vineri, 4 septembrie 2015


Este a doua tentativă de a atinge acest vârf. Prima am avut-o tot anul acesta, în tura de pe Negoiu, însă nici unul nu a mai avut duminică energia necesară să se gandească la traseu (cu atât mai puţin eu, după un traseu de 16 ore, cu un tendon în pioneze şi dureri musculare generale). A doua oară însă eram sigură că vom reuşi! Mai ales că tura de ieri a fost mai scurtă decât ne aşteptam, iar vremea se anunţa excelentă. Toate stelele sunt aliniate pentru a ajunge pe vârf în această duminică :)
__________________________________________________________________
Cândiulie 2015
Parteneri de turăDragoş, Elena, Ionel, Picco, John, Anita
Traseu: Bâlea Lac (2.037 m) – Şaua Capra (2.315 m) - marcaj triunghi albastru, durată o oră, lungime 600m
Şaua Capra – vârful Vânătarea lui Buteanu (2.507m) - marcaj cruce albastră, timp la urcare 50 minute, lungime 1 km
Vânătarea lui Buteanu – Şaua Capra – Lacul Bâlea – durată o oră
Tip traseu: hiking, cu o scurtă porţiune de scrambling la final de traseu (2-3m, necesită atenţie, deoarece este un pic expus)
Durată traseu: 3 ore dus-întors (2 la urcare şi doar una la coborâre)
Lungime traseuaproximativ 1.6 km pe sens de mers
Altitudine minimă/maximă2.037m (lacul Bâlea) / 2.507 m (vârful Vânătarea lui Buteanu)
Diferență de nivelaproximativ 470  m
Urcare/coborâre (sens dus)aproximativ +470 m / 0 m 
Stare marcajfoarte bună, atat ca poziţionare, vizibilitate şi frecvenţă.
Surse de apăeu nu am găsit pârâiaşe sau ceva asemănător pe traseu, de unde să puteţi lua apă. Există posibilitatea să fie sursă de apă la Lacul Capra, însă nu ştiu sigur, deoarece nu am coborât până la el. Vă recomand să vă luaţi apă de jos, de la baza traseului.
_________________________________________________________________

Trezirea de dimineaţă a fost lipsită de sunetul alarmei. Ce rost avea să ne dăm jos din pat cu noaptea în cap, cand traseul de azi este destul de scurt ? Neaaaah, mai bine ne odihnim mai mult şi plecăm mai tarziu, să ne umplem pană la refuz rezervele de energie, să avem ce consuma mâine la urcare!

Avem şi astăzi noroc de o vreme extrem de bună, cu mult soare şi fără nici un nor pe cer. Chiar şi cabaniera de la refugiu s-a mirat un pic:

-Nu ştiu cum se face, dar de fiecare dată cand veniţi voi, este frumos în Făgăraş! Ia să veniţi mai des !
Eheeei, dacă ar fi după mine, aş veni în fiecare sfârşit de săptămână :))

Mâncăm un mic dejun copios, facem un rucsăcel lejer şi plecăm spre lacul Bâlea, prin tunel. Am tras o mică alergatură, aşa ca de încălzire, iar când am ieşit din nou la lumină aveam toţi câteva zeci de bătăi în plus pe minut peste limita “legală”. Aaah, şi ce bine se simte! Mă bucur să observ că nu am nici un strop de febră musculară după tura de ieri, deci ... yay! O să pot urca în ritm normal!




Ne croim drum printre multitudinea de tarabe de pe platou. Este încă destul de dimineaţă şi multumesc în gand pentru faptul ca nu sunt foarte mulţi oameni pe aici. E liniste si pace ... doar câţiva oameni lângă lac, cu selfie stick-urile în mână, imortalizându-se în sute de poze. Trecem uuuuşor pe lângă ei şi ajungem la baza traseului ce urcă spre Şaua Caprei, de unde vom începe şi noi ascensiunea. Eram curioasă cât este de urcat şi îmi ridic ochii ....

