sâmbătă, 30 iulie 2016


Am răspuns Prezent! în primele 5 minute după apariția anunțului pus de Asociația Oxigen, în care dădeau drumul la înscrieri pentru acțiunea de remarcare în Masivul Leaota . Cred că mă fost prima persoană înscrisă :)))) Și asta pentru că știu ce înseamnă un marcaj bun pe o potecă montană, mai ales în condiții de ceață sau de vreme neprietenoasă. Am fost în situația în care am căutat marcajul noaptea la frontală, cu un genunchi scos din funcțiune, pe o ploaie măruntă și deasă ca firele de praf într-o casă abandonată, și parcă ne jucam de-a v-ați ascunsealea – el câștigând cu brio. Ei bine, e de-ajuns! În Leaota nimeni nu o să mai joace pititea cu semnele și indicatoarele. Echipă de Picasso montani .... la pictaaaat :D!
____________________________________________________________

Când: iulie 2016
Durată: 2 zile
Parteneri de tură:  voluntari ai Asociației Oxigen 
Traseu: Refugiul Piscul Cârlanului (~800m)– Vârful Leaota (2.133 m) și înapoi (drum forestier, urcare și coborâre pe marcaj dungă albastră, drum forestier)
Tip traseu: hiking
Model traseu: dus-intos 
Punct plecare: Refugiul Piscul Cârlanului
Punct sosire: Refugiul Piscul Cârlanului
Dificultate traseu: ușor 
Durată totală traseu: 6h 30 min
Lungime traseu:  30 km, dintre care 15 km cu autoturism și 15 pe picioarele personale
Altitudine minimă/maximă: 800 m (Refugiul Piscul Cârlanului)/ 2.133 m (Vf Leaota)
Urcare/coborâre:  +1.333 m/-1.333m
Stare marcaj: (după remarcare) bună, atât că poziționare, vizibilitate și frecventă. Că doar am avut grijă de asta :)
Surse de apă:  un izvor în apropierea locului de campare. Există și un rău care șerpuiește în zonă, însă nu știu cât de potabilă este apa. Mai sunt câteva râulețe mici în zona de drum forestier care urcă spre creastă, însă la fel, nu știu exact cât de băubil este conținutul. Pe creastă nu sunt surse de apă!
  _____________________________________________________________

Am plecat spre imensa pânză montană (adică Leaota) de vineri după-amiază, cu renumitul Autocar al Bucuriei. Drumul a fost lung, vorba cântecului:
 
 Totu-i drum, numai drum,
 Ce cuvinte pot să spun
 Ne-adunăm cu mic cu mare
 Să mergem la remarcare!

şi am ajuns la locul de campare de lângă Valea Bădenilor undeva aproape de ora zero ( la propriu!) a zilei de sâmbătă. Noroc cu organizatorii, că mi-au întins și mie cortul, eu doar luând locul de cazare în primire. Lux, ce mai! Cort de 3 persoane, în care stăm doar doi. În sfârșit are și chitara mea locul ei :)))

Nu puteam merge la culcare așa ..... fără un mic concert de chitară și atingerea unui foc ce deja ardea mocnit. Andrei a adus chitara și am cântat împreună aproape 2 ore, mai de corazon, mai de suflet, mai de munte sau de mare. Ah, și ce dor îmi era de o cântare din asta, cu foc în glas și inimi! Cu oameni frumoși ce ascultă și de bucură de muzică! Chiar dacă au trecut doar două săptămâni de la ultima :)

Pe la ora 2 am spus “Noapte bună!” și am mers la somn. Îmi doresc să fiu odihnită pentru acțiunea de ... azi. M-am băgat în sac și de-afară se auzea cântecul de noapte bună :)

Foc de tabără-ncins
Ca un gând mi-am aprins în amintiri
Lângă tine-am aflat 
Clipe de neuitat în amintiri
Nopţile de vară cu prieteni din ţară
Toţi cântând şi povestind....



