joi, 16 iulie 2015


Prima parte a traseului (despre care puteți citi aici) a fost ușoară, în comparație cu ceea ce (intuiam că) este mai sus.Ne aștepta o urcare pe o pantă destul de abruptă, unde bolovanii alternau cu limbile de zăpadă. 

Up up ... and awaaay!

Pe sistemul “Mergeti pe unde puteți, dar mergeți în sus!” am început să urcăm. Am evitat limba imensă de zăpadă de la bază și am luat-o batraneste, încet, pe potecuța de pietre.Trebuia să fim foarte atenți, unele erau instabile și exista posibilitatea de “ferici” un coleg din spate cu o lovitură de piatră (exact de ce ai nevoie, o vânătaie că amintire :-)) !).  Urcam cu viteza melcului în marșarier :)

Au existat porțiuni în care a fost nevoie să traversăm porțiuni de zăpadă - oricât de mult am încercat să le evităm. Eheee, și aici să vezi precauție! Un pas, batatoreste bine (bine, am zis!) zăpada cu bocancul pentru următorul pas, fă pasul și …. Pfiu, ține! Nu îmi era teamă de alunecarea piciorului, ci doar de faptul că limba de zăpadă era destul de îngustă și singura oprire era … în pietre.În cele de lângă zăpadă sau de mai jos, depinde de cât de abruptă era panta. Dar hai să ne gândim la lucruri pozitive, avem un vârf  de atins azi și asta o să facem, fără incidente! Încă un pas, și încă unul.. și gataa! Am trecut! Următoarea porțiune, vă rog :) !

Pe măsură ce se urcă, panta devine din ce în ce mai abruptă și mai stâncoasă. A fost nevoie să facem un popas aproape de ieșirea în creastă, să ne mai tragem sufletul și să facem regrupare. Fiecare a scotocit după bunătăți (a se înțelege dulciuri sau orice cu zahăr) în rucsac și a dat și celor care nu mai aveau. Parcă niciodată nu a fost așa de delicioasă o bucată de turtă dulce :)

Ultima porțiune seamănă foarte mult cu urcarea înainte de Viștea - e nevoie să te ajuți de mâini că să poți urca. A prins bine această porțiune de scrambling, deoarece am avut ocazia să îmi mai odihnesc picioarele, care începeau să se resimtă după urcare. Dar hei, încă un pic … și am ieșit în creastă! Yu-huuu! Dintr-o dată aveam vizibilitatea 360 de grade .. și ce minunății am putut să vedem! Norocul e cu noi, sunt doar câțiva nori pe cer, ce ne permit să vedem până hăăăăăăăt, departe! A, uite și vârful Cârța! Am admirat vârful ăsta din toate părțile, deci e musai să ajungem pe el o dată. Poate la anul, când vrem să facem toată creasta. Ar fi suuper :D!

Copil fericit pe creasta :)

Cei trei ciobanei, bietii de ei, infrigurati pana la  ... piei :)))

Pe lângă o avalanșă de “Woooow!-uri”, “Ce fain se văd lacurile de aici!” și “Bai, ce panoramă!”, ieșirea în creastă a venit la pachet cu doi prieteni nedespărțiți - vântul și frigul. Și amândoi ne-au întâmpinat cu atâta entuziasm, încât era să ne doboare și am început să tremurăm .. de fericire :) ! Suntem nevoiți să facem un mic popas pentru golirea rucsacului de haine și blindare cu tot ceea ce aveam de îmbrăcat. Și cât mai bucur că mi-am luat mănușile la mine! Am ezitat dacă să le iau sau nu (“Manusi? La sfârșitul lui mai? Dar cât de frig poate să fie?”), însă acum .. best decision ever! Și acum …  tot în sus!



Știam că nu mai e mult până pe vârf… maxim 45 de minute. Așa că ne-am mobilizat și am început cu toții să urcăm mai cu spor, mânați atât de dorința de a ajunge cât mai repede, cât și de norii care începeau să se adune deasupra noastră. Și nu a durat 5 minute, că a început ploaia. Hmmmm … asta nu e chiar de bine! Aici este ok, deoarece traseul este ușor, dar la coborâre, pe porțiunea până în căldare, pe pietre ude ... nuop, nu e de bine! Sper doar să se oprească repede și să nu îi toarne!

