joi, 25 august 2016


Posibilitatea de a mă reîntoarce în Făgăraș a venit mai repede decât mă așteptam. La doar o săptămână după ce m-am întors dintr-o super tură în zonă, o să revin pentru a încerca ascensiunea pe două vârfuri pe care mi le doream de ceva vreme: Mușeteica și Lespezi. Pe ultimul am încercat să îl cuceresc prima dată în această iarnă, pe o vreme absolut superbă, însă prudența și (recunosc!) un pic de teamă în suflet m-a făcut să rămân la bază, admirându-l doar din șa. Și iată că acum s-a ivit posibilitatea de a-l revedea, și sper că de data asta să îi dau binețe. La drum, montaniarzii mei :D
____________________________________________________________
Când: august 2016
Durată: 2 zile
Parteneri de tură:  Viorel Micu (inițiatorul proiectului 2500), Roxana, Bucur, Maria, Mihai, Anca 
Traseu: Cabana Capra (1.585 m) – Vf Mușeteica (2.448 m) (nemarcat!, lungime traseu 4 km, durată 4h 45 min)
Vf Mușeteica – bălăureală pe versant  cariera de pe Transfăgărășan – Cabana Capra (nemarcat!, lungime traseu 4.6 km, durată traseu 3h 45 min)
Model traseu: circular
Punct plecare: Cabana Capra
Punct sosire: Cabana Capra
Dificultate traseu: mediu-dificil, prin prisma lipsei marcajului și a tufișurilor omniprezente până în creastă 
Durată totală traseu: 8h 30 min, pas lejer
Lungime traseu:  8.6 km
Altitudine minimă/maximă: 1.585 m (Cabana Capra)/ 2.448 m(vf Mușeteica)
Urcare/coborâre:  +890 m/ -890 m
Stare marcaj: marcaj inexistent!
Surse de apă:  pe porțiunea de urcare-râulețele ce șerpuiesc până la urcarea în creastă. La coborâre noi am dat peste niște izvoare în ultima porțiune a pantei.
_____________________________________________________________

Plecare sâmbătă dis-de-dimineață, la aceeași oră arhi-cunoscută (cu noaptea-n cap), pe aceeași autostradă spre Pitești.  Eram doar două fete în mașină, semi-adormite și entuziasmate de noua aventură în care porneam, punând bazele unei prietenii ce intuiam că va fi extrem de frumoasă. Afară era soare și ceață, iar din când în când petece de albastru pur se iveau prin perdeaua de alb – un albastru intens și curat, aproape ireală că nuanță. Peisajul se tot modifica, lumina caldă de dimineață amestecându-se cu ceața și galbenul lanurilor de floarea-soarelui, până când norii s-au instalat comod pe cer, în mărgele înșirate pe ață. O să avem vreme bună :)


Din Pitești ne-a preluat Viorel. Am mutat în doi timpi și trei mișcări toate bagajele în mașina lui și am gonit cu viteza dorului până la Cabana Capra.  Afară era mega senin și se puteau vedea toate crestele, cascada Capra, inclusiv destinația noastră de astăzi, pitită strategic după alte vârfuri și care își ițea capul timid, din anumite locații. Bun, acum știm unde mergem (băi, pare sus! Chiar … foarte sus! Și habar nu am pe unde o să urcăm! Și daaa, o să fie fun de tot!).  Ne echipăm (e destul de fffrig acilishea!), luăm bagajul de tură și … să pornim!


Pe acolo trebuie sa urcam :)
Până la intrarea în traseu mergem cam un kilometru pe Transfăgărășan, în direcția Pitești. La un moment dat, imediat după ieșirea dintr-un tunel, se cotește în stânga, spre un pod și o stână ce se zărește în vale. Trecem podul … și bine am sosit în Tărâmul Noroiului, omniprezent! Era o mocirleală și o umezeală în zonă, un fel de Techirgiol autohton pentru oi, proaspăt pregătit pentru a-și primi clienții, de care am beneficiat și noi. Sau mai bine zis bocancii noștri, care la cum arătau când am sărit gardul stânii, vor avea pielea fiiina și neridată multe ture de acum încolo ;)) Noroc cu râulețul din apropiere, în care ne-am mai curățat un pic, că altfel bocancii noștri întinereau de-a dreptul și se transformau în …. Animalul din care au fost făcuți :)))

