marți, 6 august 2019



Foaie verde de pădure
N-am mai fost de mult în ture!

Îmi era dor de o tură montană pe creste înalte - cu vârfuri, cu urcat, cu panorame superbe și un pic (mai mult) de efort. Tură din aia de abia aștepți să ajungi acasă, stors de energie fizică, dar cu atâta bucurie interioară la purtător, încât febra musculară de a doua zi iți este o prietenă bună, iar aparatul foto îți aduce aminte toate minunățiile văzute și savurate. Hai la munteeeee :D

Aveam mai multe opțiuni pentru weekendul ăsta - și am ales-o pe cea care mi-a făcut cel mai mult cu ochiul. O tura în Făgăraș, pe nemarcat, cu atingerea vârfului Mușeteica. Am mai fost o dată aici, acum 2 ani, și sunt curioasă dacă o să abordăm același traseu … sau “marcăm” un alt nemarcat. Oricum ar fi, o să fie solicitant!

Am ceva emoții - și asta deoarece am o durere de spate care mă sâcâie de ceva vreme. Nu tare, însă suficient de persistent încât să mă ducă cu gândul la faptul că nu este o simplă durere musculară. Uneori se accentuează mai tare, alteori dispare aproape complet, însă este acolo. O să merg cât de curând la doctor pentru niște investigații, în foarte mult la sănătatea mea și mai ales la acele afecțiuni care mă limitează din a fi activă. Până atunci .. să vedem cu se vă comporta durerea în Făgăraș :)

Trezirea devreme …. foaaarte devreme. Umblam ca un mic zombi somnambul prin casă, cu castronul de cereale într-o mână și cana de cafea în cealaltă, neștiind din care să mă înfrupt mai repede. Așa că luam alternativ când dintr-una, când din cealaltă- oricum ajung în același loc :))) La ora 05:20 eram la Unirii, la locul de plecare. Ne-am urcat în autocar, și de cum a început să se învârtă roata am pus perna pe umeri și m-am băgat la somn. Mă așteaptă o tura solicitantă și vreau să fiu în formă ;)

În jur de ora 10 am ajuns la Conacul Ursului, pe Transfăgărășan - locul de plecare în traseu. Vremea se anunță superbă, abia dacă sunt niște nori pe cer, și sper să scăpăm de repriza de ploaie pe care mai toate site-urile meteo o anunțau pentru această după-amiaza. Și ca să pornesc bine la drum, am dat peste niste frăguțe, mmmmmm, absolut delicioase! Oare ce surprize mai are ziua de astăzi :) ?




Intrarea în traseu se face de pe Transfăgărășan. De la Conacul Ursului se merge înapoi (direcția opusă față de Bâlea), se trece de Vila Bâlea, după care înainte de prima curbă serioasă la stânga se părăsește drumul și se intra în pădure (este și un marcaj pe zid - o săgeată cu albastru). Prima parte a traseului este marcată (cruce albastră), și urcă susținut prin pădure, până la stână. Fiind grup mare, mergeam suficient de încet pentru a avea timp de discutat cu Ioana, unul din ghizii acestei ture, despre locurile faine de trekking în care a fost. Deja îmi fac idei pentru turele viitoare :))

Partea aceasta de traseu îmi este familiară - am mai parcurs-o o dată iarna, când încercam să ajungem pe Vf Piscul Negru, însă am dat de o zăpadă cam cât noi de mare și am decis să ne întoarcem. Nu este dific ilă și nici lungă - într-o oră și 20 minute am ajuns la stână, pe care am găsit-o goală. Ciobanii erau prin apropiere, se vedeau oile pe versantul alăturat, iar un câine lătra furios de răsuna în toată valea. Noi am făcut un mic popas, am băut apă (este ultima sursă de apă de acum încolo!), am mâncat ceva dulce pentru energie … și hai în sus! De aici se vede șaua unde vom urca - și nu pare plimbare pe potecă =)))




