luni, 2 iulie 2018



Îl urmăream de ceva vreme pe Ioan Stoenică. Nu îi vizionam constant emisiunile, dar îl admiram pentru toate locurile frumoase în care mergea, pentru determinarea de a face ceea ce face și bucuria cu care împarte entuziasmul mersului la munte. Știam că organizează ture la munte, însă nu mă nimerisem niciodată să fiu liberă într-unul din weekendurile respective. Până astăzi – când aveam două zile de leneveală, iar el a organizat o tură pentru familiille cu copii, undeva prin Bucegi. Dacă vin copii, sigur o să fie o tură mai ușoară, cu plimbare multă și ceva lejereală pe traseu. Sună bine ... I am in :D
 __________________________________________________________
Când:  februarie  2018
Durată: 1 zi
Parteneri de tură:  o gaşcă super faină de oameni super-faini
Traseu: Hotel Petrom cota 1000– Vf Păduchiosu (1.440 m) – Mănăstirea Ȋnălţarea Domnului- Hotel Petrom cota 1000
Model traseu: circular
Punct plecare: hotel Petrom cota 1000
Punct sosire: hotel Petrom cota 1000
Dificultate traseu: simplu
Durată totală traseu: 5h, cu pauze multe şi oprire de derdeluş
Lungime traseu:  8.9 km
Altitudine minimă/maximă: 1.032 m (hotel Petrom cota 1000)/ 1.440 m (Vf Păduchiosu)
Urcare/coborâre:  +416 m/ -422 m 
Stare marcaj: nemarcat!
Surse de apă:  totul era sub zăpadă, aşa că nu am reuşit să identific vreo sursă de apă
_____________________________________________________________

Traseul a plecat de la Hotel Petrom cota 1000, aproape de Sinaia. Erau mai mulți copii decât adulți și vocile lor vesele răsunau în vale. Ioan ne-a făcut un mic instructaj, după care am plecat agale pe traseu – nemarcat de la un capăt la altul. Am urcat o mică pantă, urmând un drum ce părea forestier, după care ne-am afundat în pădure. Mergeam în monom, în pas liniștit. Copiii erau primii, vesli și zgomotoși, stând pe lângă Ioan, care tot timpul găsea ceva interesant să le arate – ba o urmă de un animal, ba o vizuină, ba un anumit tip de plantă, ba niște rășină. Omul ăsta e ca o enciclopedie montană :)))





Drumul in sine nu este spectaculos – șerpuiește prin pădure. Nu am avut ce peisaje să imortalizez, așa că m-am focusat pe detalii – picături de rouă, crenguțe de brad (sau ce alt conifer o fi, pentru mine toți copacii țepoși sunt brazi :))))), reflexii în zăpadă. Sunt și astea interesante, în lipsă de altceva :)






După aproximativ 2 ore am ajuns în gol alpin, unde ne-am oprit pentru o primă masă sănătoasă și copioasă. Eram destul de aproape de vârful pe care trebuia să ajungem astăzi, așa că ne-am permis să stăm ceva mai mult. După care ne-am pus în mișcare și am “atacat” ultima porțiune de traseu, care e un pic mai abruptă și ne-a solicitat un pic echilibrul. După urcarea scurtă am ajuns pe un platou vast, de unde aveam o panoramă extrem de frumoasă asupra lanțului muntos. Pe mine mă fascinau toate tufele înghețate acoperite cu zăpadă, păreau a fi din altă lume. Am rămas mult în urmă, ca să le fotografiez :)))











Noroc că eram foarte aproape de vârf, așa că nu m-am depărtat foarte mult de grup. După un sprint mic am ajuns repede oamenii – și iată-ne la cel mai înalt punct al traseului nostru de astăzi! Noroc că ne-a spus Ioan că suntem pe Vf Păduchiosu, deoarece el nu e marcat în nici un fel. Bucurie, zâmbete, câteva cadre .. și acum să le dăm copiilor  activitatea pentru care au venit – derdeluuuuuş! Ioan a plecat în căutare de pante safe pentru alunecat și după vreo 2 încercări a reușit să găsească o locație super în care copii să își facă de cap cu fărașele și colacele cărate cu sârguință de la mașini. Și le-au folosit! Alunecau la vale cu viteze demne de captat cu radarul, se rostogoleau, depășeau finalul imaginar al pistei și de duceau în tufișuri ... Era o adevărată plăcere să te uiți la ei :)





Am poposit la derdeluș cam  o oră, timp in care aproape ca am înghețat de frig. Trrrrrremuram și nu știam cum să mă mai încălzesc – alergatul nu funcționa, haine groase nu mai aveam la mine, și să plecăm nu prea puteam. Noroc cu Ioan, care m-a învățat o tehnică de a-mi aduce sângele în mâini (să se încălzească) și un copil simpatic mi-a oferit un făraș, să mă dau și eu la vale. Băi, și a funcționat! Chiar dacă m-am rostogolit eu de câteva ori, adrenalina coborârii și urcatul în viteză și-au făcut treaba cu brio, încălzindu-mi toți porii. Eh, parcă așa e mai bine :)))

Coborârea a fost scurtă și frumoasă, tot prin pădure.  Tot pe nemarcat, of course :) Și la final de traseu am făcut un mic popas la mănăstirea Înălțarea Domnului. Să mulțumim pentru vremea frumoasă de afară, amintirile create, sănătatea de trup și toate binecuvântările pe care le avem în viață noastră și pe care, de cele mai multe ori, le trecem cu vederea sau le considerăm implicite. Și de acolo, în pas domol, am urcat drumul forestier și asfaltul până la mașini. Ne-am luat la revedere și fiecare a plecat spre casa lui – eu cu mai multă bucurie și voioșie în suflet.





A fost o tură perfectă de o zi, cu relaxare cât cuprinde :)
    

Detalii tehnice:

Traseul pe Google Maps:



Elevaţia traseului:



Cati :) luni, 2 iulie 2018 0 comentarii

0 comments :

Trimiteți un comentariu

  • Urmărește-mă:
  • RSS
  • Facebook
  • Youtube