joi, 14 iulie 2016


Zbârnâitul alarmei se aude de undeva din partea cealaltă a camerei de hotel. Grrrrr, e prea devreme! Nu știu cât e ceasul, dar când te bagi la somn și te trezești tot azi, contorul de odihnă e undeva sub limita minimă adminisibila – de cele mai multe ori – și ziua de azi nu face excepție. Așa e când nu te înduri să părăsești prea devreme străduțele din Lanjaron, cu toată durerea de tendon și de munchi acumulată după un super traseu montan – sacrifici odihnă în favoarea experienței de vizitare. Ei, dar lasă, sper să am suficient  timp să recuperez somnul în mașină. Pun capul jos – și mă teleportez până acolo :) 
________________________________________________________

Când: mai 2016
Unde: Caminito del Rey şi Sevilla, Spania
Parteneri de tură: voluntari (sau nu) ai Asociaţiei Oxigen
Transport: maşină închiriată
Cazare: Hotel Andalucia** (Lanjaron), Hotel Ibis Budget*** (Sevilla)
Highlights: Caminito del Rey, Sevilla
Ȋn câteva cuvinte: Caminito del Rey, Sevilla, râul Guadaluvir
________________________________________________________

La 07:30 am fost cu bagajele făcute și am coborât la micul dejun. Mâncăm repede și la ora 08:30 ne-am pus în mișcare – azi mergem la Caminito del Rey! Am auzit atâtea despre locul ăsta, abia aștept să îl văd :)

Drumul a fost scurt și liniștit – poate prea liniștit!  Am făcut un mic popas într-un orășel de pe coastă, să ne luăm ceva de mâncare, după care am reluat mersul. Ne-am mai și rătăcit, am fost nevoiți să ne intoarcem, ne-am învârtit într-un giratoriu până ne-a luat pe toți amețeala (intenționat!) și tot butonăm posturile de radio, poate-poate găsim unul cu mai multă muzică internațională. Și am găsit – hooray!


Cum intri în El Choro te bombardează semnele cu Caminito, așa că de aici e aproape imposibil să te pierzi. Noi am intrat prin partea de nord,  de unde începe traseul.  Uuuu, deja nu mai am răbdare! Ah, și m-am și plictisit în mașină ... vreau să coboooor :D!

Am reușit să găsim un loc de parcare în parcarea amenajată, aflată la aproximativ 500 m de locul de intrare spre Caminito del Rey. Și acum …. Avem de așteptat! Băieții trebuie să ducă mașinile la celălalt capăt al traseului, asta ca să nu facem noi exces de uzanță de talpă și să mergem pe asfalt tot ceea ce vom parcurge la mare înălțime, în canion. Bun! Ce facem? Păi … hai să ne plimbăm prin zonă, că avem ce vedea! Împreună cu un grup de 5-6 fete am luat-o agale spre pădure, pe un drumeag forestier, până am ajuns pe malul unui lac extrem de admirat din mașină. Și este … genial!  Vorba Dianei – nu știu ce au făcut oamenii ăștia de le-a dat Dumnezeu apa asta atât de frumos colorată, dar chiar aș vrea să știu :))) 




În maxim jumătate de oră de la sosire ne-am strâns cu toții și am plecat spre intrarea în Caminito. Drumul șerpuiește ușor pe marginea drumului (este delimitat și bine marcat), până ajunge la un mare panou indicator, cu o săgeată spre o gaură neagră, în stâncă. Și o distanță – 1,5 km. Aham, e Caminito cu suspans! Un kilometru și jumătate de așteptare :))





Trecem prin tunelul de stâncă (pentru cine a fost, seamănă cu cel de la Salina de la Turda – întunecos și rece), iar la ieșire m-am simțit ca Alice în Țara Minunilor – parcă eram în altă lume! Aceeași apă extraordinară, încadrată de un peisaj stâncos, pe care se sprijinea cerul extrem de albastru și de senin. Oare am ajuns în rai și eu nu îmi dau seama :))? Toată lumea era cu ochii în zece și cu obiectivele girofar, de ziceai că a venit un monstru de fotografie cu 20 de ochi și 10 blitz-uri, să fure frumusețea locului :)





