duminică, 28 decembrie 2014








Asta e! Tura de antrenament (şi relaxare) înainte de mult aşteptata plecare în Grecia! Aveam nevoie să facem un pic de mişcare şi să ne plimbăm încă o dată prin munţii noştri, să nu creadă cumva că îi lăsăm de izbelişte şi ne uităm numai la piscurile vecinilor. Aşa că ieşirea asta a picat la fix! O să fie super :D !

_____________________________________________________________________

Când: septembrie 2014
Parteneri de tură: prieteni din ATGR, Anotimpul5 şi nu numai :) 
Traseu: Canton Cheia – Curmătura Comarnice (marcaj dungă albastră)
Curmătura Comarnice – Poiana Frumoasă – La Troiţă (marcaj bulină albastră)
La Troiţă - Curmătura Builei (marcaj bulină galbenă)
Curmătura Builei – Vf Vânturariţa Mare (marcaj bulină roşie)
Vf Vânturariţa Mare – Curmătura dintre Oale – Curmătura Comarnice (marcaj bulină roşie vechi, neutilizat!!)
Curmătura Comarnice - Canton Cheia  (marcaj dungă albastră)
Timpi: Canton Cheia – Vf Vânturariţa – 6 ore (noi am mers destul de încet, am căscat ochii la toate frumuseţile din zonă)
Vf Vânturariţa – Curmătura dintre Oale– 3 ore (făceam mai puţin dacă nu aveam genunchiul care să mă sâcâie la fiecare pas )
Curmatura dintre Oale – Stâna Comarnice - Canton Cheia – 2 ore
Lungime totală traseu: aproximativ 18 km
Diferență de nivel: +1.000m / -1.000 m
Surse de apă : se poate lua apa de la cabană. Exista un râu între Poiana Frumoasă şi Poiana de Piatră. Am mai întâlnit câteva râuleţe până la Curmatura Builei. Ȋn creastă nu am vazut nici un loc de unde puteţi alimenta.
  ____________________________________________________________________

Abia așteptam să ajung în Buila. Am auzit atâtea povești frumoase de aici, am și cântat despre aceste piscuri de nu știu câte ori .... și acum am și ocazia să le şi văd! 

Plecarea am făcut-o vineri seară, împreună cu prietenii mei din Anotimpul 5. Am urmat ruta clasică: București -  Râmnicu Vâlcea -  Sat Cheia , după care 23 de kilometri de drum forestier până la Cabana (Canton)  Cheia, pe care i-am parcurs noaptea.  Nu știu dacă de la noapte sau de la peisaj, însă totul părea așa de sălbatic! Stânci mari de-a stânga și de-a dreapta drumului, prăpăstii fără fund (că nu se vedea nimic de beznă!) și din când în când câte  o “pietricica” în mijlocul drumului, pe care șoferul o ocolea cu grijă. Aha, deci legendele despre sălbăticia locului nu sunt chiar ... povești :)


După vreo oră și ceva de mers ajungem la ceea ce părea un fund de râu scăzut, plin de pietre de toate mărimile, cu un fir de apă sipotind pe stânga. Și drumul ... ia-l de unde nu-i! Se termină brusc pe marginea albiei și nu se vedea nici o continuare de partea cealaltă. Ooookey, asta necesită investigație! Ne scoborâm din mașină, luăm frontalele și plecăm în recunoaștere. Bine, mai mulți băieții, că eram frig afară și am preferat să caut drumul ... de pe bancheta din spate :D. După vreo 5 minute  ne urcăm cu toții în mașină și plecăm a€“ trecem direct prin râu (bine că era mic!) și abia după vreo 10-15m apare și drumul. Pfiu, suntem bine!

Ajungem la cabană după maxim 15 minute, aproape de miezul nopții. Ne luăm rucsacii din mașină și .... să ne cazăm! Dar ..... pe unde ? Cabana asta are multe uși și nimeni care să ne ghideze! Hai să vedem ce este în spatele ușii cu numaruuuul .... unu! Intrăm ... hm, nu vrem să dormim în bucătărie! Următoarea ușă ! Până am găsit loc unde să dormim, undeva la etaj, am făcut deja turul cabanei :)))

A doua zi

Bună dimineataaaa ! Bună să fie ....dacă nu frumoasă! Ne-am trezit înconjurați de o ceată deasă și umedă, de nu vedeai la 50m în față. Cerul era deasemenea complet acoperit și o ploaie ne ammeninta din secundă în secundă că va începe să cadă. Bine că ne-am luat echipamentul necesar!