Se poate zări o mică potecă – semn că nemarcatul asta este cunoscut. Și de aici … păi, tot în sus! Nu avem marcaj, nu avem după ce se ne luăm, singurul indiciu este creșterea în altitudine. Viorel o lua înainte,  căutând cea mai bună variantă de acces, iar noi îl urmăm la ceva vreme. Și asta ne convenea la maxim, pentru că “potecile” pe care ne purta erau pline de afine și zmeură. Eram în Împărăția fructelor de pădure și puteam să degustăm oricâte doream, deoarece se găseau la tot pasul (la propriu :))! ). Mai înaintai un metru, mâncai o afină și o zmeurea, și încă una și încă una, după care porneai din nou în sus. Operația se repeta la fiecare oprire. Practic muntele te ademenea să îl urci :)))




Opririle noastre scurte și dese ne-au dat suficient prilej să admirăm peisajul din jur – și este absolut superb! Se văd foarte bine Transfăgărășanul, Salvamont Cota 2000, Refugiul Bâlea Tunel (casa multor amintiri frumoase!), vârful Vânătoarea lui Buteanu, vârful Lespezi cu al lui picior (pe care vom urca mâine!), inclusiv vârful Negoiu! O nebunie, ce să mai! Nu mi-aș mai lua ochii de la minunățiile din jur! Uuuu, afine gigantice! Brb :))

Lespeeezi, in stanga :D
Salvamont Cota 2000 si Refugiul Balea Tunel
Panorama de pe traseu
Aceeasi panorama, cu cativa zeci de metri altitutine mai sus :)
Traseul în sine nu este foarte greu – mai dificilă cred că a fost partea de orientare și de găsire a variantei optime de ajuns sus. Au fost anumite pasaje în care a fost nevoie să ne ținem de iarbă și de copacii prezenți (trei sau patru), însă am trecut fără probleme de toate (uuuu, o zmeurică ! Sper să nu se rupă cracă asta de care sunt agățată până o mănânc! Mmmmm, delicioasăăăă!) și am ajuns aproape de izvorul râului de-a lungul căruia am tot șerpuit – o cascadă. O ocolim prin stânga și după o scurtă urcare, ajungem pe un mic platou brăzdat de ape. Gata, am terminat cu înotatul prin tufele de mâncare! Nu știu dacă să îmi pară bine sau rău :))




Facem un mic popas, pentru odihnă și a cotrobăi în rucsac după ceva bun. Ironic, nu ? După ce am mâncat tot drumul, ni s-a făcut foame :) Ruxandra ne-a răsfățat cu șnițele extraordinare de bune, roșii cu gust de roșii și o prăjitură delicioasă din orez cu scorțișoară, invenție proprie, de care m-am îndrăgostit la prima îmbucătură. Miaaam, vreau rețeta! E …. De vis!

De la locul opririi noastre am pornit tot în sus, sprea creastă pe care o intuiam, mergând direct printr-un câmp de afine. Era așa de greu să mergi, având atâtea tentații rotunde și mov la fiecare pas! Îmi pare extrem de bine că nu ne grăbim, avem timp să ne desfătăm cu gustul amărui al bobițelor și să le culegem în voie. Miam, și ce dulceață bună ar fi ieșit din ele :D

Garofita de Crai? In Fagaras :)?
După aproximativ 3h și jumătate de and ne-am pus în mișcare de la Capra am atins creasta Făgărașului. Eh, și de aici ni s-a deschis panorama – se vedea Transfăgărășanul că în palmă (cu tot cu aglomerația de pe el!), toate vârfurile de mai sus, vârful Capra, momumentul aflat lângă lacul Capra, Fereastra Zmeilor, refugiul de sub Fereastra Zmeilor, vârfurile Arpasu Mic și Buda …. Ah, și acolo sus este finish-ul destinației noastre de astăzi! Până acolo mai avem de urcat? Mai e ceva :)


Ultima parte a urcării am resimțit-o că fiind ceva mai abruptă decât ceea ce am  urcat până acum, deși sunt sigură că este doar o iluzie. Urcam încet, oprindu-mă la fiecare 10 pași să îmi trag sufletul. Cred că mi-am obișnuit corpul cu afine și zmeură la fiecare pas, și aici dacă nu sunt, am intrat în sevraj :)))) Eh, mă descurc, și așa fără de vlagă și de suflare cum sunt! O să mă iau la întrecere cu norul care urcă din vale, poate-poate reușesc să îl întrec și să avem ceva vizibilitate de pe vârf...