După vreo 15 minute de plimbare și un milion de “Wow!”-uri  am ajuns la intrarea în traseu. Yeap, ăsta a fost doar teaser-ul, demo-ul, doza gratis de frumusețe spaniolă. Ne-am așezat frumușel în rând, unde a venit un domn și ne-a controlat biletele (noi aveam fiecare rezervare on-line, făcută înainte de a pleca din țară). Suntem cu toții ok, ni se dă voie să intrăm și fiecare trece să își ia o cască, împreună cu o bonețică igienică, exact ca cele folosite de fetele de la patiserie. După ce ne-am echipat am început cu toții să râdem de ceea ce vedeam în jur – și adevărul e că arătam tare caraghios cu toții! Am venit să ne distrăm sau să facem prăjituri :)) ?

Înainte de a pleca în traseu a venit cineva și ne-a făcut instructaj. Basic – nu ai voie să sari,  să te apleci, fără telefoane mobile și selfie stick-uri peste balustradă, ca există marea șansă să le lași tribut locului. Se merge lejer și nu este voie de asigurare, deoarece a fost refăcut traseul și acum este super safe pentru toată lumea. Ok, s-a înțeles ? Pe locuri, fiți gata … Andale, andale!

Nu o vă dau foarte multe detalii despre traseu, și asta pentru că v-aș lipsi pe voi de bucuria descoperirii și catralionul de ”Baai, cât de fain e aici!” pe care o să îl aveți enunțat la final. Tot ce pot să spun este că este SUPERB! Apa, canionul, culoarea, stâncile, păsărelele care zburau și se avântau prin crăpături, înălțimea amețitoare și pereții care cad brusc în râu ….  Este ceva fantastic! Timp de două ore și un pic, cât ne-am plimbat pe acolo, am fost cu ochii cât cepele de mari și cu gurile căscate. Pentru ca -într-adevăr – ai ce vedea! Mama-natură a fost foarte generoasă cu locurile astea și le-a înzestrat cu tot ce este mai frumos și mai atrăgător. Se merită fiecare minut petrecut aici :)! Vă las cu câteva multe fotografii – am vrut să pun mai puține, dar chiar nu am putut! Abia dacă am reușit să le selectez și pe acestea, din multitudinea de fotografii făcute :))









Panorama




Panorama de sus pana sub talpi
Ultima porțiune din Caminito este un pod suspendat la aproximativ 100 m de apă, exact la ieșirea din canion. Se și mișca un pic - asta ca să ieși cu un strop de adrenalină în sânge. După care se urcă niște scări, montate pe perete la aceeași inălţime amețitoare, scări ce te conduc sus pe un deal. De acolo se coboară pe o potecă lină, prin pădure, până se ajunge la nivelul apei – loc în care este și ieșirea completă din traseu. Predăm casca și ... acum ce facem? E încă devreme! Și după atâta frumusețe, parcă nu ne vine să ne urcăm în căsuța cu roți și volan, pentru a merge mai departe. Și atunci .. hai să mai stăm un pic! Nu ne grăbește nimeni!




Găsim în apropiere un restaurant şi ne așezăm pe terasa racoroasă. Nu aș mânca, nu îmi este foame .. dar chiar aș bea o sangria de la mama ei! Făcută cum numai spaniolii o știu! Comandăm un litru și vine ospătarul cu o carafă rece și plină ochi, alături de 10 pahare. Punem câte puțin pentru fiecare și ….noroc! Să ciocnim pentru o zi superbă, alături de prieteni, și pentru o vacanță extraordinară! Și pentru ca am simțit că nu am avut suficientă sangria pentru câte avem de sărbătorit, am mai comandat o carafă. Și încă una. Bine că e slab alcoolizată :))




În jur de ora 16 ne urcăm în mașini spre următoarea noastră destinație și loc de descoperit – Sevilla. Recunosc că am vrut că totul să fie surpriză și nu am căutat înainte pe internet ce aș putea vedea sau care sunt principalele atracții din oraș. O să mă las surprinsă :)

Ora 19 ne-a prins cazați la Ibis Budget Hotel, undeva la periferia orașului. Stau într-o cameră  pentru o  familie cu un prichindel, împreună cu aceleași două colege de la început. Mie mi-au dat patul de sus, deci ... eu sunt copilul în seara asta :)) Bun așa! Mi-am desfăcut bagajul (oare pentru a câta oară în vacanță asta?), am făcut un duș scurt și m-am pregătit pentru o incursiune în oraș. Da, știu, e seară și nu o să vedem mare lucru... dar hei! Hai să experimentăm viața de noapte din acest oraș! Să vedem ce putem vedea mâine, pe lumină:)

Avem noroc cu o stație de autobuz la câteva minute de hotel. Ne urcăm, plătim bilet (se cumpără direct de la șofer,e 1.8E) și ne-am așezat confortabil, coborând la capăt. Yu-hu, suntem în Sevilla! Noche espanol, queridos!