Ne-am așezat cu toții la masa de lemn din curte și am început să mâncăm micul dejun. Era foarte frig însă și ne doream cu toții ceva cald, să ne încălzim. Hai să mergem să îl întrebăm pe cabanier, poate găsim niște cafea sau ceai de cumpărat! Ne deplasăm spre prima cameră în care am intrat azi noapte (de acum știam toată cabana :)) ) și îl găsim pe cabanier trebăluind la aragaz.

 - Bună dimineața!
 - Bună dimineața și vouă! Cu ce va pot ajuta?
 - Păi ... am vrea și noi niște ceai cald sau cafea.  Găsim  la dumneavoastră?
 - Da, cafeaua e 3 lei. Ceaiul e gratis. Vă aduc eu o carafă de ceai la masă, după ce e gata. Câte cafele vreți ?
 
Ceai gratis?  Uau, la asta chiar nu mă așteptam! Începe să îmi placă din ce în ce mai mult cabana asta :)Și așa cum a spus, ne-a adus la masă o carafă mare de ceai și cănile necesare. Mmmm, și ce ceai bun, natural, din plante! Să tot bei!


 
Se face târziu ... hai să stabilim un traseu pentru astăzi! Ne apropiem de harta aflată pe perete și încercăm să descifrăm ce scrie sau, în cea mai mare parte, să ghicim -  unele părți din hartă erau șterse complet, la cât de mulți turiști au pus degetul (“Uite, aici vreau să mergem!”).  Nu am reușit să descifrăm mare lucru, așa că  apelăm din nou la cabanier -  cine ne putea îndruma mai bine decât el ? Ne zâmbește, intră în interior și ne aduce un ghid al parcului, cu tot cu hartă. O întinde pe masa din față bucătăriei și ne indică un traseu acceptabil că timp și dificultate, pe care să îl putem face cu toții.  Îi mulțumim ... iar el îmi întinde harta! Mi-o dă cadou! Deja încep să mă simț răsfățată la maxim :D
 
Prima parte a traseului șerpuiește prin pădure. Nu este deloc dificil, că o plimbare, însă noroiul de pe cărare face înaintarea un pic mai dificilă. Râdem, glumim, povestim - doar nu ne-am mai văzut de atâta vreme! Asta e unul din motivele pentru care îmi place la nebunie să merg pe munte - pentru oameni și poveștile lor, aventurile care te inspiră și pe tine să mergi mai departe, să vizitezi, să  mai descoperi o bucată din frumusețile acestor locuri. Ohoo, și câte mai avem de descoperit :)

Și vremea s-a îmbunat de la atâtea povești frumoase -  când am ajuns în Poiana Frumoasă era cer senin și un soare blând ne mângâia. Yu-huu, ce bine e! Și ce peisaj ...  Acum înțeleg ce de toată lumea vorbea așa de frumos despre aceste locuri! Munții nu sunt foarte înalți, dar au acea sălbăticie care te îndeamnă să mergi mai departe, să explorezi, să ajungi mai sus.  Mă opream din 5 în 5 minute să fac fotografii :)

Poiana Frumoasa ... si peisajul la fel de frumos :)

 
Din Poiana Frumoasă am coborât până la un râu, unde am făcut un mic popas și ne-am răcorit.  De acolo poteca urcă prin pădure până la Poiana de Piatră. Băăăi, și ce frumos e aici! Peisajul devine din ce în ce mai spectaculos! În stânga noastră se ridicau ascuțișurile colțuroase ale munților (și ce trasee de cățărat ar putea fi pe aici :D ), iar pajiștea  era plină de ... ați ghicit, pietre și bolovani de diverse dimensiuni! Parcă a fost un bombardament , așa de multe erau !
 
