vineri, 4 noiembrie 2016


După tura de ieri de pe Mușeteica, nu eram sigură că o să am suficientă energie în mușchi și determinare în suflet pentru a urca și pe Lespezi. Am amânat luarea deciziei finale pentru această dimineață, când puteam să am o intensitate reală a febrei musculare din gambe și de la spate. Și ca niciodată până acum, m-am trezit  că o floricică, cu mușchii liniștiți și cuminți, de parcă aventura de ieri ar fi fost un vis. Eeeh, asta da surpriză plăcută! Vremea ține în continuare cu noi, cerul arătându-ne întreabă paleta de nuanțe albastre, fără stropi de alb cețos. Numai bine pentru urcat!

 ____________________________________________________________
Când: august 2016
Durată: 1 zi
Parteneri de tură:  Viorel Micu (inițiatorul proiectului 2500), Roxana, Bucur, Maria, Mihai, Anca 
Traseu: Cabana Cota 1200 Piscul Negru (1.200 m) – Stâna Piscul Negru (1.560m) – Piciorul Lespezilor – Vârful Lespezi (2.522 m) (marcaj punct roșu , durată 4 h 50 min, lungime 4.3 km)
Vârful Lespezi – coborâre în spatele vârfului Lespezi – Șaua Lespezi (marcaj punct roșu, durată 1h  30 min, lungime 1 km)
Șaua Lespezilor – Stâna Lespezi (marcaj punct albastru, durată 2 h, lungime 2.6 km)
Stâna Lespezi – Cabana Cota 1200 Piscul Negru (marcaj punct roșu, durată 50 min, lungime 1.5 km)
Model traseu: circular 
Punct plecare: Cabana Cota 1200 Piscul Negru 
Punct sosire: Cabana Cota 1200 Piscul Negru
Dificultate traseu: mediu-dificil, prin prisma lungimii, a lipsei marcajului în unele porțiuni și a diferenței de nivel  
Durată totală traseu: 9h, pas ultra-lejer și o mică rătăcire între vârful Lespezi și Șaua Lespezi
Lungime traseu:  9.4 km 
Altitudine minimă/maximă: 1.200 m (Cabana Cota 1200)/ 2.522 m(vf Lespezi)  
Urcare/coborâre:  +1.386 m/ -1.393 m 
Stare marcaj: până pe vârf, foarte vizibil și bine poziționat. Porțiunea dintre vârf și coborârea spre Șaua Lespezi  e destul de slab marcată, noi am orbecăit un pic până să ne găsim drum. Coborârea din șa la stână este extrem de bine marcată, cu semne dese și vizibile.
Surse de apă:  se poate lua apa doar de la stână! Noi nu am am mai găsit alte surse de apă pe tot traseul. 
 _____________________________________________________________

Trupa veselă și zglobie de ieri avea să se mărească și cu alți membri, pe care urma să îi cunoaștem la locul de pornire în traseu – Cabana Cota 1200 de pe Transfăgărășan. Oră de întâlnire era la 9, ceea ce ne-a dat suficient timp să ne trezim, să ne savuram cafeluța într-un frig aproape irrrreal de înțepător (băi, aici nu e luna lui Cuptor? Să plătească cineva factura la gaze pentru Transfăgărășan, că peste geacă de puf nu mai am ce pune :))! ) și să ne facem bagajele. După care ne urcăm în mașini și țuști, în câteva minute am fost la locul de întâlnire, gata să ne cunoaștem noii colegi de aventură.

Și așteaptă, și așteaptă … mai mângâie un cal, mai un pic de fotosinteză de vitamină D la soare, mai bătut recordul de uitat la ceas într-un minut …. Și nimeni nu dădea semne că ar vrea șa urce cu noi pe Lespezi!  După jumătate de oră de așteptat și bătut la pas parcarea, ne-am decis: o să plecăm doar noi pe traseu. Nu puteam să luăm legătura cu oamenii (semnalul e și îl în vacanță, aparent!),  și dacă nu au apărut până acum nu mai putem aștepta. Așa că … în sus!

