miercuri, 7 septembrie 2016


Azi! În sfârșit a venit ziua în care vom merge în deșert și ne vom plimba cu dromaderii! Sau dromaderele, că nu știu exact cum să mă adresez sau să îi diferentiez :))) Este unul dintre cele mai așteptate experiențe din Maroc, și simt că nu mai am răbdare. În plimbările prin Marrakech am văzut dromaderi cu șei, și mă tot rodea curiozitatea cum este să călărești unul. O fi că un cal? Nu, calul nu are cocoașă. Și nici nu cred că se bălăngăne așa de mult! Ce mai tura-vura, gata cu presupunerile! Azi aflăm adevărul!
 ________________________________________________________ 
Când: mai 2016 
Unde: Marrakech,Ouarzazate, desert - Maroc 
Parteneri de tură: voluntari (sau nu) ai Asociaţiei Oxigen 
Transport: microbuz şi dromader 
Cazare: corturile berbere din deşert 
Highlights: Ait Ben Haddou, călătoria cu dromaderii, noaptea în deşert 
Ȋn câteva cuvinte: Ait Ben Haddou, turbane, deşert, dans şi mâncare bună, plimbare cu dromaderii __________________________________________________________ 

Deșertul spre care ne îndreptăm noi se află la aproximativ 200 km de Marrakech, așa că a fost nevoie să plecăm dis-de-dimineață cu aceleași mașini închiriate ce ne-au adus la aeroport. Aveam în față un drum de vreo 6-7 ore, și asta doar până ce ajungeam în Ouarzazate, orașul poartă către deșertul marocan. De acolo urma să ne luăm fiecare dromaderul și țup-țup prin deșert, până la corturi, unde vom petrece noaptea. O să fie interesaaaaaant! 

Am plecat din oraș pe o vreme destul de mohorâtă și umedă, ce a devenit ploioasă la aproximativ jumătate de oră de mers (ploaie! În Africa! În mai! Încă nu îmi vine să cred că se poate :)))!).Ne-a cam picurat până la primul popas făcut, undeva la un magazin, unde mi-am luat o înghețată și gumă cu aromă de pepene roșu (la sugestia unui coleg de drum – cică ar fi extrem de bună!). Mda, e ok! Cel puțin mă ține ocupată în mașină :))) 



Încercam noi să discutăm între noi, să nu mai povestim una și alta, dar tot ne mai plictiseam. Stăm împreună de atâtea zile, mai e puțin și știm și ce număr purtăm la șosete și câte perechi desperecheate avem prin bagaje :)) Șoferul s-a oferit să ne pună muzică – și ne-a pus un CD cu muzică internațională. Yay, înțelegem și noi ce spune :))) Și văzându-l așa de prietenos, am început să intrăm în vorbă cu el. Știa franceză, iar noi aveam printre noi un connaiseur al acestei minunate limbi. Am început să ne exprimăm fiecare nedumeririle – ce animale sunt pe aici prin păduri, dacă sunt păduri, care sunt obiceiurile, cum sunt cămilele, prețurile la apartamente. Ne-a spus, de exemplu, că o cămilă e cam 20.000 dirhami (2.000 euro), iar un Duster (care, by the way, se fabrică la ei), cam 12.000 dirhami. Deci 6 cămile la o mașină. Ce cai putere – cămile, că e mai exotic :))) 

Trecând printr-un oraș, am observat că la ei nu există cimitire. Mânați de curiozitate, l-am pus pe Virgil să întrebe unde se îngroapă morții la ei, care este ritualul. Virgil și-a dres vocea și îl întreabă, într-o franceză perfectă: 

-  Am observat că nu prea sunt morminte prin orașe. Ce se face la voi cu morții ? 
-  Îi îngropăm în niște cimitire aflate în afara orașului. La noi nu sunt pietre funerare, poate de aceea m-ați întrebat .. 

Observând din afară, mi-am dat seama cât de ciudat poate să sune întrebarea asta din gura unor turiști ce vin din țara lui Dracula : “Voi ce faceți cu morții ?” Sper că șoferul să nu știe leganda :))) 

Avem noroc și vremea începe să se îndrepte. Apare soarele, apare cerul senin, și dintr-o data peisajul se deschide. Dealurile pline de verdeață se transformă treptat-treptat în ridicături pietroase, cu vegetație aridă. Casele se răresc, fiind prezente doar una-două la limita dintre verde și piatră. Se simte că ne apropiem de deșert :) 


Prima oprire turistică am făcut-o la un sat de berberi intact, aflat pe coama din fața dealului vecin. O așezare destul de mică, cu căsuțe simple și maxim trei nivele. Majoritatea erau din pământ, nevopsite, doar câteva având culoarea roșie, atât de specifică locului. Puteai să juri că te afli într-un sătuc de acum câteva secole, asta până îți cădeau ochii .... pe antenele parabolice :)))) Oare cum or fi telenovelele la ei :)))? 