O luăm aiurea pe străzi, neștiind exact unde vrem să ajungem. Unora dintre noi le era foarte foame, așa ca am plecat în căutarea unui local deschis, în care puteam să servim o cină extrem de târzie. Ajungem în Plaza Don Juan de Austria, traversăm regulamentar și intrăm pe Calle San Fernando, o străduță extrem de frumos luminată, mustind de viață. Aici am reușit să găsim un local, pe care l-am luat cu asalt. Mă mir cum nu s-a speriat chelnerul când a văzut 20 și ceva de oameni jucând Tetris cu mesele de la terasă și așezându-le, făcând o masă luuungă, că în filmele cu bogatași singuratici ce mănâncă la capete opuse. Am râs, am băut sangria, am gustat paella cu fructe de mare și mi-am exersat spaniola. Ole!

Fantana din cetrul Plaza Don Juan de Austria
Calle San Fernando
După o masă copioasă – o plimbare sănătoasă! Am luat Sevilla la pas, bucurându-ne de o seară racoroasă și un oraș treaz, în ciuda orei extrem de târzii. Dar ce mai conta? Am trecut de Museo Naval Torre del Oro, trecem râul Guadaluvir pe Puente San Telmo și o luăm la pas pe malul râului, cu ochii în stânga și în dreapta. Și e așa de multă agitație, barurile sunt pline, lumea e super aranjată... oare ce se întâmplă? Și după vreo câteva minute mi-a picat fisă: eu fiind în concediu, nici măcar nu am mai ținut cont de înșiruirea zilelor. Și azi e ... vineri :))) Oamenii au ieșit la distracție, la băute, la socializare. Și noi am nimerit în Centrul lor Vechi :)))



Undeva în jurul orei 1 am spus gata! E timpul pentru o binemeritată odihnă! Norocul meu a fost că nu am plecat singură, au mai vrut câțiva colegi să vină la somn, că la ce simț de orientare adormit am, balauream până a doua zi dimineață pe aici :))) Trecem Puente de Isabel II, pentru a ajunge pe malul celălalt al râului, și plecăm spre stația nocturnă de autobuz. Avem noroc și așteptăm extrem de puțin ( autobuzele nocturne la ei vin cam la oră), ne urcăm și cât ai clipi ne-am teleportat la hotel. Mhia, buenas noche! Nos vemos mâine ... adică azi, în câteva ore :)

Puente de Isabel II


 Utile

Biletul de acces în Caminito del Rey costă 10 E. Vă recomand să vă faceți rezervare online, pentru a putea scuti timpul de stat la coadă. Ah, și pentru a vă garanta intrarea :)

În traseu nu există surse de apă sau toaletă. Așa că faceți o vizită tronului înainte de a intra pe traseu (au ei toaletă acolo, la intrare). Mai găsiți unul la ieşire.

Noi am parcurs traseul în două ore și 15 minute,în mers suuper lejer, cu pauză de masă și icnete la fiecare urcare/coborâre de treaptă (încă îmi mai resimt tendonul după tura munţomănească de ieri!)

Dacă aveți întrebări pe parcursul traseului, căutați tipii cu cască neagră – sunt acolo pentru a vă răspunde la nelămuriri. Eu de exemplu am avut curiozitatea să știu cât e înălțimea de la platformă până la apă. S-a uitat un pic contrariat la mine, poate credea că vreau să sar :P


PS 40 de metri :D

Articolul precendent din aventura spaniolă îl poţi citi aici.
Sau poţi merge la pagina dedicată întregii aventurii, unde vei găsi toate articolele :)
Cati :) joi, 14 iulie 2016 0 comentarii

0 comments :

Trimiteți un comentariu

  • Urmărește-mă:
  • RSS
  • Facebook
  • Youtube