-          -Dragilor, ia uitaţi-vă în sus, ce ne aşteaptă!

Nu, nu un traseu greu, cu lanţuri sau săritori. Nici măcar un traseu lung. Ci o coadă lungă de aşteptare, după mulţi doritori ce au luat cu asalt cărarea. Şi la o a doua vedere, mai mici unul nu este echipat de munte – toţi au adidasi sau sandale în picioare. Îmi venea să mă întorc la  refugiu si să revin peste câteva ore, poate se îmbunătăţeşte situatia, poate se mai eliberează. Dar eram constientă deasemenea că şansele ca acest lucru să se întâmple erau minime.Deci, ce facem ? Well ... facem slalom. Sau cursa cu obstacole, fără cursă. O scoatem noi la capăt, ce bocancii noştri :) ?

Începem să urcăm. Avem noroc că începutul traseului nu este aşa de aglomerat şi ne putem strecura pe potecă în voie. Urcăm voiniceşte, sărind din bolovan în bolovan, sporovăind vrute şi nevrute despre traseul de ieri şi pericolele la care se expun oamenii care merg neechipaţi pe trasee montane. Băi, şi dacă nu ar exista site-uri de informaţii, oameni ai muntelui dornici să ajute cu un pont sau două! Dar ei tot aşa umblă, şi apoi tot ei spun că “muntele îşi ia tribut”. Da, muntele ia tribut...

Pe măsură ce urcăm, priveliştea se deschidea  - se vedeau toată valea, Lacul Bâlea ce stralucea în soarele matinal, vârful Netedu (cred ca el era, după indicaţiile de pe hartă) , iar undeva departe, dincolo de pereţii văii, varfurile Negoiu, Lespezi şi Coltul Călţunului. Acolo am fost ieri, acolo am fost şi acum două săptămâni.... pare asa de departe! Se vede ca m-am îndrăgostit de Făgăraş, îi calc tot mai des pe creste :)

Varful Netedu

Caldarea Balea :)

Am ajuns relativ repede în Şaua Capra, după porţiunea de la final, care e un pic mai solicitantă. Ne-a întâmpinat un platou plin ochi de oameni, care de mai care mai ... orăşean, etalându-şi telefoanele şi făcând fotografii mai ceva ca un grup de chinezi în excursie. Hmmm ... Recunosc că sunt un pic intrigată de situaţie. Pentru mine muntele este ca o a doua casă, sunt obişnuită cu frumuseţile lui, cu peisajele, cu zâmbetele largi ce mi se întipăresc pe chip de fiecare dată când mi se descoperă un masiv nou sau o nouă privelişte. Şi asta pentru că merg foarte des. Pentru alţii însă, pentru care muntele e cum e la mine mersul în club, o fi ceva mai spectaculos să vezi atâta verdeaţă şi stâncăraie. Sau e o reuşită personală urcatul la peste 2300 m. Mai ştii? De fapt, cine poate şti ?

Am stat şi ne-am odihnit un pic, după care am luat-o din loc. Poteca începuse să se aglomereze, plus că vremea dădea semne de schimbare – nori mari şi aducători de ploaie se adunau la orizont. Estimam ca în maxim 4 ore se va strica vremea, ceea ce ne dădea maxim o oră sa ajungem în vârf. Şi nici nu aveam nevoie de mai mult, la cum mergeam. Să purcedeeeem :)

Urcarea spre vârf mi-a adus în faţa ochilor o nouă privelişte – lacul Capra. Mult renumitul şi faimosul lac Capra, despre care am auzit atâtea! Cred că e şi un cântec cu el.. sau dacă nu e, ar trebui inventat. Este prima dată cand îl văd şi am rămas fascinată. Da, da , ştiu ... ce poate fi aşa de fascinant la o întindere de apă colorată, între versanţi? Nu ştiu exact răspunsul, dar e  ceva :)))) Şi cum îl admiram, mi-a venit o idee grozavă  - ce bine ar fi să stăm aici cu cortul o dată! Să facem o ieşire liniştită, de chitareală şi de relaxare, aici. Uuu, ce bine ar fi! Am băgat ideea în cutiuţa cu idei de ture.. şi acum, în sus!
Lacul Capra :)