Panorama Poiana de Piatra :)

Coborâm din nou în pădure, trecem pe lângă un mic popas de lemn și ne oprim lângă un mic râuleț. Ei, și de aici, că nu se mai vede indicator sau semn. 
 -  Păi... la stânga!
 -  La stânga, prin hățișurile astea așa de dese și pe panta asta?
 -  Da, uite indicatorul!
 Și îmi arată un indicator din lemn, pe un copac. Ahaaa, marcaje camuflate :)))

Îmi fac curaj și abordez panta, care era destul de înclinată. Heeei-rup! Făceam 10 pași, mă opream pentru câteva secunde să îmi recapăt respirația și apoi reluam urcușul. Uof, de ce nu am mâncat jos? Aveam mai puțin de cărat în rucsac :))
 
Finalul pantei ne-a întâmpinat cu o priveliște pe măsură - o cabană mică și niște pereți de stâncă aspri și  colțuroși. Și o suită de câini bâţâitori din coadă, de la stâna din apropiere. Locul perfect să ne oprim să mâncăm și să ne tragem sufletul :D

Mica stana 
Vedere de la stana spre cabanuta
Cabana, la vreo 10 minute de urcat spre creasta

 
Indicatorul din apropiere ne anunță că mai sunt maxim 2 ore și jumătate până pe Vârful Vanturarita, așa că după masă ne punem (din nou!) rucsacii în spate și plecăm voinicește spre creastă.  După o mică urcare peisajul începe să se schimbe -  piatră, piatră peste tot! Mă simțeam că la coborârea de pe Vihren, numai că de data asta coboram .... în sus :))) Când am ajuns în creastă, ni s-a deschis în față ochilor un platou imeeeens, plin de iarbă și (bineînțeles!) pietre presărate peste tot. Era o adevărată plăcere să te plimbi pe acolo, mai ales că traseul urcă foarte încet și aveai timp să îți rotești privirile în toate direcțiile. 
 
Piatra, piatra peste tot!

Varful Buila :)

Stanca aceea pare ca a iesit din pamant :)
Am trecut rapid pe lângă vârful Buila, am salutat în treacăt vârful Ştevioara și am ajuns în Șaua cu același nume. Știam că mai avem puțin până pe vârf, așa că nu ne-am oprit și am făcut un ultim efort - și am ajuns! Vârful Vanturarita Mare - 1885 m! Pfiu, finally :)

Pe varf - yu-huuu!

Varful Stevioara :)
 
Am făcut o binemeritată pauză, ne-am reîncărcat bateriile și am început să discutăm opțiuni de întoarcere. O parte spuneau să facem același traseu ca la întors, este mai sigur și cunoaștem drumul. Alții ne povesteau de un altă cale, pe care au făcut-o ei iarna și ar fi cam același timp. Hm..... hai să mergem pe partea cealaltă, cel puțin variam traseul!
 
Am pornit traseul de coborâre spre Curmătura dintre Oale, în direcția opusă celei pe care am urcat. După primele 15 minute am început să regret că nu am vrut să ne întoarcem pe unde am venit: traseul este sinuos, cu multe șerpuiri, pante abrupte la urcare și coborâre, săritori periculoase și pietre care îți alunecă de sub picior! Au fost porțiuni de coborâre de 4-5m în care trebuia să ne ținem de rădăcini, deoarece poteca era foarte îngustă și în stânga era hău, sau să coborâm pereți ținându-ne de jnepeni. Trebuie să ai nervii tari şi o doză mică de nebunie să parcurgi traseul ăsta!

Ultima poza pe care am facut-o pe traseul de intoarcere, inainte ca durerea de genunchi sa devina sacaitoare


După jumătate de oră genunchiul meu a început să cedeze, așa că a trebuit să îi pun fașă. Mergeam foarte greu, aveam dureri la fiecare mișcare, de-abia puteam să urc sau să cobor. 
După încă vreo jumătate de oră de chinuri am cedat și eu. Au început să îmi curgă lacrimi de durere, mă opream din când în când să îmi trag sufletul, nu foarte mult însă, pentru că și așa eram ultima și nu îmi permiteam să rămân singură pe aici. Se apropia noaptea, așa că trebuia să ne mișcăm cât de repede puteam.  Am avut mare noroc cu Radu, care a stat cu mine în spate și m-a ajutat. Ce mult contează un partener bun pe munte :)
 