De aici începe drumul prin munți, pe o șosea ce șerpuiește pe la 2000 de metri. Un fel de Transmaroc, atât ca întortochetură cât și ca poziționare. Ah, plus că se lucra intens la ea, deci mă simțeam că acasă :))) Peisajele sunt superbe, contrastul dintre cerul albastru și culoarea pământului fiind extraordinară. Nu am mai avut timp să mă plictisesc, am tras zeci, poate chiar sute de cadre :)))) Ia uitați ce minunății :D 







A doua oprire turistică a fost într-o mică oază, la satul Melladi. Yaaaay, prima oază din viață mea! Nu e chiar că-n filme, însă într-adevăr este o pată de verde într-un mare deșert de piatră și pământiu. Se vede foarte, foarte frumos :) 

Deșertul a început să își facă apariția din ce în ce mai puternic. Munții au început să dispară, făcând loc terenului plat și furtunilor de nisip. Vegetația a devenit din ce în ce mai joasă, până când peste tot domneau doar tufișurile scunde și țepoase. Petele de verde erau aproape date dispărute, din când în când mai vedeai câte o oază și ne aducea aminte că încă nu suntem în împărăția nisipului. Încă puțin, încă puțin :) 









În jur de ora 13 ne-am oprit a treia oară – pentru masă. Eram cu toții lihniți, mai ca am fi mâncat o dună :))) Ghidul ne-a dus la un restaurant frumos aranjat, cu perdele și tavan gen cort, cu divan și mâncare bună. Ah, și cât de bună! Eu mi-am luat obișnuitul tajine de pui (îmi place mult, extreeeem de mult!), o cafea ... și cam atât, că m-am săturat. Partea bună e că am putut să plătesc cu euro, la un curs acceptabil. Nu aveam foarte mulți dirhami la mine și pe cei pe care îi aveam îi păstram pentru ... nu știu, poate găsesc vreun supermarket în deșert și vreau să îmi iau înghețată :)))) 


Și după o masă copioasă ... o vizită sănătoasă! Așa am aflat că deșertul nu era unica destinație pe ziua de astăzi. O să mergem să vizităm satul Ksar Ait Ben Haddou, înscris în patrimonoul UNESCO, un sat din secoul 14 extrem de bine conservat, în care s-au filmat o droaie de filme și seriale – precum Ali baba, Prince of Persia, Gladiatorul sau Game of Thrones. Ghidul nostru ne povestea unde au fost amplasate corturile, decorurile, ce celebrități au jucat aici și cât de faimos este locul. Adevărul e că situl este impresionant – cel puțin de la depărtare arătând extraordinar de bine. Hai să îl vedem și pe interior! 


În sat am avut parte de veritabile lecții de arhitectură – ni s-a povestit cum erau construite casele, tehnici de lipire a pereților, materiale etc. Cică vara înăutru este foarte răcoros, iar iarna sunt temperaturi de peste 10 grade – și asta datorită tehnicilor și materialelor folosite. Cu răcoarea confirm – era extrem de plăcut să stai înăuntru, nu mai simțeai arșița de afară. Iar iarna – cât de frig poate să fie în apropiere de deșert :)))? 


Ni s-a povestit despre triburile din zonă (sunt 4 , dintre care berberii sunt majoritari) și istoria locului. Foarte, foarte fascinant! Iar la final am urcat până în partea de sus a satului, de unde am avut o minunată panoramă asupra întregii văi. E fantaaaaaastic! Se vedea tot satul și până hăăăt departe, la deșert. Instant love :)! 

Steagul berber










Am fost nevoiți să plecăm repede, deoarece aveam oră fixă de ajuns la dromaderi. Am făcut un scurt popas la un magazin, de unde băieții și-au luat eșarfe pentru făcut turbane, iar eu mi-am luat una portocalie, de 4 (patru) metri. A înfășurat omul ăla la căpșorul meu, de la final păream un savant nebun cu creierul pe afară (pentru cine știe – Monkey din The Power Puff Girls). Mu ha ha ha ha ! Și așa, echipați complet de deșert, ne-am urcat în mașină și am pornit-o din nou la drum. Sper doar ca nu mai avem mult :) 







