți discuta câte în lună și în stele :)
 
Am fost atât de absolviți de discuțiile noastre, încât nici nu ne-am dat seama că am deviat de la traseu. Ce e așa de greu, te ții după valea asta ... și ne duce ea undeva :)) Doar că la un moment dat s-a cam înfundat situația calea și nu prea mai aveam încotro înainta. Și acum ... ? Păi... hai în sus, ca om ajunge noi unde trebuie! Doar în sus trebuie să mergem, spre creastă! Așa că am luat o pantă pieptiș -ne era dor de urcuș susținut, că deh, numai asta am făcut până acum :))) Noroc că nu aveam așa de mult până pe creastă și am avut  parte de  prima surpriză a zilei  -  rhododendron înflorit! Nu mult, doar câteva tufe sporadice, dar suficient pentru început! Yaaay, roz! Totul e ...  roz acum :)))
 


Urcușul nostru ne-a scos într-un final pe creastă, aproape de Răscruce. Știam că acolo am văzut anul trecut o mulțime de tufe înflorite, iar un grup de turiști ce a trecut pe lângă noi ne-a confirmat – acolo este concentrația cea mai mare de flori. Păi ... hai să ne grăbim un pic! Nu de alta, dar norul ăsta în care am intrat e posibil să își verse cât de curând conținutul asupra noastră, la cât de întunecat și de aproape este. Sau nu o să mai vedem nimic de el, la cât de jos mângâie coamele muntelui. Așa că ... hai!

Am ajuns la Răscruce în timp util, fără ploaie și cu vizibilitate perfectă .... uuuu, și totul e rooooooz! O mulțime de tufe de rhododendron erau înflorite pe partea cealaltă a muntelui, dezvăluind panorama la care am visat din momentul în care m-am decis să merg în această tură – Muntele e roșuuuu! Chiar, de ce îi spune Muntele Roșu, dacă toate florile sunt roz? Încă nu am reușit să găsesc răspuns la această întrebare - poate cineva să mă lămurească :)))?



Ne-am bucurat câteva minute bune de explozia de culoare de pe munte, ba chiar am și gustat-o (dap, florile sunt comestibile! Și sunt chiar bune!). M-am tolănit pe potecă, lângă o tufă, și culegeam din când în când câte o floricea, privind cu nesaț spectacolul din față. Fără nici o îndoială, aici e la vie en rose, avec beaucoup de rose :)))



De la locul coloratului nostru popas până la Vf Gropşoarele a fost doar o aruncătură de băț. Hoo-ray, am ajuns! Relaxare … de voie ! George s-a dus până La Lanțuri, Picco s-a tolănit și admira traseul pe care tocmai îl parcursesem, iar eu mă uitam cu multă curiozitate la norul de vis-à-vis, cum acoperea și descoperea vârful din imediata noastră apropiere. Un joc intrigant de-a v-ați ascunselea, cu posibilități avansate de precipitație și udătură. Nu mai e rost de stat aici, cât noroc poate avea un om, până la urmă urmei? Ne-am alergat cu ploaia până pe vârf, acum e posibil să ne prindă. Hai repede jos, până nu devine scorul 1:1 :)




 
Cu mâna pe inimioară și pe goretexul uscat spun că cineva acolo sus a ținut cu noi și mi-a făcut un cadou extrem de frumos – am ajuns la baza muntelui fără nici un strop de ploaie – ba mai mult, escortați de razele soarelui și de o căldură extrem de plăcută! Ce bine e să fie aniversarea ta :))) Am avut chiar timp să mergem la cabană, să mâncăm ceva bun și cald, în pregătire pentru festinul de diseară. Mmmmmm, ciorbiță caldă! Cea mai bună :)))



Eh, și până aici am avut dispensa pluvială – cum am ajuns la corturi, cum au început norii să se scuture. Lejer, ușor, se auzeau stropii cu răpăiau pe tentă, într-un ritm cadențat ce îmbia a somn. Păi, traseu am făcut, mâncare am mâncat, de cântat încă nu putem cânta …. Hai să tragem un pui mic de somn. Fundalul sonor îngăduie ….
 
Mmmmniam! Bună …. seara! Sunt trezită de niște voci vesele și pline de viață, ce râdeau lângă ceea ce se putea auzi a fi un foc mare (ah, pârâitul și trosnitul lemnelor …. Inconfundabil!). Yaay, înseamnă că ploaia s-a oprit! Deschid ușa cortului și scot un cap somnoros – nici urmă de ud, multă lume, lumină din belșug și voie bună cât pentru toate la un loc! Gata, e rost de cântare! Să înceapă petrecerea muntoman – cântăceanească!
 
M-am așezat lângă foc și am început să le zic oamenilor cântece de munte, mai cunoscute și mai puțin cunoscute. Mi-a plăcut foarte mult că era printre ei un domn mai în vârstă, care mi-a cerut să îi cânt niște piese destul de rare, care mie însă îmi plac extrem de mult! Și pe care (în final!) am ocazia să le cânt! Yaaay!
 
 Mi-e dor de-o iubire, de-o vară fierbinte
 Ce-n veci o țin minte
 Mi-e dor de-o poiană cu corturi și focuri
 Și vesele jocuri.

Și ce petrecere ar fi asta, dacă nu am face și niște bunătăți la foc ? Am avut de toate – de la bezele la cârnați picanți și slană, ce mergeau de minune cu o palincă mmmmmmhuah! Și niște pâine făcută la foc. Dezmăț culinar! Totul condimentat cu un vinișor bun (cu măsură!) și palincă de Maramu. Să ne stingă dorul de cântat :)




Am cântat până hăt, târziu în noapte. Și am mai fi zdrăngănit noi, dacă Picco nu ar fi făcut excel de zel și ar fi rupt o coardă de la chitară. Și în 10 minute  ... ooops! He did it again! Negruța mea e pe treime știrbă și nu mai poate îngâna. Și ... uof, exact astea am uitat acasă, corzile de rezervă! Și nu unul, nu două, ci trei seturi =)))))) Toate stau cuminți pe pat, iar noi ... la fel de cuminți, că nu mai avem lăută de gâdilat. E timpul să punem înregistrările de pe telefoane ... tot cu noi =)) Și îi las pe oameni să fredoneze. Mie mi-e somn ... și o să profit la maxim de seara asta să mă odihnesc. 
 
 Pentru că merit :)


Detalii tehnice:

Harta traseului:


Traseul pe Google Maps:


Elevaţia traseului:



Aparat foto folosit: Nikon D5000+Tamron 17.50 mm, f 2.8

Aplicaţie de track folosită: Endomondo

Cati :) marți, 14 iunie 2016 2 comentarii

2 comentarii :

  1. Yaay, i-ai cunoscut pe Fane şi Mircea (cred că el e „domnul mai în vârstă" - are omul o voce...)!
    Poate ne nimerim cândva împreună în vreo tură :)
    P.S. Aşa zic şi eu aniversare, pe munte!
    Ioana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos!Intr-adevar, asa DA aniversare, acolo unde iti doresti :)

      Si mie mi-ar face mare placere sa ne vedem o data pe munte! Sa citesc experienta si tura din perspectiva ta :)

      Te imbratisez :)

      Ștergere

  • Urmărește-mă:
  • RSS
  • Facebook
  • Youtube