miercuri, 11 noiembrie 2015



Îmi frig tălpile, îmi frig tălpile! Nu am mai fost la munte de aproape o lună de zile și abia dacă îmi mai găsesc locul. Rucsacul meu plânge uitat în dulap, bețele de trekking au slăbit și mai mult de la atâta dor de poteci, iar eu mă uit obsesiv la fotografiile făcute în vacanța de vară, când am stat patru zile în Alpi. Gata, nu se mai poate așa! Chiar dacă nu am un weekend liber cap-coadă, pot să îmi smulg o duminică pentru o tură scurtă! Chit că merg singură, și tot merg!


Doream să ajung undeva unde nu am mai fost până acum, sau unde nu am mai fost de ceva vreme. După o scurtă recapitulare și trecere în revistă, m-am decis asupra a două destinații : Piatra Mare și Postăvarul - și am ales-o pe prima, pe unicul criteriu că pentru Piatra Mare am hartă :))) Simplu și eficient! 
__________________________________________________________________
Când: septembrie 2015
Parteneri de tură: Lucian şi Horia
Traseu: Dâmbul Morii – Canionul 7 Scări - Cabana Piatra Mare (1.630m)– marcaj dungă galbenă, lungime traseu 4.5 km, durată traseu  2h 30 min
Cabana Piatra Mare – Vârful Piatra Mare (1.844m) – marcaj cruce roşie, lungime traseu 3 km, durată traseu o oră
Vârful Piatra Mare – Cabana Piatra Mare – Dâmbul Morii – marcaj cruce roşie şi dungă roşie, lungime traseu 8,25 km, durată traseu 3 ore
Tip traseu: hiking
Durată traseu: 6 ore şi jumătate, fără pauzele luate
Lungime traseu: aproximativ 15 km
Altitudine minimă/maximă703 m (Dâmbul Morii)/ 1.844 m (vârful Piatra Mare)
Diferență de nivel pozitivă: aproximativ 1.140  m
Urcare/coborâre (sens coborâre): 105m/1.242 m
Stare marcaj: foarte bună, atât ca poziţionare, vizibilitate şi frecvenţă.
Surse de apă:  sunt pârâiaşe până la cabana Piatra Mare, de unde puteţi lua apă, precum şi la cabană. De la cabană până pe vârf eu nu am observat nici o altă sursă de apă.
_________________________________________________________________

Am plecat cu mașina duminică dis-de –dimineata, să prind cât mai multă lumină și să nu fiu zorită de întuneric să merg mai repede.  și nu merg singură în tura asta – o să mi se alăture Lucian, pe care îl voi lua din Sinaia. Cine este Lucian, mă întrebați? Ei bine, nici eu nu știu …. Pentru că nu am avut plăcerea de a-l cunoaște personal. Am vorbit doar pe Facebook, unde am anunțat tura aceasta scurtă, și a spus că vrea și el să vină.  Uite așa împușc doi iepuri dintr-o lovitură: tură la munte și cunoștințe noi :)

L-am “pescuit” pe Lucian de la intrare în Sinaia și i-am dat voinicește până la Dâmbul Morii, unde am ajuns în jur de ora 8:30. Foarte, foarte devreme! Locul era pustiu, abia  dacă am reușit să mai văd o mașină sau două. Eheee, boierie cu locurile de parcare, nu ca în tura de la Crucea Caraiman, când am bâjbâit vreun kilometru după un locșor! Cine se scoală de dimineață …. Parchează unde vrea :)))

Un inceput perfect de zi si de tura

Stairway to heaven :)

Ne-am luat rucsacii din spate și am pornit agale pe cărare, către 7 Scări, sporovăind vrute și nevrute. Şi despre ce pot discuta doi împătimiți de munte? Experiențe munțomănești, bineînțeles! Trasee, timpi, masive, fotografie, ce am făcut și ce am vrea să facem. Am descoperit în el un partener excelent de discuție. Se anunță o tură interesantă :)