Ne-a ținut în dușuri scurte și dese până sus. Ploua 2-3 minute (închide geacă, pune gluga și indeas-o pe ochi!), se oprea (Pfiu, dar cald mai e! Gluga jos, deschide fermoarul de la geacă! Hmm, răcoare!) numai cât să își tragă sufletul, după care pornea din nou. Era că o simfonie de fermoare în grupul nostru …. Zip, Zip, Zip! Închis, deschis, închis, deschis! Și închide din nou, că plouă .... din nou :))Š
Cu 100 de metri înainte de ajunge pe vârf a început din nou. Dar de data asta i-a dat numai cu grindină. Și nu orice fel de grindină, nuuuu ! Cât bobul de mazăre! Că să simțim cum  trebuie că am ajuns! Ce mai primire :))

Yaaaay, am ajuns!

Nu am putut sta foarte mult pe vârf - ideea principală era să plecăm cât mai repede, că să prindem traseul de întoarcere doar ud, nu cu râulețe formate pe potecă. Și cu cât plecam mai repede de acolo, cu atât avea mai multe șanse să nu o luăm la vale că am alunecat pe o piatră. Am tras repede câteva cadre și panorame, le-am mulțumit colegilor că sunt aici, cu mine, de ziua mea ( yaaaay, am ajuns pe Parângul Mare! Happy birthday to me :D!) și am purces înapoi. Și exact înainte să plecăm s-a oprit grindina. E clar, face parte din comitetul de primire. Sau a fost cadou de ziua mea , mai știi :))?

Grindina, varianta miniona :)))


Gasca muntomana aniversara



Coborârea până în șa a fost scurtă și rapidă. Ploaia se depărtase un pic de noi și acum norii își vărsau tot off-ul în vale, peste lacuri și pădure. E bineee! Poate avem noroc și putem să coborâm pe uscat, ar fi mai sigur și mai rapid. Măcar porțiunea abruptă pe care am urcat-o! Măcar aceea …Mda, iar începe să plouă! Ia să vedem cât ține !

Și că un făcut …..a ținut. Cât? Exact! Până când am terminat de coborât porțiunea dificilă. Asta că să nu ne plictisim și să nu spunem că nu am avut parte de aventură și adrenalină în tură asta! De data asta am mers și mai încet, fiind conștienți de pericolul mai mare. Pantă abruptă + pietre mișcătoare + ploaie = coborâre cu încetinitorul. Mi-a alunecat de câteva ori piciorul și era să mă duc de-a berbeleacul până în vale, dar am reușit să mă redresez destul de repede și am rămas la verticală. Azi nu am voie să mă acidentez :)Š
Partea frumoasă? De data asta, la coborâre, am abordat porțiunea de zăpadă aflată la baza pantei. Și chiar dacă nu aluneca extraordinar de bine, am reușit să mimez o așa-zisă coborâre prin alunecare - un fel de coborâre pe schiuri fără schiuri, doar cu bețe. Și am fost fantastic! Nu mi-a fost frică, nu aveam cum să cad (prea rău), iar lacul era destul de departe că să fac o baie neașteptată. Geronimooooo !

Ne-am întors pe același traseu ca la dus. Ne spusese cineva de un alt traseu, care mergea un pic pe creastă și coborâ în prima vale în care am ajuns, doar că era nemarcat. Și cum nici unul nu avea chef de aventuri pe ploaie, am decis să facem cale întoarsă tot pe unde am venit. Am fost relaxați și aveam cu toții chef de vorbă și de povestit, vrute și nevrute. Și am vorbit atât de mult, încât nu am mai fost atenți la traseu … și ne-am rătăcit! Tot Dragoș a observat că nu mai exista nici un marcaj, oriunde ai întoarce ochii. Bine că eram la bază, în apropierea Lacului Zănoaga Stânei, și nu aveam unde să ne pierdem. Fiind atât de absorbiți de conversație, am reușit să ocolim lacul pe dreapta, nu pe stânga, cum era traseul. Eh, am fost un pic în explorare. Ne permitem :D

O ultima privire spre Parang

Am ajuns la refugiu pe lumină, epuizați și fericiți. Ne-am schimbat, am înfulecat repede ceva și după aceea … la party! Bine, doar am coborât scările refugiului și ne-am adunat la foc, dar de data asta a avut un scop precis  :)))

Home sweet home!

