marți, 16 iunie 2015



Anul acesta îmi doream să fiu la munte, de ziua mea. Îmi propusesem asta de anul trecut, când mă și vedeam cocoțată pe Moldoveanu în primele ore ale dimineții, dar nu a fost să fie (vremea nu a ținut cu mine, grrrr!). Însă anul ăsta, orice ar fi ... munteee! Poate să ningă, poate să plouă, la munte mă duc! Și nu orice munte, ci într-unul în care îmi doream de multă vreme să merg ... Parâng. Am văzut câteva fotografii ale unor prieteni, de acum câțiva ani, și mi-am zis: “Băăi, ce seamănă muntele asta cu Retezatul!” Și cum eu sunt îndrăgostită de Retezat, era musai să ajung și aici :)

Asta este prima tură organizată integral de către mine. Așa că hai, să ne punem pe treaaba! Trasee posibile, locuri de campare, surse de apă, transport, mâncare, distracție .... totul trebuie să fie pus la punct! Norocul meu e că de fel sunt organizer freak, mai ales când am port responsabilitatea pentru rezultat. Așa că procesul planificării a decurs frumos și fără incidente (majore). Minorele fac parte din peisaj :))
  ___________________________________________________________________________
Când: mai 2015
Parteneri de tură: Roxana, Alice, Elena, Liviu, Dragos, Radu, Matei
Traseu 1: Staţie telescaun (Petroşani) – Vf Parângul Mic (2.074m) şi înapoi (marcaj dungă roşie)
Durată traseu 1: 2 ore dus-întors, cu multe pauze de fotografiat şi râs
Lungime traseu 1: aproximativ 4 km
Altitudine minimă/maximă 1: 1.644m (staţia telescaun) / 2.074m (vârful Parângul Mic)
Diferență de nivel 1: aproximativ  + 430 m / - 430 m
Stare marcaj 1: foarte bună, atât ca poziţionare, cât şi ca vizibilitate.
Surse de apă 1: găsiţi apă la staţia de salvamont, aflată la 5 minute de mers de unde vă lasă telescaunul. Până pe vârf noi nu am mai găsit surse de apă.

Traseu 2: Cabana Groapa Seacă (1.200m) – Pod (1.332m) [mers cu maşinile] – Ref Agăţat (1.700m) (marcaj bulină roşie)
Durată traseu 2: 2 ore şi jumătate
Lungime traseu 2: aproximativ 6 km, dintre care 2 făcuţi cu maşina
Altitudine minimă/maximă 2: 1.200m (Cab Groapa Seacă) / 1.702m (ref Agăţat)
Diferență de nivel 2: aproximativ  + 500m
Stare marcaj 2: foarte bună, atât ca poziţionare, cât şi ca vizibilitate.
Surse de apă 2: traseul şerpuieşte pe lângă râul Roşiile, deci aveţi apă din belşug. Este râu şi la 2 minute de refugiu.
_______________________________________________________________________

Ţrrrrrr! Ceasul sună la ora 04:30... și mă găsește aproape trează, cu gândul la tura de azi. Fac repede ultimele retușuri la bagaj, sorb din mers o gură de cafea și țuști! În stația de tramvai, către locul de întâlnire. La 05:30 ne-am strâns cu toții la o benzinare aproape de autostradă, prilej foarte bun că să ne și cunoaștem - pentru că nu ne știam cu toții între noi. Erau unii oameni care nu cunoșteau pe nimeni, au auzit de tura asta și au spus că vor și ei să vină. Te poți pune cu dorința omului de a merge pe munte :) ?

Traseul a fost clasic: București-Pitești-Râmnicu Vâlcea-Brezoi (aici era să ne încurcăm, noroc cu Radu că a semnalizat din timp : Dreapta! Fă dreapta aici ! )-Voineasa-Obârșia Lotrului-aproape de Petroșani.  Am făcut un pic mai mult decât am estimat noi, și asta deoarece drumul de la Obârșia Lotrului este destul de spart și accidentat.  Nu vă recomand să veniți aici cu mașina joasă, deoarece fie o lăsați pe marginea drumului și faceți autostopul, fie mergeți cu 2 la oră. Sau o împingeți, veți merge la fel de repede :)

Pe drumul ăsta spart  am avut ocazia să văd pentru prima dată Parângul. A apărut brusc, de după perdeaua de copaci, undeva într-o curbă. Am căscat gura ca la dentist :

-        - Băăăăăi, uite Parângul! Şi cât seamănă cu Retezatul !

Aceleaşi creste domoale. Aceiaşi arbuşti şi aceleaşi pietre, acoperite de pete verzi-gălbui. Sigur masivii ăştia doi nu sunt fraţi ?

Prima intalnire cu Parangul

Am ajuns la stația de telescaun undeva în jurul orei 11. Am lăsat mașinile în mica parcare amenajată, am luat bilete și acum ... în sus! E prima dată când merg cu telescaunul, so .... cum se procedează? Mă uitam cu cea mai mare mirare la scaunele care coborau și nu se opreau în dreptul locului de unde credeam eu că o să ne urcăm. Deci ... cum faci? Îl pândești și atunci când apare, țuști! Ca iepurele ? 




