vineri, 9 septembrie 2016



Se aude ca prin vis un ciocănit la ușă
Este zi? Că împrejur
Nu-i lumină nici de-o tușă.
Ah perfect, de bun augur!
 
Ne-am trezit pe întuneric
Să vedem soarele sferic
Cum răsare după dune.
Nu-i minciună, e pe bune!
 
 4 ore de somn fac minuni în rime :))
 ________________________________________________________ 

Când: mai 2016 
Unde: Marrakech,Ouarzazate, desert - Maroc 
Parteneri de tură: voluntari (sau nu) ai Asociaţiei Oxigen 
Transport: microbuz, dromader, avion 
Cazare: Riad Rose du Desert, Marrakech 
Highlights: călătoria cu dromaderii, Muzeul Cinematografiei 
Ȋn câteva cuvinte: dromaderi, Muzeul Cinematografiei, ploaie, acasă
__________________________________________________________ 

Am am bombănit un pic când s-a auzit o voce “suavă” dându-ne trezirea. Aveam impresia că acum 10 minute m-am băgat la somn, așa de mare era nivelul de oboseală. Dar hei! Dacă tot am ocazia să văd răsăritul în deșert, hai să profit de asta! Sigur trebuie să fie ceva special, dacă este inclus în excursia asta :)
 
Ne-am dus pe duna pe care am tras cadre nocturne cu numai câteva ore în urmă, cu ochii ațintiți după dealuri. Soarele încă dormea, nu era nici măcar o geană de rază împrejur. Ufff…  să vezi că am făcut ochi  prea devreme! Noi suntem treji, dar pe soare, pe soare cine îl trezește :))?



 
Și a început …. Ușor-ușor. S-a colorat zarea, în nuanțe închise de roșu, de dansau pe după nori. În câteva minute tot peisajul, ce până acum avea nuanțe albăstrii, a căpătat căldura și nuanța luminii răsăritului crud. Deșertul se trezește la viață!



 Roșul a devenit portocaliu, iar lumina a crescut la intensitate.  Acum are nuanța unei piersici fosforescente, colorând extrem de frumos dunele și fețele noastre zâmbărețe. Soarele încă nu a răsărit, se lasă așteptat :)


În momentul în care lumina a invadat tot cerul, abia atunci a apărut și soarele, binecuvântând cu prezența lui tot ce era în jur. Spectacolul a fost fantastic – totul era luminos, cald, norii dansau pe cer , iar vântul foșnea ușor printre dune. Câte o briza scurtă ridica câteva fire de nisip și ne mângâiau pielea, că într-un gest de bună-dimineața. Așa cum am spus – deșertul se trezește :)








Nu știu cât am stat acolo, cocoțată pe dună, cu ochii ațintiți în zare.  M-am bucurat de fiecare moment și de fiecare geană de soare. Am mângâiat dunele de nisip în lumina crudă și  mi-am întipărit pentru totdeauna în suflet acel moment. Ah, și dacă întrebați, nu, nici nu se compară cu un răsărit la mare, deși și aici e o groază de nisip :)))

După o așa experiență frumoasă, parcă și micul dejun a intrat mai bine. Am avut ouă fierte, pâine cu mult unt și diverse dulcețuri, cafea și nelipsitul ceai de mentă. După care, cu burțile pline, am fost nevoiți să ne facem repeeeeejor bagajele și să plecăm – nu știu care e grabă, dar parcă ardea :)) De data asta am mers pe altă cămilă și a fost super comodă. Puteam chiar să nu mă țin de mânerul din față, așa de stabilă era! Aveam mâinile libere să fac fotografii! Hoo-ray :D!




 
Drumul de întoarcere din deșert a fost incomparabil mai scurt decât cel de la dus. Deh, dacă nu e nimic să mă doară, timpul trece altfel :)))) Am făcut o groază de fotografii (eu cu cămila călăre, eu lângă cămilă, toată lumea pe cămilă, eu cu cineva și cu altcineva lângă cămilă -variantele sunt infinite :))) ), am făcut o mică chetă pentru bacșiș (ah, și credeam că am scăpat! Dar nah, dromaderii sunt taxi-urile deșertului, ți-a plăcut, arăți asta :)))!) și ne-am îmbarcat în mașini, pentru a ne întoarce în Marrakech. S-a terminat aventura cu dromaderul și  a fost suuuuper! Deși nu aș mai repeta-o prea curând :)))







