sâmbătă, 1 octombrie 2016


Dacă ziua de ieri a concediului a stat sub semnul apei curgătoare, am spus să păstrăm tradiția și să mergem tot la umed, dar de data asta într-un oraș. Să ne pierdem pe străduțe și să colindăm cât e ziua de lungă, fără uitat la ceas și direcții precise. Să luăm o hartă și să vizităm tot ceea ce ni se pare nouă interesant sau ne atrage. Ok, deci unde putem mergem? O scurtă întrebare la ghidul nostru elvețian și răspunsul a venit imediat – Lucerne. E un orășel cochet, cu un iz boem și medieval. Perfect pentru a treia zi de concediu :)
___________________________________________________________

Când: iulie  2015
Unde: Lucerne, Elveţia
Parteneri de tură: Radu
Transport: tren şi perpedes
Cazare: Zurich, Elveţia
Highlights: podurile acoperite, circuitul celor 9 turnuri
Ȋn câteva cuvinte: Kapellbrucke, St Leodegar im Hof, Monumentul Leului, Biserica Iezuită, Circuitul celor 9 turnuri, Nadelwehr
__________________________________________________________

Am plecat dis-de-dimineață, tot cu trenul – și vom continua să mergem cu trenul până când vom închiria mașina. Prețul – același, 50 de franci dus-întors (elvețienii nu se joacă, au numai jumătăți de sume mari :)))!) Drumul a fost unul foarte plăcut – aproximativ o oră în trenurile lor fantastice, în care nu ai cum să te plictisești. Coborâm ... și ne întâmpină un orășel cochet și luminos, foarte colorat, cu căsuțe înșirate cuminți pe malul apei. Și multe, multe animale! Coborâm până pe mal să admirăm lebedele, rațele și alte păsări, ce se plimbau nestingherite pe lângă oameni, de parcă ar fi ceva natural, fără pic de frică. Mai că puteam să pun mâna pe ele :D





Uuuu, de unde să începem plimbarea? Îmi fugea privirea în toate părțile – de la clădiri la drumul flancat cu zeci, poate sute de biciclete. Ah, uite un fel de pod și un turn medieval! Acolo o să mergem prima dată!





Podul se numește Kappellbrucke (Podul acoperit) și datează din secolul 14 (dap, 14, și e încă în picioare!), având picturi din secolul 17. O adevărată operă de artă ... plutitoare!  Lemnul miroase a istorie, scârțâie sub pași, evocând parcă sutele de povești pe care le-a văzut – de la războaie, incendii, relații de amor sau mii de plimbări agale. Iar tablourile sunt atât de multe și de superbe, încât îmi era aproape imposibil să mă uit cu atenție la fiecare! M-am mulțumit să le admir fugitiv, bucurându-mă de priveliște și multitudinea de flori ce împodobeau marginile podului.  O adevărată feerie :)





După ce am părăsit podul am reușit să găsim un infochiosc, de unde am luat o hartă. Uuu, sunt așa de mult de văzut în zonă! Și noroc cu Radu, care are un simț al orientării de la foarte bun în sus, că puteam să și ajungem repede acolo unde ne doream. Eu mă învârteam în loc ca titirezul și făceam gaură în asfalt, la cum îmi fugeau ochii după toate:)))

Următoarea destinație a fost o biserică extrem de frumoasă – St Leodegar im Hof, biserică catolică, extrem de impresionantă atât la interior, cât și la exterior. Nu era foarte împodobită, avea doar accente pe auriu, însă ... eh, avea ceva ce m-a atras și m-a făcut să zăbovesc acolo câteva minute, cu zâmbetul pe buze. Am mulțumit pentru ocazia de a mă afla în locurile aceastea și pentru bucuria de a călători așa de mult, și mi s-a luminat sufletul :)






De la biserică am luat-o agale pe străduțe și am ajuns la Monumentul Leului – o sculptură imensă într-un bloc de piatră, evocând trădarea într-o nu știu ce bătălie – nu am fost foarte atentă la ghidul străin care explica unui grup de turiști chinezi povestea. Am preferat să admir răbdarea și dedicarea oamenilor care au lucrat la acest monument – pentru că se vede că au pus mult suflet în lucrarea asta,e impecabilă :)



Pașii ne-au purtat ulterior agale, printre tarabe și clădiri, până am ajuns undeva pe un deal, într-un parc extrem de primitor, flancat de un zid de apărare și unul, două, trei, patru .... multe turnuri. Harta spunea ca se pot vizita și că în unele chiar se poate urca. Uuu, ce mai așteptăm? În sus cu noi :)





Ne-am urcat pe niște scări și ne-am plimbat pe zidurile de apărare ale fostei cetăți Lucerne. Așa am aflat,  din panourile indicatoare, că sunt 9 turnuri în total, dintre care doar 3 vizitabile. Nu sunt multe de văzut în interior, doar niște scări și ocazional panouri indicatoare și tablouri, însă panoramele de sus merită fiecare treaptă și fiecare pas! Noi am avut noroc și am avut (din nou!) vreme senină, care ne-a permis să vedem până hăt, departe. Și cea mai frumoasă panoramă am avut-o din vârful ultimului turn, unde am avut deschidere totală asupra orașului. Yu-huuu, I’m on top of the tower, baby :D 










Aș fi zăbovit la înălțime până seara târziu, să prind și apusul și răsăritul de aici, însă aveam un tren de prins în câteva ore. Am părăsit fortăreața cu niște imagini grozave întipărite pe retină și ne-am îndreptat spre oraș, cu gândul de a merge de-a lungul râului. Și așa am și făcut – timp de vreo 2 ore. Am mai dat de o biserică  la fel de frumoasă ca prima – Biserica Iezuita – și am vizitat niște amenajări făcute pe râu, la fel de vechi că și podul – Nadelwehr. Mă simțeam de parcă eram în timpurile acelea, de secol 14 – lipsea rochia și prințul pe cal alb. Cine știe, l-o fi prins o vâltoare =)))












Seara am luat trenul şi ne-am întors în înnoratul Zurich, unde am făcut o scurtă plimbare de seară alături de Damian – că doar am exersat mersul toată ziua :)))


Cati :) sâmbătă, 1 octombrie 2016 0 comentarii Citește mai departe :)
  • Urmărește-mă:
  • RSS
  • Facebook
  • Youtube