vineri, 4 noiembrie 2016


După tura de ieri de pe Mușeteica, nu eram sigură că o să am suficientă energie în mușchi și determinare în suflet pentru a urca și pe Lespezi. Am amânat luarea deciziei finale pentru această dimineață, când puteam să am o intensitate reală a febrei musculare din gambe și de la spate. Și ca niciodată până acum, m-am trezit  că o floricică, cu mușchii liniștiți și cuminți, de parcă aventura de ieri ar fi fost un vis. Eeeh, asta da surpriză plăcută! Vremea ține în continuare cu noi, cerul arătându-ne întreabă paleta de nuanțe albastre, fără stropi de alb cețos. Numai bine pentru urcat!

 ____________________________________________________________
Când: august 2016
Durată: 1 zi
Parteneri de tură:  Viorel Micu (inițiatorul proiectului 2500), Roxana, Bucur, Maria, Mihai, Anca 
Traseu: Cabana Cota 1200 Piscul Negru (1.200 m) – Stâna Piscul Negru (1.560m) – Piciorul Lespezilor – Vârful Lespezi (2.522 m) (marcaj punct roșu , durată 4 h 50 min, lungime 4.3 km)
Vârful Lespezi – coborâre în spatele vârfului Lespezi – Șaua Lespezi (marcaj punct roșu, durată 1h  30 min, lungime 1 km)
Șaua Lespezilor – Stâna Lespezi (marcaj punct albastru, durată 2 h, lungime 2.6 km)
Stâna Lespezi – Cabana Cota 1200 Piscul Negru (marcaj punct roșu, durată 50 min, lungime 1.5 km)
Model traseu: circular 
Punct plecare: Cabana Cota 1200 Piscul Negru 
Punct sosire: Cabana Cota 1200 Piscul Negru
Dificultate traseu: mediu-dificil, prin prisma lungimii, a lipsei marcajului în unele porțiuni și a diferenței de nivel  
Durată totală traseu: 9h, pas ultra-lejer și o mică rătăcire între vârful Lespezi și Șaua Lespezi
Lungime traseu:  9.4 km 
Altitudine minimă/maximă: 1.200 m (Cabana Cota 1200)/ 2.522 m(vf Lespezi)  
Urcare/coborâre:  +1.386 m/ -1.393 m 
Stare marcaj: până pe vârf, foarte vizibil și bine poziționat. Porțiunea dintre vârf și coborârea spre Șaua Lespezi  e destul de slab marcată, noi am orbecăit un pic până să ne găsim drum. Coborârea din șa la stână este extrem de bine marcată, cu semne dese și vizibile.
Surse de apă:  se poate lua apa doar de la stână! Noi nu am am mai găsit alte surse de apă pe tot traseul. 
 _____________________________________________________________

Trupa veselă și zglobie de ieri avea să se mărească și cu alți membri, pe care urma să îi cunoaștem la locul de pornire în traseu – Cabana Cota 1200 de pe Transfăgărășan. Oră de întâlnire era la 9, ceea ce ne-a dat suficient timp să ne trezim, să ne savuram cafeluța într-un frig aproape irrrreal de înțepător (băi, aici nu e luna lui Cuptor? Să plătească cineva factura la gaze pentru Transfăgărășan, că peste geacă de puf nu mai am ce pune :))! ) și să ne facem bagajele. După care ne urcăm în mașini și țuști, în câteva minute am fost la locul de întâlnire, gata să ne cunoaștem noii colegi de aventură.

Și așteaptă, și așteaptă … mai mângâie un cal, mai un pic de fotosinteză de vitamină D la soare, mai bătut recordul de uitat la ceas într-un minut …. Și nimeni nu dădea semne că ar vrea șa urce cu noi pe Lespezi!  După jumătate de oră de așteptat și bătut la pas parcarea, ne-am decis: o să plecăm doar noi pe traseu. Nu puteam să luăm legătura cu oamenii (semnalul e și îl în vacanță, aparent!),  și dacă nu au apărut până acum nu mai putem aștepta. Așa că … în sus!