Asta e poza cu fetele de dupa traseu :)))

 Este prima dată când îmi fac ziua în acest fel, și pot spune cu mâna pe inimă că este cea mai frumoasă aniversare pe care am avut-o. Pentru că am fost la munte, lângă un foc de tabără, și am avut alături niște oameni extraordinari. Adică am fost unde am vrut, cu cine am vrut. Și chiar dacă nu am avut tort și lumânări, nu au fost decorațiuni trăznite și nu am primit cadouri, nu le-am simțit lipsa. Experiența în sine a fost cel mai frumos cadou pe care l-am primit, și care îmi va rămâne multă vreme în suflet. La mulți ani .. mie !

Seara a fost foarte frumoasă. Daniel a dat iama în rucsacul lui de 100l, cu care a venit plin ochi, și a scos o mulțime de bunătăți - dulciuri și o minunăție de sticlă de vin. Am adus și eu o porție de vișinată, licoarea emblematică a familiei, preparată după o rețetă (șșșh!) secretă, iar Dragoș ne-a îmbiat cu un fel de palincă delicioasă, cu aromă de fructe. Toate consumate responsabil, bineînțeles, că vrem să ne aducem aminte de tot ;).  La insistențele oamenilor am scos chitara și am cântat câteva cântece, numai bine să ne dezmorțim vocile și sufletele. A fost .. mi-nu-nat :D

Aseara mi-am cantat o serenada :)

A doua și a fost dedicată drumului de întoarcere. Drum pe care urma să îl fac pe bacheta din spate a unui Audi “Foaie de Hartie” (a se înțelege A4). Mașină pe care îmi doream foaaaaarte tare să o conduc! Îmi place la nebunie să fiu la volan și să conduc mașini noi (pentru mine). E ca un fel de joacă de care nu m-aș sătura niciodată!

Știam cum sunt băieții cu mașinile lor (my precioussssss!), dar asta nu m-a oprit să întreb. Ce mi se poate întâmpla?

Liviu, vreau să îți conduc mașina! Mă laaaași?  Măcar un pic, să văd cum merge! (puppy eyes all over, mai ceva ca un câine pofticios la o masă plină de cărnuri)

Nu! Nu! Nu! (cu o față aproape terifiata).  Cum adică ….? 

Liniște câteva secunde, de puteai să auzi și discuțiile pasagerilor din avionul care trecea deasupra noastră.

~  Bine! Când ajungem la benzinărie facem schimb!

 …… Whaaaat? Am rămas puțin perplexă câteva secunde, nevenindu-mi să cred ceea ce am auzit. Adică  …. Adică pot să conduc! Yaaaaaay :D!

Nu mai spun cu câtă febrilitate am așteptat benzinăria aia,o vânam din priviri, nu alta! Și când m-am urcat la volan și am plecat de pe loc ….. Uiiiiiiii! E diferită față de a mea, ambreiajul ține mai sus și e mult mai silențioasă .. și vitezomană! Accelerează așa de lin, nici nu îți dai seama cum ajungi de la 80 la ….. mulți km la oră în depășire :)) Și yay, am putut și eu să depășesc normal! Cu bătrânica mea o manevră îmi ia o eternitate, dar cu asta .. țac, pac, gata, ai trecut! O nebunie! 

Multumeeeesc, Liviu, ai făcut o aniversată vitezomana fericită :)))

Fotografie de final :)


 Detalii tehnice:

Harta traseului:




Harta traseului pe Google Maps:



Profil de elevație:



Drumul de întoarcere cu mașina:


Cati :) joi, 16 iulie 2015 0 comentarii Citește mai departe :)

vineri, 3 iulie 2015



După ziua de ieri, în care am făcut o plimbărică pe Parângul Mic, era timpul să trecem la lucruri … Mari. Adică Parângul Mare - al patrulea vârf că înălțime din România. Am fi trecut și la lucruri mijlocii, însă nu au inventat oamenii Parângul de Mijloc :)

