miercuri, 25 mai 2016


Jurnalul ăsta este foarte, dar foarte scurt. În mare parte pentru că ziua a fost extrem de comprimată – între efervescența ultimelor pregătiri, alergatul cu bagajele prin ploaie până la mașină și emoția pășirii într-o nouă țară, timpul a trecut extraordinar de repede. Parcă mai ieri luam decizia de a porni în această minunată aventură, unde aveam să trec de la înălțimile celui mai înalt vârf continental spaniol la căldura și pustiul deșertului marocan. Și uite că ziua aceea a venit – deși “ieri” a fost acum mai bine de 7 luni :)))
________________________________________________________

Când: mai 2016
Unde: Malaga și Benalmadena, Spania
Parteneri de tură: voluntari (sau nu) ai Asociației Oxigen
Transport: avion și mașină închiriată
Cazare: Hotel San Fermin***
Highlights: plaja Mării Mediterane
In cateva cuvinte: zbor Bucuresti-Malaga, mancare indiană, Marea Mediterană
__________________________________________________________

Am plecat din București pe o ploaie măruntă și deasă. Parcă plângea țara cu lacrimi de crocodil că un grup de 25 de oameni muntomani și iubitori de călătorie au ales să se aventureze într-o nouă experiență! Ne-am întâlnit cu toții în aeroport, cu multă bucurie în suflet și mâinile pline de bagaje. O să stăm împreună următoarele două săptămâni … și o să fie fun :D!

Zborul a durat undeva aproape de 4 ore. A fost cel mai lung zbor de până acum … și la propriu și la figurat. Și asta pentru că am nimerit pe un rând fără geam! Exact, fără geam! Nu era suficient că am prins loc la margine, însă când am văzut nu am văzut geamul … ok, asta da experiență nouă! Pot să îmi imaginez un geam cu orice :)))

Am aterizat în Spania, am mers de ne-am lăut bagajele de cală și am coborât la subsol, acolo unde se închiriau mașini. Și … surprizăăă! O coadă luuuungă și pestriță de oameni, ce aveau aceeași dorință că și noi. Băi, nici în Spania nu scap de cozi :))? Asta e, ce poți să faci? Facem stiva de bagaje, căutăm un locșor unde pe putem desfășura și ne putem pe vorbit. Dacă tot trece timpul, să treacă cu folos :)


Până am reușit să închiriem mașinile s-a făcut noapte, așa că nu am putut admira prea mult Spania în drum spre cazare. Am putut observa însă palmierii de pe marginea drumului, câteva case luminate și semnele de circulație, scrise într-o limbă în care puteam să înțeleg unde mergem. Și ce bine esteee :D
Ne-am cazat la Hotel San Fermin, de 3 stele, undeva în Benalmadena. Frumos, cochet, curat … și cu bucătăria închisă, că am ajuns un pic mai târziu pentru ei. Nouă însă ne era foame, că deh! Stomacele noastre nu cunosc diferența de fus orar :)) Așa că am decis să mergem cu toții în oraș, să căutăm ceva deschis. Nu contează ce, doar mâncare să aibă!

 Ne-am împărțit în două grupuri, iar cel în care eram eu a hotărât să mergem să mâncăm la un restaurant indian.  I se putea citi pe față bucuria patronului când a văzut puhoiul de oameni care îi intră pe terasă :))) Ne-a întrebat cu multă satisfacție:

  -   How many people?

   Iar răspunsul a venit la fel de repede, de la unul din noi:

  -   All of us :))

Am unit vreo 4-5 mese pentru a fi toți laolaltă. Mâncarea a fost super bună, un pic picantă, iar la final am primit că și compliment din partea casei un pahar cu suc de mango. Mmm, delicios! Beam și mă tot întrebam dacă mâncarea a fost proaspăt gătită, că în afară de staff-ul localului, nu mai părea să mai fie cineva pe acolo.  Nu știu dacă și alții aveau aceeadi curiozitate, dar am aflat repede răspunsul: când a văzut câți oameni vor să mănânce, patronul a sunat după bucătar să vină. L-a chemat de acasă! Săracul :)))

Înainte de a ne întoarce la hotel, cineva a sugerat să dăm o raită pe plajă. Uuu, suntem chiar așa de aproape de mare? Daaa, mergem! Și într-adevăr, nu am făcut mai mult de 2 minute până la nisip. Ne-am așezat pe șezlonguri și am privit marea, atât cât puteam să vedem. E a doua oară când ajung să văd marea anul ăsta, însă emoția din suflet este aceeași. Îmi place la nebunieeee :D!



