luni, 18 aprilie 2016



Se spune că cele mai bune lucruri vin când nici nu te aștepți. Trebuie doar să emiți dorința în Univers și să ai încredere că dacă este pentru tine, experiență va veni către tine, când nici nu te aștepți și în moduri în care nici măcar nu îți poți imagina. Ei bine ….. așa este:))

 Îmi doream de multă vreme să ajung în Măcin. Și îmi era foarte dor de o ieșire la munte, în vechea gașcă anotimpista, cu oamenii alături de care am bătut atâția ani potecile și a împărțit zeci, dacă nu chiar sute de momente frumoase.   Aveam un weekend liber și vorbisem deja cu doi prieteni dragi, să dăm o tură în Cindrel, în ciuda vremii urâte care se anunța. Că nu ne fac pe noi stropi de ploaie organizați în rafală! Și atunci, din senin, vine un amic comun și anunță că merge în Măcin, invitând oamenii din vechea gașcă anotimpista să i se alăture. După un scurt moment “Woooow, cineva citeşte gânduri!”, a urmat o extra-scurtă discuţie cu cei doi prieteni ai mei:

- Deci … Măcinim?
- Măcinici, bineînţeles!
______________________________________________________________
Când: aprilie 2016
Durată: 1 zi munte + o escapadă rapidă spre mare
Parteneri de tură: Ana, Misha, Bălănel, Adrian, Cristina, Patricia, Sergiu, Simi, Igor, Alice, Alex, Valentina, Iamandi, Smufi
Traseu: Pietrele Mariei – nemarcat – Vf Moroianu II (428 m)- Vf Moroianu I (434 m) – nemarcat – Drumul – Pietrele Mariei
Tip traseu: hiking + scurte pasaje de căţărare uşoară
Durată traseu5h 30 min, la pas lejer
Lungime traseu: 10.7 km
Altitudine minimă/maximă68 m (Pietrele Mariei)/ 434 m (Vf Moroianu II)
Urcare/coborâre : 483 m/483 m
Stare marcaj: nemarcat până după Moroianu I, când am intrat pe traseul Dealul cu Drum, marcat cu triunghi roşu
Surse de apă:  Pentru apă potabilă ...  cam inexistente! La  începutul traseului o să întâlniţi o cascadă, însă nu recomand să beţi - nu arăta prea bine :) Iar râul de-a lungul căruia am mers o parte din traseu – la fel, nu pare a fi curat.
_______________________________________________________________
 
Plecarea a fost dis-de-foarte-de-dimineață, cu întâlnire la o benzinărie de lângă autostradă. Am ajuns prima (că să vezi ce face nesomnul și anticiparea din om ;)))), mi-am luat o cafea și, tolănită pe un scaun, am asistat la un răsărit de soare extraordinar. Eh, uite de asta e bine să faci ochi cu noaptea în cap! Să fii trează când are soarele chef să se trezească frumos … asta înseamnă să începi ziua cu bine :)



 Și a devenit și mai bună o dată cu sosirea oamenilor. Răsuna parcarea de “Băăi, ce bine îmi pare să te văd!”, “Moaaamă, de când nu ne-am mai văzut!” și “Nu te-ai schimbat deloc!”. Râsete, îmbrățișări,  pupături, zâmbete ….. și aceeași bucurie de a merge împreună undeva, păstrată intactă încă de la începutul prieteniei noastre. Abia asteeeeeept :D!