Varful Piscul Negru, in fundal




Panoramă 360 grade interactivă din apropierea vârfului Muşeteica

Și l-am întrecut ... până în șaua de dinainte de ultimul urcuș, când am intrat cu totul în el. De acolo vizibilitatea a scăzut brusc, până aproape de zero. Simțeam că plutesc într-o masă mare de ceață rece și lăptoasă amestecată cu vânt, în care trebuia să mă descurc să ajung la destinație.  Bine că mai este puțin din traseu, nu avem cum să ne rătăcim! Ne continuăm drumul în starea de opacitate în care se prezenta, iar în maxim 15 minute am ajuns pe un platouas cu un băț înfipt într-un soclu de pietre. Hmmm, cred că am ajuns. Dap, am ajuns! Hoo-raaay! Suntem pe Mușeteica :)

Am stat acolo aproximativ 15 minute, timp în care ne-am odihnit și ne-am rugat că să apară măcar o secundă de fereastră în nor, că să putem zări ceea ce Viorel numește “cea mai frumoasă panorama asupra Fagarasilor”. Însă marea pânză albă dimprejur nu a vrut să se dea la o parte, așa că doar ne-am imaginat, fiecare după cum poate, o fotografie idilică a munților pe care doar îi ghiceam dincolo de nori. Am făcut o fotografie de grup și am început coborârea, mulțumiți că am atins vârful și că, deși nu am putut să vedem aproape nimic în jur, cel puțin este senin și putem vedea ceva mai jos :)




Coborârea a fost extrem de rapidă, cel puțin până în șaua din care am admirat pentru prima dată creasta.  De acolo am cotit ușor spre stânga și am traversat o porțiune mai accidentată, cu grohotiș, până am ajuns în căldarea de sub vârf  (e foarte largă, străjuită de pereți verticali, plină cu pietre și pietricele). Și de acolo – tot în jos! 







Prima parte a coborârii a fost mai simplă – chiar dacă nu vedeam exact unde ne îndreptam, terenul ne permitea să alegem orice potecă și cărare dorim. Situația s-a schimbat însă ceva mai jos, când am ajuns la porțiunea de vegetație și stânci. Aici a fost ceva mai complicat, deoarece nu puteam intui ceea ce ne așteaptă mai jos – teren plan sau ditamai săritoarea, pe care nu am cum să o faci fără echipament tehnic? Asta a fost porțiunea în care am rătăcit un pic pe versant, în căutarea unei alternative sigure de coborâre. Partea bună e că am dat din nou de afine. Spor la înfruptat :D

După aproximativ 30 de minute de căutare, tot nu reușisem să găsim o variantă de coborâre din locul în care eram. Așa că am mers la sigur, și am decis să abordăm traseul făcut de Viorel în iarnă, când s-a aventurat prin locurile astea – adică pe la Carieră. Și pentru asta trebuia să mai urcăm ceva și să traversăm tooot versantul pe curbă de nivel, că apoi să descindem pe Transfăgărășan. Din punctul în care eram reușeam să văd destinația noastră – și părea așa de mică și de departe! E însă variantă cea mai sigură și cea mai rapidă – probabil și cea mai lungă, dar la câtă oboseală s-a acumulat până acum, sunt dispusă să încerc lung și sigur, decât scurt și aventuros. Să mergeeem !


Creasta Vartopel Arpasel


Si…. Touchdown! După 8 ore de traseu și bălăureală pe versant, am ajuns pe drum asfaltat, întregi și nevătămați, cu o nouă aventură la activ. Îmi pare bine că s-a terminat – am nevoie de odihnă pentru tura ce va urma mâine, în care voi avea multă diferență de nivel de mâncat la talpă. Am rămas cu amintiri frumoase și cu experiența primului vârf făgărășan pe nemarcat. Mi-a plăcut la nebunieee :D!