Singura porţiune mai dificilă din acest traseu este exact la final, cu câteva minute înainte de a atinge vârful. E o porţiune mai expusă, care necesită atenţie sporită la traversare, plus o mică porţiune de căţărare de 5-6m. Cu grijă însă, se poate parcurge uşor şi fără incidente. De la ieşirea din porţiunea de căţărare, mai traversăm câţiva bolovani, facem un mic slalom printre pietroaie, unu-două salturi artistice a la căpriţe de munte şi gata, am ajuns în vârf!


Portiunea de catarare 
Yu-huuuu! Am ajuns! Alt vârf din Făgăraş, alt vârf de peste 2.500m! Într-adevăr, a fost foarte uşor de ajuns aici, parcă e o plimbare, în comparaţie cu alte vârfuri pe care am fost. Şi privelistea este fantastică! Nu este foarte senin, dar se poate vedea o bună parte din Făgăras, inclusiv trapezul Viştea-Moldoveanu, care s-a iţit câteva secunde din nori. Yaaaay, îmi vine să strig de fericire! Am ajuns pe vââârf, am ajuns pe vââârf :D



Privelistea de pe Vanatarea lui Buteanu - pan din 6 cadre

Facem câteva  fotografii de grup, tragem puternic aer în piept şi .. înapoi, că e musai. O luăm cătinel cătinel pe traseul  pe care am venit. A fost aglomeraţie mare la porţiunea de căţărare, unde am stat câteva minute bune să lăsăm un grup mai mare să urce, după care am descăţărat şi noi. Şi de acolo, în plimbare lejeră (dar atentă), până la lac. Eu am rămas un pic mai în spate, cu Victor, care mi-a povestit toate aventurile lui munţomăneşti sau pe  bicicletă, din multele locuri în care a mers. Şi ce frumos povesteşte! Şi câte are de povestit! La un moment dat îmi doream să se lungească cumva traseul, să pot să mai ascult. Dar există oricând o tură viitoare ;)






Era prea frumos, trebuia sa ii mai fac o fotografie :)) Lacul Capra, pan din 4 cadre

O dată coborâţi la lac, am făcut drum întors prin tunel către Refugiu. Am avut parte de mici neplăceri cu şoferi cărora li s-a  părut cool să claxoneze în tunel, dintr-un motiv numai de ei ştiut – noi mergeam regulamentar pe micul trotuar de pe margine şi nu exista pericolul să dea cineva peste noi. În fine, a trecut .....

Transfagarasanul ... de la firul ierbii :)



Tura noastră s-a încheiat cu o chitareală – a cantat o domnişoară cateva piese. Avea o voce foarte placută şi strunea bine instrumentul. Eu am stat şi am ascultat, bucurându-mă că de data asta sunt doar spectator... e bine din când în când şi doar să asculţi, nu numai să cânţi :))) După care ne-am urcat în maşini şi ...
Totu-i drum, numai drum,
La întoarcere, acum,
Către case am plecat,
Degrabă, pe înserat.

Vrem sa revenim curând,
În noi creste-un dor, arzând,
De o tură-n Făgăraş,
De creste şi de imaş.

Să ne revedem cu bine, munte drag:)


Detalii tehnice:

Harta traseului:



Harta traseului pe Google Maps:



Elevaţia traseului:



De reţinut:

În plimbarea mea scurtă pe lângă lacul Bâlea  nu am văzut un singur coş de gunoi. Nici măcar unul! Gunoaiele erau aruncate aiurea, în iarbă, sau dosite stângaci şi grosolan pe sub pietre.Lucru care m-a mâhnit foarte tare. Este ok să dăm acces tututor să se bucure de natură, de munte şi de aer curat, şi este de datoria noastră să păstrăm aceste locuri curate, tocmai pentru a ne bucura de ele.