Aparent .... da :))! Te urci din mers, și e mai ușor decât am sperat. Yu-huuu, merg cu telescaunul! Mi s-a părut un pic periculos la început și am stat nemișcată,că nu cumva să se bălăngăne scaunul. Și când bătea vântul, mă încleștam de bară mai ceva ca lipită cu superglue. Colegul meu de călătorie mustăcea și zâmbea pe ascuns, amuzându-se de situaţie :)

După ce m-am mai liniștit un pic și mi-am dat seama că nu e așa de ușor să pici de acolo, am început să îmi rotesc ochii în jur. Și panorama e suuuper! Cerul era senin și se putea vedea tot  - Petroșani, Vulcan, chiar și ... băi,ce munți sunt aia din spate? Nu cumva .... ba da! Retezatul! Că tot îmi era mie dor de ei :D

Se vede Retezatuuul :D



Drumul cu telescaunul a durat destul de mult, prilej bun de admirat și para-admirat tot ce era în jur. Când am ajuns sus ne-a izbit un val de frig... brrrr, ce răcoare! Am scos repede un polar și m-am blindat, buff-ul pe cap .... Acum îmi părea rău că nu am luat și mănușile din rucsac :))))

Poteca spre Parângul Mic pleacă din dreptul Salvamontului. Ne-am oprit cu toții la panoul cu hartă, uitându-ne după marcaj și trasee suplimentare. Exact în acel moment iese un om din sediu:

- Unde vreţi să mergeţi?
- Pai... Pe Parângul Mic.
- Ok. Dar să fie Parângul Mic, să nu vă aventuraţi prea departe (ne-a scanat pe toţi şi a văzut că, în afară de bocanci şi un băţ razleţ de trekking, nu aveam echipament).
- O, nu! Azi mergem doar la plimbărică. Mâine vrem să facem Parângul Mare.
- Aha. Să plecaţi de dimineaţă, să vă echipaţi bine, şi să aveţi  pelerină de ploaie la voi. Nu se anunţă vreme prea bună...



Este prima dată când un om de la Salvamont se interesează de traseul pe care vrem să îl facem. Și nu  a fost singurul! Imediat ce am plecat, ne-am intersectat cu un salvamontist ce cobora pe ATV și ne-a întrebat și el unde mergem. Îmi place responsabilitatea lor :)
 
Traseul spre Parângul Mic începe cu o urcare un pic abruptă pe o potecă plină cu pietre și pietricele. Nu este greu, dar se resimt orele de zăcut în mașină. Urcăm și ne minunam de cât de multe baruri și restaurante sunt aici. Parcă ar fi un mic orășel, nu alta! Și glumeam că la întoarcere ne oprim la o bere și la un mic, că ce, asta a traseu ? Plimbărică, dom’le, plimbărică :)))
 
Nu ne grăbeam, așa că mergeam încet, cu ochii în toate părțile după flori. În dreapta stătea semeț vârful Cârja (2.405m), cu văile lui încă acoperite de zăpadă. Oare așa o fi și pe Parângul Mare? Nu mi-am luat coltarii la mine, am considerat că nu e necesar, suntem aproape în iunie! O să aflu mâine dacă am luat decizia corectă ..
 
Varful Carja

Primul popas l-am făcut la un panou indicator, ce ne anunța că mai sunt doar 20 de minute până în vârf. Tot de acolo puteam să mergem la Lacul Mija, pe Cârja sau Parângul Mare. Păcat nu aveam suficient timp, să le facem pe toate. Dar avem ocazie bună să revenim :)


Gasca vesela :)

Nici nu am simțit când am parcurs traseul până în vârf. Este și ușurel ( există potecă cu pietre și pământ, însă e mai ușor pe alături, pe iarbă) și a fost suficient de scurt încât să nu simțim oboseală. Și iată-ne pe Parângul Mic! Nu există plăcuță indicatoare, vârful e marcat cu un tripod de metal.
 
Am facut un mic popas si in varf – unii pentru odihna, altii pentru mancare, iar eu pentru fotografii. Profit la maxim de faptul ca norii ne-au ocolit pana acum si trag cadru dupa cadru. Se vede chiar si Petrosani-ul de aici :)

Panorama de pe Parangul Mic

Panorama de pe Parangul Mic


 Nu am putut sta foarte mult  - vântul a început să bată cu putere şi ne-a luat frigul pe toţi. Un frig din ăla năpraznic, de ne clănţăneau dinţii în gură. Hhhhhhai ssssă mmmmmerrrrgem, cccă îngh-gh-gheţăm aaaici! Am coborât foarte repede, şi nu deoarece ne grăbeam undeva, doar din simpla placere de a ne mişca şi pune sângele în circulaţie :)

Credeam că o să scăpam de vânt deîndată ce ajungem la telescaun. Dar de unde! S-a mai calmat un pic, că să ne dea impresia de căldură și să ne îmbarcăm, dar după aceea .... să te ții bine! Bătea cu atâta putere, încât ne urnea și pe noi din loc! Eu la fel, lipită cu superglue de bară... sau mai degrabă cu mână înghețată și încleștată de frig. Stăteam acolo și tremuram toată, cu windstopperul închis până la gât și gluga trasă peste față. Brrrrrrr!
 