Ne-am întors la mașini și de acolo am plecat spre locul de campare – zona de picnic de lângă Conacul Ursului. Ne-am întins casele în zona amenajată, și de acolo – program de voie! Mâncare caldă, sporovăială cu prietenii, joacă cu Jasmine (superbul ciobănesc din zonă), stat la foc și încălzit geaca de puf (erau cam zero grade pe la ora 22. Dap, zero, în august! Brrrr!). Aveam și chitara la mine, însă am fost mult prea obosită pentru a cânta. O să îmi iau revanșa mâine seară :)
 
Detalii tehnice:
Traseul pe Google Earth:


Elevația traseului:


 
Utile:
O seară de cazare în campingul de lângă Conacul Ursului: 10 ron/persoană. Aveți băi (și sunt curate!), loc de aruncat gunoiul, un butic de unde puteți cumpăra cafea sau alte băuturi. Plus Conacul Ursului lângă, de unde puteți lua mâncare :)
 


Cati :) joi, 25 august 2016 0 comentarii Citește mai departe :)

duminică, 21 august 2016


Invitația de a merge în această tură am primit-o încă de la începutul anului, de prin ianuarie, când administratorul grupului Drumeții Montane m-a rugat să vin să le cânt pacienților de la Sanatoriul de Nevroze din Predeal. Nu știam când o să fie, nu știam unde o să fie, cine o să vina sau ce o să facem – și cu toate astea am răspuns cu un mare DA! acestei invitații, să îi dau vieții ocazia să mă surprindă în toate aspectele ei. Și iată că la prin iulie au început să apară detalii – mergem în Făgăraș. 3 zile. Cu cortul. Eu și cu chitara, că altfel nu mă primesc :))) Tot nu știam ce activități vom avea sau ce trasee vom face, dar nu-i bai! Nu trebuie să am toate răspunsurile o dată :) 
_____________________________________________________________
Când: august 2016
Parteneri de tură: membri grupului Drumeții Montane
Durată: 3 zile
Masiv muntos: Făgăraș, România
Traseu montan: Cabana Poiana Neamțului (700m) – Cabana Bârcaciu (1.550 m) – Vârful Scara (2.308 m ) ( marcaj cruce roșie, durată 5 h + 1 h pauze, lungime  9 km)
Vârful Scara – Lacul Avrig (2.011 m) (marcaj bandă roșie, durată 1h + 40 min pauză , lungime 2 km)
Lacul Avrig – Cascada Avrigului – Cabana Bârcaciu – Cabana Poiana Neamțului (marcaj bulină albastră, durată 3h 20 min + 1 h pauză, lungime 9 km)
Model traseu: circular 
Punct plecare: cabana Poiana Neamțului
Punct sosire: cabana Poiana Neamțului
Dificultate traseu: mediu spre greu, din prisma lungimii acestuia
Tip traseu: hiking
Durată traseu: 12 h, cu multe pauze
Lungime traseu: 21 km 
Altitudine minimă/maximă:  700 m (cabana Poiana Neamțului) / 2.308 m (Vf Scara)
Urcare/coborâre: +1.900 m/ -1.900 m
Stare marcaj: bună, atât că poziționare, vizibilitate și frecventă
Surse de apă:  cabana Poiana Neamțului, Cabana Bârcaciu, Lacul Avrig, râurile din valea ce unește Căldarea Avrigului de Cabana Bârcaciu – inclusiv cascada Avrig
 _____________________________________________________________

Stabilisem cu șoferul mașinii să plecăm de sâmbătă de dimineață, pentru a ajunge la destinație undeva în jurul orei 13. Nu știam exact cât timp o să avem să mai face traseu începând cu ora aceea – sperăm măcar la o plimbare până la Bârcaciu. Am avut însă șansa de a plecă un strop mai devreme de la muncă, suficient cât să îmi fac rucsacul și cumpărăturile de rigoare în timp util. Îl sun pe șofer și îi propun să plecăm din seara asta – o să ajungem noi mâine, pe la un 1 la cazare, dar cel puțin putem să facem un traseu mai lung sâmbătă, împreună cu ceilalți.  Și a fost de acord! Hoo-ray, plecăm de azi, plecăm de azi!