Trecem pe lângă mina părăsită și ne afundăm în pădure, cucerind destul de repede metri în altitudine. Am fost însă ajutați – și nu de scări rulante sau scripeți. Imboldul ne-a fost dat de către un ursuleț, care a fost suficient de drăguț să ne lase o amprenta de la fiecare picior din când în pe cărare. Am luat-o mai iute la pas să vedem  până unde a mers, sperând să observăm că la un moment dat drumurile noastre să vor despărți. Dar de unde! Martinică a mers cu generozitatea până aproape de stână =))

Chiar dacă nu am febră musculară, oboseala acumulată ieri tot există și începe șa își facă simțită prezența. La îngreunarea rucsacului cu cei 2 litri de apă pe care i-am alimentat, viteza și accelerația au luat-o pe o pantă descendentă. Băi, și sunt abia la începutul traseului! Până sus mai e …. Nici nu vreau să mă gândesc cât! Hmmm, e musai de găsit o soluție!



Colegii mei aveau un stil de mers mai smuls – repede-repede până într-un loc, după care multă pauză și reluau traseul. Eu am simțit că am nevoie de altceva – de o dozare a energiei pe o perioda mai lungă, cu mai puține pauze. Așa că am băgat în mine 2 bucățele de ciocolată neagră și i–am spus lui Viorel că eu o iau înainte, să merg ceva mai încet și constant. Și că am ajung eu din urmă. Oki doki, așa facem! Am băgat a-ntâia și mergeam la relanti, încercând să găsesc un ritm care să îmi permită să mă mențin în mișcare cel puțin jumătate de oră.

Și am reușit! Mergeam încet, încet, făcând pași mici și negrăbiţi. Simțeam urcarea și efortul depus pentru a mai înainta încă un metru, însă îmi dozam energia în așa fel încât nu oboseam, menținându-mi respirația într-un ritm cât de cât constant. Și mergeam atât de bine, încât i-am lăsat pe oameni muult în spate, fără să îmi dau seama! Am realizat asta când mi-a cârâit stația și l-am auzit pe Viorel:

- Cati, ție nu îți mai dăm ciocolată neagră! 
 
Abia atunci m-am uitat în spate și mi-am dat seama că nici nu îi mai vedeam :))

I-am comunicat lui Viorel că îi aștept sus, în vârful pantei, și mi-am reluat mersul lent. De data asta însă am făcut mai multe pauze scurte pentru a culege afine, ce se găseau la tot pasul. Doi metri și afina, cam asta era ritmul de culegere :). M-am înfruptat însă și mai bine după ce am ajuns sus și i-am așteptat pe oameni. Afineeee, ce buneee :D

 

O data trupa reunită, am plecat împreună. Urcam Piciorul Lespezilor  la … picior, și ne minunam pe unde am putut să bălăurim ieri. De aici vedeam perfect Muşeteica și zona unde ne-am rătăcit, cu toate stâncile și tufele de mure. Acolo am fost noi ieri … pare așa de departe :)

Când am ajuns în creastă, am fost întâmpinați de priveliștea superbă pe care am admirat-o și acum 9 luni … doar că de data asta totul era verde, frumos, vibrant, senin. Se putea vedea până hăt, departe, în zare, și dacă aveam un pic de timp liber făceam și lista cu toate vârfurile vizibile. O nebunie de Făgăraș :D! Îl iubesc, îl iubesc , îl iubesc la maxiiim!



Am trecut și de săritoarea ce m-a împiedicat iarnă asta să continui (nu este așa de bu-hu-hu pe timp de vară, dar iarnă te cam sperie când vezi ditamai hăul în dreapta!), am făcut un mic popas de masă înainte de ultimul atac și hai! Ne-am urnit, cu speranța că în maxim 15 minute suntem sus. Traseul nu este greu, urcușul e acceptabil, doar că e constant. Ai impresia că urci în cer și cerul fuge de tine :)) Însă peisajul merită fiecare pas, este fantastic! E atât de senin și clar, încât se poate vedea și trapezul Viştea-Moldoveanu! Ia luați de vă minunați și voi :)