Trezirea la ora 7 nu a fost așa de traumatizantă pe când mă așteptam. Eram deja semi-trează, dar era așa de bine și de cald în sac, încât nu aș mai fi scos nasul de acolo! Mmm, căldură, confort …… iar sună alarma! Bine, bine, mă trezesc! Adică snooze încă o dată :)

Am făcut repede-repejor bagajul, luând doar strictul necesar pentru această tură. Dragoș era un pic reticent cu a lăsa lucrurile personale în refugiu ( “Pai dacă vine cineva și le ia? Așa cum am urcat noi, poate urcă și alții, iau ceea ce le place și coboară!”). Am încercat noi să îi explicăm că la munte oamenii sunt mai civilizați, că nu urcă nimeni până la refugiu să fure lucrurile altuia (Sper!!). Eu personal am lăsat și cu alte ocazii diverse lucruri în refugii și de fiecare dată le-am găsit la întoarcere intacte și nerăscolite. Și asta deoarece cred în onestitatea și integritatea oamenilor care iubesc muntele!

Am plecat în traseu undeva în jur de ora 8, când soarele era deja sus și ardea. Erau câțiva nori pe cer și prognoza meteo spunea că există șanse mici că să plouă după-amiază. E ok, suntem pregătiți pentru ploaie, avem toți echipament adecvat. Sperăm doar să nu ne prindă pe porțiuni delicate :)
 __________________________________________________________________
Cândmai 2015
Parteneri de turăRoxana, Alice, Elena, Liviu, Dragoș, Radu, Matei
Traseu Refugiul Agățat – Şaua Gruiu (marcaj punct roşu)
Şaua Gruiu – Vf Parângul Mare (2.519m) (marcaj dungă roşie)
Vf Parângul Mare - Şaua Gruiu - Refugiul Agățat
Durată traseu: 8 ore dus-întors, mers un pic mai încet la coborâre din cauza ploii
Lungime traseuaproximativ 9 km
Altitudine minimă/maximă: 1.652m (refugiul Agățat) / 2.519m (vârful Parângul Mare)
Diferență de nivelaproximativ 870 m
Urcare/coborâre: aproximativ +965 m /-140 m 
Stare marcajdestul de bună – foarte vizibil până la Lacul Roșiile. De la Lacul Roșiile până la urcarea în șa este mai greu de găsit și văzut. Nu puteam identifica mai mult de un marcaj, maxim două in avans. Trebuia să ne apropiem de locul marcajului pentru a-l vedea pe următorul.
Surse de apăsunt foarte multe izvorașe, începând de la Refugiul Agățat până la  Lacul Roșiile, unde noi l-am întâlnit pe ultimul. Aveți surse de apă din belșug :)
_________________________________________________________________

Parângul a început să își arate frumusețile încă de la începutul traseului, când am trecut peste un râu cu o cascadă. Exact ceea ce ai nevoie pentru a începe un traseu cu bine! Nu am rezistat tentației și mi-am băgat mâinile în ea, cu intenția de a lua apă în palme și a bea - dar de unde! Au înghețat instant, așa de rece era! Brrrrr, asta da apă de munte!

Poteca șerpuiește și urcă ușor de-a lungul râului. Urmăream cu atenție marcajele, ca niște muntomani conștiincioși. Până când, la un moment dat … Ia marcajul de unde nu-i! Iar în față, o întreagă încrengătură de jnepeniș, un fel de “Pe aici nu se trece!”  Oookey.. now what ? Suntem clar pe traseu, ultimul marcaj a fost recent, poteca este până aici .. dar încotro? Aaaa, pe partea cealaltă a râului! Noroc cu ochii lui Dragoș :)

Bun, și noi pe unde trecem? Nu se vedea nici un podeț în jur, iar râul este destul de adânc (pe alocuri) și învolburat. Că să nu mai spun rrrrrece ca gheața! Am început fiecare să căutăm un loc bun de traversat, care se ne minimizeze șansele de a face cunoștință cu apa. Am identificat o porțiune mai puțin adâncă și cu câteva pietre pe care le puteam folosi drept trecătoare … .dar nu suficiente.