Trecem pe lângă mina părăsită și ne afundăm în pădure, cucerind destul de repede metri în altitudine. Am fost însă ajutați – și nu de scări rulante sau scripeți. Imboldul ne-a fost dat de către un ursuleț, care a fost suficient de drăguț să ne lase o amprenta de la fiecare picior din când în pe cărare. Am luat-o mai iute la pas să vedem  până unde a mers, sperând să observăm că la un moment dat drumurile noastre să vor despărți. Dar de unde! Martinică a mers cu generozitatea până aproape de stână =))

Chiar dacă nu am febră musculară, oboseala acumulată ieri tot există și începe șa își facă simțită prezența. La îngreunarea rucsacului cu cei 2 litri de apă pe care i-am alimentat, viteza și accelerația au luat-o pe o pantă descendentă. Băi, și sunt abia la începutul traseului! Până sus mai e …. Nici nu vreau să mă gândesc cât! Hmmm, e musai de găsit o soluție!



Colegii mei aveau un stil de mers mai smuls – repede-repede până într-un loc, după care multă pauză și reluau traseul. Eu am simțit că am nevoie de altceva – de o dozare a energiei pe o perioda mai lungă, cu mai puține pauze. Așa că am băgat în mine 2 bucățele de ciocolată neagră și i–am spus lui Viorel că eu o iau înainte, să merg ceva mai încet și constant. Și că am ajung eu din urmă. Oki doki, așa facem! Am băgat a-ntâia și mergeam la relanti, încercând să găsesc un ritm care să îmi permită să mă mențin în mișcare cel puțin jumătate de oră.

Și am reușit! Mergeam încet, încet, făcând pași mici și negrăbiţi. Simțeam urcarea și efortul depus pentru a mai înainta încă un metru, însă îmi dozam energia în așa fel încât nu oboseam, menținându-mi respirația într-un ritm cât de cât constant. Și mergeam atât de bine, încât i-am lăsat pe oameni muult în spate, fără să îmi dau seama! Am realizat asta când mi-a cârâit stația și l-am auzit pe Viorel:

- Cati, ție nu îți mai dăm ciocolată neagră! 
 
Abia atunci m-am uitat în spate și mi-am dat seama că nici nu îi mai vedeam :))

I-am comunicat lui Viorel că îi aștept sus, în vârful pantei, și mi-am reluat mersul lent. De data asta însă am făcut mai multe pauze scurte pentru a culege afine, ce se găseau la tot pasul. Doi metri și afina, cam asta era ritmul de culegere :). M-am înfruptat însă și mai bine după ce am ajuns sus și i-am așteptat pe oameni. Afineeee, ce buneee :D

 

O data trupa reunită, am plecat împreună. Urcam Piciorul Lespezilor  la … picior, și ne minunam pe unde am putut să bălăurim ieri. De aici vedeam perfect Muşeteica și zona unde ne-am rătăcit, cu toate stâncile și tufele de mure. Acolo am fost noi ieri … pare așa de departe :)

Când am ajuns în creastă, am fost întâmpinați de priveliștea superbă pe care am admirat-o și acum 9 luni … doar că de data asta totul era verde, frumos, vibrant, senin. Se putea vedea până hăt, departe, în zare, și dacă aveam un pic de timp liber făceam și lista cu toate vârfurile vizibile. O nebunie de Făgăraș :D! Îl iubesc, îl iubesc , îl iubesc la maxiiim!



Am trecut și de săritoarea ce m-a împiedicat iarnă asta să continui (nu este așa de bu-hu-hu pe timp de vară, dar iarnă te cam sperie când vezi ditamai hăul în dreapta!), am făcut un mic popas de masă înainte de ultimul atac și hai! Ne-am urnit, cu speranța că în maxim 15 minute suntem sus. Traseul nu este greu, urcușul e acceptabil, doar că e constant. Ai impresia că urci în cer și cerul fuge de tine :)) Însă peisajul merită fiecare pas, este fantastic! E atât de senin și clar, încât se poate vedea și trapezul Viştea-Moldoveanu! Ia luați de vă minunați și voi :)





Când am văzut roza, am știut că mai e un pic. Câțiva pași și … yu-huuu, am ajuns și pe Lespezi! Finally! Mi-am lăsat rucsacul pe pietre și mi-am clătit ochii cu minunățiile din jur – și cea mai mare era Negoiu învăluit în nori, de unde își scotea din când în când capul. Se vedea inclusiv Lacul Călțun, Vârful Călțun, o altă parte de Făgăraș unde încă nu am fost - astea pe lângă tot ce am văzut până acum. E fantastic aici, nu aș mai pleca! Pot să rămân, vă roooog? Îmi place mult și prea mult. Și nici nu e așa de vânt pe cât am crezut :)