Ştiam că pe traseul acesta este o tiroliana, o văzusem ultima oară când am fost în zonă, acum vreo 2-3 ani. Acum însă descopăr că toată zona s-a transformat în veritabil parc de aventură, cu multe platforme și un păienjeniș de tiroliane între copaci! Un fel de junglă, cu multe liane și nimeni să se joace cu ele. și ce m-aș mai fi dat, dar nu aveam nici ham, nici coardă, nici pe cine să întreb dacă se poate :))

În maxim o oră am ajuns la punctul de intrare în Canionul 7 Scări, acolo unde trebuia să și plătim. Ne-am întâlnit cu un domn și o doamnă, care așteptau cuminți pe o băncuță … să se deschidă casa de bilete! Intrarea în canion se poate face începând cu ora 10, iar noi ajunsesem cu jumătate de oră mai devreme. Adică pe scurt … stăm la coadă, să urcăm pe munte :)))  La asta chiar nu mă așteptam  :))

Ce să facem jumătate de oră? Ocupăm loc pe băncuță de lângă și luăm o gustare dulce, povestind vrute și nevrute despre alte ture în care am fost prin zonă – când mi-am luxat piciorul pe ultima treaptă de la cea din urmă scară.  A fost interesant că nu mi-am dat seama imediat de situație (“Eh, am călcat un pic strâmb! O să îmi treacă durerea în câteva ore!”), ci abia a doua zi dimineață, când m-am trezit … trăind pe picior mare. La propriu! Glezna mea luase formă de pară, iar eu purtam cu două numere în plus la încălțăminte. A fost  o adevărată aventură să reușesc să mă încalț și să cobor muntele până în Brașov, nici acum nu știu cum de nu u pleznit șireturile de la bocanci. Eh, ce amintiri :)

Oamenii responsabili cu biletele, văzând că stăm degeaba pe bancă, au deschis traseul un pic mai devreme, cu aproximativ 10 minute. Yaaay, putem să mergem! Plătim biletul (10 lei de fiecare) și ne aventurăm în canion. într-adevăr, arată mai bine față de ultima dată când am fost aici (acum vreo 3 ani) – scările sunt refăcute sau înlocuite complet, ceea ce îmi dă un sentiment crescut de siguranță și confort. Mai-mai că aș putea să fac fotografii și de pe scari… dacă nu ar fi așa de aproape de apă și nu ar sări stropi pe obiectiv :))


Lucian pe scari


Pare ca recent a avut loc o intalnire aici .... bustenii asta sunt perfecti de scaune!

Ieșim din canion după aproximativ 15 minute și ne continuăm drumul. Avem norocul de a fi singurii pe traseu, așa că singurul zgomot ce se aude sunt pașii noștri în frunze și foșnetul pădurii. Ah, și e așa de bineeeee! Liniște și pace, calm și relaxare, natură și munte – (aproape) toate motivele pentru care aleg să îmi petrec sfârșiturile de săptămână departe de orașe și betoane. Pentru că muntele mă încărca instant cu energie și cu bună-dispoziție!

Starea această de mountain-zen nu a durat foarte mult – ajungem din urmă un grup de trei persoane – un cuplu de vârsta a doua și un tinerel, cu o ditamai casca de motor atârnată de rucsac. Ea era pentru prima dată pe aici și îi era destul de greu, așa că i-am oferit bățul meu de trekking, să poată urca mai ușor. Şi până la urmă am ajuns să mergem pe traseu toți cinci împreună, că un grupuleț. Ăsta e încă un motiv pentru care îmi place la munte – întâlnești oameni faini, alături de care poți bălăuri pe trasee și lega prietenii frumoase, unele chiar de durată. Friendship-zen la putere :D

Primul popas serios l-am făcut aproape de cabana Piatra Mare, când am ieșit în luminiș. În dreapta se puteau vedea ruinele vechii cabane (câțiva pereți darapanati de cărămidă roșie), iar în spatele nostru … wow, o priveliște extrem de frumoasă asupra Brașov-ului! Avem noroc de o zi super senină și puteam vedea tot orașul că în palmă, fiecare casă și fiecare stradă. Parcă priveam o machetă a unui oraș de furnici, așa de frumos și de detaliat se putea vedea. Să tot urci, nu alta, cu așa peisaje!