Cu așa cântec, până și trezirea de la 7 dimineața a fost simplă și ușoară. Și ce trezire! Cu soare, papa bun și cafea proaspătă la ceaun! Răsfăț total :)

Cu burticile pline și energizati de la licoarea magică, am purces în a face pregătirile necesare pentru ziua de astăzi. Împreună cu echipa Salvamont Argeș, sosită în tabără, am întins o hartă mare pe iarbă și am stabilit echipele ce vor merge să marcheze cele 5 trasee. Eu fac parte din echipa numărul 2, ce va merge să marcheze o porțiune de creastă, până pe vârful Leaota. Yay! Am îndesat fiecare în  rucsac cele necesare, ne-am urcat în mașină și ... spre remarcare, dragii mei :D!


Prima porțiune, cea de pe drumul forestier, am parcurs-o cu mașina, din dorința de a scuti niște timp. Am urcat până aproape de creastă, când drumul a devenit mult prea accidentat pentru Dacia noastră cea de toate traseele. Am parcat-o pe marginea drumului, ne-am echipat cu cele necesare și am luat-o a pied, pe cărăruia lată ce șerpuia prin pădure. Nu foarte mult, pentru că în maxim 20 de minute am ajuns pe creastă-foarte blândă și primitoare, cu unduiri line împrumutate de la dealuri, fără proeminențe colțuroase sau stâncoase. Un fel de Baiului :)






Vedem primul marcaj, făcut de către echipa ce plecase înaintea noastră. Ok, ei au marcat spre dreapta, noi o luăm spre stânga! 
 
Meşteri mari,
Pictori ne-pantofari,
Pregătiţi vopselele,
Să-ajutăm aproapele!

Mănuşi? Luate! Găletuşe? Pregătite! Pensule? Ȋnmuiate! Marcaje? Ȋn curând trasate :D

Am marcat prima porţiune de traseu pe drumul forestier ce şerpuieşte la baza crestei. Lucram în echipe de câte doi, fiecare cu culoarea lui – un membru făcea dungile albe, unul dunga albastră. Refăceam marcajele existente şi acolo unde ni se părea nouă că este distanţa prea mare faţă de ultimul, căutam un suport și desenam încă unul. Dacă e ceață, e bine să poți vedea marcajul de oriunde, chiar dacă mergi pe drum :))

Pensulim cu drag si spor :)


Primul semn de întrebare l-am avut când am ajuns la o răscruce. Drumul cotea în dreapta, însă un semn vechi indica traseul pe o urcare pieptișă, în stânga. Marcaje – lipsă totală! Ce să facem? Trebuie investigat! Așa că doi oameni au pornit în direcții diferite – unul pe drum, celălalt spre vârful pantei, în căutarea unui alt marcaj. Eh uite, d-aia! D-aia e bine să fie traseele marcate corespunzător, să nu alergi bezmetic în toate părțile, de parcă ai căuta ouă ascunse de Paște! Și asta e motivul pentru care suntem noi aici! Dacă nu facem semn lângă semn, să nu se mai piardă nimeni! Sau și mai bine, trasăm o marcaj luuuung de la început la sfârșit, să se vadă și din avion traseul ăsta :))))


După vreun sfert de oră de căutări am găsit răspunsul – traseul e cel pieptiș. Colega a reușit să găsească primul marcaj abia în vârf. Bun, avem direcție! O luăm încetișor din loc, desenând marcaje pe pietrele pe care le întâlneam, având grijă să fie vizibile din punctul în care l-am pictat pe primul. Deja căpătasem ceva experiență și ieșeau mult mai frumoase, mai îngrijite, fără vopsea scursă pe margine sau margini ca acele de fierăstrău. Erau foarte ... caligrafice :)))

Muncim, muncim ... si suntem si fashion :)))

Zambet de pe traseu :)






Am marcat tot traseul până pe vârful Leaota, unde am luat și o binemeritată pauză de masă. Yay, am reușit! De acum cine va veni pe acest traseu va avea ghidare bună, fără riscul de a se pierde! Și ne-am bucurat de priveliștea minunată a Bucegilor și a Pietrei Craiului, aflați în imediata vecinătate. Iezer-Păpușa erau în nori, abia dacă se puteau ghici la orizont. Dar ce munți ..... ce munți :)