Și cum surprizele frumoase vin întotdeauna în perechi, un amic mi-a scris și m-a întrebat dacă merg weekendul ăsta pe munte, că ar vrea și el să facă o tură.  Nici că se putea mai bine! Mi-am găsit coleg de tură, coleg de banchetă din spate și coleg de cort. Trei în unu, super ofertă :))))

Ne-am pus în mișcare din București pe la ora 20.  Înghesuiți printre rucsaci, corturi și chitară, am încercat să adorm un pic, să pun câteva ore de somn la păstrare. Abia dacă am reușit să pun câteva minute, însă și alea sunt bune – când dormi puțin, orice geană peste geană face diferența. Așteptam cu nerăbdare momentul în care voi pune capul jos să fac o mult-așteptată cufundare în lumea viselor, însă acel moment a venit destul de greu, în jur de ora 3, între aglomerația de pe șosea (la 1 noaptea,  așa trafic pe șosele? Asta nu am mai văzut :)))!) și o mică rătăcire prin Avrig, în căutarea indicatoarelor spre Poiana Neamțului. Însă și când am ajuns, am pus cortul în maxim 10 minute, după care ... waaa, somn! Ne vedem în .... câteva ore :D

Şiii... câteva ore au fost! Oamenii ajunși de cu aseară s-au trezit la 6 și au început să facă pregătiri de traseu.  Se strigă dintr-o parte în alta a taberei, se cereau indicații, se urlau informații. Și eu nu mai știam sub ce să îmi bag capul, să nu mai aud glasurile :)))) Am tot încercat vreo jumătate de oră, fără nici un succes. Nu pot să moțăi, nu pot să adorm, nu pot să blochez sunetele (unde sunt niște dopuri de urechi când ai nevoie de ele?). Pot însă să mă trezesc, și să beau o cafea taaaaare de tot. Asta sigur are efect :)

Nici nu mă dau bine scoasă afară din cort, când aud “Cati! Ai venit!” și am trezesc cu două brațe în jurul meu și o pupătură zdravănă pe obraz. Urare de bună dimineață de la Moţu! Eeeeh, așa da trezire :)))  și după aceea mai cheamă pe cineva – Arpi, un muntoman cu care am avut până acum plăcerea să interacționez numai pe Facebook, pe care mă bucur să îl cunosc în persoană. Și mai primesc o ditamai îmbrățișare și de la el. Cine se scoală de dimineață ... în brațe ajunge :)))

M-am interesat de traseu – Arpi vrea să meargă până la Lacul Avrig. L-am rugat să mă ia cu el și am întrebat la cât vrea să plece. La 8:30. Asta îmi dă ...  oops, maxim 20 de minute pentru a fi gata! Nu am timp de pierdut! Încep cursă contra-cronometru, în care trebuie să și mănânc, să mă schimb, să îmi fac rucsacul .... cafea bem la Bârcaciu. Speedy Gonzales munţoman, în acţiuneeee!

Exact la ora 08:30 ne-am pus în mișcare.  Sunt eu, Arpi, George și încă câțiva oameni pe care nu îi cunosc. Eh, traseul e lung, avem suficient timp să ne împrietenim! De la cabană cotim spre dreapta, mergem cam 10 minute până dăm de indicator, și de acolo o luăm spre stânga, în sus. Traseul este un pic abrupt la început (se pare că fiecare masiv are o pantă a prostului :))! ), apoi însă se domolește și șerpuiește încet pe drumul forestier. Profităm de partea asta să ne cunoaștem, să povestim, să râdem, să ne bucurăm de vremea superbă de afară. Yu-huuuuu!


Din drumul forestier traseul se abate spre dreapta, peste un râu (trebuie să vă uitați un pic atent, să nu ratați!), de unde luăm apă. Și de acolo începe urcușul prin pădure, poteca șerpuind în sus pe versant.  Se pare că suntem rapizi, deoarece am prins din urmă un grup ce a plecat mai devreme decât noi de la Poiana Neamțului. Reuniți fiind, am preferat să mergem cu toții cel puțin până la Bârcaciu, ritmul de mers încetinindu-se, dându-ne astfel ocazia să mai vorbim. Așa am aflat de la Valentin că avem alături de noi o super-doamnă într-ale muntelui, ce merge foarte mult şi des. Am observat-o și eu pe traseu, că merge extrem de  bine, și chiar mi-am urat în gând să merg cel puțin la fel  de bine pe munte când voi avea vârsta ei. De curiozitate, Valentin a întrebat-o pe doamna Picu (acesta este numele ei) câte ture a făcut pe munte anul ăsta. 44. Patruzeci și patru! Pfuai, asta da pasiune și dedicație! Atâtea ture în 7 luni, înseamnă .... o zi  pe munte la cel mult 5 zile calendaristice. Ooo da, acum vreau să merg și cel puțin la fel de mult pe munte când voi ajunge la vârsta ei! Doamne, facem pact :)))?

