marți, 19 septembrie 2017


Ultima zi a aventurii noastre din Slovacia este dedicată întoarcerii în Bucureşti, urmând aproximativ acelaşi drum ca la dus. Ȋncă .... multe ore pe autocar, dar hei, am experienţă de alaltăieri :))) Sper să ajungem la o oră decentă, să am timp suficient să mă pregătesc pentru ziua de luni, când începe o nouă săptămână la job. Asta depinde şi de cât de mult ne întindem să vizităm singurul obiectiv de pe listă – o peşteră de gheaţă. După căldura de pe vârf, merge un pic de răcoreală :D
 _________________________________________________________  
Când: 29 iulie 2017
Durată: 1 zi 
Parteneri de tură:  mulți oameni frumoși din toate colțurile ţării :) 
Țară: Slovacia, Ungaria, România
Highlighs: peşteră, răcoareeee!
Ȋn câteva cuvinte: gheţar subpământean, ajuns la 6 dimi în Bucureşti :D
  __________________________________________________________

Plecarea dis de dimineaţă, nu înainte de a face renumita fotografie de grup şi a ne lua la reverede de la acest loc magnific ce ne-a fost casă aproape două zile. Mie mi-a plăcut extrem de mult (cu tot cu incidentul de ieri), şi aş reveni oricând aici pentru a încerca un nou traseu în aceşti munţi minunaţi!


Am făcut aproximativ o oră de la hotel până în parcare, mergând lejer. Şi nu ştiu cum se face, dar parcă bagajele sunt mai grele ca la urcare, deşi am scăpat de o groază de mâncare şi un litru de apă :))))) Eh, poate sunt eu ceva mai obosită. Noroc că am avut  o prietenă cu care am stat la sporovăială toată coborârea – despre călătorii, mare, maratoane, antrenamente şi alte chestii adventureşti. Ce bine e când dai de oameni ca tine!

Din parcare până la peşteră am făcut aproximativ o oră şi jumătate. Coborâm din autocar şi ajungem lângă panoul indicator, ce ne anunţa că mai avem jumătate de oră de mers... în urcare prin pădure. Ah, se pare că diferenţa pozitivă de altitudine se ţine după noi! Dar şi nouă de place =)))




Ȋntr-adevăr, traseul porneşte printr-o pădure deasă, prima dată în linie dreaptă, după care urcă în zig-zag un deluleţ. Floare la ureche – 1 km de mers şi 130 m diferenţă de altitudine. Dar se resimte un pic (de tot!) după tura de ieri :)

O dată ajunşi la casa, pregătim banii. Biletul de intrare costă 8 euro/persoană, iar taxa foto e 10 euro. Destul de scump! Dar dacă tot suntem aici ... sper să merite :)

Am fost nevoiţi să aşteptăm jumătate de oră, să se termine turul celor de dinaintea noastră (în peşteră se intră doar la ore fixe, indicate pe un panou electronic). Cu câteva minute înainte de intrare se deschide larg uşa de acces şi încep să iasă oamenii, moment în care pe noi ne izbeşte un val de răcoare aproape înghetat. Brrrrr, intuiam că o sa fie frig, dar parcă nici aşa :))))) Am polarul la mine, şi mai-mai că aş da o fugă înapoi să îmi iau buful şi mănuşile! Sper să nu devin o statuie de gheaţă =)))

Pentru a intra în peşteră se coboară nişte scări, se trece de niste pasarele.. şi bine am venit în Regatul Ȋnghetat! Pasarelele de metal ne poartă şi ne coboară şi mai adânc în inima Pământului, până într-un punct în care o putem vedea – întinderea imensă de gheaţă. Gheaţă la stânga, gheaţă la dreapta, gheaţă deasupra, gheaţă dedesubt! Peste tot alb şi rece :)



Nu am înteles aproape nimic din explicaţiile ghidului nostru, însă am rămas impresionată de ce a putut crea natura în acea peşteră. Stalagmite şi stalactite de gheaţă, blocuri imeeense înghetate ce ocupau aproape toată suprafaţa peşterii uneori, formaţiuni complexe şi extrem de mari  - de la piramide la castele şi coloane. O splendoare :)













Am plecat de acolo extrem de răcorită (şi fericită). Uite că am avut parte, în aceeaşi excursie, de caniculă şi gheaţă, înălţime şi adâncime, căldură şi răcoare. Toate într-un echilibru perfect :)