Buceeeegi :D
Piatra a lui Crai :)
Remarcarea-i pe-ncheiate, stalpul rezista :))
Echipa 2 pe varf
Am remarcat traseul și la întoarcere – practic am trasat marcaje acolo unde nu se vedeau cele desenate la dus. Am fost atenți ca de la un marcaj să se vadă următorul, pentru a indica direcția cea bună, și la intersecția unde am avut noi primul semn de întrebare am trasat unul sau două marcaje suplimentare, pentru ca oricine să știe încotro să o ia. Yaaay, echipa 2 și-a încheiat misiunea! Traseul a fost securizat, pictat, marcat și remarcat la cele mai intalte standarde munţomăneşti! Poate fi parcurs de oricine, fără teamă de a se rătăci, în deplină siguranță :)

După faptă ... și răsplată! Pe traseul de întoarcere nu am mers cu mașina, ci pe jos, oprindu-ne din când în când să culegem fragi și zmeură, ce se aflau din belșug pe marginea drumului. Sunt multe – așa de multe încât am reușit performanța să mă satur de fragi. Eu, care înaintea găseam 2-3-4 pe ieșire, acum cred că am mâncat o jumătate de kilogram. Și miaaaaam, ce buni au fost :D!


Recolta fotografica de fragi. Cea reala e mult mai mare :)))
Și asta nu a fost singurul deliciu culinar din acea zi -la tabără ne aștepta o varză cu ciolan făcută la ceaun, pregătită de către organizatori – o bunătate! Și de acolo – program de voie! Stat la cort, lenevit pe lângă foc, o cântare de nopţi mari până pe la 2 și jumătate, multă veselie și o tiradă de bancuri cu papagali și animale – că doar suntem la munte :)

Duminică a fost ultima acțiune – montarea câtorva plăcute indicatoare pe drumurile forestiere și în satele dimprejur, pentru ghidare. Le-am pus pe copaci, la intersecții, pentru indicarea drumului corect, cât și pe stâlpii de lumină din sate sau pe panourile deja existențe. Așa ca dacă  le vedeți, să știți cine le-a pus :)




Am terminat acțiunea printr-un ultim răsfăț culinar – un gulaș facut de organizatorii noștri dragi, dap! Tot la ceaun! Am strâns toate resturile, pentru a lasă poiana în deplină curățenie, ne-am urcat în autocar și i-am dat liniştiţi spre Bucureşti, cu fericirea în suflet că am ajutat viitorii vizitatori ai acestui masiv să aibă o experienţă placută atunci când se aventurează pe potecile lui.

Hoo-ray pentru echipa Oxigen :) !


  
Detalii tehnice:

Harta traseului (cu albastru traseul marcat de către echipa din care am făcut parte, cu roşu restul traseului parcurs):


Traseul montan pe Google Earth:


Elevaţia traseului (Vf Leaota – Cantonul Piscul Cârlanului):

Traseu Bucuresti – Loc de campare pe Google Maps:


Aparat foto folosit: Nikon D5000+Tamron 17.50 mm, f 2.8
Aplicaţie de track folosită: Endomondo







Cati :) sâmbătă, 30 iulie 2016 0 comentarii Citește mai departe :)

joi, 14 iulie 2016


Zbârnâitul alarmei se aude de undeva din partea cealaltă a camerei de hotel. Grrrrr, e prea devreme! Nu știu cât e ceasul, dar când te bagi la somn și te trezești tot azi, contorul de odihnă e undeva sub limita minimă adminisibila – de cele mai multe ori – și ziua de azi nu face excepție. Așa e când nu te înduri să părăsești prea devreme străduțele din Lanjaron, cu toată durerea de tendon și de munchi acumulată după un super traseu montan – sacrifici odihnă în favoarea experienței de vizitare. Ei, dar lasă, sper să am suficient  timp să recuperez somnul în mașină. Pun capul jos – și mă teleportez până acolo :) 
________________________________________________________