Știți cum se spune, nu ? Când nu găsești drumul….croiește-ți tu unul! Așa că băieții noștri au început să ia pietre bolovani și să îi arunce în râu, cu intenția de a crea și alte trepte. Era o adevărată muncă de șantier și o explozie de apă, acolo unde cădea bolovanul. Fire in the hall, stand clear! Zbuff! A durat câteva minute, dar acum aveam autostradă până pe partea cealaltă a râului J). Să continuăm!

Proba de echilibristica:)

Ajungem într-o vale largă și extrem de întinsă, de unde poteca părăsește malul râului. Aici am încercat să mergem un pic mai repede, având în vedere că se merge drept. Dar am putut? Marginea potecii era presărată numai cu brândușe, care de care mai multe, mai colorate, mai frumoase, mai fotogenice! Și parcă toate cereau să fie fotografiate! Puteam eu să spun nu J ? A fost o ședință în toată regula!




Micul răgaz s-a terminat destul de repede și începem din nou să urcăm - ușor, că să ne reobișnuim cu greul. Din când în când  întâlneam cu limbi de zăpadă pe care trebuia să le traversăm și profităm de răcoarea lor. Zăpada în mai, la munte J. Naaaaais!

Urcarea ne-a adus pe un platou întins și vast, similar cu cel de la ieșirea de pe Valea Rea, în Făgăraș. O pajiște largă, străbătută de râuri, și înconjurată pe toate părțile de munți înalți. O mi-nu-na-ți-eee! Și cireașă de pe tort - rămășițele unui avion din (sper că am înțeles bine) al doilea război mondial, care s-a prăbușit aici. Uuuuu, ce interesant! Inginera din mine a început să își dea cu părerea ce părți din avion sunt acolo (un fel de Ghici! Părticică! Ce-i ?) - și spre surprinderea mea, am reușit să ghicesc rotorul de la elice. Mi-a confirmat un coleg pasionat de avioane, care studia și el cu interes piesele. Și de aici a început o întreagă conversație legată de avioane, adrenalină, manevre de redresare, vrie-uri și alți termeni pe care nu îi mai rețin acum. A fost suuper interesant!








[Instrucţiuni vizualizare panoramăaceasta are două butoane de play – unul mai mare (situat în stânga) şi unul mai mic (la dreapta). Dacă daţi click pe primul, panorama se va deschide fullscreen. Dacă îl utilizaţi pe al doilea, aceasta va rula în interiorul postării. Ȋn ambele cazuri, este nevoie de câteva secunde pentru ca imaginea să se încarce complet şi să apară clară. Tot pentru claritate mărită selectaţi din partea dreaptă jos opţiunea de 1024p. Enjoy!]

Cu toată discuția noastră, nici nu am observant că am ajuns la primul lac din cele trei pe care le vom întâlni - Lacul  Zănoaga Stânei (1.910 m) (așa cum i-am găsit denumirea pe hartă) - un ochi frumos de apă la  baza unui versant. Loc  numai bun de un mini-popas, o regrupare și o gustare! Și de o super panoramă :)



Am stat destul de puțin - soarele intrase în nori și s-a făcut răcoare instant. Ne-am pus din nou bagajele în spate și …. În sus, că în altă parte nu ai unde! Traseul înconjoară un pic lacul pe dreapta și pornește din nou în urcare, spre ceea ce eu intuiam că o să fie un alt prag - sau o altă mini-vale. Și așa a și fost ! Am ajuns  pe un alt platou, unde am fost întâmpinați de superbă priveliște a lacului Roșiile (2.050m)… Înghețat! Da, înghețat, nici mie nu mi-a venit să cred! Și întreg peisajul era schimbat - frig, înnorat, zăpadă peste tot, gheață la mal! Băi, unde e vara? Unde am lăsat-o ? A plecat să facă baie în lacul de mai jos?  Am dat de un portal de anotimpuri?




Știu că vremea la munte este imprevizibilă și că ceea ce este normal (dvpd meteorologic) în oraș este anormal la munte (și uneori invers).  Și tot am rămas surprinsă de trecerea această bruscă de la vară la iarnă. Mă așteptăm să fie limbi de zăpadă la munte, dar un lac înghețat … eheeee, asta e nouă! Și stai un pic! Dacă aici e înghețat .. .aaaaaa …..mai sus cum o să fie? Brrrr, începe să îmi pară rău că nu mi-am luat coltarii sau măcar echipamentul anti-derapant de pus pe bocanc. Sper să nu fie nevoie. Gulp!

