sâmbătă, 31 decembrie 2016


Având mașina la dispoziție, acum ne este mult mai ușor să ajungem în destinații variate, deoarece nu mai suntem dependenți de mijloacele de transport în comun. Putem pleca când vrem, unde vrem, și asta e așa de bine :D!

Pentru ziua de azi ne-am decis să mergem într-un loc extrem de pitoresc – Interlaken, pentru a vedea o cascadă și a ne plimba printre munți. Din ceea ce spune Damian, locul este foarte popular, foarte vizitat, și o să ne placă și nouă. Păi atunci ce mai așteptăm? La drum cu noi, avem încă o zi în față de bălăureală și relaxare :)  
  __________________________________________________________
Când: iulie  2015
Unde: Interlaken, Elveţia
Parteneri de tură: Radu şi Damian
Transport: autoturism şi perpedes
Cazare: Zurich, Elveţia
Highlights: Staubachfall
Ȋn câteva cuvinte: Lauterbrunnen, apa alba, Interlaken
__________________________________________________________

Îmi place să conduc. Mult, extrem de mult. Însă unul din momentele în care aș prefera să nu fiu la volan, ci oriunde altundeva în mașină, este când afară sunt peisaje extrem de faine și eu nu pot să le admir, deoarece sunt pe serpentine și trebuie să fiu atentă la cum iau curba următoare. Iar azi am simțit lucrul ăsta din plin, deoarece peisajele de la Interlaken sunt fantasticeee! Nici nu am ce să arăt, că deh! Nici fotografii nu am putut să fac :))))

Am oprit în Lauterbrunnen, un orășel mic și cochet de la baza muntelui. Mai greu cu parcările prin zonă, însă veți găsi câteva parcări private cu plată, în care puteți lăsa mașina. Mi-a plăcut foarte mult încrederea pe care elvețienii o au în corectitudinea oamenilor – în parcări nu există taxatoare, ci îți pui în parbriz, când pleci, un formular cu ora la care ai sosit, după care, când pleci, treci ora la care ai plecat, calculezi singur cât datorezi și pui banii într-un plic, pe care îi lași la o căsuță unde nu e nimeni. Foarte tare :)

De unde am parcat noi se vedeau extrem de frumos Alpii, cu vârfurile lor acoperite de zăpadă, și cascada – Staubbach Fall. E că un văl subțire și delicat, iar atunci când bate vântul, se dispersează și se întinde peste toată stânca, exact ca o aripă transparentă de libelulă. Are ceva magic cascada asta :)





Există o potecă marcată care urcă până în spatele cascadei. La începutul potecii există un loc de unde poți lua bețe de trekking, pentru a le folosi pe tot parcursul urcușului. Nu este greu și nici lung (să zic maxim 15 minute în lers lejer de tot), dar unora sigur le-ar prinde bine niște suport :).  Se urcă o potecă pe un versant, după care se trece printr-un tunel de piatră, săpat în stâncă, și se iese exact în spatele cascadei. Este o frumusețe să vezi tot peisajul de aici, și mai ales să simți răcoarea cascadei atunci când bate vântul și te udă un pic. Tocmai ce e nevoie pe o zi de caniculă :)



Panorama din spatele cascadei



Tunelul spre cascada




La coborâre am lăsat bețele acolo unde le-am lăsat și am plecat să ne plimbăm prin zonă. Pentru că avem ce vedea! Eu nu puteam să îmi iau ochii de la munții ăștia frumoși, de la ghețarul pe care îl intuiam în vârf, de la crestele albe și zimțate. Când mă gândesc  că în curând o să fiu și eu acolo sus, în împărăția gheții ... brrrr, mi se face pielea găina de la anticipare! Nu știu cum o să fie, dar mai mult că sigur o să fie bine :D

Am dat de o alee lată care ducea spre o peșteră. Hmm, o peșteră! Am putea să mergem să vedem ce și cum .... Așa că am pornit-o agale pe cărare, încercând să stăm cât mai mult mai umbră. Este foarte, foarte cald și extrem de însorit, iar riscul de insolație și arsuri este destul de mare, cu toate cremele și protecțiile pe care mi le-am luat. Pe principiul Better safe than sorry, vânam peticele de umbră și ne odihneam la răcoarea lor, înainte de a purcede din nou în arșița zilei. Ce ironie – afară e super cald, iar eu mă uit la creste pline de gheață :)))






Într-unul din pâlcurile de pădure în care am nimerit am avut de trecut un râu ... alb. Dap, apa era alb-lăptoasă, ca de var. Damian mi-a spus că vine din munți, încărcată cu nu știu ce tip de mineral, și de aceea are culoarea asta neobișnuită. E .. specială! Recunosc că mi-am băgat un pic mâna în ea, nu puteam rata ocazia. Nu e bună de băut, dar mai-mai că ar merge de o bălăceală :)))


Pe drum întâlneam căsuțe și ferme în care nu era nimeni, dar existau la poartă produse de cumpărat. Și pe principiul încrederii, luai ce doreai din frigider și puneai banii într-un recipient. La noi nu cred că poți vedea așa ceva :))))