Ne uităm la ceas – e deja mâine de aproape o oră. La somn cu noi, că în câteva ore ne trezim pentru a pleca în expediția noastră în Sierra Nevada. Stay tuned, urmează aventuri și multe surprize :)
  
Cati :) miercuri, 25 mai 2016 0 comentarii Citește mai departe :)

luni, 23 mai 2016



Ce își poate omul dori după aproape două săptămâni de bălăureală prin Europa și Africa, unde a umblat pe un trei miar și în deșert? Și mai multă bălăureală, bineînțeles :)))! Nu la înălțimi mari, că deja am amețit la cât ne-a bătut biciuit viscolul pe Mulhacen, în Spania. Ceva inalt… dar mai mic, așa, că pentru România. Cel mai mic varf… dintre cei mai înalți. Purrrfect! Și dacă putem combina și cu o super cântare la concurs montan, oameni noi și multă căldură (ne-am săturat de ploaie, pe bune!), de ce nu? Aaah, ce bine sună! Oare Alex a știut că o să îmi ghicească toate dorințele în momentul în care m-a invitat să susțin un mini-recital la Festivalul de Turism și Ecologie Mecanturist, din Măcin?  Mai mult ca sigur :))) !
_____________________________________________________________
Când: mai 2016
Durată: o zi şi jumătate, din care doar o zi pe munte
Parteneri de tură: prea mulţi (prea ca la un concurs montan!) pentru a fi enumeraţi
Traseu: sat Greci – Vf  Ṭuţuiatu (marcaj triunghi albastru); Vf Ṭuţuiatu – Dealul cu Drum (marcaj triunghi roşu)
Tip traseu: hiking
Model traseu: necircular (am plecat dintr-un punct şi ne-am întors în altul)
Punct plecare: strada Valea Morsului, sat Greci (extremitatea estică a acestuia)
Punct sosire: Dealul cu Drum
Dificultate traseu: uşor
Durată traseu5h 10 min, la pas extrem de lejer
Lungime traseu: 8.5 km
Altitudine minimă/maximă: ~62 m (satul Greci)/ 467 m (Vf Ṭuţuiatu)
Urcare/coborâre: 580 m/494 m
Stare marcajbună.... poate prea bună! După vârful Ṭuţuiatu traseul este marcat ambiguu – imaginaţi-vă o intersecţie în cruce în care toate cele 4 drumuri sunt marcate cu triunghi roşu. Ȋncotro să o iei, Watson?
Surse de apă:  sunt 2 izvoare – Primul Izvor şi Izvorul Italienilor -  la aproximativ o jumătate de oră şi 50 de minute de la intrarea în traseu. Ȋn rest nu mai sunt surse de apă.
_____________________________________________________________

Este și un avantaj faptul că o ții dintr-o călătorie într-alta – nu mai este necesar  să îți faci bagajul, pentru că este deja făcut :)) Așa că mi-am ajustat corespunzător rucsacul pentru o tură scurtă la munte, mi-am luat chitara plus cortul  (ca o adevărată mini-nomadă ce sunt!) și m-am întâlnit la scara blocului cu un cuplu drăguț, ce s-a oferit să mă ia și pe mine până în Măcin. Mno, bun! Încărcăm totul în mașină, și drum întins, până la tabără! Nu știu exact cât a durat drumul sau pe unde am luat-o, în mare parte pentru că am dormitat majoritatea drumului. Profit de orice moment de odihnă :))

La ajuns la locul de campare undeva pe la 12 noaptea. Am avut noroc de niște oameni drăguți, care m-au ajutat să îmi pun cortul, așa ca în 10 minute aveam deja “casa” la dispoziție. Și cum nu aveam chef de somn (că doar asta am făcut ultimele 3-4 ore :)))) ), am dat o mini-raită prin campus, împreună cu Alex. Am mers pe rând în tabăra fiecărui grup montan și am cunoscut o grămadă de oameni frumoși și veseli. Ehee, o să fie interesant la focul de tabără! Însă până atunci …. O-diiiiih – na! Cati here, over and out !

 Sâmbătă

O groază de voci mișună în afara cortului. Unele vesele, pline de râs și voie bună, altele nervoase și agresive, de parcă ar vrea să taie aerul. Le aud pe toate la aceeași intensitate și îmi dau seama - e dimineață, a început concursul! Degeaba mai încerc eu să dorm, nu voi reuși să alunec în lumea viselor cu toată agitația și zgomotul de afară. Așa ca fac ochi, trag ușă cortului și scop un cap ciufulit la aer – dap, soare, frumos și multă agitație. O să fie interesant :D!

Eu nu o  să particip la concurs, însă mi-am exprimat dorința de a face un traseu prin zonă. Și așa mai sunt multe ore până la culturalul de diseară, să le umplu cu mișcare și voie-bună! Așa ca am plecat împreună cu Alex și câțiva concurenți până la locul de start al unei probe – la extremitatea satului Greci. De acolo echipele urmau să plece pe traseu, iar noi să bălăurim până pe Ṭuţuiatu ... și de acolo vedem noi unde mergem. Bun! Păi .... start :)


Singura poza pe care am putut sa o fac- era foarte timida :)))


Caprita salbatica :D
Traseul e lejer, un fel de plimbărică. Prima porțiune este o urcare pe pajiște, după care trecem la umbră, prin pădure. Și deși soarele nu este așa de puternic astăzi, Doamneee, ce bine e la umbră :)! Mai ales când bate și un vântul un pic, simți că ai ajuns în rai! Raiul răcorii :)

 Facem un scurt popas la Fântâna Italienilor, pentru alimentare și răcorire, după care pornim voinicește la drum. Prindem o scurtă fereastră în frunzișul pădurii și Alex îmi arată: 

- Uite, acolo este vârful!