Nici nu am simțit drumul până în satul Greci. În mașina în care mergeam eu s-au nimerit să fie un bucătar și un făuritor de cuțite. Și când au început ei doi să vorbească despre ascuțișuri, unghiuri de tăiere, tipuri de metal utilizate astfel încât să nu se lipească roșia și cartoful când le tai … o adevărată enciclopedie de tehnici și proceduri! Asta ca asta, însă când au început să discute despre ce condimente să pui la nu știu ce tip de mâncare, fripturi de diverse animale și calitatea ingredientelor, parcă a început la toți să ne fie extrem, dar extreeeem de foame poftă! Așa că la primul popas am dat cu toții buzna în provizii, de parcă nu mai mâncasem de nu știu când :))




Greci ne-a întâmpinat cu o vreme însorită și secetoasă, specifică zonei dobrogene. Am făcut ultimele cumpărături într-un magazin local, ne-am urcat în mașini și, după un drum scurt pe un drum neasfaltat, am oprit în ceea ce părea a fi baza unui deal, acoperit de o livadă. Bun, deci aici vom campa la noapte, în the middle of nicăieri?  Fără apă, fără lemne de foc? Uuuuu, o să fie interesant :D

Și a devenit interesant din secunda în care am părăsit baza dealului și am urcat un pic, având livada în stânga. Invizibile până atunci ochiului uman (sau atenției mele, e și asta o posibilitate!), s-au relevat în vârful dealului niște stânci ascuțite, zimțate, ce semănau cu niște lame scurte și late. Era că și cum cineva a aruncat la întâmplare mii de cuțite și ceva superglue, să vadă care se lipesc de care și cum cad.  Nu am rezistat tentației și am luat-o în pas alergător în sus, mângâind stâncile pe măsură ce treceam de ele. Și când în ajuns în vârf, mi s-a deschis o panoramă superbă – câmpurile întinse și verzi ale Dobrogei, cu fiecare parcelă având culoarea să intensă, ca într-un imens joc de puzzle agricultural. A fost dragoste la prima vedere :). Și la a doua, și la a treia , și cred că mereu va fi, atât de frumos este totul de aici !











M-am lăsat cu greu dusă din loc, însă știam că avem de făcut un traseu azi și m-am consolat cu gândul că pot veni și mâine de dimineață să îmi iau porția de frumusețe naturală. Am coborât exact când oamenii terminaseră de mâncat și începeau pregătirile pentru plecat. Haitz, și eu nu am mâncat nimic! Ei lasă, înfulec repede ceva (un baton, un fruct, o măslină, o pralină) și mănânc mai bine pe drum, undeva în vârf de munte. Partea bună e că nu este nevoie să luăm multe cu noi (traseul este scurt și vremea superbă), așa că dau apa mea unui coleg și mâncarea altuia. Yaaay, rucsac free! Eu car doar aparatele și un băț de trekking. Asta DA plimbare relaxantă !



Traversăm tot câmpul pentru a ajunge la baza muntelui, trecând printr-o pădurice joasă și pe lângă un câmp de un verde intens, poate cel mai intens pe care l-am văzut vreodată. Dacă albastrul este de Voroneț și de Bozioru, atunci verdele ăsta este de Macin, așa era de frumos :).  Urmăm o cărăruie ce cotește spre stânga și ajungem la o barieră, de care trecem cu ușurință. Și de aici începe cu adevărat traseul nostru, șerpuind prin pădure pe o potecuță gen Yellow Brick Road din Vrăjitorul din Oz. Prima oprire – o cascadă micuță, ce ne-a permis să ne răcorim. Și de acolo .... păi unde, dacă nu tot în sus!

Fiind nemarcat, ne permitem să mergem pe unde vrea bocancul nostru. Așa că îi dăm voinicește, în cățărare liberă pe niște stânci. În fața mea e Anuska, însărcinată în 8 (opt!) luni, ce zburdă liniștită din piatră în piatră, de parcă burtica nici nu ar fi acolo. Cum reușește .... nu știu, sincer spun! E așa de sprintenă, de parcă burtica ar fi plină de aer :)))




Ajungem undeva sus, de unde putem să vedem toată valea. De acolo Bogdan ne îndrumă către un râu, aflat la vreo 5-6 m mai jos. Adică am urcat până aici că să avem de unde coborî? Oh well... trăiască bocancii aderenți și stâncile bine crescute, în locuri strategice!O dată ajunși pe firul apei, traseul cotește ușor la dreapta și urcă, imperceptibil. Străbatem pădurea până la o intersecție mare, unde ne oprim să îi așteptăm și pe cei care au rămas în urmă. Pauză de ciocolatăăă :D!