La un moment dat am închis ochii. Cine știe, poate dacă nu mai văd frigul nici nu o să îl mai simt :))) Încercam să mă concentrez pe gândul că în curând o să ajungem jos și o să scăpăm. “Mai e un pic .... Mai e un pic .... Jos e cald și soare... și bine... “€ Repetam în continuu aceste cuvinte și mă îmbărbătam singură. Și nu știu cum, la un moment dat .... am adormit. Da, am adormit! Începusem chiar să și visez :))) ! Noroc cu colegul meu, care mi-a dat un ghiont finuț aproape de terminarea cursei. Că dacă nu .... mai făceam o tură :)))
 
O dată terminată aventura cu telescaunul, este timpul să pornim către Refugiul Agățat, acolo unde vom petrece noaptea și de unde vom ataca mâine Parângul Mare. Ne-am urcat în mașini și am mers până la Cabana Groapa Seacă, locul de unde începe traseul. Planul inițial era să lăsăm acolo mașinile și să începem să urcăm, însă am întrebat pe un om de-al locului și ne-a spus că se poate ajunge cu mașina un pic mai sus. Deci putem scuti măcar o parte din drum cu rucsacii în spinare. Yaaay, o veste bună :)
 
Trasee ce pornesc de la Groapa Seaca

Am înfulecat repede ceva la cabană (că tot avem timp, nu :) ?), ne-am urcat în mașini și hai să pornim spre refugiu, cât încă este lumină. Acum mă bucur enorm de mult că prima parte a traseului am făcut-o cu mașina .... nu îmi imaginez cum mergeam cu burta plină și rucsacii grei în spate. Eram moleșită și adormită numai stând jos  :)))
 
Am mers cu mașinile aproximativ 2 km, până am ajuns la albia unui râu și un podeț. De aici încolo trebuie să ai mașină de teren pentru a trece. Eh, de aici începe urcuşul! Ne-am pus rucsacii în spate (și tot nu știu de ce este în halul ăsta de greu, că în afară de strictul necesar nu am luat altceva! Poate doar prea multe haine :))) ), iar eu, dorind să fac pe breaza (încăpățânată, deh!) mi-am legat și chitara de rucsacul meu. Eu cânt la ea, eu o car :)))
 
Inainte de traseu :)

Traseul până la Refugiul Agățat a durat cam două ore și jumătate, pentru că am mers foarte, dar foaaaarte încet. Toți aveam rucsacii grei, dar mai ales Daniel, care avea un rucac de 100 (da, o sută!) de litri plin ochi. Cu ce? Încă nu știm, dar o să aflăm la refugiu. A fost nevoie că băieții să facă cu schimbul la căratul lui, pentru că mai mult de 20 minute nu reușea nimeni să îl ducă în spate. Băi, dar ce o fi acolo? Vreun cadou pentru mine :D? Dacă e așa, sper să îl care și la întoarcere, că nu cred că încape la mine în rucsac :))
 
Ca și dificultate, traseul în sine nu este greu. Pornește pe o potecă forestieră, după care se intră în pădure și se începe urcușul, susținut pe alocuri, dar pe porțiuni destul de scurte. Se urcă aproape încontinuu, cu pasaje scurte de mers pe drept. Se trece râul de două ori, pe podețe solide. Ultima trecere este la aproximativ 10-15 minute de refugiu.
A fost o adevărată binecuvântare să ajungem la destinație. Yaaay, ne putem odihni! La refugiu mai dăm peste doi oameni, care își puseseră cortul în poienița din față. În rest, toate locurile sunt libere. Asta da veste bună :)

Seară a fost foarte liniștită - cu ciorbă la primus, ceai și multă voie bună. Am făcut un foc și ne-am strâns toți zgribuiti în jurul lui - noaptea era foarte friguroasă. Și cum stăteam noi aşa cu fețele lipite de căldură, îl vedem pe Daniel că începe să umble în rucsac. Eram toți tare curioși ce cărase el pe munte și îl priveam cum îl privesc copiii pe Moșul la serbarea de iarnă. Și prima surpriză - o sticlă de vin! Cu numele meu! Și nu orice vin - ci un roze! Eeee, așa mai merge! Un început perfect de aniversare prelungită :)


 
Nu am stat foarte mult la foc - mâine dimineață ne trezim devreme pentru a pleca pe Parângul Mare. Abia aștept :)


Detalii tehnice:

Elevaţia traseului Telescaun Petroşani – Vf Parângul Mare



Harta traseului Telescaun Petroşani – Vf Parângul Mare pe Google Earth



Traseul cu maşina, Bucureşti-Telescaun Petroşani





Harta traseului Cab Groapa Seacă – Ref Agăţat (cu roşu porţiunea de traseu parcursă cu maşina, cu verde trekking)



Harta traseului Cab Groapa Seacă – Ref Agăţat pe Google Earth (desenat de mine)





Utile:

Tarife telescaun: pentru adulţi - 15 lei, dus-întors, în aceeaşi zi, 10 lei pe un singur sens. Pentru copii sub 12 ani : 10, respectiv 7 lei.
Program telescaun: 09-16. Ultima cursă pleacă de sus la 15:30.