 Adică super aproape. Gen un sfert de oră și am ajuns. Și nu am plecat de nici jumătate de oră de jos. Dar deh, ce să te aștepți de la cel mai înalt mic vârf? E accesibil :)))

Vf Tutuiatu
 Și într-adevăr, în maxim un sfert de oră am ajuns pe Ṭuţuiatu, unde am fost întâmpinați de o mare de concurenți. Aparent aici este una din pauzele de relaxare pe traseu, și toată lumea profită de ea. Și au și de ce – panoramă e supeeerba! La ce soare și senin e afara, totul se vede ca în palmă! Carieră, satul Greci, Iacob Deal, Culmea Pricopanului... Ia uite câte locuri faine! Și tot atâtea viitoare destinații :)

Trei Doamne, si toti pe Tutuiatu :)))

Panorama din varf
Zăbovim și noi cât să ne tragem sufletul (ooo, și cât am mai mers :))) !), după care pornim ușor către locul unde se desfășoară partea de cățărat a concursului – vechile cariere de piatră. Unii se urcau pe trasee, alții dateau test la făcut noduri, alții completau nu știu ce fișe – activitate intensă! Și eu stăteam așa de relaxată că o șopârliță la soare, pe pietre, bucurându-mă de căldură :)))


De aici părăsim traseul cu triunghi albastru și ne afundăm în pădure, urmărind triunghiul roșu, pe niște poteci mai puțin umblate. Răcoare, plimbare, liniște și prieteni – e tot ceea ce îmi puteam dori pentru acea după-amiază! Mergeam în pas domol, discutând vrute și nevrute, bucurându-ne de liniștea locului. Vântul a început să își facă de cap imediat ce am ieșit din pădure, spulberând la un moment dat liniștea, însă am regăsit-o ceva mai jos, când am coborât ceva mai mult. Hei, am mai fost pe aici! Și chiar recent! Totul arată ... la fel :)))

Poteca prin padure- - tunel de racoare :)




Tabara concursului :)



Am ajuns la tabără undeva în jurul orei 15. Ne-am odihnit un pic, am mâncat, am băut o bere .... și tot mai e suficient timp până la cântarea de la ora 20. Și nimic interesant cu care să îl umplu – e mult prea cald pentru a face un alt traseu, iar alte activități nu se prea pot face prin zonă. Deci ... somn. Da, somn de voie! O să îmi prindă bine seară, să fiu odihnită pentru recital. Somn ... ușor .... yaaawn ...

Black-out pentru 4 ore. Nu am auzit nici zgomotele de afară, nici vocile, nimic! M-am trezit odihnită, cu un chef nebun de a bea o cafea. Just în case că nu a ajuns somnul, să am trezire de back-up :)) Am mers la terasă și am savurat o cană de cofeină, acompaniată de un apus de soare superb. Coffe with a view :) Și când s-a terminat view-ul,  am știut – e timpul să mă pregătesc de cântare. Urmează show :D!





Încălzirea mi-am făcut-o undeva lângă focul neaprins, așteptând că oamenii să pună la punct instalația de sonorizare. Cântam ceva lejer, când a venit un băiețel și s-a așezat lângă mine, ascultând ceea ce cânt cu interes. Și încă unul. Și o fetiță... și încă una. În câteva minute aveam deja un public de copilași, ce stăteau cuminți și parcă îmi sorbeau sunetele, așa de concentrați erau. Uuu, primul meu public de copii! Am zis să le cânt ceva ce știu și ei, să cântăm cu toții împreună. Bine că știu “Ȋn pădurea cu alune” și “Dacă vesel se trăieşte”. Aș fi cântat și “Zece negri mititei”, dacă nu mi se făcea semn că începe culturalul. Data viitoare, dragilor :)


Am fost primită cu aplauze și urale. Și deși e a nu știu câtă oară când se întâmplă acest lucru, mă emoționez și mă îmbujorez că și cum ar fi prima dată. Ce bine că focul este în spate, că nu se observă :))) Am cântat în două reprize, una scurtă de vreo jumătate de oră, după care una lungă. Foarte, foarte lungă, alături de Pisoi și încă un tip care știa să zdrăngăne chitara. A fost o nebunieeee! Nici nu ne-am dat seama când a trecut timpul sau când a venit mâine. M-am uitat din întâmplare la ceas – oră 3 dimineața. Și încă nu îmi este somn! Cafeaua și-a făcut efectul cu brio :)))




 Duminică

 ... de la ora 9, de când m-am trezit. Am mâncat, am strâns cortul și am plecat spre București, cu multă oboseală în mușchi și voie bună în suflet. Ah, și ochii ațintiți pe geam, lipiți de nori. Uitați ce nori faini, cum să nu îi privești :)?


 
Detalii tehnice

Harta traseului:


Traseul pe Google Maps:


Elevaţia traseului:


Aparat foto folosit: Nikon D5000+Tamron 17.50 mm, f 2.8
Aplicaţie de track folosită: Endomondo 
  • Urmărește-mă:
  • RSS
  • Facebook
  • Youtube