Și de aici – tot în sus! Ieșim într-un final din pădure și ajungem pe creastă, printre tufișuri și copaci pitici. Priveliștea începe să se lase admirată, dezvăluindu-și depărtările – o minunăție :D!  Se vede foarte bine de aici Vf Piatra Greci (261 m), Vf Boldea (263 m), Vf Sivrica (305 m) și în plan secund, Vf Pricopcea (410 m). Mici, mici munții ăștia, dar plini de colțuri stâncoase :)



Străbatem creasta la pas lejer, de plimbare de după-amiza leneșă. Dăm figh-five cu Vârful Moroianu II, mergem să îl vizităm și pe fratele mai mare, Moroianu I, după care decidem că este timpul să coborâm. Și pe unde, dacă nu prin desișul ăsta alambicat și încâlcit, plin de spini? Oooooh da, ne mișcăm în reluare, că hoții printre laserele infraroșu. Matrix, baby :)))









Satul Greci

 Am reușit să scăpăm de porțiunea înțepătoare și am dat de pădure. O pădure deasă și compactă, tânără și plină de ... leurdă! Ne-am repezit cu toții să  culegem frunzele pline de arome ... usturătoare, ba chiar am și luat un mic snack. Direct de la sursă! Cu rucsacii plini de frunze, că niște omuleți pofticioși ce eram, am purces mai departe până am dat de un drum forestier, moment în care ne-am întâlnit și cu primul marcaj al zilei – triunghi roșu. Eh, de acum putem să stăm mai liniștiți, sigur ajungem undeva. Ia o frunză  de leurdă și hai  să mergem:)))




Traseul ne-a scos mult în stânga locului de campare, în capătul celălalt al masivului. Wow, dar am mers ceva astăzi, nu glumă! Am coborât la baza muntelui, de unde începe oficial traseul Dealul cu Drum (un traseu de 14 km – 6 ore – în munții Măcinului, marcat cu triughi roșu, pe care o să revin să îl parcurg integral o dată!), unde am făcut ultimul popas. Acum mai avem doar să ne întoarcem la mașini. Am văzut-o pe Alice cum și-a dat jos bocancii și mergea în picioarele goale prin iarbă. Uuu, ce idee bună! Mă descalț și eu, pun bocancii pe umăr și am plecat agale, cu senzația superbă de pământ aspru și tare în tălpi. E așa de bineee! Senzația aceea de desculț în iarbă, de conectare cu pământul, e superbă :)! Îmi mai luăm câte un țep din când în când, de se auzea “Auuuu”-ul meu în toată valea, dar ce conta? Mă desţepam și continuam :)

Ajunși la Pietrele Mariei am pus corturile. Am scos cu toții izoprenele și noaptea târziu am încins o cântare, că în vremurile bune – Ana, Simi, Patricia, Igor, Sergiu ... și eu. Toți oamenii frumoși care știam să mânuim chitara au cântat un cânticel sau două, spre înveselire și îmbucurare. Ne-am adus aminte cu drag de serile de cantaceala în Poli sau prin creierii munților, la un foc de tabără. Și ce dor mi-a fost de aceste momente :)


A doua zi

M-am trezit brusc, din cel mai neobișnuit motiv de până acum – îmi era extrem, dar extrem de cald :))) Toată ieșită din sac, fără șosete în picioare, fără polar .... dar simțeam că mai am un pic și dau în combustie internă! Băi, cortul meu are cumva sistem de încălzire și eu nu știu :))))?

Deschide fereastra :D!