Dacă vreţi să mâncaţi la Groapa Seacă, iată câteva preţuri:
- o ciorbiţă - 10-13 lei
- mămăliguţă cu brânză şi smântână - 10 lei
- diferite cărnuri la grătar/prăjite - 7 lei /100 gr
- o salată de sezon - 4 lei
- clătite (2 la porţie) - 5 lei

Drumul forestier de la Cabana Groapa Seacă până la pod (acolo unde puteți lasă mașinile) este într-o stare acceptabilă. Eu recomand să nu mergeți cu mașini foarte joase, deoarece există riscul să nu puteți ajunge. La pod există loc unde puteți întoarce lejer mașina și pot fi parcate  3-4 automobile.
 
 Refugiul Agățat este în stare destul de bună. Ca  și compartimentare, are un balconaș, un mic antreu în care sunt depozitate lemnele de foc (unde vă puteți lăsa rucsacii) și camera principală - cu o masă, sobă, un mic răftuleț pentru alimente și un pat supraetajat. În refugiu pot dormi până la 10 oameni (câte 5 pe fiecare nivel), destul de lejer. Sunt multe cuie bătute în pereți, unde vă puteți agăța gecile sau pungile cu mâncare.  În fața refugiului aveți loc de vatră, un pârâiaș mic  captat și râul la 2 minute depărtare.

  
Cati :) marți, 16 iunie 2015 0 comentarii Citește mai departe :)

sâmbătă, 6 iunie 2015




Prima parte a turei (ziua de sâmbătă) o puteţi citi aici.

Mmmmmhiam! Buna dimineaţa ..... Nu ştiu dacă m-am trezit de la lumina ce se încăpăţâna să intre prin cort sau de la mişcările colegei mele. Am simţit doar că mi-e suuuper frig (deşi eram cu tot echipamentul de iarnă pe mine, caciulă included!) şi mi-am băgat mai bine nasul în sac, poate reuşesc să mă încălzesc. Colega mea a fost super drăguţă şi a pus un polar peste sacul meu. Mmmm, parcă e mai bine! E timpul să adorm din nou ...
________________________________________________________________________
Când: mai 2015
Parteneri de tură: John, Anita, Picco, Andreea, Adriana
Traseu: Cabana Ciucaş (1.595m) – Şaua Chiruşca (marcaj cruce roşie, lungime traseu 1,3 km, durată aproximativă traseu 30 minute)
Şaua Chiruşca – Şaua Gropşoarele(1.800m) (marcaj cruce roşie, lungime traseu 0,5 km, durată aproximativă traseu 50 minute)
Şaua Gropşoarele - La Răscruce (marcaj cruce roşie, lungime traseu 1 km, durată aproximativă traseu 50 minute)
La Răscruce - Cabana Silva (1.300m)(marcaj triunghi roşu, lungime traseu 3.25 km, durată aproximativă traseu o oră şi un sfert)
Lungime totală traseu: aproximativ 6 km
Diferență de nivel: aproximativ  + 500 m / -500 m
Stare marcaj: foarte bună, atât ca poziţionare, stare şi vizibilitate.
Surse de apă: noi nu am întâlnit nici un pârâiaş pe traseu. Vă recomand să luaţi apă de la cabana Ciucaş.
________________________________________________________________________

Când am redeschis ochii era deja ora 8, iar somnul meu dispăruse cu desăvârșire. Deschid ușa cortului și dau cu nasul de un soare cald și plăcut, tocmai bun de scos izoprenul și de bronzat. Yaaay, așa mai merge! Să mă dezmorțesc un pic, că prea am înghețat azi-noapte! Oamenii erau deja treji, stăteau la vatră de foc și discutau verzi și uscate. Ies din cort și mă îndrept către ei, în costumul de Moș Gerilă în care m-am culcat. John se uită la mine, face ochii cât roata carului de mari și mă întreabă:

 -  Mai fată, tu ai dormit la Polul Nord? Eu am stat în sac în șort și am murit de cald!

Deh, ce să zic ... Am dat din cap, că altceva nu aveam ce să fac :)))
Paznicul nostru de noapte

Baaaai, ce plăcut e la soare! Nici prea răcoare să simți frigul, nici prea tare să simți că te arde. Just purrrrrfect! Stăteam cu o cană de cafea caldă, sorbind din când în când din licoarea magică și neagră, mai ceva ca o șopârlă la veioza aprinsă. Cât de fain e aiiiiici!

Nori la orizont
Prognoza meteo anunța și ceva ploaie astăzi, mai înspre după-amiază.  Norii începuseră deja să se adune deasupra Ciucas-ului și a Zăganului, devenind din ce în ce mai amenințători și negri. Asta ne-a zorit un pic planurile și ne-a curmat leneveala. Am mâncat repede un mic dejun copios și ne-am apucat să strângem corturile. Dau jos supratenta, scot piroanele și acum ... să întorc cortul invers, să îl scutur. Eh, și tocmai atunci s-a pornit o rafală de vânt, de era să mă ridice de jos cu tot cu parașuta mea improvizată. Bine că m-am ținut bine, că dacă nu, mă dădeam cu cortul la vale. Ce parapantă .... paracort :))))

Anita și John au spus că vor să coboare pe traseul pe care au venit.  Așa că am rămas doar patru temerari pentru traseul pe Zăganu - eu, Andreea, Picco și Adriana. Hai să purcedem și noi, că norii aia de ploaie par destul de amenințători ... și vin spre noi!