Ajungem în Ouarzazate, “poarta spre deşert”, și ne oprim la un supermarket, să ne luăm apă. Ghidul ne îndemna să ne luăm câte patru litri de persoană, dar ce să fac cu atâția, în condițiile în cate stăm doar până mâine dimineață? Doi sunt de ajuns :) Terminăm cumpărăturile și mai facem un scurt drum cu autocarele până la locul de unde vom pleca cu dromaderii. Erau toți așezați jos, cu stăpânii lângă, așteptându-ne cuminți. Uuuuu, acu-i acu! Cel mai așteptat moment al turei :D 

Ne-am echipat, iar ghizii ne-au îndemnat să ne urcăm pe dromaderul echipat cu șa. Aveai în față un fel de mini-ghidon (vrummm!) de care trebuia să te ții, după care îi dădea comanda să se ridice. Trebuia să prinzi bine mânerul ăla, că dromaderul, ridicându-se întâi cu picioarele din spate, te apleaca brusc în față și riscai să îl pupi între urechi. După care se îndreaptă de picioare (moment în care involuntar te uiți la cer!) și gata! Ești călare pe ditamai animalul deșertic! Naaaaaais! Un dromader putere :D 

Când am plecat de la marginea șoselei, eram 11 fete și 13 băieți. Când am ajuns la corturile berbere, după aproximativ trei sferturi de oră, eram 24 de fete. Și asta pentru că mersul pe dromader dăunează grav masculinității. Aproape toți băieții s-au plâns de asta :))) Și inclusiv eu am simțit – cred că era o combinație între mersul extrem de balansat al animalelor și șaua ce nu se mula perfect pe cocoașă. După vreo jumătate de oră am vrut să mă dau jos, așa de tare mă durea! Încercam eu să mă foiesc, poate-poate oi găsi o poziție în care să nu fie tortură, dar nu am reușit :))) Când am coborât, piciorul meu stâng și cel drept se certaseră rău, nu doreau să se întâlnească, mergea fiecare pe partea lui de drum :))))) 





Ne-am cazat în corturile berbere (și ca făcut, șeicul Octav a stat tot cu cele trei neveste :)))), și am mers apoi în cortul mare, unde se servește masa. Am mâncat cea mai delicioasă ciorbă (Doamne, ce condimente pun în mâncarea asta?) și un tajine de pui cu multe legume. O bunătate! Nu am avut desert, însă am primit ceai de mentă. Ah, se mănâncă bine în deșert :D!


Și după masă, am avut parte și de un mic show – berberii ne-au cântat din voce și din niște instrumente specifice – djembe, darbukas (amândouă sunt instrumente de percuție – un fel de tobe, pentru necunoscătorii că mine :) ) și garagab – ca niște castaniete, numai că de metal și de altă formă. E foarte frumoasă muzica lor – ritmată, armonioasă , melodioasă, te îmbie la dans. Și noi ce am făcut? Conga – ne inşerpuiam prin tot cortul ăla :)))) 

După ce au terminat ei micul show le-am cântat și noi prima strofă din Andrii Popa, că să nu fim mai prejos :))) Și apoi ne-au dat instrumentele, încurajându-ne să cântăm. Chiar stăteau cu noi să ne învețe ce și cum. Foarte frumos :) 

Spectacolul s-a terminat în jur de ora 12, moment în care am spus ca ar fi ok să mergem la somn – trezirea este la ora 5, pentru a vedea răsăritul. Băăă, dar cine are chef să doarmă, când afară e așa de cald și cerul e așa de senin? Împreună cu doi amici, am mers pe o dună de nisip și am încercat să facem poză la cer, cu expunere lungă. Mie nu mi-a ieșit ce doream, însă lui Octav chiar i-a reușit. Ia uitați ce cer fain era :D 


În drum spre cort am întâlnit-o pe Raluca, ce stătea de vorbă pe nisip cu un berber. M-am alăturat și eu discuției și am întrebat o mie și una de lucruri: cât trăiește o cămilă, ce mănâncă, stilul lui de viață, cum e viața în deșert, ce se mănâncă .... Eram tare curioase! În timp ce vorbea cu noi, berberul a început să sape până a dat de nisip cald, ce păstra arșița din timpul zilei. A luat acel nisip cald și l-a turnat ușor, în ploaie, peste dosul palmei mele. Zâmbet instant! Senzația este extrem de plăcută – ca o boare caldă și fină, o mângâiere a deșertului. Superb! Și a continuat să facă asta vreo jumătate de ora cât am mai stat noi la taclale. Lovely ! 

Uof.. iar e ora două noaptea :))) Hai o dată la somn, ca peste trei ore e trezirea! Somn ușor :))
Cati :) miercuri, 7 septembrie 2016 0 comentarii

0 comments :

Trimiteți un comentariu

  • Urmărește-mă:
  • RSS
  • Facebook
  • Youtube