sâmbătă, 14 martie 2015


Am așteptat cu mare interes ediția de anul acesta al memorialului.  O parte din cunoștințele acumulate anul trecut aveau nevoie de împrospătare (adică am fost fată cuminte și nu m-am aventurat pe trasee cu risc de avalanșă, pentru a putea aplica ceea ce am învățat :D ), plus că doream să mai învăț lucruri noi. Au început să îmi placă mai mult traseele de iarnă și deh, pentru asta trebuie să te pregătești mai bine :)


 Locația și regulile concursului au fost aceleași că și anul trecut. Ceea ce am observat însă este că au fost mult, dar MULT mai mulți oameni care s-au înscris. Cum de știu asta ? Păi ... abia dacă am mai găsit loc de cazare la pensiunile din jur, și asta cu vreo 2 săptămâni înainte de eveniment :))). Am avut noroc cu un prieten, care cunoștea mai bine zona și a reușit să ne găsească un locșor unde să stăm. Nu cine știe ce lux - doar strictul necesar cât să putem dormi noaptea liniștiți că nu ne vizitează Moș Martin :) 
  ________________________________________________________________________

Când : februarie 2015
Eveniment Memorial Alin Tavǎ, ediția a VI-a
OrganizatoriAsociația Salvatorilor Montani Curtea de Argeş, Asociația Oxigen
Locație: Transfǎgǎrǎşan, Conacul Ursului ( DN 7C, km 104)
Duratao zi
Condiții de participare: Participanții trebuie sǎ fie sǎnǎtoşi, apți pentru efort fizic. Se vor forma echipe mixte de cǎtre 3 persoane.
Costuri de participare: 30 lei/echipǎ.
________________________________________________________________________

Sâmbătă de dimineață era mare agitație la Conacul Ursului. Unii erau pe jumătate treziți și încercau să se dreagă cu o cafea, alții tot alergau de bezmetici prin sală de mese să își găsească coechipieri. Era destul de greu să te înțelegi cu cineva de lângă ține, deoarece toată lumea vorbea în același timp. Se mai auzea din când în când distinct un “Ce mai faci, măăă? De când nu te-am mai văzut!” sau un “Tu aici? Baai, daar ce mică e lumea!”, urmat inevitabil de pupături și îmbrățișări. Că e mică lumea sau nu, ce bine că există evenimente de genul asta care reunesc oameni :)

Concursul a început la ora 09:00, printr-o mică ședință tehnică, după care am tras ora de intrare în concurs. Mi-am învârtit bine mâna în bolul cu bilețele, tot repetând în gând: “Sa intrăm după-amiază! Să intrăm după-amiază!” Aleg unul, îl desfac și ... ei aș! Telepatia nu funcționează la frig! Suntem în prima tură! Oh well .... la concurs cu noi!



Ca și anul trecut, o să descriu probele în ordinea la care am participat la ele. Unele au fost aproape identice, cu mici variații, altele însă au fost complet noi .. și extrem de distractive :)

1.   Proba PIEPS -  sau cum un dispozitiv îți poate salva viața

 ( În situația în care nu știți ce este acela un PIEPS, un simplu search pe Google vă va  lămuri :) ).

 Că și în anul precedent, proba a fost precedată de o scurtă etapă de teorie - ce este acest dispozitiv, cum funcționează, modalitatea de utilizare. M-am bucurat când, la terminarea cursului teoretic, mi-am dat seama că știam aproape tot ce ni se explicase de la ediția anterioară ( yaay pentru memoria bună !). Un singur lucru am aflat nou : la modelele noi, aparatul trece automat după o perioadă de timp din modul căutare în modul emisie, ca metodă de protecție - dacă vine o avalanșă ulterioară și te îngroapă pe ține, că salvator, să poți și tu la rândul tău să fii găsit. Pretty smart, huh ?
 