De la locul de campare până aproape de Șaua Chirusca se urcă o porțiune în gol, după care merge aproape exclusiv prin pădure,  cu ușoare suișuri și coborâșuri. Adriana cu Picco o iau înainte, iar eu și Andreea rămânem în urmă, depănând amintiri din turele precedente la munte. Bine, mai mult în povesteam eu pe unde am fost și ce am făcut, poate-poate o mai conving să mai iasă cu noi în ture :)

Îmi era teamă că o să ne prindă ploaia și că o să ne facă ciuciulete. Dar de unde! Norii plecau din fața noastră la fel de repede cum dispare o felie de tort din fața unui gurmand. Îi vedeam sus cocoțați pe creastă, privindu-ne amenințători și gri, dar când am ajuns sus au dispărut că prin minune. Și vai, ce priveliște frumoasă au lăsat un urmă! Totul era senin și puteam vedea Ciucaș-ul, cu micile lui pete de zăpadă, și chiar și Bucegi-ul, încă alb de nea. Unde e aparatul? Îi musai să trag câteva cadre.... doar câteva .... gen, zeci :))






Între Șaua Chiruşca și Șaua Gropşoarele traseul șerpuiește prin vegetație scurtă și deasă. Eu eram cu ochii în toate părțile, poaaaate a€“poate surprind vreun rhododentron înflorit. Îmi activasem radarul de roz și era la capacitate maximă! Am văzut câteva tufe cu un boboc-doi, dar nici unul complet înflorit. Băăăi, unde sunt toate? Sigur nu s-au trecut, că abia acum au început să apară.... dar parcă sunt prea rare! Ici-colo câte un pixel de roz .... și cam atât! Uof! Bine măcar că am peisaj :)

Ne-am oprit în Șaua Gropşoarele pentru o mică pauză de odihnă și de lenevit la soare. Acum avem acces vizual și la partea cealaltă a crestei și m-am apropiat pentru o fotografie. Și ...... uite-l, maaaa! Rhododendtronul! Aici se pitea! S-a lăsat așteptat, ca o vedetă! Come to the other side, we have .... pink flowers :) Cute pretty flowers! Ce pauză de odihnă? Pauză de admirat :)


Rhododentroooon!

M-am asortat si eu cu floricelele :)

Nu aș mai fi plecat de aici. E fantastic să vezi tot versantul înflorit, colorat, plin de viață.  O adevărată minune! Aș vrea să am cuvinte să pot descrie toată frumusețea de acolo, dar pur și simplu nu pot. Poate că nu sunt cuvinte ... așa că va las să vedeți și singuri :)  




Ne-am desprins cu greu de minunatiade peisaj, recunoscători că am avut ocazia să îl vedem, și am plecat mai departe spre Răscruce. Mai avem o bucată bună de traseu și este destul de târziu. Am avut în continuare noroc cu norii, ne tot respingeam reciproc și asta ne-a ușurat traseul. Nu trebuie să ne mai facem griji de ploaie.



Sosirea la Răscruce a fost marcată de un vânt puternic - exact ca în tura de anul trecut, când era să mă zboare pe sus. Am scos repede windstopper-ul, am îndesat buff-ul pe cap și hai la vale, pe triunghi roșu! Coborârea este un pic mai abruptă decât mă așteptam, dar nimic complicat. Trebuie doar un strop de atenție și concentrare. Un pic cam greu, având în vedere câte brândușe și alte flori frumoase erau pe marginea potecii. Îți furau privirea, nu alta :)




A trebuit să rămân un pic în urmă, deoarece genunchiul meu a început din nou să dea semne de încăpățânare. Aveam bețe, le foloseam (cred eu!) corect, și totuși durea. Hmmm, e musai să merg la un control cât de curând. Până atunci însă, merg încet, să nu îl bruschez sau să îl agravez. Mai bine ajung jos cu jumătate de oră mai târziu, dar în stare bună, decât în mâini. Și trebuie să și șofez până la București!

Ultima porțiune de coborâre mi-a scos peri albi. Abruptă, plină de pietre, mergeam mai încet că un melc! Încercam eu să fac pe breaza și să îi dau un pic mai repede, dar inevitabil  se auzea un “Aaaa!” și mă opream după câteva secunde. Bine, bine, am înțeles! Merg mai încet! Sper să nu mă prindă noaptea pe potecă ...