Brasooooov :D

Brinduse in padure :)

Ne-am oprit să mâncăm la cabană, în sala de mese. Comandăm ceva cald de băut, scoatem mâncarea pe care o avem prin rucsaci și înfulecăm cu poftă, că doar avem calorii de pus la loc! Cabana este aproape liberă, doar câțiva oameni ne țin companie la masa de alături, și ei infometați că și noi. și apoi, cu burticile pline, ne-am tolănit la soare, bucurându-ne de liniște și căldura aproape văratică. Waaa, this is the life! E așa de bine, că nu aș mai pleca de aici! Mai-mai că îmi vine să renunț la vârf, pentru o ședință de leneveală și bronzare. Că doar nu o să plece vârful de acolo, mai e timp să îl facem …. Da….. 

La munte, la soare,
Sus la Piatra Maaare,
Lenevim de zooor
Fără nici un spooor….. la urcat!

Noroc cu Horia (băiatul cu casca), a spus  că vrea să facă și el traseul până în vârf. Că dacă era după mine, tolănită la soare rămâneam, că o șopârlă în relaxare totală! Dar așa, dacă sunt și alții care vor să facă varful… fie, mă urnesc :)). Mergem, luăm apă de la un pârâiaș aflat lângă cabană, ne punem din nou rucsacii în spate și … hai la drum! Până în vârf mai e maxim o oră, pe care avem de gând să o facem extrem de relaxați, că nu ne grăbește nimeni.
 
Cabana Piatra Mare

Prima parte a traseului șerpuiește prin pădure, pe o potecuță îngustă. Mergeam toți trei, unul în spatele celuilalt (în Monom, cum ar spune unii) și sporovăiam vrute și nevrute cu noul coleg de tură. Așa am aflat că se plimbă prin țară cu motorul, că vine tocmai din Transilvania, că este pe drum de aproape o săptămână și că aventurile lui vor continua și după acest weekend. și că nu merge aproape deloc la munte, de data asta a făcut o excepție. L-am rugat să îmi povestească pe unde a fost și ce a făcut în această excursie, ce locuri a vizitat, ce vrea să mai vadă ….. și uite așa, din poveste în poveste, timpul trece mult mai repede :)
 
Am ieșit din pădure și am ajuns din nou în spațiu deschis. Suntem ceva mai sus, ne spun asta mușchii de la picioare și Brașov-ul, care pare mult mai mic de unde suntem acum. Traseul se continuă pe o porțiune de stânci aglomerate, peisaj ce seamănă extrem de mult cu cel din Buila Vânturariţa. Sigur nu am urmat vreo scurtătură neștiută și am ajuns în Buila ? Saaaau, poate am descoperit  vreun portal secret… sau teleportarea! Uuu, ce fain ar fi! Indicatoarele însă îmi spulberă exercițiul de imaginație – încă 20 de minute până pe vârf. Hei, cel puțin .. mai e puțin :D

Natura vie cu stanci si muntomani

Pe acolo trebuie sa urcam !

Brasov-ul vazut de pe varful Piatra Mare

 
După scurta porțiune stâncoasă ieșim pe creastă – o pajiște întinsă, acoperită de iarbă deasă și aurie. Urmăm indicatoarele și în maxim 10 minute ajungem pe vârf. Am ajuns așa de repede? Nici măcar nu suntem obosiți :))
 
Ultima dată când am fost aici, în decembrie 2010, am prins cel mai frumos apus de soare pe care l-am văzut vreodată la munte – cer roșu, o mare de nori și toate masivele pe o rază de câțiva zeci de kilometri, cu căpșoarele perfect vizibile din pătură pufoasă. Am rămas înmărmurită vreo câteva minute, tot admirând frumusețea, peisajul și lumina perfectă, ce se reflectă în zăpadă. și acum am ocazia să revăd aceeași panoramă, în ediția de vară. și nu știu care îmi place mai mult :)