Aveam în plan să urcăm și pe Colțul Călţunului - dacă reușeam să găsim un traseu cât de cât safe. Urcușul pe acest vârf nu este marcat și fiecare om își caută propria cale de acces. Noi am coborât cumva în spatele vârfului, pe un pietriș extrem de instabil, și am încercat să găsim un mod de a urca pe Călțun. Ne-am învârtit cam jumătate de oră prin zonă, tot testând și testând, însă degeaba – e periculos. Așa că am hotărât cu toții să abandonăm și să plecăm mai departe - vârful nu o să plece de aici, putem veni să încercăm și într-o altă dată viitoare, când vom avea mai mult timp să căutăm ture safe. Până atunci ne bucurăm de reușita de azi, de peisaj, de oameni și de natură :)


Aveam de gând să testăm un alt traseu de întors, undeva spre Șaua Lespezilor.  Nu știam exact cât de bine este marcat, dar puteam vedea clar unde trebuie să ajungem, ceea ce ne ajuta enorm. Și hei, avem experiență de ieri cu bălăureală, se pare că ce place și mai vrem niște căutare de poteci :)). Lăsăm vârfurile în spate și pornim agale, pe o cărăruie destul de vizibilă ce șerpuia undeva spre vale. Mai găseam din când în când câte un punct roșu șters și pitit pe după un colț de stâncă, și așa știam că suntem ok. Până când bulinele au refuzat să mai apară. Caută bulină, nu e bulină, ce ne facem ? Am îmbulinat-o =))




Noroc cu Viorel și ceilalți băieți, ce mergeau în recunoaștere și trasau un încropeau un traseu. Mai șerpuit, mai ocolit, mai mult la vale decât la deal, dar mergeam în direcția bună. Și după jumătate de oră ne-am reîntâlnit iarăși cu bulina roșie – stătea cuminte la soare, în iarbă.  Uuu, bine ne-am regăsit, punctule! Sper că au venit cu toate rudele tale, să ne arătați calea! Uuuuuu, așa e :D

Ultima pauză mare am făcut-o în Șaua Lespezilor. De aici vedeam foarte bine cei doi gemeni de piatră (Lespezi și Călțun, la cine credeți că mă refer?) și toaaaaata valea pe unde am urcat. Și acolo, mică, pitită undeva după copaci, este stâna. Avem ceva de coborât, nu glumă! Ah, și ce fain era de aveam o tiroliana, ajungeam în 5 minute, cu tot cu urletele de bucurie aferente =))




Partea bună e că această porțiune de traseu este extrem de bine marcată. Aveam semne aproape din piatră în piatră, așa că îți era imposibil să nu dibuiesti pe unde să mergi. Ah, și afine, muuulte tufișuri de afine! Cred că în total am ușurat muntele azi de un kilogram de bobițe aromate :)





Am ajuns repede la stână, de unde am cumpărat lapte proaspăt de la ciobani și o sticlă mare de jintiță. Dacă nu știți ce e jintița, singură definiție care îmi vine  în căpșor e “Miam!Miaaaam! Bunătate la cană!”. Dacă vă place laptele şi zerul – îl recomand. E extrem de bun și răcoritor. Mi-a dat suficient imbold să cobor repede-repede până la mașină, unde ne-am îmbarcat și ne-am întors la locul de campare de pe Transfăgărășan. Încă o zi, încă o tură, încă un loc minunat vizitat, încă 200 de fotografii de prelucrat =))





 Seara am făcut un foc frumos de tabără și am încins o mini-cântare – atât cât ne-a permis frigul (pe bune, unde donez pentru încălzire? E frrrrrig de tot!). Am mâncat cozonac  cald, am băut ceai și cafea, ne-am bucurat de luna plină și de un final perfect de tură.  Mă bucur că am avut ocazia să cunosc oameni frumoși, extraordinari, și simț că o să mai fac ture alături de ei. 



 Win-win pe toate planurile :) 
 

Detalii tehnice:
Traseul pe Google Earth:


Elevația traseului:


 
Utile:
O seară de cazare în campingul de lângă Conacul Ursului: 10 ron/persoană. Aveți băi (și sunt curate!), loc de aruncat gunoiul, un butic de unde puteți cumpăra cafea sau alte băuturi. Plus Conacul Ursului lângă, de unde puteți lua mâncare J
 


Cati :) vineri, 4 noiembrie 2016 0 comentarii

0 comments :

Trimiteți un comentariu

  • Urmărește-mă:
  • RSS
  • Facebook
  • Youtube