A fost o adevărată bucurie când am ieșit pe pajiște și am putut vedea Cabana Muntele Roșu la mai puțin de 10 minute de mers. Hai, că am făcut-o și pe asta! S-a terminat! Pot să îmi odihnesc genunchiul un pic! Dar asta după ce ajung la Silva, că dacă mă opresc aici, nu  mă mai ridic! Or să vina cu mașina să mă ia de aici sau mă cară în spate până la cabană. Nu am preferințe de variantă :)


Identificati Muntele Rosu si Cab Ciucas? Sunt amandoua :)

La Silva am dat jos rucsacul și mi-am întins piciorul pe o băncuță - woaaa, cât e de bine! Nu mai doare, nu mai doare! Relaxareeee! Anita și John ajunseseră de aproape o oră și se delectau cu o porție de cartofi prăjiți cu brânză și mujdei de usturoi. Mi s-a făcut instantaneu poftă și mi-am comandat și eu una. Știu că nu e indicat, nu sunt sănătoși, nu fac bine după efort ... dar poți să te pui cu pofta omului :))))?

Cu burțile pline și cu un strat proaspăt de bronz pe piele am plecat spre București. Fericiți, obosiți, dar încântați. Deja discutam următoarea tură .... care e musai să fie Călimani. Și undeva prin iulie. Până atunci însă ..... trăiască rhododendronul!

 
Date tehnice

Harta traseului





Elevaţia traseului




Harta traseului pe Google Earth




Drumul auto Cheia-Bucureşti, pe Google Maps



Utile:
O porţie de cartofi prăjiţi la Cabana Silva e 5 lei, iar o porţie de mujdei 2 lei. Recomand, au fost cei mai buni 7 lei cheltuiţi la munte :))


Cati :) sâmbătă, 6 iunie 2015 0 comentarii Citește mai departe :)

miercuri, 3 iunie 2015



Nu am mai fost la munte din ianuarie, cand am făcut vârful Iezer-Păpuşa. Mereu s-a ivit câte ceva în weekend – ba o acţiune de plantare, ba o acţiune caritabilă, ba o vreme urâtă şi schimbătoare care îţi dădea toate planurile peste cap. Simţeam că îmi sfârâie călcâiele după o plecare, un petec de munte, o gură de aer proaspăt, un rucsac greu de cărat în spate! Aşa că atunci când Picco a propus o ieşire la munte pentru toţi coordonatorii de voluntari de la Mai Mult Verde (printre care şi eu), am fost cea mai
fericită munţomană ever! Nu conta unde mergem, unde stăm, cum o să fie vremea .... numai munte să fie! Poteci, here I come:)
________________________________________________________________________
Când: mai 2015
Parteneri de tură: John, Anita, Picco, Andreea, Adriana
Traseu: Cabana Silva (1.260m) – Cabana Ciucaş (1.595m)(marcaj dungă galbenă, lungime traseu 4 km, durată aproximativă traseu o oră şi jumătate)
Cabana Ciucaş – Vârful Ciucaş (1.954 m)(marcaj dungă roşie, lungime traseu 2 km, durată aproximativă traseu o oră)
Vârful Ciucaş – Şaua Tigăilor – Cabana Ciucaş (marcaj bandă roşie şi dungă roşie, lungime traseu 3.7 km, durată aproximativă traseu o oră şi jumătate)
Lungime totală traseu: aproximativ 11 km
Diferență de nivel: aproximativ  + 700 m / -700 m
Stare marcaj: foarte bună, atât ca poziţionare, cât şi ca vizibilitate.
Surse de apă: găsiţi apă din belşug la cele două cabane şi la fântâna aflată la intersecţia cu drumul ce duce în Valea Berii. Ȋn urcare spre Vf Ciucaş am dat peste două pârâiaşe mici, însă nu cred că sunt permanente. Vă recomand să alimentaţi de la cabane.
__________________________________________________________________________

Sâmbătă de dimineață, ora 7. Mă întâlnesc cu John și Anita pe la Aviatorilor, încărcăm bagajele în bolidul meu pe patru roți și purcedem liniștiți către Cheia. Avem noroc că am plecat așa de dimineață, drumul este extrem de liber și ajungem în timp record la Văleni, unde oprim la o benzinărie să mă dezmorțesc și să dau de mâncare hergheliei de căluți de sub capotă. Exact când era să plecăm, mă sună Andreea, una din partenerele de tură, să ne anunțe că microbuzul a plecat cu întârziere și că ajunge peste 2 ore în Cheia. Și ea nu știe pe unde să urce la cabană,fiind o munţomancă amatoare. Hmmm.. ce putem să facem? Eu mă uit la John, John se uită la mine... și beculețul ni se aprinde simultan instantaneu: hai să o așteptăm noi, să o luăm cu mașina și urcăm împreună. Și așa mai avem un loc liber, este perfect! 

Oookey, avem de așteptat cel puțin o  oră și jumătate. Ce putem să facem în acest timp? Perspectiva de a lenevi toată această perioadă nu ne încânta pe nici unul, așa că John a venit cu o altă idee fantastică - să vizităm câteva muzee din zonă. Adică din Vălenii de Munte. Sună bine, doar că .... sunt muzee de vizitat în Văleni? Am avut ocazia să vin o vară săptămânal prin oraș și nu am văzut nici un muzeu prin zonă, darmite să vizitez.