Când: mai 2016
Unde: Caminito del Rey şi Sevilla, Spania
Parteneri de tură: voluntari (sau nu) ai Asociaţiei Oxigen
Transport: maşină închiriată
Cazare: Hotel Andalucia** (Lanjaron), Hotel Ibis Budget*** (Sevilla)
Highlights: Caminito del Rey, Sevilla
Ȋn câteva cuvinte: Caminito del Rey, Sevilla, râul Guadaluvir
________________________________________________________

La 07:30 am fost cu bagajele făcute și am coborât la micul dejun. Mâncăm repede și la ora 08:30 ne-am pus în mișcare – azi mergem la Caminito del Rey! Am auzit atâtea despre locul ăsta, abia aștept să îl văd :)

Drumul a fost scurt și liniștit – poate prea liniștit!  Am făcut un mic popas într-un orășel de pe coastă, să ne luăm ceva de mâncare, după care am reluat mersul. Ne-am mai și rătăcit, am fost nevoiți să ne intoarcem, ne-am învârtit într-un giratoriu până ne-a luat pe toți amețeala (intenționat!) și tot butonăm posturile de radio, poate-poate găsim unul cu mai multă muzică internațională. Și am găsit – hooray!


Cum intri în El Choro te bombardează semnele cu Caminito, așa că de aici e aproape imposibil să te pierzi. Noi am intrat prin partea de nord,  de unde începe traseul.  Uuuu, deja nu mai am răbdare! Ah, și m-am și plictisit în mașină ... vreau să coboooor :D!

Am reușit să găsim un loc de parcare în parcarea amenajată, aflată la aproximativ 500 m de locul de intrare spre Caminito del Rey. Și acum …. Avem de așteptat! Băieții trebuie să ducă mașinile la celălalt capăt al traseului, asta ca să nu facem noi exces de uzanță de talpă și să mergem pe asfalt tot ceea ce vom parcurge la mare înălțime, în canion. Bun! Ce facem? Păi … hai să ne plimbăm prin zonă, că avem ce vedea! Împreună cu un grup de 5-6 fete am luat-o agale spre pădure, pe un drumeag forestier, până am ajuns pe malul unui lac extrem de admirat din mașină. Și este … genial!  Vorba Dianei – nu știu ce au făcut oamenii ăștia de le-a dat Dumnezeu apa asta atât de frumos colorată, dar chiar aș vrea să știu :))) 




În maxim jumătate de oră de la sosire ne-am strâns cu toții și am plecat spre intrarea în Caminito. Drumul șerpuiește ușor pe marginea drumului (este delimitat și bine marcat), până ajunge la un mare panou indicator, cu o săgeată spre o gaură neagră, în stâncă. Și o distanță – 1,5 km. Aham, e Caminito cu suspans! Un kilometru și jumătate de așteptare :))





Trecem prin tunelul de stâncă (pentru cine a fost, seamănă cu cel de la Salina de la Turda – întunecos și rece), iar la ieșire m-am simțit ca Alice în Țara Minunilor – parcă eram în altă lume! Aceeași apă extraordinară, încadrată de un peisaj stâncos, pe care se sprijinea cerul extrem de albastru și de senin. Oare am ajuns în rai și eu nu îmi dau seama :))? Toată lumea era cu ochii în zece și cu obiectivele girofar, de ziceai că a venit un monstru de fotografie cu 20 de ochi și 10 blitz-uri, să fure frumusețea locului :)





După vreo 15 minute de plimbare și un milion de “Wow!”-uri  am ajuns la intrarea în traseu. Yeap, ăsta a fost doar teaser-ul, demo-ul, doza gratis de frumusețe spaniolă. Ne-am așezat frumușel în rând, unde a venit un domn și ne-a controlat biletele (noi aveam fiecare rezervare on-line, făcută înainte de a pleca din țară). Suntem cu toții ok, ni se dă voie să intrăm și fiecare trece să își ia o cască, împreună cu o bonețică igienică, exact ca cele folosite de fetele de la patiserie. După ce ne-am echipat am început cu toții să râdem de ceea ce vedeam în jur – și adevărul e că arătam tare caraghios cu toții! Am venit să ne distrăm sau să facem prăjituri :)) ?