Când am văzut roza, am știut că mai e un pic. Câțiva pași și … yu-huuu, am ajuns și pe Lespezi! Finally! Mi-am lăsat rucsacul pe pietre și mi-am clătit ochii cu minunățiile din jur – și cea mai mare era Negoiu învăluit în nori, de unde își scotea din când în când capul. Se vedea inclusiv Lacul Călțun, Vârful Călțun, o altă parte de Făgăraș unde încă nu am fost - astea pe lângă tot ce am văzut până acum. E fantastic aici, nu aș mai pleca! Pot să rămân, vă roooog? Îmi place mult și prea mult. Și nici nu e așa de vânt pe cât am crezut :)











Aveam în plan să urcăm și pe Colțul Călţunului - dacă reușeam să găsim un traseu cât de cât safe. Urcușul pe acest vârf nu este marcat și fiecare om își caută propria cale de acces. Noi am coborât cumva în spatele vârfului, pe un pietriș extrem de instabil, și am încercat să găsim un mod de a urca pe Călțun. Ne-am învârtit cam jumătate de oră prin zonă, tot testând și testând, însă degeaba – e periculos. Așa că am hotărât cu toții să abandonăm și să plecăm mai departe - vârful nu o să plece de aici, putem veni să încercăm și într-o altă dată viitoare, când vom avea mai mult timp să căutăm ture safe. Până atunci ne bucurăm de reușita de azi, de peisaj, de oameni și de natură :)


Aveam de gând să testăm un alt traseu de întors, undeva spre Șaua Lespezilor.  Nu știam exact cât de bine este marcat, dar puteam vedea clar unde trebuie să ajungem, ceea ce ne ajuta enorm. Și hei, avem experiență de ieri cu bălăureală, se pare că ce place și mai vrem niște căutare de poteci :)). Lăsăm vârfurile în spate și pornim agale, pe o cărăruie destul de vizibilă ce șerpuia undeva spre vale. Mai găseam din când în când câte un punct roșu șters și pitit pe după un colț de stâncă, și așa știam că suntem ok. Până când bulinele au refuzat să mai apară. Caută bulină, nu e bulină, ce ne facem ? Am îmbulinat-o =))




Noroc cu Viorel și ceilalți băieți, ce mergeau în recunoaștere și trasau un încropeau un traseu. Mai șerpuit, mai ocolit, mai mult la vale decât la deal, dar mergeam în direcția bună. Și după jumătate de oră ne-am reîntâlnit iarăși cu bulina roșie – stătea cuminte la soare, în iarbă.  Uuu, bine ne-am regăsit, punctule! Sper că au venit cu toate rudele tale, să ne arătați calea! Uuuuuu, așa e :D

Ultima pauză mare am făcut-o în Șaua Lespezilor. De aici vedeam foarte bine cei doi gemeni de piatră (Lespezi și Călțun, la cine credeți că mă refer?) și toaaaaata valea pe unde am urcat. Și acolo, mică, pitită undeva după copaci, este stâna. Avem ceva de coborât, nu glumă! Ah, și ce fain era de aveam o tiroliana, ajungeam în 5 minute, cu tot cu urletele de bucurie aferente =))




Partea bună e că această porțiune de traseu este extrem de bine marcată. Aveam semne aproape din piatră în piatră, așa că îți era imposibil să nu dibuiesti pe unde să mergi. Ah, și afine, muuulte tufișuri de afine! Cred că în total am ușurat muntele azi de un kilogram de bobițe aromate :)





Am ajuns repede la stână, de unde am cumpărat lapte proaspăt de la ciobani și o sticlă mare de jintiță. Dacă nu știți ce e jintița, singură definiție care îmi vine  în căpșor e “Miam!Miaaaam! Bunătate la cană!”. Dacă vă place laptele şi zerul – îl recomand. E extrem de bun și răcoritor. Mi-a dat suficient imbold să cobor repede-repede până la mașină, unde ne-am îmbarcat și ne-am întors la locul de campare de pe Transfăgărășan. Încă o zi, încă o tură, încă un loc minunat vizitat, încă 200 de fotografii de prelucrat =))





 Seara am făcut un foc frumos de tabără și am încins o mini-cântare – atât cât ne-a permis frigul (pe bune, unde donez pentru încălzire? E frrrrrig de tot!). Am mâncat cozonac  cald, am băut ceai și cafea, ne-am bucurat de luna plină și de un final perfect de tură.  Mă bucur că am avut ocazia să cunosc oameni frumoși, extraordinari, și simț că o să mai fac ture alături de ei. 