Panorama de pe varf, decembrie 2010

Panorama de pe varf, septembrie 2015

Yaaaay, am ajuns! Avem la dispoziție o oră și ceva de relaxare și leneveală la soare, că nu ne gonește nimeni de aici.  Fac câteva fotografii și mă întind la soare, că o pisică sub lampa  aprinsă, bucurându-mă la maxim de căldură și atmosferă relaxantă din jur.  Am închis ochii …. și nu mai țin minte nimic, cred că am adormit buștean :)))) M-a trezit Lucian, întrebându-mă când începem să coborâm, că să nu prindem aglomerație pe DN1 în drumul spre București. În prima secundă am crezut că visez (mi se întâmplă raaaar să adorm în natură), mi-a luat ceva până m-am dezmeticit și mi-am dat seamă unde sunt. Mă uit un pic îmbufnată la el și îl întreb:
 
 -De ce m-ai trezit? Dormeam așa de bine!
 -Credeam că îți odihnești ochii! Uite, ți-am adus o brîndușă, sunt iertat ?
 
 Se acceptă :)
 

Cei trei care au sprijinit stalpul
Hoo-raaaay!

Ne-am strâns rucsacii și am luat-o ușurel pe traseul de întors. Am coborât până la cabană, unde l-am lăsat pe Horia, după care ne-am continuat drumul pe dungă roșie, spre Peștera de Gheață. Am zis să mai variem peisajul, să vedem și altă față a masivului. Plus că niciodată nu am abordat traseul ăsta din Piatra Mare, și sunt chiar curioasă cum e :)


Magarus de la cabana

Fata de om fericit :)
Ştiam că la un moment dat ne vom intersecta cu traseul cu dungă albastră, și că pe acest traseu trebuie să îl urmăm. Am reușit să vedem primul marcaj albastru undeva într-o poieniță, departe de potecă., cocoțat pe un stâlp. Hmmm.. și următorul unde este? Ne-am croit drum prin vegetația destul de deasă (cum se spune, am luat-o pe arătură!) și am ajuns aproape de stâlpul cu marcaj. Ne uităm stânga, dreapta, sus, jos, lateral …. Unde e următorul semn? Nu se vedea nici vreo urmă de potecă, parcă nu mai umblase nimeni pe aici de câteva luni bune. Ne uităm unul la altul … și decidem să mergem în continuare pe traseul cu dungă roșie, să revenim altă dată în căutarea Peșterii de Gheață. Poate până atunci mai cresc marcajele pe potecă … sau atenția noastră, una din două :))
 

De la nivelul potecii, copacii par mai mari

Poza la banca :))))))

Am coborât destul de repede până în Dâmbul Morii, pe poteca ce șerpuiește prin pădure. și ne-a izbit contrastul – pe cât de liberă era poiana și parcarea când am sosit, pe atât de plină este acum. Oameni ce stau la plajă, copii ce aleargă și bat mingea, mici tarabe cu cafea și bunătăți …. și multe, muuulte mașini parcate oriunde vedeai cu ochii. A fost nevoie să fac multe manevre pentru a-mi putea scoate “bolidul” de unde îl lăsasem de dimineață, așa de aglomerat devenise :)
 
Eh, și de ceea ce ne-a fost frică, nu am scăpat – am prins o ditamai coadă pe DN1. Din aia de mai bine oprești motorul, te dai jos și împingi mașina – vei merge la fel de repede că în situația în care o pedalezi. Am făcut 2 (două!) ore numai în Sinaia, nu mai spun de deja ultra renumitul Comarnic. Dar hei, am avut procomigdale și muzică bună să ne țină companie :)
 
Detalii tehnice:

Harta traseului ( cu verde traseul la dus, cu portocaliu la întors)




Elevaţia traseului (la întors)




Traseul de întors pe Google Earth





Traseu Bucureşti-Dâmbul Morii (pe Google Maps)




Utile:

Program de vizitare Canion 7 Scări : 09-17.

Preţul biletului este de 10 RON.
Cati :) miercuri, 11 noiembrie 2015 0 comentarii Citește mai departe :)
  • Urmărește-mă:
  • RSS
  • Facebook
  • Youtube