Înainte de a pleca în traseu a venit cineva și ne-a făcut instructaj. Basic – nu ai voie să sari,  să te apleci, fără telefoane mobile și selfie stick-uri peste balustradă, ca există marea șansă să le lași tribut locului. Se merge lejer și nu este voie de asigurare, deoarece a fost refăcut traseul și acum este super safe pentru toată lumea. Ok, s-a înțeles ? Pe locuri, fiți gata … Andale, andale!

Nu o vă dau foarte multe detalii despre traseu, și asta pentru că v-aș lipsi pe voi de bucuria descoperirii și catralionul de ”Baai, cât de fain e aici!” pe care o să îl aveți enunțat la final. Tot ce pot să spun este că este SUPERB! Apa, canionul, culoarea, stâncile, păsărelele care zburau și se avântau prin crăpături, înălțimea amețitoare și pereții care cad brusc în râu ….  Este ceva fantastic! Timp de două ore și un pic, cât ne-am plimbat pe acolo, am fost cu ochii cât cepele de mari și cu gurile căscate. Pentru ca -într-adevăr – ai ce vedea! Mama-natură a fost foarte generoasă cu locurile astea și le-a înzestrat cu tot ce este mai frumos și mai atrăgător. Se merită fiecare minut petrecut aici :)! Vă las cu câteva multe fotografii – am vrut să pun mai puține, dar chiar nu am putut! Abia dacă am reușit să le selectez și pe acestea, din multitudinea de fotografii făcute :))









Panorama




Panorama de sus pana sub talpi
Ultima porțiune din Caminito este un pod suspendat la aproximativ 100 m de apă, exact la ieșirea din canion. Se și mișca un pic - asta ca să ieși cu un strop de adrenalină în sânge. După care se urcă niște scări, montate pe perete la aceeași inălţime amețitoare, scări ce te conduc sus pe un deal. De acolo se coboară pe o potecă lină, prin pădure, până se ajunge la nivelul apei – loc în care este și ieșirea completă din traseu. Predăm casca și ... acum ce facem? E încă devreme! Și după atâta frumusețe, parcă nu ne vine să ne urcăm în căsuța cu roți și volan, pentru a merge mai departe. Și atunci .. hai să mai stăm un pic! Nu ne grăbește nimeni!




Găsim în apropiere un restaurant şi ne așezăm pe terasa racoroasă. Nu aș mânca, nu îmi este foame .. dar chiar aș bea o sangria de la mama ei! Făcută cum numai spaniolii o știu! Comandăm un litru și vine ospătarul cu o carafă rece și plină ochi, alături de 10 pahare. Punem câte puțin pentru fiecare și ….noroc! Să ciocnim pentru o zi superbă, alături de prieteni, și pentru o vacanță extraordinară! Și pentru ca am simțit că nu am avut suficientă sangria pentru câte avem de sărbătorit, am mai comandat o carafă. Și încă una. Bine că e slab alcoolizată :))




În jur de ora 16 ne urcăm în mașini spre următoarea noastră destinație și loc de descoperit – Sevilla. Recunosc că am vrut că totul să fie surpriză și nu am căutat înainte pe internet ce aș putea vedea sau care sunt principalele atracții din oraș. O să mă las surprinsă :)

Ora 19 ne-a prins cazați la Ibis Budget Hotel, undeva la periferia orașului. Stau într-o cameră  pentru o  familie cu un prichindel, împreună cu aceleași două colege de la început. Mie mi-au dat patul de sus, deci ... eu sunt copilul în seara asta :)) Bun așa! Mi-am desfăcut bagajul (oare pentru a câta oară în vacanță asta?), am făcut un duș scurt și m-am pregătit pentru o incursiune în oraș. Da, știu, e seară și nu o să vedem mare lucru... dar hei! Hai să experimentăm viața de noapte din acest oraș! Să vedem ce putem vedea mâine, pe lumină:)

Avem noroc cu o stație de autobuz la câteva minute de hotel. Ne urcăm, plătim bilet (se cumpără direct de la șofer,e 1.8E) și ne-am așezat confortabil, coborând la capăt. Yu-hu, suntem în Sevilla! Noche espanol, queridos!