 Win-win pe toate planurile :) 
 

Detalii tehnice:
Traseul pe Google Earth:


Elevația traseului:


 
Utile:
O seară de cazare în campingul de lângă Conacul Ursului: 10 ron/persoană. Aveți băi (și sunt curate!), loc de aruncat gunoiul, un butic de unde puteți cumpăra cafea sau alte băuturi. Plus Conacul Ursului lângă, de unde puteți lua mâncare J
 


Cati :) vineri, 4 noiembrie 2016 0 comentarii Citește mai departe :)

joi, 3 noiembrie 2016

Asta e povestea unui vis împlinit-început, construit, și întreținut o perioadă destul de mare de timp. Cu o doză de nebunie și două de aventură, ceea ce a început cu un “Hmm, ce frumos ar fi dacă ....” s-a transformat într-un “Gata, am făcut și rezervarea la biletele de avion!”. Cu pasi mici și constanți, mi-am transformat visarea în realitate :)

Mi-a plăcut întotdeauna Irlanda, nu pot spune exact de ce. Mă atrăgea prin peisaje, legende, povești, omulețul cel vesel cu curcubee și oale de aur, trifoi norocoși și accentul ăla de “aaahm, puteți să repetați, vă rog?” Nu mai spun de muzica veselă și peisajele de un verde ireal. Așa că mi-am pus un gând pe undeva la păstrare că o dată să ajung în țara asta de smarald, să mă împrietenesc cu un spiriduș. Cine știe, poate îl cheamă O'Tamara și îmi dă oala lui de aur drept suvenir :)))



Mi-am adus aminte de dorința mea irlandeză într-o ieșire cu (pe atunci) o amică (acum prietenă), pe care am cunoscut-o la un curs în vara lui 2016. Stăteam ca fetele la o bere brună și discutam de frisbee, masaj, pantofi cu crampoane și călătorii. Și atunci i-am menționat de insula de smarald, mărturisind dorința de a-i călca teritoriul până la sfârșitul anului viitor. Cine știe, poate reușesc chiar să merg anul ăsta, mai prin toamnă!  Și numaidecât o aud cum spune:

-    Dacă mergi în Irlanda, nu vrei să treci o fugă și prin Scoția? Am o prietenă în Glasgow care cred că te-ar putea primi pentru câteva zile!

Scoția .... uite că la asta chiar nu m-am gândit! Am admirat castelele lor, cultura kiltiană și povestea cu Braveheart, dar totuși nu am luat niciodată în considerare opțiunea de a merge acolo. Acum însă mi s-a aprins un mini beculeț și îmi place cum luminează! Aș putea face o tură mai lungă, de vreo 2 săptămâni, în care să combin cele două țări. Aș avea cazare în Scoția, aș avea cazare și în Irlanda. Uuuuu, deja începe să sune foarte bine!

Atât de bine încât am rugat-o pe amica mea s-o întrebe pe prietena ei dacă de bunăvoie și nesilită de nimeni acceptă să îmi fie gazdă, iar eu m-am pus pe căutat bilete de avion. Aveam nevoie de trei: București-Glasgow, Glasgow – Dublin și Dublin-București. Perioada – eh, pe undeva prin septembrie, după jumătatea lunii. Știu ca începe sezonul foarte ploios la ei, dar poate cine știe, iau niște soare la pachet și mă descurc eu :) Mi-am făcut o  idee de prețuri, mi se par rezonabile. 

Maria (căci acesta este numele prietenei) a spus că mă primește să stau la ea câteva zile. Am vorbit și în partea cealaltă și am obținut o promisiune de cazare. Băi, ce frumos se leagă lucrurile! Tot ce mai rămâne acum e să mă decid la perioadă, să îmi iau concediu și să achiziționez biletele. Și de acolo .... drum bun, cale bătută, berea cere-a fi băută!