Am ajuns și la peșteră, însă prețul de vizitare era mult prea mare pentru ceea ce eram noi dispuși să oferim – 11 franci. Sunt sigură că îi pot investi în ceva mai folositor – de exemplu ceva răcoritor și rece de la restaurantul de lângă, deoarece eram toți foarte setoși și aproape deshidratați. Aveam apă la noi, dar până la ora asta era deja aproape fiartă :))))))








După răcorire și un pic de odihnă am făcut cale întoarsă la mașină, iar de acolo am plecat în  Interlaken. E un orășel micuț și cochet, turistic prin excelență. Mi-a plăcut foarte mult că erau restaurante și magazine de toate națiile – indian, japonez, libanez, italian. Noi ne-am oprit să mâncăm la un restaurant libanez, unde ne-am luat niște priviri un pic dubioase de la toți cei prezenti – eram singurii nelibanezi din local. Dar eh, e ok :) Am luat o salată și o cafea, acel tip de cafea de stă lingurița (la propriu!) în picioare în ea, așa de tare era! Cred că e cea mai tare cafea pe care am băut-o vreodată! 

După masă ne-am răsfățat cu înghețată de mango de la un magazin local și am mers în parc, să admirăm oamenii ce se dădeau cu parapanta. Fiind dealurile și munții aproape, orașul ăsta este  locul perfect dacă vrei să încerci aşa ceva. La un moment dat era cerul plin de parapante, care de care mai colorate, şi mă uitam fascinată cu aterizează. Mai-mai că aş încerca şi eu o dată :)




Până acum am avut telefonul pus pe flight mode – nu doream să fiu deranjată de nimeni, plus că la ce tarife la convorbiri erau în Elveția, nici nu doream să rămân cu portofelul gol. Dar nu știu ce mi-a venit de l-am “deschis”. Și primesc un SMS de la organizatorii turei din Alpi, cum că ei au ajuns în Italia și că ne așteaptă mâine. Mâine? Păi cum mâine? Acensiunea începe poimâine, așa au scris în descrierea turei!  Foarte curioasă, îi sun. Și ca să vezi ... au scris data greșită în mail. Ascensiunea începe mâine! Ceea ce înseamnă că eu și Radu trebuie să fim mâine dimineață, cel târziu, în Italia.  Și noi suntem la 200 km de Zurich .... Oh, Doamne! O să îmi prindă bine cafeaua aia tare, deoarece am de condus 500 de km!

 La drum, că nu e nici o secundă de pierdut!
    

Puteţi găsi aici toate jurnalele despre aventura franceză :)

Si aici toate jurnelele despre aventura italiană din Alpi :)
Cati :) sâmbătă, 31 decembrie 2016 0 comentarii Citește mai departe :)


Yaaay, e weekend! Ceea ce înseamnă că azi și mâine nu o să mai mergem de căpșoarele și piciorușele noastre singuri la experimentat orașe, ci vom avea un nou companion – pe Damian, ce până acum era prins la muncă. Și cum era prima dată când vine cu noi, am zis că ar fi fain să mergem în locuri în care nici el nu a fost, ca să fie experiența descoperirii la fel de fresh prentru toţi trei. Așa că am ales o destinație de peste graniță – Colmar, Franța, un orășel care ne-a fost descris ca fiind extrem de colorat și pitoresc. 

La drum cu noi:)
 __________________________________________________________
Când: iulie  2015
Unde: Colmar (Franţa) şi Zurich, Elveţia
Parteneri de tură: Radu şi Damian
Transport: autoturism şi perpedes
Cazare: Zurich, Elveţia
Highlights: căsuţe colorate în Colmar, îngheţată super bună, primărie extrem de colorată (în Basel)
Ȋn câteva cuvinte: Colmar, St Martin Church (Colmar), 10 cupe de îngheţată, Elisabeth Church (Basel), City Hall (Basel)
__________________________________________________________

A fost o adevărată plăcere să conduc pe autostrăzile din Elveția. Unu, pentru că sunt ca-n palmă. Doi, pentru că trec prin foarte multe tunele, după care eu sunt topită. Și trei, pentru că traficul de aici e perfect! Nimeni nu claxonează, nimeni nu înjură, nimeni nu se bagă în fața altuia, nimeni nu îți taie fața. Pe străzile astea toată lumea este egală. Pe bune, am avut în spate un Porsche care a așteptat cuminte ca eu să trec pe banda inferioară, după care s-a făcut nevăzut :))))

Nici nu am simțit când am ajuns la graniță și am trecut – asta pentru că nu ne-au fost controlate buletinele. Am intrat pur și simplu. Mi-am dat seama că sunt în altă țară după panourile indicatoare, pentru că înțelegeam ceea ce scria pe ele. Mais bonjour, madame la France! Cât mă bucur că suntem ici :D

Drumul până în Colmar a fost scurt. Și iată intrând într-un orășel ce pare a fi de poveste – cu multe, multe căsuțe colorate dintr-o altă epocă, pavaj așternut pe șosea și mulți, mulți turiști ce abia așteaptă să declanșeze aparatul foto de vreo câteva zeci de ori. A fost o mică problemă cu parcarea – în sensul că nu prea puteai parca în centru, iar pe străduțele lăturalnice abia dacă mai găseai vreun loc liber – dar până la urmă am reușit să găsim loc de odihnă pentru autoturism.  Ne-am luat multe, multe repere (mai mult eu :)), după care am plecat în explorare.