După aproximativ 2 ore părăsim pădurea și ieșim într-un fel de gol. Traseul se intersectează un pic cu un drum forestier, după care îi dă binețe și se urcă în continuare spre dreapta. În această porțiune nu sunt marcaje montane, ci ... marcaje rutiere! Conuri portocalii, indicatoare în dungi cu “Spre dreapta sau “Spre stanga” și benzi de concurs. Au făcut ăștia autostradă până la Bârcaciu :))? Și dacă au făcut, va fi mereu ambuteiaj pe aici, cel puțin vara – am dat peste tufe de zmeură și afine de-o parte și de altă a drumului. Prrrrr, frână, tras pe dreapta, alimentat motorul intern cu bomboane mici și delicioase, producție naturală marca Mama Natură. Ursu’nu o să mai aibă nici o șansă :)))



Am ajuns printre ultimii la Bârcaciu, dar eram așa de fericită! Zmeurisem toată poteca, burta zâmbea, limba roșie era :)! Scap de rucsac și m-am dus spre cabană, cu gândul de a-mi comanda mult dorita cafea. Mi-a picat însă ochii pe ceva ce nu mai băusem de mult – sirop de muguri de brad, și nu oricum! Ci la halbă. Reconfigurare .... de pofte! Îmi iau unul și mă tolănesc pe o bancă, cu ochii în soare, sorbind licoare magică și răcoritoare. Waaaaaa, this is the life :D!



După ce se odihnește toate lumea facem o mini-ședință tehnică – unde mergem astăzi? Unii doreau spre Vf Scara, unii la lac, alții nu știau dacă le pot face pe toate în aceeași zi (am fost pe rând în fiecare din aceste categorii :)))! ) Până la urmă a rămas să mergem pe Vf Scara, să coborâm la lac și de acolo la Bârcaciu. Asta înseamnă că mai avem în față cel puțin 8 ore de traseu. O să fie ....  provocator, eu am și recital diseară. Să vedem ce iese :D


Prima porțiune a traseului spre Vf Scara șerpuiește prin pădure, după care iese în gol, întinzându-se pe curbele de nivel ce urcă sus, sus, tot mai sus. Nu știam către ce să îmi îndrept atenția – către tufele de afine prezente pretutindeni, încărcate cu fructe numai bune de gâdilat papilele gustative, sau la peisajul ce se desfășura în fața noastră? Le luăm pe rând – ba o afină, ba o ocheadă, ba o fotografie. E loc pentru toate :)



Primul mare moment de WOW! A fost acela când am ajuns în creastă și ni s-a deschis priveliștea asupra lanțului Făgărășan. Se vedea cabana Negoiu, vârful Şerbota (2.331 m), strunga Ciobanului, vârful Scara (aha! Acolo tre să mergem!), vârfurile Ciortea (2.427m) (ce străjuiesc căldarea Avrigului), Vf Vârtopul Roșu (2.242 m), Vf Budislavu (2.375 m), Vf Suru (2.281 m). O nebunieee! Admiram și nu mă mai săturam de admirat! Cât de frumos poate fi aici! Și cât de norocoși suntem că am prins o zi frumoasă, cu vreme bună, ce ne permite să vedem toate aceste minunății :)

In vale se poate zari cabana Negoiu, iar in dreapta Vf Serbota

De la stanga la dreapta: Vf Ciortea, Vf Vartopu Rosu, Vf Budislavu, Vf Suru
Suntem în grafic cu timpul, așa că ne permitem să îi dăm ceva mai încet pe traseu, să admirăm peisajul din toate unghiurile. Mai facem un ultim popas exact înainte de începerea unui urcuș ceva mai susținut, într-un loc de unde se poate vedea toată valea, aproape de intersecția cu traseul ce duce spre Șaua și refugiul Puha. Profităm de asta să mai tragem câteva fotografii, să mâncăm  bunătăți (miaaam! Chec cu multă ciocolată și vanilie! Deliciooos!) și să ne hidratam. Apoi, cu forțe proaspete, o pornim către vârf. Încă puțin!