Eh, şi de aici a urmat lungul drum spre casă. Extrem de lungul drum spre casă! Şi spun asta deoarece deşi în mail-ul de organizare se specifica ora de ajungere în Bucureşti ca fiind 22, am ajuns în capitala undeva în jurul orei 06 dimineaţa. Adio somn de frumuseţe, adio desfăcut rucsac! Mă bucur că ne-am întors în timp util pentru a merge acasă, a face un duş şi a pleca spre muncă. O să fiu zombi azi în întâlnirile cu clienţii, dar nu contează aşa de mult. Cine a fost în Tatra în weekend :D? Cine, cineee?   






Cati :) marți, 19 septembrie 2017 2 comentarii Citește mai departe :)

duminică, 17 septembrie 2017


Yaaay, a venit și ziua ascensiunii, în care voi avea ocazia să trec din nou granița pe munte (de data asta din Slovacia în Polonia) și să ajung pe Rysy, cel mai înalt vârf din Polonia! Sunt foarte entuziasmată, acesta este al doilea vârf  din afară pe care îl fac anul ăsta și se anunță spectaculos! Dacă ieri am admirat (ca să nu scriu salivat) munții de la bază, astăzi îi voi mângâia cu privirea de la înălțime. Să purcedeeeem!
__________________________________________________________ 

Când: 28 iulie 2017
Durată: 1 zi 
Parteneri de tură:  mulți oameni frumoși din toate colțurile tării :) 
Țară: Slovacia, Polonia (yeap, altă graniță trecută pe munte :D)
Locație: Parcul Național Tatra
Masiv: Tatra
Traseu: hotel Popradské pleso (Slovacia) -Vf Rysy (Polonia) și retur (marcaj dungă albastră și dungă roșie, lungime traseu 10.42 km, durată traseu 7h – fără pauze)
Model traseu: dus-întors
Tip traseu: hiking, cu o porțiune de scrambling la final
Punct plecare: hotel Popradské pleso, Slovacia
Punct sosire: hotel Popradské pleso, Slovacia
Dificultate traseu: mediu -atât din punct de vedere al duratei, secțiunii de lanțuri și porțiunii de scrambling de la finalul traseului
Durată totală traseu:7h fără pauzele luate
Lungime traseu:  10.42 km
Altitudine minimă/maximă: 1.494 m (drum forestier)/ 2.499 m(Vf Rysy) 
Urcare/coborâre:  +1.005 m/ -1.005 m  
Stare marcaj: bună, atât că poziționare, vizibilitate și frecventă 
Surse de apă:  din abundență! Un râu la aproximativ 20 de minute de hotel, mai multe râuri și pârâiașe până la cabană Rysy. De la cabană până pe vârf eu nu am mai văzut surse de apă.
  __________________________________________________________

Trezirea a fost undeva în jurul orei 7, după un somn odihnitor și trezitul de rigoare la zgomotele făcute de cei ce au plecat la 4 spre acoperișul Slovaciei.  O dată cu primele raze de soare ce intrau în cameră s-a auzit soneria suavă a unui telefon mobil:
 
Ursuleții s-au trezit, bună dimineața!
Iepurașii s-au trezit, bună dimineața!
Șoriceii s-au trezit, bună dimineața!
Și copiii s-au trezit, bună dimineața!
 
Cu așa cântecel, să te tot dai jos din pat :)))

Aveam bagajul făcut de cu seară. Tot ce mai aveam de făcut era să îmi pun mâncarea în rucsac, mâncare pe care o lăsasem pe balcon la răcoare. Deschid ușa ... și ia punga de unde nu-i! Mă mai uit o dată, poate nu eram complet trezită, verific ochelarii la loc ... nup, punga nu este acolo! Nici a mea, nici a altei colege de cameră.
 
Poate că unul din cei ce a plecat de dimineață a confundat pungile și a luat din greșeală pungile noastre. Dacă era așa, atunci pungile lui cu mâncare ar trebui să fie tot aici ... dar nu sunt. Balconul e gol. Asta înseamnă doar un singur lucru ... cineva a furat mâncarea! Oricât de greu pare de crezut că cineva ar putea fura ceva la munte..
 