Am decis să mă duc singură în această aventură. Dap, am scris bine, singură! Simt nevoia să fac o călătorie solo, prima, de altfel. Să mă duc unde vreau, să fac ce vreau, să fiu eu cu mine însămi. Să mă pot pierde pe străduțele orașelor, să îmi aleg destinațiile de a doua zi, să împart bucuria descoperirii și gustul aventurii doar cu mine și locurile unde ajung. O să fie o experiență nouă, nu am mai fost plecată singură o perioadă așa de mare de timp, și asta doar în țară, când mă mai duceam prin delegații cu munca.  Presimt ca o să fie extrem de interesant și cu multe descoperiri :)


Rămăsesem în continuare setată pe jumătatea lui septembrie. Am aflat însă că Festivalul Național de Improvizație, la care doream musa-musai-musai-musai să particip, e tot în perioada aceea. Bun, cum împăcăm improvizația cu călătoritul? Simplu .... improvizând :) Așa că m-am decis să caut bilete în prima jumătate a lunii octombrie (uof, chiar sper să nu plouă .. prea mult! Se acceptă sesiuni sporadice de udătură, nu mocănisme sau perdele de picături întinse pe toată perioada zilei!). Și ca să vezi ... am avut norocul să găsesc niște bilete super ieftine. De genul 2-bilete-de-avion-la-340-RON ieftine. Yap, am scris bine, nu e greșeală. 340 de leuți-paraleuţi. București-insulă și cealaltă insulă-București la preț de 2 minute într-un club de fitze. Și biletul insulă-cealaltă insulă era pe undeva la 90 de regii-junglei, însă pe acela o să îl iau ceva mai încolo, când stabilesc exact cât o să stau un fiecare țară.

Unul din motivele pentru care au fost așa de ieftine este și pentru că am vrut că în această escapadă să merg doar cu bagaj de mână. Mi s-a părut o idee interesantă la început, aproape de neconceput. Cum să merg eu 12 zile undeva numai cu o valijoară? Am nevoie și de aia, și de aia, aaaah, și nu pot renunța la asta! Dar pe măsură ce analizam, mi-am dat seama că pot să o fac. Mă provoc să o fac. Și știi ce? Chiar o să o fac! Nu am nevoie de extrem de multe haine, obiectele de strictă necesitate le pot lua și de pe acolo, și pot merge încălțată cu o singură pereche de pantofi/bocanci toată perioada.  Challenge ..... accepted :D


Am avut la dispoziție 3 luni de zile să mă documentez pe unde vreau să merg, ce vreau să văd, să îmi fac un mic itinerariu. Mi-am punctat câteva locuri din fiecare insulă unde aș vrea să ajung (Edinburgh, cel puțin un castel în Scoția, Giant’s Causeway, Cliffs of Moher .. și la ocean, neapărat la ocean! Să îmi bag picioarele în el ... la propriu!), însă am mers foarte mult pe intuiție și nu mi-am făcut un program pe zile. O să văd la fața locului, în funcție de cum e vremea și cum mă simt, unde o să mă duc. Libertate la maxim !

Ultimul bilet l-am luat cu o săptămâna înainte să plec. Mi-am asumat creșterea inevitabilă de preț și în loc de 90 de leușori am dat aproape dublu. Dar e ok! 3 bilete de avion sub 500 de RON, e super super bine!

Mi-am făcut bagajul de vreo 2 ori înainte, pentru a fi sigură că intră tot ceea ce am nevoie. Și că să vezi .... mi-a rămas o groază de loc în valiză =))) Un sfert era cu haine, două sferturi cu gadget-uri și încărcătoarele aferente, încă un mic loc ocupat de alte lucruri ... și ia uite, am loc și de suvenituri =))) Puțin, că să nu dau iama în magazine, dar suficient pentru amintirile mele și câte ceva drăguț pentru prieteni. Genial :D!