Urcușul este destul de solicitant, cu toate zig-zag-urile pe care le trasam pe pantă. Deși e nemarcat, se poate intui o urmă de potecă prin iarba înaltă, urmă pe care o accentuăm și noi. Mergem relativ ok și facem pauze destul de dese, pentru a ne odihni. Îmi place grupul și îmi place și atitudinea ghizilor - nu trag de tine să mergi într-un anumit ritm, ci mai degrabă ei se adaptează la ritmul în care se mișcă oamenii. Și cum noi mergem cât de cât bine, este un win-win :)


Cu cât urcam mai sus, cu atât ni se deschidea priveliștea - și wow, ce priveliște! În zare se zăresc Lespezi și Lăițel, iar din când în când Negoiu scotea capul din nori. Cu un ochi la creste și altul pe potecă, parcă nu mai ai timp să te gândești la dificultatea traseului :)


Următoarea deschidere de priveliște am avut-o atunci când am ajuns în șa, și am putut vedea “în partea cealalata”. A apărut Vf Mușeteica (2.448 m - acolo vom ajunge astăzi), Robița (2.408 m), Piscul Negru (2.248 m) și undeva mai sus, abia văzut, vârful Mesteacănul, incognito-ul de astăzi. Și la cât de aproape par toate, mai-mai că m-aș aventura pe fiecare în parte =)))) Dacă aș avea energie =))))











Din șa, traseul urcă pieptiș până pe vârful Mesteacănul, un necunoscut pentru mine. E, și de aici să te ții frumusețe, că a apărut și panorama din stânga :)) Acum avem vizibilitate 360 de grade - a apărut Transfăgărășanul, Vânătarea lui Buteanu, Iezerul Caprei .. și multe alte vârfuri pe care nu știu să le recunosc. O feerie :)))


De la vârf traseul continuă oarecum paralel cu Transfăgărășanul înspre Mușeteica. Între cele două se întinde o creastă ascuțită, pe alocuri stâncoasă și un pic abruptă, ce șerpuiește foarte fotogenic în câmpul nostru vizual. Seamănă un pic de tot cu o porțiune de traseu spre Piatra Mică (dinspre cabana Curmătura). E o schimbare binevenită, după atâta iarbă și vegetație. Ce bine se simte la bocanc … și la ochi! Am făcut multe cadre, încercând să prind frumusețea și minunățiile văzute de aici. Am încurcat un pic circulația (ce să faci, sens unic :))!), dar nu m-am putut abține. E minunaaaat :)













Eram undeva pe la jumătatea crestei, când aud o voce din față:” Flori de colț! Am găsit flori de colț!” Brusc mi-am îndreptat privirea spre potecă și am văzut 2-3 paparazzi de Făgăraș, aplecați toți spre un punct, cu aparatele/telefoanele ațintite. Yaaaay, Flori de colț! Stiu că sună un pic ireal (chiar și pentru mine) , însă nu am văzut până acum în turele mele una. Nup, nu e glumă, nu fac mișto de nimeni, pur și simplu nu am avut ocazia să admir vreuna pe munte. Până acum :D


Aproape că am fugit până la locul de foto shooting. Aaaa, uite-leee! Sunt așa de mici, de frumoase, de delicate… waaa, sunt minunate! Am atins una .. și daaa, sunt așa de pufoaseee! Îmi vine să stau aici și să le mângâi până se întorc oamenii de pe Mușeteica :)) Partea bună este că nu e singurul grup de pe creastă - colegii au găsit foarte multe pe o distantă relativ scurtă. Cred că nici la o premieră de film nu au fost atâtea fotografii făcute :))) Mă bucur foarte mult că am avut ocazia să le văd live, și la cât mai multe :)