Dacă ştiţi cumva unde mă pot adresa, cu cine trebuie să vorbesc etc ca să se monteze coşuri de gunoi în zonă, daţi-mi şi mie de ştire, vă rog :)
Cati :) vineri, 4 septembrie 2015 2 comentarii Citește mai departe :)

miercuri, 2 septembrie 2015



Asta e! Mult-așteptata (și prompta) reîntoarcere în Făgăraș! Acum două săptămâni am reușit să urcăm pe Negoiu, iar pentru weekendul asta ne-am propus să fim din nou la peste 2.500 m: vrem să urcăm pe Lespezi și Colțul Căltunului. Sau măcar pe primul, deoarece nu știu exact cum este porțiunea de trecere între cele două, cât de expusă, periculoasă, realizabilă etc. Ah, și vreau să nu mă expun prea mult la pericole, cel puțin nu înainte de plecarea și ascensiunea în Alpi. Înțelegeți voi :) 
__________________________________________________________________
Când: iulie 2015
Parteneri de tură: Dragoş, Elena, Ionel, Picco, John, Anita
Traseu: Refugiul Bâlea Tunel (2.020 m)–Creasta Făgăraşului (2.303 m): marcaj triunghi roşu, durată traseu o oră, lungime traseu 0.9 km
Creasta Făgăraşului–Vf Lăiţa (2.397 m): marcaj dungă roşie, durată traseu o oră, lungime traseu 2.2 km
Vf Lăiţa-Vf Lăiţel (2.390m): marcaj dungă roşie, durată 50 minute, lungime traseu 1.1 km
Vf Lăiţel – Lacul Călţun (2.150 m): marcaj dungă roşie, durată o oră, lungime traseu 1.2 km
Lacul Călţun -Căldările Paltinului-Ieşirea din Căldări (2.150 m): marcaj cruce albastră (dublat pe alocuri cu punct albastru), durată traseu 3 ore, lungime traseu 3.5 km
Ieşirea din Căldările Paltinului-Refugiul Bâlea Tunel (2.020 m): marcaj cruce albastră, durată o oră, lungime traseu 1.3 km
Tip traseu: hiking, cu foarte puţine porţiuni de asigurare în cablu
Durată traseu: 8 ore, dus-întors
Lungime traseu: aproximativ 10.3 km
Altitudine minimă/maximă1.880 m (Căldările Paltinului)/ 2.397 m (vârful Lăiţa)
Diferență de nivel pozitiva: aproximativ 980  m
Stare marcaj: foarte bună, atât ca poziţionare, vizibilitate şi frecvenţă.
Surse de apă:  din abundenţă! Sunt pârâiaşe în Creasta Făgăraşului, înainte de a intra în Căldările Paltinului, la Lacul Călţun, precum şi în Căldări. Nu veţi duce lipsă :)
_________________________________________________________________

Plecarea din București am făcut-o tot vineri seara. Am avut un puternic sentiment de deja-vu - fac același drum de acum două săptămâni, în aceleași condiții, cu aceeași oameni. Sigur nu m-am întors în timp :))? Și, că să vezi - ne-am cazat tot în același loc :))

Seara aceea a fost foarte scurtă - am pus la punct traseul de mâine, am mâncat repede ceva ….și la somn! Mâine avem mult de mers! La somn, toată lumea!