În ziua de dinaintea plecării am alergat prin București să caut lire. Băi, nimeni nu avea! Parcă toate lirele erau plecate deja în vacanță! Mi-am făcut suma de care aveam nevoie culegând bani cu țârâita de pe la 4 case valutare. Pfiu, bine că am găsit! Cu euro am fost mult mai ușor, aia cresc în toate sertarele și seifurile caselor de schimb. Bun, am bilete de avion, am bani, am chef de plimbare .... vreme bună să fie, și este perfect :)

Seara mi-am făcut cu grijă bagajul, mi-am pregătit tot ce aveam nevoie și m-am băgat la somn extrem de liniștită. Nu știu cum o să fie, la ce să mă aștept, ce o să descopăr, cum o să fie. Simt însă că o să fie bine, extrem de bine. Și chiar dacă o să plouă, am decis să nu o să las acest lucru să mă afecteze. Cheful meu de plimbare nu se poate topi sau dizolva de la câteva găleți cu apă. O să mă plimb toată țara cu umbrelă, dacă e nevoie, și îmi iau și haine imperemeabile. Am zis :D!

Ceasul e setat să sune mâine la ora 4 dimineața. Îl pun pe etajeră și închid ochii, cu un zâmbet pe buze. O să fie fantastic ... fantastic .... ah, abia aștept :D!


 
Surse foto aici, aici, aici și aici.


Cati :) joi, 3 noiembrie 2016 0 comentarii Citește mai departe :)

miercuri, 2 noiembrie 2016



Cum știi că ai avut un concediu bun, relaxant, din care ai venit acasă cu bateriile încărcate, deși ai colindat orașele și natura la pas? Simplu .... te duci într-un mini concediu imediat ce te-ai întors :))) Exact asta am făcut după 12 zile de explorat Scoția și Irlanda. Dar de data asta am rămas în țară, deoarece s-a ivit ocazia să tai de pe lista niște obiective pe care doream să le văd de muuuultă vreme: cetatea Devei, castelul Huniazilor, Ulpia Traiana Sarmisegetusa. Cred că organizatorii ar putea să își deschidă Agenție de Ghicit Dorințe, pe-ale mele le-au nimerit cu brio:) 
________________________________________________________

Când: octombrie 2016
Unde: Transilvania, România 
Parteneri de tură: oameni faini, extrem de faini!
Organizator: TED Adventure
Transport: autocar
Cazare: Hotel în Deva 
Highlights: zimbri blânzi, o coloană infinită, o poartă țucată și o masă tăcută, cetăți și castele, super cântare :D
În câteva cuvinte: Coloana Infinitului, Masa Tăcerii, Poarta Sărutului, Ulpia Traiana Sarmisegetusa, Cetatea Devei, Castelul Huniazilor
 __________________________________________________________
 
Plecarea sâmbătă de dimineață din București, la o oră la care oamenii muncitori au cele mai frumoase vise. Eh, dar lasă că recuperez eu! Și așa nu am ce face pe autocar .... am sprijinit capul pe geam și  am recuperat orele lipsă de schlaffen. Am maaaare noroc că pot dormi pe autocar, chiar dacă acesta merge și pe drumuri cu gropi și denivelări. Yaaay, punem somn la pușculiță, cine știe până la ce oră vom prelungi petrecerea de diseară :))) O să se lase cu cântec de chitară și voie bună, atât eu cât și Alin vom avea momentele noastre de glorie și chităriceală. O să fie suuuper!

Primul popas turistic al acestei escapade a fost la Târgu Jiu, unde am mers să vizităm operele lui Brâncuși. Cocoțată pe un mini deal, cu ochii ațintiți la cer, ne aștepta cuminte și neclintită Coloana Infinitului. Efectul de nesfârșit se obține când ajungeți lângă ea și vă uitați în sus – e impresia aceea că merge, și merge, și merge .... până la infinit :) Și după infinitul încolonat am pornit agale către celelalte două opere - Poarta Sărutului și Masa Tăcerii, aflate la o  distanță de aproximativ 20 de minute de mers lejer. Mie mi-a plăcut în mod deosebit piatra din care e făcută poarta – pare poroasă, lejera, și are o culoare extrem de liniștitoare. Și pare lucrată cu așa mult drag :)