Ultima porțiune de acces spre Mușeteica este stâncoasă, și am parcurs-o în ceață. Și sper că de data asta o să am mai mult noroc că în prima ascensiune pe Mușeteica, în care singurul lucru văzut din vârf a fost nimicul alb :). Un pas, încă un pas, și încă unul (pfiu, încă un piiiiiic!) ….. și gata, am ajuns în vârf :D Mușeteica, bine te-am regăsit! Și ce bine că a plecat ceața, avem parte de o panoramă fantastică de aici - aproape toată creasta :D









În vârf am făcut o pauză mai lungă, pentru odihnă și mâncare. A fost atât de bine să mă  tolănesc pe iarbă și să îmi odihnesc mușchii! Am atins cel mai înalt punct din traseu .. însă mai avem cel puțin pe atât de mers până să ajungem înapoi! Ce bine prinde odihna asta! Aaaaa …… relaxare …….




Am mai fi stat noi, însă am observat că pe versanții ceilalți deja începuse udătura. Se vedeau norii acoperind vârfurile, firișoarele de ploaie cum coborau și atingeau pământul, se simțea vântul care purta norii aproape, tot mai aproape de noi… Așa că am plecat, cu speranța că vom fi udați cât mai aproape de șa. Porțiunea de creastă stâncoasă nu este chiar așa de prietenoasă cu niște apă pe deasupra :) Am început să îi dam ușurel la vale, încercând să ne menținem cât de cât grupați. Norii ne ajunseseră și ne-au înghițit, nu reușeam să ne mai vedem la 50 m :)


Am avut noroc - și nu ne-a plouat! Yaaaay! Norii cei plângăcioși au trecut prin vale, ocolindu-ne cu grație. Asta înseamnă că o să putem să facem și vârful Piscul Negru - pentru aceia dintre noi care mai au energie și dorință să urce al patrulea vârf pe ziua de astăzi. Pe mine încă mă mai sâcâie durerea de spate, și nu știu dacă e chiar o idee bună să continui. O să văd cum mă simt când o să ajung la primul popas mare, și iau acolo o decizie.


Drumul până în șa a fost ok. Acolo am întâlnit și grupul care a mers doar până pe Mesteacănul, relaxați, la soare. Eh, și acum e acum! Mai pot și până pe Piscul Negru? Durerea de spate este acceptabilă, mușchii picioarelor se resimt, însă încă mă susțin …. Hai să încerc! Oricum ar fi, daca nu mai pot, mă opresc acolo unde sunt și aștept grupul să se întoarcă. Înfulec 4 pătrățele de glucoză … și hai la drum!




Urcușul până pe Piscul Negru e lejer … însă un pic mai lung decât m-aș fi așteptat. Din șa părea așa de aproape, un sprint de jumătate de oră și gata, am ajuns! Am făcut aproximativ o oră, în mers ușor. Traseul are și câteva mici porțiuni stâncoase, în care am fost nevoiți să ne cățărăm, însă nimic de speriat. Ultima porțiune este ierboasă, și pe urcare ne-am luat la întrecere cu norii, ajungând cam în același timp pe vârf. Yaaay, al patrulea vârf pe ziua de azi! De ceva vreme nu am m-am mai aventurat la așa performanță :))


Aici am făcut ultima pauză mare din traseu. Norii s-au mai ridicat și am putut să văd foarte fain Lespezi, Lăițel, Coltul Călțunului conturându-se pe fundal. Aaaah, o feerie! Astea sunt momentele de wow! în care mă bucur că nu am renunțat, că sunt sănătoasă și pot să ajung sus, să îmi bucur sufletul de asemenea minunații. E .. divin :)






Coborârea am făcut-o pe de-a dreptul. Prima parte a fost ceva mai accidentată și mai abruptă, am folosit bețele la greu pentru echilibru, apoi a devenit mai ușor - coborând mai mult prin iarbă și tufe de afine. Crestele Fagarasului creșteau din ce în ce mai mult în fața noastră, iar printre norii care căpătau culoarea apusului se strecurau raze subțiri de soare. M-am oprit în loc să admir tot peisajul - și pentru o secundă, nu a mai contat nimic. Nici durerea de spate, nici oboseala din mușchi, nici apăsarea rucsacului. Pentru o secundă, eram Acolo, trup, suflet și minte. În munții mei cei dragi :)