A doua zi

Nici măcar nu a fost nevoie de ceas deșteptător - sforăitul colegului a fost arhi-suficient pentru o deșteptare rapidă, înainte de termenul stabilit. Și nu numai pentru mine :))) De data asta nu a mai fost nevoie să fac eu pe căpcăuna și să îi trezesc pe oameni din somnul lor cel dulce. E bine să fie și câte un sforăicios prin cabană - dar numai în preajma orei de trezire :))

Primul lucru pe care îl fac, după ce mă dau jos din pat, este să scot nasul afară, să văd cum e vremea - un pic răcoare, dar senin și frumos. Yaaay, avem parte de vreme bună! Putem să urcăm astăzi în liniște, fără teamă de ploaie sau furtuni. O să fie suuuuuuper :D

 Luăm repede un mic dejun copios, cabanierul ne face câte o cafea (cum putem să plecăm în traseu fără cafea? Tre’ să fim treji, să ne putem bucura de peisaje, să vedem unde punem pașii, să nu cădem în vreo râpă! Ah, și ne place gustul :D! ), rucsacii în spate… și la drum! Pornim voinicește pe traseul marcat cu triunghi roșu, ce trebuie să ne scoată pe creasta, în Fereastra Mare a Bucurei, loc de unde o să pot vedea Lacul Bâlea, în toată splendoarea lui. 

Undeva acolo, mic, este refugiul Balea Tunel

Cascada de pe traseu

Există un mare avantaj când te trezești cu noaptea în cap și pleci pe traseu o dată cu răsăritul soarelui: este așa de liniște și pace! Noi am avut norocul să nu mai prindem pe nimeni pe aici, și  Doamne, cât de bine a fost! E senzația aceea superbă de doar tu și muntele, că doi camarazi buni, că doi prieteni care nu s-au mai văzut de multă vreme. Fără vorbe multe, fără alte glasuri care să tulbure liniștea. Și deși nu era țipenie de om străin în jur, nu mă simțeam singură… cum poți să te simți singur, când muntele este așa de plin de viață  :) ?

Am făcut maxim o oră până în creastă, pe un traseu destul de ușurel. Și când am ajuns“- waaa, ce panoramă! În față se întindea, pe jumătate luminată, căldarea Bâlea, cu minunatul ochi de apă ce-I poartă numele, străjuita de pereți stâncoși și colțuroși de piatră. Undeva în fundal se putea ghici Transfăgărăşanul, desfășurându-se că un șarpe luuuung de tot, mângâiat  de primele raze de soare ale dimineții. Am rămas cu gură căscată, la propriu :))) Astea sunt momentele în care mă bucur la maxim că îmi place să merg la munte :D


Frumos, nu ?


 După vreo 10 minute de admirat și “Waaaa, dar ce fain se văd Făgăraşii de aici!”, am decis că este timpul să o luăm din loc - nu de alta , dar avem mult de făcut azi. Căutăm dunga roșie și o lăsăm să ne călăuzească pe traseu. Ocolim astfel căldarea prin partea stângă, lăsăm în dreapta noastră câteva ochiuri de apă (am încercat să le aflu numele, dar nu le-am găsit pe nici o hartă trecute. Sunt destul de mici, dar frumoase!)  și ajungem pe ceea ce pare a fi o ditamai pășunea - o pajiște întinsă, plină de verdeață. Yu-huuu, mă simțeam de parcă aș fi ajuns pe o pistă de aterizare :)) Îmi venea să zburd că o căprioară fericită, ceea ce am și făcut. Bucurie maximă în Făgăraș J)



Avem de ocolit un colț de stâncă, și pentru asta ne lăsăm ușor în stânga. Coborâm într-o vale, pe o potecă de pietre, cu mare grijă să nu alunecăm.Întâlnim și aici fâșii însemnate de zăpadă,ce alternează cu ochiuri mici de apă - mda, tre să mă obișnuiesc că în Făgăraș totul e posibil, chiar și zăpadă în iulie. Și prinde așa de bine o repriză de racoleala cu zăpadă, pe căldură de afară… Mai ceva că în povestea cu Harap Alb  :) !