Slavă Domnului, după 3 ore de coborât, multe lacrimi vărsate și o tonă de încurajări și cuvinte bune (multumeeeesc, Radu !) am ajuns la Curmătura dintre Oale. Eram toată amorțită, mă durea fiecare mușchi din corp și abia dacă mai puteam să vorbesc. Am luat-o șontâc-șontâc pe traseu, încercând să nu mă mai gândesc la durere sau la faptul că mai aveam o groază de mers până la cabană. Nu prea funcționa metoda mea, așa că am început să cânt în minte .... un cântecel, orice, numai să nu mă mai gândesc! Când nu mergea cântatul, număram pașii sau spuneam bancuri cu colegii de tură. Și parcă timpul trecea un pic mai repede :)
 
Am ajuns la cabană mult după lăsarea nopții. Aproape că am urlat de fericire când am văzut felinarul roșu de la ușă cabanei - yaaaay, suntem aici! Finally! Nu știu cât mai rezista piciorul, deja durerea devenise ascuțită, iar mușchii nu mă mai ascultau. Am urcat sus cu ultimele puteri, mi-am aruncat rucsacul și m-am trântit în pat -  gata, s-a terminat ! Pot în sfârșit să mă odihnesc! Ceea ce am și făcut până a două zi de dimineață - am dormit buștean, fără să aud cântările de la foc, râsetele sau chiuiturile celor de afară. Sweet, sweet odihnă :)
 
 A două zi a fost strict de relaxare - stat la soare, încărcat bateriile, citit și cântat la chitară cu oameni faini. O binemeritată odihnă după toată aventura de ieri :)

Salbaticie, nu alta! Muntii vazuti din fata cabanei


In fata cabanei, cantand. Multumesc Bogdan pentru fotografie :)
___________________________________________________________________


Câteva detalii tehnice :

Harta traseului (cu vişiniu traseul de dus, cu albastru cel de întors):



Traseul de dus (canton Cheia – Poiana de Piatră – Curmătura Builei – Vf Vânturariţa Mare), pe Google Maps:



Elevaţia traseului de dus:




Traseul de întors (Vf Vânturariţa Mare – Curmătura dintre Oale – Curmătura Comarnice – Canton Cheia), pe Google Maps:



Elevaţia traseului de întors:



Cum ajungeţi la cabană pornind din Bucuresti:


Pentru mai multe poze, aruncati un ochi aici :


Costuri:
O noapte de cazare la cabana Cheia : 15 lei
O cafea la cabana : 3 Ron.

Utile  :
Drumul forestier dintre sat Cheia și Canton Cheia este acceptabil și poate fi parcurs și cu o mașină normală. Ultima parte a drumului trece prin albia unui râu -  este posibil să nu se vadă continuarea drumului pe partea cealaltă a albiei, trebuie făcută un pic de explorare :)

 Eu m-am îndrăgostit de cabana Cheia! Camerele sunt curate, îngrijite, există un foișor în care se poate sta seară la căldură, au chiar și toaletă! Eu am reușit să găsesc o chitară la care să cânt, tot de-a casei, iar cabanierul este cel mai de treabă om pe care l-am întâlnit. Că să nu mai spun de ceaiul delicios și gratis :)
Interiorul Foisorului - o adevarata minunatie :) !

Cabana Cheia
Nu se poate servi ceva de mâncare la cabana Cheia, trebuie să veniți cu toată mâncarea după voi.


Traseul de întoarcere (Vf Vânturariţa -  Curmătura dintre Oale) este un vechi traseu abandonat - din loc în loc se mai pot vedea marcajele cu bulină roșie. Eu personal nu îl recomand, este dificil și necesită extrem de multă atenție când este parcurs! Nu am reușit să fac prea multe fotografii de acolo, îmi era mult prea rău pentru a putea apăsa pe declanșator. Deci ... aveți MARE grijă dacă va aventurați prin zonă! 

  
Cati :) duminică, 28 decembrie 2014 2 comentarii

2 comentarii :

  1. :-) Exista un izvor si "La Troita", probabil ca din graba l-ati ratat. Si in Curmatura Builei cobori 5minute catre schitul Patrunsa si este alt izvor.

    Bun Trackul de intors, il vom incerca si noi cu prima ocazie! Multumim!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc si eu de completari, voi fi mai atenta data viitoare :)

    RăspundețiȘtergere

  • Urmărește-mă:
  • RSS
  • Facebook
  • Youtube