 Pentru această probă, un dispozitiv a fost îngropat undeva în zăpadă (ne-au pus să ne întoarcem cu spatele, să nu tragem cumva cu ochiul :))) ), iar noi trebuia să îl găsim cât mai repede. Echipă a fost împărțită în două - unul stătea în zona de siguranță, să se asigure că nu mai vine o altă avalanșă, iar ceilalți doi, echipați cu câte un PIEPS, căutau a€œvictima”. Eu am fost la căutare și după ce eu și colegă mea ne-am învârtit în cerc vreo jumătate de minut, am reușit să îl găsim pe “nefericit”. Teafăr și nevătămat :)))


 
2.      Rapel de la înălțime - cum să cobori în siguranță cu optul de rapel

 Pentru probă asta ne-am deplasat în parcul de aventură din lateralul cabanei, care arăta că un teatru de păpuși - corzi atârnate peste tot, oameni care coborau și urcau într-o veselie. Aici Relu ne-a învățat care este noul standard de coborâre utilizând optul de rapel, astfel încât dacă Doamne ferește! cade vreun bolovan de sus peste ține și îți pierzi conștiența să rămâi pe loc, să nu te duci și tu la vale după el. Am testat metoda la sol, am văzut că merge, după care ni s-a spus să urcăm sus pe platformă și să facem rapel.


 
 Buuuun! Să urcăm sus pe platformă! Bine că nu am rău de înălțime, că testam de-adevăratelea metoda de coborâre! Prima parte a fost ușoară, am urcat o scară până la o platformă intermediară, dar după aceea ..... gulp! Trebuia să urc pe o scară improvizată dintr-un buștean vertical, cu câteva scobituri de-a dreapta și de-a stânga pe post de trepte ... pline de gheață! Și abia dacă îmi încăpea jumătate de talpă de bocanc! Știu că eram asigurată și para-asigurată (doar era traseu), dar perspectivă de a aluneca și a rămâne suspendată, cu bușteanul în brațe, nu îmi surâdea deloc. Mi-a luat ceva timp până mi-am făcut curaj să urc, și și mai mult timp să ajung sus.  Pentru mine asta a fost de fapt probă, nu coborârea în rapel, care a decurs super-ușor :))))



3.    Sondarea în avalanșă - cum să înveți să recunoști ce ai găsit sub zăpadă

 Aici a fost super simplu. După ce instructorii noștri ne-au explicat  ce este o sondă de avalanșă și cum se utilizează, am trecut la a sonda diverse obiecte în zăpadă (un buștean, o piatră și un rucsac), pentru a observa cum reacționează sonda sau sunetul scos la impactul dintre sonda și obiect. E foarte important să avem cât de cât idee, pentru că în caz de avalanșă să nu începem să dezgropăm o piatră sau un lemn, când colegul nostru este poate la 1 m distanță, așteptând să fie găsit. 

Teoria sondei



 Pentru proba practică am fost iar împărțiți în două - un coleg stătea în zona de siguranță, pentru a anunța eventualele pericole, iar ceilalți doi aveau un perimetru îngrădit în care trebuiau să găsească un obiect îngropat (unul din cele trei de mai sus) și să ghicească ce este. De data asta eu am fost cea care am stat în zonă de siguranță, și am profitat de asta să admir munții - u de alta, dar chiar asta trebuia să fac :)))))

Oamenii la sondat :)

4.    Prim ajutor - pentru că oamenii specializați să îl poată acorda pe al doilea

Această probă de prim ajutor a fost dedicată fracturilor și modalităților de transport a răniților. Ni s-a explicat tipurile de fracturi, cum să le recunoaștem, ce putem să facem pentru a acordă primul ajutor, modalitățile de imobilizare și de transport a oamenilor accidentați. Majoritatea le știam (consider că este vital să știi să acorzi un prim ajutor corect, mai ales dacă ești muntoman și te aventurezi pe crește), însă am aflat și alte lucruri noi. De exemplu cum se imobilieaza capul la o suspiciune de fractură de gât sau cum se manifestă o ruptură de bază de craniu. E bine că nu am avut de-a face cu ele până acum :)
 
 La final ni s-a dat un test grilă, la care am știut toate răspunsurile. Yay :)

5.    Ștafetă - fugi, puiule, fugi!