Spre surprinderea mea, am aflat că sunt muzee în oraș ... și nu unul, ci patru! Patru muzee micuțe, frumoase, de unde chiar ai ce învăța. Noi am fost la Muzeul de Științe Naturale, Muzeul Nicolae Iorga, Muzeul de Etnografie și Muzeul de Artă Religioasă.  Eram că un copil mic și bezmetic, care se bucură de tot și toate. Nu o să pun fotografii, o să vă las pe voi să vă faceți propria impresie. Atât vă spun a€“ merită vizitate :)

După o oră și jumătate de culturalizare ne-am urcat în mașină și am plecat reeepede-repejor către Cheia ... nu de alta, dar Andreea ajunsese și nu doream să o lăsăm să aștepte. Am cules-o de lângă Hotel Cheia și de acolo ... ohooo, aici începe măiestria într-ale șofatului! Drumul către Cabana Silva, care e super rupt, dezlânat, vălurit ca oceanul într-un tsunami. Slavă Domnului că am mașină bună, pe care mă pot baza! I-am dat ușurel (când schimbam într-a doua era deja Wow! Mă mișc mai repede ca un melc!) și am ajuns până la urmă la destinație. Finally! Mă dureau picioarele de la atâta .... pedalat :)))

Nu am plecat imediat în traseu ... avem nevoie de combustibil, nu ? Am mâncat repede ceva bun (va recomand ciorbița de la Silva, e suuuper bună! Și porție mare, și ieftină! Ca pentru muntomani!), apoi repede, rucsacii în spate (și cât de greu atârnă acum, cu burțile pline :) !) și hai, la urcuș cu noi! Trebuie să ajungem cât mai repede la Cabana Ciucas, dacă vrem să facem și vârful astăzi!

Vedere spre Cabana Muntele Rosu

Am urcat de multe ori pe acest traseu, ultima dată acum aproape un an de zile. Însă acum mi s-a părut extrem de ... scurt! Da, scurt! Poate că e datorită companiei plăcute, a fetelor cu care am tot sporovăit până la fântână sau a glumelor pe alocuri nesărate ale băieților, însă nici nu am simțit cum trece timpul sau oboseala de la urcare. Am rămas surprinsă când am ghicit ultima curbă de dinainte de cabana Ciucas și pe mine nici măcar nu mă durea vreun mușchi. Asta da surpriză plăcută :)

Ciupercus ciupercatus


Am mers până la locul de campare,la  vreo 5 minute de cabană, pe traseul spre Zăganu. Acolo ne așteptau deja Picco și Adriana, care campaseră cu o seară înainte. Pupături, mmmhuah! Vaaai ce bine îmi pare să te văd, Credeam că nu mai ajungeți, Ne-am oprit și noi că oamenii la o ciorbă, că ne era foame! Discuții normale între oameni :)

Ne-am apucat de montat cortul. E prima dată când fac operațiunea asta de una singură și, spre bucuria mea, chiar m-am descurcat admirabil. Am reușit să îl ridic și, când să îi pun supratenta, îmi atrag atenția doi oameni pe cărare. Mai, parcă unul dintre ei mi-e cunoscut! Să fie, oare, să nu fie ... Ba da, e Cristi! Cristi pe care nu l-am mai văzut de hăăăăt, multă vreme! Mă recunoaște și el.. și aici să te ții! Repriza doi de pupături și povești, cu și despre ce am făcut de când nu ne-am mai văzut. Și când conversația era în toi, îl aud pe Picco strigând:
 
 -      Cortul vostru a luat-o din loc!

Eram sigură că era vorba despre cortul nostru, deoarece era singurul care nu era fixat. Întorc capul, tocmai la țanc pentru a surprinde rostogolirea grațioasă a tentei spre pădure. Acum dă-i și fugi și prinde-o! Noroc că s-a oprit vântul, că altfel culegeram cortul din vârful unui brad :))))

Mi-am luat la revedere de la Cristi și m-am întors la montat adăpostul de peste noapte, lucrul pe care l-am terminat cu brio ( Yaay, pentru mine :D!). Și acum .... e timpul să purcedem spre vârful Ciucaș! Golim rucsacele de tot ce nu era necesar, mâncăm repede un baton de ciocolată pentru energie și la urcat cu noi!

Inceputul urcusului spre Varful Ciucas

Și acest traseu l-am făcut de multe ori. Însă, că de fiecare dată, este diferit. Pentru că de fiecare dată reușesc să surprind ceva ce nu am mai văzut dățile trecute. Ca de exemplu, fețe de oameni gravate în stâncă ( sper să nu fiu doar eu cea care le vede!) sau pietre de diverse forme. Am reușit să identific una în formă de cap de oaie ( sau de dragon, cum spunea Andreea) și una în formă de alien, dar alien din ăla creepy, cu capul alungit și ochi miiiiici, cum vezi prin filme. Băi, cine știe ce colonie a fost pe aici și au lăsat urme, ca să ne dăm noi seama că nu suntem singuri în Univers :)

Nu are fata de alien adormit?