Ultima porțiune de coborâre până la stână a fost printr-o pădurice. De unde eram puteam să vedem porțiunea pe unde am urcat în șa. Omg, noi am făcut traseu … pe acolo? De aici pare așa de abupt, de inabordabil, de luuuuung! Dar hei, am reușit :)




La stână nu am mai făcut nici un popas. Am continuat coborârea până la autocar, deoarece simțeam nevoia acută de odihnă. Spatele meu se resimte, cu toată pastila anti-durere luată pe traseu. El m-a susținut toată ziua, acum e rândul meu să îi ofer susținere și odihnă. Împărțisem coborârea în trei părti mari (până la primul râu, până la al doilea și asfaltul), și mă bucuram de fiecare dată când intram într-o nouă porțiune de traseu. Nu vă spun că bine m-am simțit când am văzut asfaltul :)))) 


În așteptarea celorlalți colegi de tură am mers la Conacul Ursului să mâncăm ceva. Și nu stiu la voi, dar eu după tura am poftă de cartofi prăjiți. Cu brânză, eventual, sau niște mujdei de usturoi … mmmm, delicios! Și cireașa de la tort, am băut și un păhărel de șampanie, sărbătorind succesul de azi. A avut efect garantat de somnifer, până la București am dormit tun =))))) 


Detalii tură: 
__________________________________________________________

Când: iulie 2019
Durată: 1 zi
Parteneri de tură: oameni cunoscuți și necunoscuți
Traseu: Conacul Ursului (Transfăgărășan) (1.320 m) - Stâna Piscul Negru ( 1.650 m) (marcaj cruce albastră, lungime 2.35 km, durată 1h)
Stâna Piscul Negru - șa creasta Făgărașului (2.208m) (nemarcat, lungime 1.77 km, durată 2 h)
Șa în creastă - Vf Mesteacănul (2.330m) (nemarcat, lungime 0.48 km, durată 50 min)
Vf Mesteacănul - Vf Mușeteica (2.448 m) (nemarcat, lungime 1.4 km, durată 1h 10 min)
Vf Mușeteica - Vf Mesteacănul - șa (nemarcat, lungime 1.8 km, durată 1h)
Vf Mesteacănul - Vf Piscul Negru (2.2.38 m) (nemarcat, lungime 1.1 km, durată 1 h)
Vf Piscul Negru - Stana Piscul Negru (nemarcat, lungime 1.9 km, durată 1h 40 min)
Stana Piscul Negru - Conacul Ursului (marcaj cruce albastră, lungime 2.4 km, durată 50 min)
Model traseu: circuit
Punct plecare: Conacul Ursului, Transfăgărășan
Punct sosire: Conacul Ursului, Transfăgărășan
Dificultate traseu: mediu-dificil, din prisma diferenței mari de nivel și a lungimii
Durată totală traseu: 9h 40 min, cu toate pauzele incluse
Lungime totală traseu: 14.40 km
Altitudine minimă/maximă: 1.320 m (Transfăgărășan)/ 2.448 m (Vf Mușeteica) 
Urcare/coborâre: +1.480 m/ -1.480 m
Stare marcaj: marcajul până la stană este vizibil. Restul traseului este nemarcat!
Stare vreme: însorit la început, nori și vânt când am ajuns în creastă, fară ploaie
Sezonalitate: nu recomand acest traseu iarna.
Surse de apă: râurile ce șerpuiesc în pădure până la stână, stâna Piscul Negru. Mai sus de stână nu sunt surse de apă.
____________________________________________________________


Traseul pe hartă:


Elevația traseului:




Cati :) marți, 6 august 2019 0 comentarii

0 comments :

Trimiteți un comentariu

  • Urmărește-mă:
  • RSS
  • Facebook
  • Youtube