Am ieșit din vale și am început să mergem din nou pe creastă. Mă tot uitam la peisaj - mi se părea foarte cunoscut, însă nu știam de unde. Mă tot chinuiam să îmi aduc aminte de unde îl știu, în timp de străbăteam poteca prevăzută cu lanțuri. Și dintr-o dată m-am luminat - suntem deasupra Căldării Paltinului! Practic mergem pe marginea ei superioară, pe porțiunea pe care am văzut-o de atâtea ori când am coborât, venind dinspre Refugiul Bâlea Tunel. Ahaaaa, ce bine e când te dumiresti și se leagă niște piese de puzzle în căpșor! Acum pot să văd și eu cu mai multă claritate pe unde am balaurit data trecută - și traseul pare mai amenințător și mai lung de aici. Dar la fel de fain J

Părăsim Căldările Paltinului și intrăm pe o porțiune de creastă un pic mai expusă și mai abruptă. Eram chiar deasupra Văii Doamnei (sper că am reușit să o identific corect pe hartă!), ce se întindea leneșă și cuminte în dreapta noastră. O părăsim după câteva minute și ieșim din nou pe  o porțiune gen platou, de data asta ceva mai lung. Pfiu, e bine că relieful alternează - nu am timp să mă plictisesc, mereu apare câte ceva nou :)

Am decis să facem un mic popas, să ne tragem sufletul. Aaaah, și ce bine e să stai, tălpile mele sunt așa de fericite! Mă pregătesc să îmi dau rucsacul jos, când îl văd pe John că o pornește în pas vioi către ceea ce pare a fi o margine de creastă cu o maaare momâie de pietre tronând în centru. Primul instinct a fost să mă iau după el, dar m-am răzgândit și mi-am propus să îl urmez numai cu privirea. Ajunge, face o fotografie-două și se întoarce. Curiozitatea din mine nu îmi da pace, așa că întreb:

 -           Ce este acolo ?
 -           Aaaa, vârful Laița!

 Ahaaaa, deci de aceea e momâia aceea acolo! Și totuși… Marcat doar cu o momâie? Mă așteptam să aibă plăcută, e un vârf destul de înalt și ușor accesibil. Dacă nu era John, cred că nu îl identificam ever! Și uite așa treceam pe lângă un vârf, fără că să știu :)

Vf Laita

După fotografia de rigoare (puteam eu să nu fac fotografie :) ?), am luat-o din loc spre vârful Lăiţel, următoarea noastră destinație. Traseul coboară un pic, că apoi să înceapă să urce vertiginous. Există și câteva porțiuni de lanțuri, însă sunt destul de ușoare de trecut, cu un strop mai mare de atenție. Mergeam destul de încet, și asta deoarece este extreeeem de cald afară (cineva să dea cuptorul mai încet, vă rog!) și ne opream destul de des pentru hidratare sau pentru a ne reîmprospăta stratul de cremă de soare de pe zonele de piele expuse. Pfuai, și nici o urmă de umbră prin preajmă, numai stâncăraie și smocuri de iarbă, nicăieri unde să poți respira aer mai răcoros sau ascunde de razele astea  fierbinți! Ne coacem la foc mic …și de bunăvoie  :)))



Am sperat că măcar pe Lăiţel să dăm de un copac, o stâncă, ceva la umbra căreia să ne răcorim un pic. Dar de unde! Singură, plăcuța de vârf, trona maiestuioasa în mijlocul ierbii. Hoo-ray, am ajuns! Și mai sus, și mai aproape de soare… Okay, okay, nu se poate da căldura mai încet, dar măcar se poate porni aerul condiționat? Sau necondiționat, nu contează, nu punem condiții :)) Aș aprecia un strop de răcoare, iar umbra stâlpului nu ne ajunge nici măcar pentru un deget de la mână. Uof, și uite așa mai dăm cu un strat de cremă, să nu ne ardem.. prea tare…




Dar să vedem și partea bună a caniculei de azi: e senin afară, așa că se vede creasta că în palmă! În față - Lespezi, Colțul Caltunului și Negoiu, iar în spate - Lăiţa, încadrate de multe alte vârfuri cărora nu le știu numele. O minunăție!  Priveam cu admirație (și un pic de teamă) către Lespezi - pare așa de departe, și până acolo mai avem mult de mers! Oare o să reușim să îl facem astăzi? 