O luăm aiurea pe străzi, neștiind exact unde vrem să ajungem. Unora dintre noi le era foarte foame, așa ca am plecat în căutarea unui local deschis, în care puteam să servim o cină extrem de târzie. Ajungem în Plaza Don Juan de Austria, traversăm regulamentar și intrăm pe Calle San Fernando, o străduță extrem de frumos luminată, mustind de viață. Aici am reușit să găsim un local, pe care l-am luat cu asalt. Mă mir cum nu s-a speriat chelnerul când a văzut 20 și ceva de oameni jucând Tetris cu mesele de la terasă și așezându-le, făcând o masă luuungă, că în filmele cu bogatași singuratici ce mănâncă la capete opuse. Am râs, am băut sangria, am gustat paella cu fructe de mare și mi-am exersat spaniola. Ole!

Fantana din cetrul Plaza Don Juan de Austria
Calle San Fernando
După o masă copioasă – o plimbare sănătoasă! Am luat Sevilla la pas, bucurându-ne de o seară racoroasă și un oraș treaz, în ciuda orei extrem de târzii. Dar ce mai conta? Am trecut de Museo Naval Torre del Oro, trecem râul Guadaluvir pe Puente San Telmo și o luăm la pas pe malul râului, cu ochii în stânga și în dreapta. Și e așa de multă agitație, barurile sunt pline, lumea e super aranjată... oare ce se întâmplă? Și după vreo câteva minute mi-a picat fisă: eu fiind în concediu, nici măcar nu am mai ținut cont de înșiruirea zilelor. Și azi e ... vineri :))) Oamenii au ieșit la distracție, la băute, la socializare. Și noi am nimerit în Centrul lor Vechi :)))



Undeva în jurul orei 1 am spus gata! E timpul pentru o binemeritată odihnă! Norocul meu a fost că nu am plecat singură, au mai vrut câțiva colegi să vină la somn, că la ce simț de orientare adormit am, balauream până a doua zi dimineață pe aici :))) Trecem Puente de Isabel II, pentru a ajunge pe malul celălalt al râului, și plecăm spre stația nocturnă de autobuz. Avem noroc și așteptăm extrem de puțin ( autobuzele nocturne la ei vin cam la oră), ne urcăm și cât ai clipi ne-am teleportat la hotel. Mhia, buenas noche! Nos vemos mâine ... adică azi, în câteva ore :)

Puente de Isabel II


 Utile

Biletul de acces în Caminito del Rey costă 10 E. Vă recomand să vă faceți rezervare online, pentru a putea scuti timpul de stat la coadă. Ah, și pentru a vă garanta intrarea :)

În traseu nu există surse de apă sau toaletă. Așa că faceți o vizită tronului înainte de a intra pe traseu (au ei toaletă acolo, la intrare). Mai găsiți unul la ieşire.

Noi am parcurs traseul în două ore și 15 minute,în mers suuper lejer, cu pauză de masă și icnete la fiecare urcare/coborâre de treaptă (încă îmi mai resimt tendonul după tura munţomănească de ieri!)

Dacă aveți întrebări pe parcursul traseului, căutați tipii cu cască neagră – sunt acolo pentru a vă răspunde la nelămuriri. Eu de exemplu am avut curiozitatea să știu cât e înălțimea de la platformă până la apă. S-a uitat un pic contrariat la mine, poate credea că vreau să sar :P


PS 40 de metri :D

Articolul precendent din aventura spaniolă îl poţi citi aici.
Sau poţi merge la pagina dedicată întregii aventurii, unde vei găsi toate articolele :)
Cati :) joi, 14 iulie 2016 0 comentarii Citește mai departe :)
  • Urmărește-mă:
  • RSS
  • Facebook
  • Youtube