Bun, mâncare furată .... dar noi ce mai mâncăm pe munte? Singurele lucruri comestibile pe care le mai am în posesie sunt un baton de ciocolată și vreo două bucăți de gumă. Sper să pot lua ceva de la micul dejun =))))
 
Spre norocul meu (și al colegei), am putut încropi câteva sandvișuri din răciturile de la masă. Și avem colegi care ne-au asigurat că împart batoanele lor de ceva dulce cu noi. Prietenul montaniard la nevoie se cunoaște :))))
 
Am plecat în traseu undeva un pic după ora 08:30. Avem noroc de o zi foarte senină, fără nici un nor pe cer, și vrem să ajungem pe vârf până în prânz, când e posibil să apară nori. La drum cu noi! Ne-am întors un pic pe drumul pe care am venit, după care cotim dreapta și intrăm în pădure. La intrare dăm de primul indicator, ce anunța 3 ore și jumătate până în vârf. Doar atât? O să fie ușor =)))



Și într-adevăr, traseul este foarte ușor ... dar și foarte aglomerat. O dată cu noi pare că s-a pus în mișcare toată populația cabanei (și nu numai), pentru că traseul era extrem de aglomerat! Mulți oameni, de toate naționalitățile, multă gălăgie și stat la coadă pentru a ajunge pe vârf. Asta e o noutate absolută!
 
Zonă de mers prin pădure s-a terminat după aproximativ jumătate de oră, și ieșim într-o vale extrem de largă, străbătută de un râu.  Încep să se vadă crestele colțuroase și golașe ale masivului Tatra. Superb superb! Traseul șerpuiește pe lângă râu, trecând din când în când de pe un mal pe celălalt. E multă vegetație, multe flori care de care mai frumos colorate, apa susură, păsărele cântă .... Oare am ajuns în rai ?





Un lucru care m-a surprins extrem de plăcut este traseul. Pietrele sunt puse de așa natură încât formează trepte, ce sunt ușor de abordat. Parcă urcăm o scară luuuuuuunga. Stairway to heaven, am zis eu bine că am ajuns în rai :)))
 
După aproximativ o oră am ajuns la lacuri – Male și Vel’keie Zab – două  ochiuri frumoase de apă într-o vale străjuită de pereți de piatră. Prima dată mi-a dat impresia de lacul Călțun – aceeași claritate, aceiași păzitori împietriți de-o parte și de alta. Lacurile astea însă au ceva magic, nu pot să spun exact ce. Poate o să aflu când urc mai sus.




Și așa a fost! Pe măsură ce câștigam altitudine, ocolind ochiurile de apă prin dreapta (pe aceeași potecă sub formă de scară) lacurile și-au schimbat culoarea, devenind de un albastru închis și clar. Cât îmi place în Tatraaaaa! 
 




A urmat și o porțiune un pic mai tehnică, cu lanțuri și trepte de metal, dar nimic de speriat. Traseul era super bine amenajat, aveai prize mai mult decât suficiente și asigurări la tot pasul. Și așa cum a observat și un coleg, într-un punct ceva mai alunecos slovacii au dat cu flexul în piatră, pentru a face niște rizuri de aderență. Ei chiar își iubesc muntele :)


Trecem de porțiunea tehnică, cotim stânga și începem să urcăm ceva mai abrupt. Câteva minute în urcare ... și hei, am ajuns în Polonia! O plăcuță indicatoare și o poartă cu stegulețe ne anunța că am trecut granița. Stegulețe din acelea colorate, cum se găsesc pe drumul spre Everest. Dacă nu era așa de cald, poate chiar mă simțeam ca acolo :)))

Și surprizele plăcute nu s-au terminat aici – după aproximativ 5 minute ajungem la o cabană – Chata Pom Rysmi. Un loc binemeritat de popas și de odihnă. Și de mâncat – să văd eu cât de bune și hrănitoare sunt șandvișurile improvizate!






Cabana este la 2.250 m – ceea ce înseamnă că mai avem doar 250 m de altitudine de câștigat. Am încercat să mă uit împrejur după vârf, poate-poate se vede de aici, dar nimic! Se pare că mai avem de urcat până .... ah, uite acolo în șa, poate de acolo să vedem până unde trebuie să urcăm azi! Hai, la drum!
 