Ne-am pus repede în mișcare - nu puteam stă mult în toată căldură de acolo. Urmează o parte de coborâre spre Lacul Călțun, care ... yu-huuu, e pe partea întunecată a muntelui! Finally, un pic de răcoare, un pic de umbră , un pic de “Vai, ce bine eeee!”  Dacă nu eram în grabă, m-aș fi tolănit acolo, pe pietrele alea, și aș fi tras un pui de somn ... Mnoa, ce bine ar fi fost :D!

Coborârea până la Călțun a durat aproximativ o oră. Ne-am oprit la noul refugiu, care ... surpriză, este deja funcțional! Data trecută când am fost aici era în construcție, și mă bucur să văd că l-au terminat așa de repede! Am intrat și noi, curioși din fire, să vedem cum arată ... și e foarte frumos! Deja doi oameni s-au instalat aici și iau masă, doi saci stau cuminți pe locurile de dormit ... yeap, e funcțional! Și foarte frumos! Sper să se păstreze cât mai mult în stare de bună, că doar pentru noi este făcut, pentru munţomani :)

Pauză la refugiu Călțun, de o masă și de o ședință tehnică. Ne uităm la ceas... este aproape de ora 13. Traseul până pe Lespezi o să ne ia cam ... hmmm.... 3 ore, plus încă o oră până pe Colțul Călţunului, deci 4. La coborâre o să facem maxim 2 ore, plus încă 3 întoarcerea .... ar însemna minim 9 ore de traseu, de unde suntem acum. 9 ore de traseu azi ar însemna să nu mai facem nimic mâine, să lenevim ca niște fiinţe obosite cu febră musculară și fără chef. Și pentru mâine ne-am propus (pentru a doua oară vara asta!) Vânătarea lui Buteanu. Hmmm..... ce să facem, ce să facem? Da, mă încânta oportunitatea de a ajunge acolo sus și de a face încă două vârfuri de peste 2.500m, dar cu ce efort ? Se merită oare să mă obosesc așa de tare? Muntele nu pleacă nicăieri, pot veni oricând să îl vizitez. Doar timp și sănătate să am, că banii se fac! 

 După 5 minute de dezbatere, am decis să lăsăm pe altă dată vârfurile acestea două, și să ne odihnim mâine pentru Vânătare. Băieții erau încă în dubiu, spuneau că ei merg mai repede fără noi, fetele, dar până la urmă s-au lăsat și ei păgubași. Căldura asta ne-a cam moleșit pe toți :)))



 So ..... brusc, avem o groază de timp la dispoziție! Ce să facem, ce să facem? Am decis să mai rămânem aici, lângă refugiu, să facem un pic de plajă. În loc de efort și urcat, leneveală și bronzat!  Hai că îmi place :))) Și ca să nu ne încălzim prea tare, am tras și o bătaie cu zăpadă - era ditamai mormanul lângă refugiu. Funny, hah? Afară era cald de abia puteai respira, iar noi aruncam cu bulgări de zăpadă unul într-altul. Senzația de rrrrece ca gheața pe pielea încinsă ... priceless! Părea de nu știu câte ori mai rece :)))

Am stat cam o oră și ceva la leneveală și bronzat. Waaaa, și ce bine a fost! Cel puțin mai prins și eu u pic de culoare, că eram albă ca o bucată de brânză. Stăteam la soare că o șopârla, tolănită pe o piatră, și mă bucurăm de tot și de toate. Waaa, this is  the life :D !