Vedeam de aici (cee ace noi intuiam a fi) vârful Parâng și părea la o aruncătură de băț. Ar fi bine să fie așa, deoarece nori negri au  început să se adune deasupra noastră și par a fi foarte, dar foaaarte generoși cu apa lor. Încă nu tună sau fulgeră, dar nici nu e exclus. Așa că hai, mult nu mai poate să fie! Tot în sus!

De la Lacul Roșiile traseul urcă prin dreapta. Și dacă până aici lucrurile au fost mai simple, de aici încep să se complice, în sensul că traseul devine mai greu. Încep să apară bolovani, întâi câte unul aruncat sporadic pe ici pe colo, apoi din ce în ce mai mari și mai mulți, până când traseul merge numai pe bolovani. Mie îmi place, recunosc, și la fel și boncancilor mei, care adoră piatra și porțiunile de genul acesta. Doar că e un pic mai solicitant pentru mâini și pentru picioare, trebuie să ai mai multă grijă pe unde calci, să nu îți alunece piciorul. Bine că e uscat!

Băăăi, ce frumos se vede lacul Roșiile! Eh, și ce dacă sunt ultima? Mai trag încă “ț” cadre, că doar am loc pe card :))


Lacul Rosiile si Lacul Lung

Adevărata supriza, cea care pe mine m-a lăsat (la propriu!) cu gura căscată, a fost întâlnirea cu Lacul Mândra (2.1.48m), situat în ultima căldare înainte de urcarea în creastă. Am încremenit în mijlocul potecii, foarte uimită de ceea ce vedeam, încât mai aveam puțin să rog pe cineva să mă ciupească, să văd că sunt trează. Un lac înghețat, cu plăci de gheață ancorate pe margine și cu cea mai SUPERBĂ nuanță de albastru posibil în centru! Ireală, aproape hipnotică de albastru, pe care oricât de tare m-am chinuit să o surprind la adevărată ei frumusețe în fotografii nu am reușit. O adevărată biuterie :)




Nu știu de ce, dar mă simțeam exact că în Islanda, sau într-o țară nordică - deși nu am călcat niciodată pe acolo – sau ca într-un documentar de pe Discovery. Poate toată atmosfera (peisajul, frigul, gheață, apa) m-a transpus instantaneu. Era o liniște apăsătoare, întreruptă doar de zgomotul pașilor noștri care căutau cea mai bună variant de a trece de fortăreața de pietre din jur.  M-am suprins zâmbind, apoi un rânjet cât casa mi s-a întins pe față. Îmi venea să urlu, să  audă și alții cât de frumos  este aici, dar nu am vrut să deranjez frumusețea naturii. Așa că am tras câteva cadre și am mai zâmbit un pic :)








Am înconjurat lacul pe (daaaa, ați ghicit!) dreapta și am ajuns la baza unui perete înalt și abrupt. De la baza acestuia până undeva la jumătate era numai zăpada, spre norocul nostru destul de bătătorită. Și acum ……. Încotro ? Vârful îl vedeam undeva (daaa, la fel!) în dreapta, părea la o aruncătură de băț sau la o întindere de mână. Erau destule văi care ajungeau până în vârf și ne tot imaginăm cum ar fi să urcăm pe ele. “Sari pe bolovanul ăla, după care un pic în dreapta, mai urci, traversezi în stânga să eviți zăpada”…. Toate traseele astea imaginare păreau mai ușoare decât ceea ce preconizam noi că o să fie. Yeap, trebuie să urcăm pe peretele ăla abrupt până sus, în Șaua Gruiu. Și pare foaaaaaaarte amenințător de aici, de jos! Ne-am înarmat cu curaj și….. În sus !
 
 Continuarea în jurnalul următor :)
Cati :) vineri, 3 iulie 2015 0 comentarii Citește mai departe :)
  • Urmărește-mă:
  • RSS
  • Facebook
  • Youtube