Traseul până în șa este o curbă de nivel foarte largă, de unde avem ocazia să vedem și câteva petice de zăpadă. Și o dată ajunși sus, ni se deschide în față o panoramă extraordinară – multe, muuulte creste zimțate și împietrite! Toate scăldate în cel mai senin și albastru cer! Se putea vedea până haaaat, departe! O minunățieee! O nebunieee! Băi, eu m-am îndrăgostit de munții ăștia! Abia aștept să văd cum se vede din vârf! Și că veni vorba de vârf .... nup, încă nu se vede de aici! Mai avem de urcat!
 






Eh, și de aici lucrurile s-au complicat. Nu pentru că traseul ar fi devenit mai greu sau pentru că vremea s-a stricat. Nup, nup ..... s-a aglomerat! O mulțime de oameni urcau în ziua aceea pe vârf și era nevoie să stai (la propriu!) la coadă pentru a putea merge pe potecă. Era ca un fel de bulevard principal într-un oraș aglomerat sau că la metrou la Unirii în oră de vârf (get it, oră de ....vârf :)))?) . Toți vor o bucățică din panorama aia frumoasă =)))

Și tocmai când credeam că mai rău de atât nu se poate..... după o cortitura ce ne-a dezvăluit (în sfarsiiiit!) destinația noastră de azi, mi-am dat seama că o să fie mai provocator să ajungem în vârf decât am estimat. Acum începea porțiunea de scrambling combinată cu un strop de cățărare la liber, care ar fi fost foarte abordabilă .. dacă aveai unde să pui mâna. Sau piciorul. Ceea ce era aproape imposibil, la puhoiul de oameni ce se grăbea cu zor spre vârf. Băi, de unde atâta aglomerație? E vreun magazin de reduceri în vârf ? E promoție la panoramă? Se dau bani :))))))? De unde atâția doritori de munțomăneală :))?


A fost nevoie de multă atenție pentru a ajunge în vârf, și asta pentru că era musai șa fii cu ochii în patru după pietricelele ce cădeau de la cei de mai sus. Dar o dată ajunși... wow, panorama e supeeeerba! Cu mulți oameni în ea, dar superbă ;)))) Acoperișul Poloniei, am ajuns!
 
Nu am putut sta extrem de mult, și asta pentru că nu prea aveai unde să stai :)))) M-am strecurat cum am putut și am dat o fugă și până pe partea cealaltă, penru a vedea și partea poloneză a munților Tatra. Și de acolo de sus mă priveau din vale doi ochi galeși și la fel de albaștri – lacurile Czarny Stavm pod Rysami și Morskie Oko. Munții ăștia sunt frumoși din orice perspectivă :)







Coborârea am făcut-o pe același traseu.  Am mai făcut un popas la cabană, de data asta ceva mai lung, ocazie cu care am descoperit cât de super este înăuntru – au sală de mese, poți cumpăra suveniruri, bere, suc, mâncare, ceai și alte bunătăți. Eu mi-am luat o hartă, deoarece sigur vreau să revin. Sunt multe, multe trasee pe care le pot face în zonă și se merită :) Ah, și au chiar și trenuleț care ajunge aici, cu stație și orar =)))







De data asta a durat ceva mai mult să trecem de porțiunea cu lanțuri, din aceleași considerente – aglomerație excesivă. Și deși erau trasee separate pentru urcare și coborâre, am observat că oamenii nu prea respectau și o luau pe unde li se părea lor că era mai simplu, îngreunând parcurgerea porțiunii. Ambuteiaj pe autostradă montană =)))


Am ajuns la cabană după 7 ore de la plecare, plină de energie și bucurie. Parcă nici nu am făcut traseu montan, așa de mult mi-a plăcut! Mai vreeaaaaaau!
 
Seară am avut parte de un apus de soare extraordinar de frumos, urmat de o cântare chitărească de duduia camera. Ah, și de mult Tatra Tea, că doar merităm! Să bem pentru încă o aventură încheiată cu bine și niște amintiri frumoase. Ceai, of course ;)






Detalii tehnice:

Traseul pe hartă:



Traseul  pe o altă hartă (e mai ușor de observat):



Traseul  pe Google Earth:




Elevația traseului:        


Cati :) duminică, 17 septembrie 2017 0 comentarii Citește mai departe :)
  • Urmărește-mă:
  • RSS
  • Facebook
  • Youtube