Când am ajuns un pic mai sus, după o cotitură, s-a arătat dintr-o dată căldarea Avrigului, cu minunatul ochi de apă din centru. Cât de frumos se vede! Și cum mai seamănă cu Lacul Călțun! Parcă ar fi din același masiv :))) Am tras câteva cadre și abia aștept să ajung lângă el, să îl admir îndeaproape :)


Traseul acesta pe care suntem noi (bandă roșie) șerpuiește până sub vârful Scara. Pentru a ajunge la el trebuie să  o luăm pieptiș în sus, pe nemarcat, cam 10-15 minute. Și asta și facem, fiecare din noi căutând cea mai bună potecă pentru el. Când am zărit  bățul de marcaj din vârf, am ajuns, la propriu, cu capul în nori! Un văl alb se coborâse brusc peste masiv, lăsându-ne fără vizibilitate, dezvelind din când în când câte un umăr de munte sau un refugiu. Și brrr, s-a făcut frig! Am fost nevoiți să ne echipăm, dacă vrem să ajungem sănătoși jos, la corturi!  

 Am râs, am glumit, am făcut o tonă de fotografii de grup, am filmat de două ori (că prima dată nu a mers camera) o dedicație pentru Moţu, urându-i numai de bine și de sănătate, după care am părăsit vârful, revenind cu picioarele în potecă și la vizibilitate. Ah, lacul ăla frumos, cum mai lucește el în zare! Abia aștept să îl văd mai de aproape!

Poze de grup in varf 

Pe Vf Scara
Între coborârea de pe vârf și lacul Avrig am făcut aproximativ o oră în mers lejer, trecând pe sub vârful Gârbova (2.230 m) și prin Șaua Gârbovei Vest (2.140 m). Traseul în sine este un pic mai expus, având anumite pasaje unde necesită mai multă atenție (se merge pe stâncă, cu hău în dreapta). Am ajuns lângă lac o dată cu o turmă de oi, ce au împânzit locul și au luat-o la sănătoasă pe versant când ne-au văzut pe noi apropiindu-ne. Beeeeee-ton :))!

Varfurile Ciortea

Vf Garbova in prim plan, Avrigul in dreapta







O nouă sesiune de WOW-uri, de fotografiere, de filmări, de bucurie. E așa de frumos lacul ăsta! Mai micuț decât mi l-am imaginat, dar limpede și liniștit. Dacă era un pic mai cald, mai-mai că mă duceam să încerc să fac o baie:))! Așa m-am mulțumit să îmi înmoi mâinile în el și să îi simț răcoarea. Brrr, lac de munte, rrrece ca gheața, congelator natural! Să ne păstrezi amintirea proaspătă :) 




Autoportret :)))


La vale, căci în vale e poteca
 Să ajungem repede-napoi
 Se face întuneric, acușica
 Să pornim cu toții în convoi!
  
Coborârea ne poartă către frumoasa cascadă a Avrigului, probabil una dintre cele mai lungi cascade care mi-a fost date să le văd până acum. Și de jos, de unde începem urcușul (grrr! Iar urcăm?) către Cabana Bârcaciu, se vede așa de frumos trecerea dintre Scara și Avrig, cu fețele colțuroase ale  Gârbovei! Aici e loc de stat o noapte cu cortul, zgâit la stele şi adormit în linişte. De reţinut :)




Ultimul hop al zilei de astăzi – traseul din vale până la cabana Bârcaciu, o urcare continuă prin pădure de aproximativ 150 de m diferență de nivel. Nu pare mult, însă după rollercoaster-ul de azi, oboseală și-a cam făcut simțită prezența. Ah, și tre să mă simt bine la întoarcere, am o tabără  întreagă ce vrea să mă audă cum cânt :)) Așa că am trecut pe modul conservare – vorbit puțin spre deloc, mers atent, concentrare la fiecare pas. Să ajung la Bârcaciu, că de acolo știu drumul. Până acolo e necunoscuta :)

Și am ajuns .... în jur de ora 19, după aproximativ 10 ore de când am plecat de la tabără.  Pfiu, pauză de relaxare! Îmi mai iau încă o halbă de sirop de muguri de brad și mă tolănesc pe bancă, conștientizând că ceea ce a fost mai greu a trecut. Și ... surpriză! Exact în fața mea era Georgiana, fostă colegă de muncă, actuală munţomancă! Reîntâlnire neașteptată, în potecă de munte! Am discutat un pic despre ale noastre, trasee, viață, ca doi oameni ce nu s-au mai văzut de ceva vreme. Ce poate fi mai frumos :)?
 