Pe drum am mai făcut câteva popasuri, să mai vedem una-alta. Una din ele  a fost cea de la o plantație de palmieri, cea mai mare din zonă, prin care se încearcă stabilizarea zonei și împiedicarea deșertului să se extindă mai mult decât este.  Erau palmieri până hăt, în zare, înverzind foarte frumos zonă :)




 Cea mai notabilă însă a fost în Ouarzazate, unde am vizitat Muzeul Cinematografiei. Timp de aproape o oră și jumătate ne-am plimbat printr-o multitudine de decoruri de film, în speță filme istorice și religioase. La fiecare intrare într-un decor erau trecute filmele ce s-au filmat în decorul respectiv. Impresionant! Mie însă mi-a plăcut când am avut posibilitatea să văd cum sunt făcute, materialele, tehnicile de construcție. Cine știa că polistirenul poate arată așa de frumos vopsit :))?






Eh, și de aici … drum întins până în Marrakech. Am plecat pe ploaie ieri, ne întoarcem pe ploaie azi. Pe bune, cineva de la noi are un norișor cu el și îl folosește intens de tot, altfel  nu îmi explic cum de a plouat cam peste tot pe unde am fost în excursia asta. Inclusiv  în deșert urma să plouă, ne-au spus beduinii. Harnic norișor :))


     
În Marrakech am mai ieșit cu câțiva colegi să mai facem câteva cumpărături pentru cei de acasă. Acum eram deja experți, fin cunoscători ai pieței, nu ne mai miram la fiece acaret și nici un mușchi nu ni se mai clintea pe față dacă ne plăcea ceva. Negociam și o făceam chiar cu plăcere. Trainingul a dat roade! Presimt că în primele zile, când ajung în România, mă apuc să negociez cu cei de la supermarket … din obișnuință :)))




Seara am pus masă mare! Gazda s-a oferit să ne prepare ea cina, iar noi am spus un mare DA! Și a fost super delicios! Suc, ceai, tajine, pâinică cu mălai … Miam!! A, și pentru prima dată am mâncat dulciuri! Chiar observasem că prin oraș nu există cofetarii, patiserii sau alte magazine de unde pot să cumpăr ceva dulce – bomboane sau alte bunătăți înțesate de zahăr. Și în seara asta am mâncat un fel de bomboane cu marțipan și ciocolată, micuțe, foarte frumos ornate. Miaaam! Erau prea bune și s-au mâncat prea repede pentru a le putea face fotografii :)))


Ultima seară în Maroc am petrecut-o în riad, jucând Saboteur cu “soțul”, nevestele lui și încă vreo doi. A fost nebunie! Noi râdeam la un moment dat de  mama focului, de nu mai aveam aer, și incercam să nu facem prea mult zgomot – erau câțiva într-o cameră care doreau să doarmă și nu intenționam să îi deranjăm. Și cum e să încerci să râzi fără sunet când  rânjetul tău e până la urechi ? Greu, super greu =)))
 
Pe la un 23 m-am urcat în cameră și mi-am făcut bagajul. Încă nu îmi vine să cred că o să plec mâine, că s-a terminat aventura marocană. O să îmi dau seama mai bine când o să fiu la aeroport. Simt un pic de nostalgie (deja!), însă mă bucur LA MAXIM că am avut ocazia să trăiesc aceste câteva zile într-o lume complet nouă pentru mine, cu atâtea experiențe noi și interacțiuni faine, alături de oameni ce mi-au devenit deja prieteni.  A fost o experiență minunată, pe care chiar mi-aș dori să o mai repet o dată. Marocul mai are așa de multe de oferit! Și noi așa de multe de văzut :)
 

Ultima zi

Ziua asta este foarte scurtă și în același timp foarte lungă. Am avut două zboruri,  Marrakech-Madrid și Madrid-București, ultimul întârziat cu vreo 2 ore (o oră a întârziat înainte de îmbarcare și încă o oră și ceva la decolare, că era coadă pe pistă. Coadă la decolare, asta e nouă :))))!) Ploaia ne-a  însoțit pe tot parcursul drumului, dându-ne binețe inclusiv la aterizarea în Românica, pe la 01:40 dimineața.  
 
Udă excursie a fost asta :))))

 
Utile
Un bilet de intrare la Muzeu costă 15 Dirhami (aproximativ 1.5 Euro).









Cati :) vineri, 9 septembrie 2016 0 comentarii

0 comments :

Trimiteți un comentariu

  • Urmărește-mă:
  • RSS
  • Facebook
  • Youtube