Ah, și am avut ce vedea! Centrul orașului este superb, de vis! Parcă m-aș fi întors în secolul 14, printre toate breslele din acea eră, retrăind atmosfera locală. Era o adevărată plăcere să te plimbi pe străduțele înguste, printre toate casele acelea frumos colorate. Ce conta că la fiecare pas erau magazine de suveniruri și că uneori abia puteai să înaintezi prin masa cea compactă de turiști? Fiecare vede ce vrea :)))

În centrul orașului este o mare biserică – St Martin Church. Pe care noi am avut norocul să o găsim deschisă. E cu adevărat impresionantă, atât la interior cât și la exterior – înaltă, cu bolte arcuite și vitralii extrem de frumoase. Mi-a plăcut în mod special orga, o adevărată operă de artă. Tare mi-ar fi plăcut să o aud și cântând :)







După ce am ieșit din biserică ne-am pierdut agale pe străzile orășelului. Ne-am plimbat fără țintă, bucurându-ne de ceea ce vedem. Pentru mine e ca un vis realizat, mă simt ca într-o poveste, îmi lipsește doar rochia de prințesă și calaverul, că accentul franțuz este la purtător :))))









Nu puteam rata ocazia de a mânca ceva tres bon, așa că am oprit la un restaurant prin zonă, de unde am comandat niște clătite extrem de bune și un pahar (mic, că sunt la volan!) de vin franțuzesc. Mda, bun, bun, nu am ce spune! Și la jumătate de preț de cât am dat în Elveția :)))

Încă nu îmi satisfăcusem pofta de dulce - deci m-am oprit la un magazinel să îmi iau înghețată. Și aveam careva zeci de feluri și arome, unele de care nu am auzit până acum (sau poate că da, dar nu înțeleg cuvântul în franceză). Perfect! Mi-am luat câte o cupă din fiecare sortiment despre care nu știam nimic.  Cam ... 10 cupe. S-a uitat vânzătoarea la mine că pinguinul la palmier când am plecat de acolo cu ditamai recipientul umplut până la refuz :)) Eh, dar ce conta? Am mâncat-o pe toată ... și e prima dată când simț senzația de brain freeze de la atâta răcoare îngurgitată. Dar nu mă puteam opri din savurat :)))))))

Am stat cam trei ore în Colmar – nu de alta, dar mai mult nu prea ai ce să faci. Te plimbi de câteva ori prin centru- eventual bei un pic de vin înainte, te amețești și te plimbi o singură dată, dar vezi dublu – admiri clădirile, râul, florile, oamenii ... și cam atât. Dar dacă puteți să ajungeți, vă recomand locul ăsta – e fantaaaastic! Păcat ca nu se mai fac case în acel fel :)










Am așteptat să mi se dezghețe creierașul (a durat ceva, la câtă înghețată am mâncat) și am pornit-o agale spre Zurich. Cum însă mai aveam ceva timp la dispoziție, Damian a sugerat că putem opri și în Basel, un orășel elvețian extrem de frumos. Ok, hai să facem un mic popas și acolo, oricum trebuie să pun benzină :)

Într-adevăr, este frumos. Aceeași arhitectură veche, același aer distins, un pic apăsător din cauza vremii umede și aproape ploioase. Am descoperit aici centrul istoric, cu o superbă clădire a Primăriei, extrem de viu colorată și împodobită. Ne-am plimbat pe malul Rinului, descoperind alte clădiri extrem de arătoase. Am nimerit într-o zi în care era nu știu ce festival, așa că străzile erau pline de oameni și se putea auzi muzică de la scena amplasată în centru. Era foarte fain :)











Am aflat și aici câteva biserici extraordinare. Prima pe care am văzut-o a fost Elisabeth Church, cea frumoasă și gotică, pe care însă nu am putut-o vizita. Cea de-a două a fost Biserica Evanghelică, la fel de frumoasă și impunătoare. Fiind amplasată în vârful unui deal, am avut o panoramă superbă asupra orașului de pe terasă din spate. O adevărată minunăție :)













Am luat cina într-un restaurant local, după care ne-am urcat în mașină cu destinația pat. Toată plimbarea asta a reușit să îmi consume un pic bateriile, pe care le vreau încărcate pentru mâine. Mai avem multe locuri de vizitat și mulți, mulți kilometri de parcurs până acolo :)
   
Puteţi găsi aici toate jurnalele despre aventura franceză :)


  • Urmărește-mă:
  • RSS
  • Facebook
  • Youtube