 Cât am stat? Nu știu exact. E ușor să pierzi noțiunea timpului atunci când te relaxezi și pur și simplu te bucuri de moment. Am simțit că este cazul să plecăm când pielea mea a început să resimtă efectele soarelui, cu tot cu stratul de cremă protectoare aplicată. Aș mai fi stat, însă perspectiva de Cati la rotisor nu mă încânta foarte tare. E timpul să coborâm :)



Am decis să o luăm prin Poienile Paltinului, deoarece este mai simplu. Am alimentat cu apă de la Lacul Călțun, am făcut o fotografie cu toții și am plecat ușor-ușor pe traseu. Nu ne grăbeam, mergeam agale și ne bucuram de peisaj. Eu cu atât mai mult! Data trecută când am coborât eram destul de neliniștită, aveam cu noi două fete cu bătături și mergeam extreme de încet, nu știam dacă o să ajungem pe lumină la refugiu…. Dar acum, eheee, altă viață! Pot să fac și fotografii :)






Coborârea nu a fost plictisitoare - ne-am întâlnit cu Salvamontul, care venea să recupereze de pe traseu o doamnă cu glenza umflată. A fost plăcut să îi revăd, și să văd că răspuns prompt la solicitări. Brusc mă simț mai în siguranță :)

Fiind cam în aceeași formulă în care am fost și data trecută în Făgăraș, a fost prilej bun să reluăm toate glumele de atunci. Mai ales una. În tura aceea, John a adus niște șprot afumat (vreo jumătate de kilogram așa), și fiind foarte generos din fire, a oferit aproape oricui i-a trecut prin cale : “Vreti un șprot? Vreți un șprot? E foaaaarte bun!” Put și simplu am fost “terorizaţi” de această frază :))) Iar acum, de fiecare dată când mâncam, e imposibil să nu se trezească cineva : “Vrea cineva șprot? Nu am șprot, dar e bun !:))” Și pentru că sprotul este la ordinea zilei, am început să îl integrăm peste tot - în cântece, replici de film sau poezii. A ieșit ceva de genul : 

“Hasta la Sprot, Baby!”
“The sproooot must go oooon, my frieeeeend …!”
“Coming live, to a theatre near you … The sprot! ”
“Sprot! Acum cu putere dublă de curăţare, pentru toate petele încăpăţânate!”
“Sprotolin Q! Acesta este un medicament. Citiţi cu atenţie prospectul.”

“Daca n-ai mâncat un şprot,
Sus pe munte lânga foc,
Înseamnă că n-ai fost tânăr,
Sau că n-ai avut noroc”

“Ha, ha , ha ,ha, Sprot is alive, Sprot is alive!”
“You want the sprot? You can’t handle the sprot!”
 
 Și multe altele de genul ăsta .. nu le mai țin minte pe toate, era o adevărată provocare să îmi mențin echilibrul, printre toate hohotele de râs cu lacrimi. Râdeam și plângeam în același timp, și abia dacă mai vedeam traseul. A fost nevoie să ne oprim la un moment dat, mă țineam cu mâinile de burtă de râs și nu mai puteam înainta. Prea mult …. Șprot :)))



Oameni fericiiiti :D
Transfagarasanul

Am ajuns la cabană devreme ….. foarte devreme, chiar. Am avut timp suficient să trag un pui de somn … Iar seara am încins o cântare, alături de Picco. A fost un sfârșit perfect de zi, pentru o tură perfecta :)

PS Cu toate straturile de cremă….M-am ars, și rău de tot! Spatele gambelor sunt roșii .. Ca focul :))


Detalii tehnice:

Harta traseului:


Harta traseului pe Google Maps:



Elevaţia traseului:


Cati :) miercuri, 2 septembrie 2015 0 comentarii Citește mai departe :)
  • Urmărește-mă:
  • RSS
  • Facebook
  • Youtube