Ne-am strâns cu toții la micul dejun și am evaluat opțiunile pentru ziua de astăzi. Vremea se stricase, iar norii de la orizont ne amenințau cu o repriza deasă de udătură. Unii doreausa meargă în continuare prin Dobrogea, să mai vadă una-alta, alții doreau să o ia cătinel spre casă. Eu însă ... Ooo, vreau să mergem la mare, pe plajă! Să stau pe mal și să aud valurile cum se izbesc de țărm! Am comunicat ideea mea colegilor de mașină, și au fost de acord. Big Black, here we come :D!

Drumul a fost unul ploios, cu rafale scurte de aversă. Ce discrepanță între vremea de ieri și vremea de astăzi! De la soare și zăpușeală la nori și ploaie, de la tricou la polar ... iar noi, de la munte la mare. O tranziție din toate punctele de vedere :)





Am făcut un scurt popas la Năvodari, într-o cherhana, pentru a lua prânzul – pește, of cors! Nu am fost extrem de încântată de capacitățile culinare ale bucătarului, în schimb peisajul de la terasă ... o nebunie! Mă plimbam pe malul lacului, cu mirosul specific mării în aer, printre bărci și stufăriș ....  Băi, cât de frumos poate fi aici! Și câte amintiri îmi deșteaptă toată combinația asta de mare, sare, ponton și bărci! Aș fi rămas aici, cu gândurile și zâmbetul cât fostul imperiu roman pe față, dacă nu mă chemau oamenii să mergem spre plajă. A da, plajă! Mareee! Here I come :)






Nu am fost niciodată la Năvodari. Așa că întâlnirea cu nisipul și valurile năvodariene au fost o surpriză dintre cele mai plăcute. M-am bucurat că un copil când bocancii mei s-au afundat în nisip și am luat-o la goană spre plaja aproape goală. Marea e semi-agitată, cu valuri scurte ce se izbeau de țărmul plin de scoici, într-o deplină armonie cu cerul. Și chiar dacă e prea rece pentru o baie, chiar dacă nu pot face “Jeronimoooo!” când mă arunc în valuri sau bălăci în voie ... dar stai un pic, cine a spus că nu pot? Nu mă ține de o aruncătură în mare, dar îmi pot băga picioarele în ea .... la propriu :)))! Așa că hai, jos bocancii, jos șoseata .... hai cu apa înghețată și udă! Hrrr, și cu înțepăturile de scoici! Nu-i bai, mi-am făcut ieri antrenamentul de luat ace și pietre în tălpi. Zbenguială mode ... on!








Nu știu cât timp am alergat că o mică fluturaşă pe plajă, stropind în stânga și în dreapta. M-am bucurat la maxim de senzația aceea de libertate și frumusețe, de apa pe care la un moment dat nu am mai simțit-o rece, de textura nisipului și atmosfera de liniște, de plaja aproape goală. A fost unul din momentele în care am simțit că trăiesc, că pot să fac ce îmi dorește sufletul și că sunt LIBERĂ! Woaaaaah, și cât de bine a fooooooost! Mai vreau, mai vreau, mai vreau :D! 

Aveam picioarele înghețate când mi-am pus bocancii. Dar nu îmi păsa – aveam sufletul cald și fericit, zâmbetul pe buze și multă bucurie în corazon. Bucurie că am petrecut un weekend aproape perfect, cu oameni frumoși și locuri extraordinare. De ce aproape? Păi , dacă mai dura câteva zile .... atunci era într-adevăr perfect :))))


Date tehnice:

Traseul pe hartă:


Traseul pe Google Earth:


Elevaţia traseului:


Drumul Bucureşti - Pietrele Mariei, pe Google Maps:




Aparate foto utilizate: Nikon D5000 + Tamron 17-50 f2.8, Olympus TG-4
Aplicaţie tracking: Endomondo
Cati :) luni, 18 aprilie 2016 0 comentarii

0 comments :

Trimiteți un comentariu

  • Urmărește-mă:
  • RSS
  • Facebook
  • Youtube