Ochiul meu de Sherlock Homes (am experiență de la vizita din Vatican, plus că în Scoția am devorat încă o carte a lui Dan Brown. Mistere, baby!) a observat amănunte interesante: partea de sus a Porții e împărțită în 32 de segmente. Coloana Infinitului are 16 elemente (15 întregi și unul împărțit în două). Poarta are și ea elemente împărțite în jumătate. Deci dublu de elemente la Poartă, poartă ce are 2 stâlpi – că două coloane .... dap, am început să văd mistere peste tot. Stop cadru și hai să ne îmbarcăm, că nu mai plec de aici =))) Dar nu înainte de o plimbare prin parc, să îmi limpezesc mintea de  impresiile de mare detectiv  :))))




Am reușit să dorm și până la următoarea noastră destinație – Ulpia Traiana Sarmisegetusa. Un loc de care auzisem de multe ori, însă nu mi s-a dat ocazia să  ajung. Credeam că e ceva asemănător cu Sarmisegetusa Regia, unde am ajuns acum vreo 6 ani, după o traversare nebunească a munților Şureanu (vorba unui cioban de la care am vrut să aflăm dacă mergeam în direcția bună: “Ai să-mi trag una .... Până acolo vreți să ajungeți?”) – un site vechi și impresionant.

Și așa a și fost! Ne-am plimbat  o oră printre ruine de case, consulate, piețe, amfiteatre dacice, temple și forumuri romane. Am rămas în continuarea surprinsă cum puteau să locuiască în căsuțe așa de mici, cu o cameră sau două, în care se îngrămădeau multe suflete. Acum căsuță aceea ar fi un fel de coteț-duplex de câine :))) Și dacă te uiți bine, la cât de vechi sunt ... uite că tot mai stau un picioare, piatră pe piatră, chiar dacă peste ele au trecut cutremure, războaie, ghiulele de tun sau sute de mii de picături de ploaie. După 2000 de ani, pietrele astea stau una peste alta, într-o grămadă ordonată în formă de ruine. Nici pietrele nu mai sunt ce-au fost, dacă ceea ce construiesc alții acum se distruge în maxim 100 de ani :))) Pietrele, pietrele sunt de vină =))








Următoarea (și ultima) vizită de azi a fost la rezervația de zimbri de la Hațeg. La fel, auzisem de ea, însă nu am avut ocazia să îi calc pragul. Îmi doream să merg, în mare parte pentru că... ei bine, nu am văzut niciodată un zimbru. L-am văzut în poze, pe steme, în poze cu steme, dar în carne, blană și coarne încă nu.  Știu că sunt mari, impunători, trei sferturi mușchi și un sfert legendă. Și acum am ocazia să îi văd în patru sferturi reale :)

Rezervația este destul de mare, însă zimbri stau într-un fel de țarc larg. Și sunt .... Oh, Doamne, imenși! I-am văzut de departe, stăteau cuminți lângă o ditamai căpiță de fân. Noi ne-am lipit de gard și îi admiram toți cu gurile căscate, încercând să nu facem prea mult zgomot – cică se sperie dacă aud zgomote puternice. Așa că am făcut liniște și am fost recompensați – câțiva au venit lângă gardul unde eram toți înșirați că mărgelele pe ață, unde era și jgheabul de unde mâncau. Stăteam cu toți cu măselele și plombele la vedere, apăsând obsesiv butonul camerei de fotografiat din dotare. Sunt cu adevărat impresionanți :)

Am încercat să mângâi unul – am reușit, însă foarte puțin. Sunt animale extrem de puternice, cu o prezență impunătoare, și nu cred că sunt obișnuiți cu afecțiunea și dulcegăriile. Și deși sunt masivi și inspiră un pic teamă prin mărimea lor, au ochii extrem de blânzi.  Par a fi niște uriași docili, în lumea lor. Dotați cu coarne de distrugere în masă :)))

Asta mic cu cornite ... e pui :))



De la Hațeg am mai tras un pui de somn și țuști! Am ajuns în Deva, unde ne-am cazat la un hotel. Eu am stat la etajul 6, de unde se vedea extrem de frumos cetatea și o catedrală în construcție. Mai că nu mai trebuie să mergem mâine, îi invităm pe toți la noi și tăiem bilete la intrare. Și putem asculta slujba de dimineață direct din vârful patului :)))