Dragono-oaia-berbec

Urcușul a fost lejer, ușor, mai mult de o plimbare. Am avut noroc de super vreme, soarele era spre apus, așa că am avut cadre perfecte de fotografiere. Și vaaai, cât de frumos se vedea până hăt, departe, în zare! Atmosfera era super senină și puteai să admiri și orașele, împreună cu șirurile de munți pe care le puteai ghici în spatele lor. Încercam eu să merg în ritm cu oamenii, dar inevitabil mă opream să mai trag un cadru, două. Totul e mult prea frumos :)



Surpriza turei a fost când am ajuns la o porțiune de zăpadă, la urcarea prin porțiunea stâncoasă a traseului. Zăpadă la sfârșitul lui mai! A fost a adevărat bucurie, mai ales pentru că am avut ocazia să ne răcorim un pic ( mmmm, ce bine e!) și am tras și o mică bulgareala. Nu puteam rata ocazia :)
Zapadaaaaa!

Speram să găsim mult rododendron în Ciucaș. După spusele lui Picco, tot muntele trebuia să fie roz. Din păcate însă, floricica asta se lasă așteptată. Am avut însă parte de porțiuni întregi pline de ... brândușe! Erau așa de multe, așa de frumoase, așa de colorate! Altă repriză de fotografiat, alte multe zeci de declanșări ... și iar am rămas în urmă! Bine că nu ne grăbim, că dacă da, îmi auzeam niște zoreli de numa’ numa :)))





Am ajuns în vârf aproape de apusul soarelui. La fel că și la traseul până la Cabana Ciucas, nu am resimțit deloc traseul că fiind lung sau greu. Doar o plimbărică lejeră și ușoară de seară, așa, că de relaxare.  Am stat un pic, să ne bucurăm de peisaj și să ne refacem rezervele de energie (miaaam, ciocolată!). Am tras două-trei cadre cu vârful și ... brrrr, hai să o pornim spre bază, că bate vântul de ne îndoaie! Și am făcut imprudența să nu îmi iau windstopperul, că deh, uitasem că în Ciucas vântul e la el acasă :)))


Coborârea am făcut-o prin Șaua Tigăilor. Traseul nu este foarte greu, însă l-am resimțit un pic în genunchi, care au început să dea semne de viață. Adică de durere. E semn că trebuie să o iau mai ușor și să mă duc la control ... nu de alta, dar am o vară întreagă plănuită numai cu ieșiri la  munte și e musai să fiu sănătoasă, că să le pot face pe toate! Până atunci însă am luat-o mai ușor, am folosit mai bine bețele, am pus mai puțină presiune pe ei .. și am reușit să ajung jos teafără și nevătămată, cu genunchii cât de cât ok.

Fotografie de grup... fara fotograf :)
Coborârea am terminat-o exact la apusul soarelui, când în zare se ghiceau contururile crestelor. Am zâmbit, plină de mulțumire, am tras un ultim cadru și am plecat spre cabană, să ne încălzim un pic. O dată cu seară coborâse și frigul, frig pentru care nu eram întru totul pregătiți. A fost o adevărată binecuvântare să luăm o ciorbă caldă de la cabană și să simțim căldura răspândindu-se prin tot corpul. Sfârșit perfect de tură :)


 
Acum, cu burțile pline și cât de cât încălziți, hai să ne întoarcem la corturi. Ne facem curaj și ieșim afară din cabană. Băăăi, cât de frig e! Să îi dăm bice, să ajungem mai repede, să punem haine groase pe noi, până nu ne transformăm în stane de gheață! Aprindem frontalele și căutăm cu toții de zor intrarea în traseul spre Zaganu. Cautăm o dată, cautăm de două ori.... băi, nu o vedeam! Nu o găseam nici unul! Ne plimbam în sus și în jos pe cărare, clănțănind din dinți de frig, cu ochii ațintiți după potecuță. Noroc cu John, care are ochii mai buni, și a reușit să se prindă până la urmă pe unde era. Am pornit-o tropa trop, mai mult alergând (cât îmi permiteau picioarele mele tremuricioase de frig :))) ), cu gândul la hainele groase de iarnă ce mă așteptau la cort. Parcă niciodată nu mi-am dorit așa de tare o pereche de pantaloni :)))
 
Surpriză plăcută la corturi - oamenii făcuseră deja focul și se puseseră pe cântat. Yu-huuu, așa mai merge! Repede fuguța în cort, blindarea anti-frig, după care mi-am luat locul lângă vâlvătaia cea roșie. Picco îmi întinde chitara – “Ca doar de aceea am venit, să te ascultăm!” și încep să le cânt oamenilor cântecele de munte atât de dragi tuturor.  O piesă  eu, una Picco, câteodată cântam și împreună. Pe margine oamenii ascultau sau mai fredonau câte un vers. Lângă noi, un câine simpatic foc s-a aciuat și moțăia la căldură, nederanjat de cântecele noastre.
 
Ce bine e la foc si cantaceala :)

 Să tot rămâi în Ciucaș cu cortul :)

Detalii tehnice

Harta traseului



Elevaţia traseului



Harta traseului pe Google Earth



Traseul cu maşina, Bucureşti-Cheia:





Utile

Taxele de intrare la muzee:
-          Muzeul de Ştiinte Naturale: 3 lei
-          Celelalte trei muzee ( se cumpără un singur bilet pentru toate): 12 lei, 6 lei pentru studenţi





Cati :) miercuri, 3 iunie 2015 0 comentarii Citește mai departe :)
  • Urmărește-mă:
  • RSS
  • Facebook
  • Youtube