Nu am stat mult la odihnă - am luat-o ceva mai repede spre vale, din dorința de a ajunge cât mai repede la corturi. Știam ca o să merg și ceva mai încet  (începuse durerea de tendon să se facă simțită) și nu doream să țin tot grupul în urmă după mine. Am avut noroc cu George, care a rămas cu mine și a mers și el în ritm mai încet, având probleme la genunchi – colegi de suferință pe traseu :)))).  Din spate ne-a ajuns doamna Picu, ce a mers cu noi o bucată bună de vreme, ținându-ne un curs de ciupercistică (gălbiori, urechiușe, hribi .. și altele ce nu merită menționate, că nu sunt comestibile). Am găsit o mulțime de ciuperci în pădure și am cules hribi, cam 4 kilograme, să facem o tocăniță acasă. Eu le culegeam, George le căra. Uuuu, abia aștept! Prima mâncare cu ciuperci culese de mâna mea :) 
Asa da ..... asa nu :)))
 Am coborât în ritm lent, făcând aproape același timp că la urcare. Momentul în care am văzut podul care anunța ieșirea din pădure și trecerea pe drumul forestier am știut că nu mai e mult – încă un pic și suntem acolo! Încă un pic ....
 
Și am ajuns ... o dată cu seară și ultimele gene de lumină. Se auzea muzica din mașini, focurile erau aprinse, oamenii la masă. Abia am avut timp să îmi trag suflul și să scap de rucsac, că am fost chemată la masă. Mi s-a pus în față o farfurie plină ochi cu tocană de cartofi la ceaun, pe care am mâncat-o pe nerăsuflate.  Delicioasăăăăă! Un alt coleg mi-a oferit o cafea, iar Moţu mi-a pus la dispoziție camera sa din cabană să mă duc să fac un dus. Și toate astea numai ca să mă facă să mă simt confortabil și bine, înainte de concert. Mă simt așa de răsfățată :)
 
Am început să cânt la scurt timp după aprinderea focului cel mare. Și  a fost o super-mega-giga cântare de mai bine de două ore, în care mi-am luat aproape tot repertoriul la rând. Am cântat de munte, de poteci, de dor, de Bucegi și Făgăraș, de prieteni și trasee, de iubire și mare. Am cedat chitara unui băiat super talentat, ce ne-a povestit un pic despre tramvaie, jobene și haiduci, după care am încheiat în forță pe ritmuri de Cargo și Phoenix. Așa, cât să fiu sigură că mâine de dimineață nu o să mai am voce :)))


Recitalul s-a încheiat undeva în jurul orei 1 și jumătate noaptea, când m-a ajuns oboseala. Sunt mândră de mine – am reușit să cânt mult și bine după un traseu de 12 ore – așa că mă duc să mă recompensez cu un pui maaaare de somn. Pentru că merit :)
 
Ziua de duminică a fost rezervată plecării.  Am făcut o fotografie de grup, am vizitat ferma de cerbi din zonă (sunt supeeeeerbi!), am strâns cortul și ne-am îndreptat spre București, cu mulțumire în suflet pentru minunățiile văzute, vremea bună și oamenii frumoși cunoscuți. La cât mai multe ture de genul ăsta :)

Drumetii Montane in Fagaras!

 

PS Seara am făcut tocănița de hribi. În casă mirosea dumnezeiește. Iar gustul .... oh, Doamne :))) ! O ador, o ador, o adoooooor! 
   
Detalii tehnice:
Harta traseului:


Traseul pe Google Earth (cu portocaliu sunt desenate porțiunile în care telefonul meu nu a înregistrat traseul, din lipsă de semnal sau de baterie):


Elevația traseului (porțiunile lipsă sunt cele desenate mai sus cu portocaliu):


 
Aparat foto folosit: Nikon D5000+Tamron 17.50 mm, f 2.8
Aplicaţie de track folosită: Endomondo





Cati :) duminică, 21 august 2016 4 comentarii Citește mai departe :)
  • Urmărește-mă:
  • RSS
  • Facebook
  • Youtube