Muntii Parang :)




Seara am pus-o de o mini petrecere cântăcioasă. Alin și-a despachetat toate instrumentele și ne-am pus pe chităreală și voie bună – în stilul nostru clasic de munţomani binedispuşi. Am cântat de toate – de la folk la cântece de munte, ușoară, rock&roll, rock și cine mai știe, când muzică vine de la șine ? Cânți unul după altul și îi dai tot înainte =))



Petrecerea a durat până undeva pe la ora 1:30 noaptea. Am mers în cameră să încerc să dorm, dar de unde! S-a dus vestea că din camera noastră se vedea frumos cetatea și au venit fotografii în pelerinaj =)) și dă-i ședințe foto cu cetatea până la 02:30, cu lasere proiectate pe ziduri și stabilizatoare de imagine în formă de pervaz de geam. Știam eu că trebuia să tai bilete =)))))

Ziua 2

Nu știu exact care a fost principalul ceas deșteptător – alarma telefonului sau clopotele bisericii. Poate amândouă. Ideea e că au avut ambele grijă ca la ora 7:30 să fim în picioare, pregătiți pentru o nouă zi de vizită și plimbare. Vremea nu este grozavă – Deva e 100% în cloud(s) (ce să-i faci! Jocuri de cuvinte de IT-iști :)))) și norișorii îs triști rău, că mai vărsa o lacrimă-două din când în când. Sper să nu îi supere cineva și mai mult... repede, cine știe bancuri de înveselit cerul :))?

Când am ajuns însă la cetatea Devei vremea era deja depresivă, plângea în hohote.  Am urcat cu telecabina până sus, pe deal, unde m-am plimbat prin cetate cu umbrela. Păcat că era super mega ceață, abia dacă reușeam să intuiesc peisajul fantastic de la orizont! Partea bună e că ne-am concentrat mai mult pe cetate, care spre surprinderea mea e mai mult în ruină. Nu ai unde intra în interior, se pot vedea doar zidurile exterioare ale clădirii și zidurile de apărare. Ne-am plimbat de vreo două ori prin zonă, urmând traseul zidurilor de apărare... și cam atât, că altceva nu prea mai aveai ce face. Am văzut tot ce era de văzut. Putem pleca :)







Toate “Wow!”-urile pe care le aveam pregătite pentru cetatea Devei le-am exprimat însă la Castelul Huniazilor, ba chiar am mai pus câteva peste. Ultimul obiectiv din tură a fost și cel mai extraordinar – spun eu, îndrăgostită de castele și obiecte medievale. Cetatea este fantastică, și vă recomand din tot sufletul să mergeți să o vedeți. Noi am avut și ghid, pentru care am plătit 30 de lei, ce ne-a povestit istoria fiecărei camere și a locurilor pe care le vedeam. Și vizita capătă altă valență când poți suprapune povești peste ceea ce vezi :)











Cel mai vechi artefact din castel, de pe la 1400. WOW!




Și ..... Gata aventura transilvăneană! De acum ne așteaptă un drum lung până acasă, pe care îl vom condimenta cu chitări și voie bună. Și i-am încins iarăși o cântare, de răsuna defileul Oltului de “Mă duseeeeeeei să trec la Olt! Cu al meu, cu al meu, cu al meu autocaaaaaar!” și alte muzichii aducătoare de dispoziții vesele. Am cântat, am aplaudat, am filmat, ne-am distrat. 





 Și am petrecut încă un week-end de pomină :D
 
Taxe intrare:

Ulpia Traiana Sarmisegetusa– Adult 10 RON, student 5 RON
Rezervaţia de zimbri de la Haţeg– 6 RON
Cetatea Devei – gratuit
Telecabina până la Cetatea Devei - Adult 12 RON, student 6 RON
Castelul Huniazilor – 20 RON 
Cati :) miercuri, 2 noiembrie 2016 0 comentarii Citește mai departe :)
  • Urmărește-mă:
  • RSS
  • Facebook
  • Youtube