 Ștafeta de anul acesta a fost un pic diferită față de cea de anul trecut - în sensul că nu s-au mai folosit obiecte în care participanții puțeau să se rănească (gen piolet). A fost însă la fel de antrenantă, plină de adrenalină și de surprize. Îi vedeai pe toți cum aleargă să ia coarda sau hamul, cum încearcă să își pună hamul în mod corect și cum țâșnește spre linia de finish. Sincer, nici nu știu când s-a terminat :))))
 
Pregatiti de start!
Sprintul de finish
Seara  a avut loc festivitatea de premiere. Și dacă numărul de echipe a crescut față de anul anterior, la fel pot spune și despre numărul premiilor și al sponsorilor - acum s-au acordat premii și pentru mențiuni. La fel, nu o să detaliez clasamentul echipelor, deoarece nu acesta este scopul acestui concurs. Pentru mine, dacă cineva a plecat de aici cu ceva cunoștințe în plus și un pic de experiență, este deja câștigător :)






















 
 Eheee,  și acum, după atâta învățare și alergare în zăpadă, ce merge cel mă bine? Un somn bun? O cană de vin fiert? Ar merge și astea, nu zic nu :))) Însă cel mai bine și cel mai bine ..... o cântare munțomănească autentică! Nu aveam unde să facem un foc de tabără, așa că am încins atmosfera în sala de mese a pensiunii, care a răsunat până la 3 noaptea de cântece de munte, folk și patriotice. Și am mai fi cântat noi, dacă nu ne ruga patronul să mergem și noi la somn :)))
 
Distractie si voie buna :)

A doua zi ... aaa, pardon, dimineața pe răcoare, că doar era azi când ne-am băgat în pat, am avut parte de o mică surpriză din partea organizatorilor: noi am tot învățat despre avalanșe, cum să ne comportam în zonele cu risc de avalanșă sau ce putem face pentru a ajută un coechipier surprins de căderea de  zăpadă. Însă un singur lucru nu am experimentat : cum e să fii omul care este prins în avalanșă? Într-adevăr, este o situație în care speri să nu ajungi niciodată, și totuși, când ești acolo ....  ce poți face? 
 
Erau mulți care spuneau că încearcă să înoate până la suprafață, sau că dau din mâini și din picioare până reușesc să își facă loc la cap pentru a respira. Ni s-a spus că acest lucru este aproape imposibil, deoarece zăpada devine că un bloc de beton în jurul tău și nu poți să miști un singur deget, dar să mai și înoți! Unii (printre care și eu) nu înțelegeam cum poate zăpada atât de maleabilă și de moale și de pufoasă, să devină că o menghină. EI bine, e timpul să aflăm!
 
Pentru această mică demonstrație nu am fost îngropați cu totul în zăpadă (nu știu cine se mai oferea voluntar în cazul ăsta :)) ). Relu a propus să ne acopere cu zăpadă doar până la gât, capul și gâtul rămânând libere și la suprafață. Bun! Eu și încă un voluntar ne-am întins și ne-am băgat capetele sub o bancă (bine că nu sunt claustrofobă!), cineva ne proteja capetele astfel încât să nu între zăpadă unde nu trebuie, iar Relu a început să “toarne” zăpadă pe noi cu una dispozitiv utilizat pentru deszăpezire (ironic, nu-i așa :))) ?).

Operatiunea Inzapezirea
 
Știam că sunt în siguranță, că nu mi se poate întâmpla nimic rău. Dacă doream să ies de  acolo, o puteam face în 10 secunde sau chiar mai puțin. Și totuși m-a apucat teamă când stratul de zăpadă a devenit suficient de greu încât să nu mă mai lase să respir normal. Încercam să trag aer și nu reușeam, pentru că nu exista loc suficient pentru destinderea cutiei toracice. Baaaai, chiar mi-e frică! Am intrat un pic în panică și încercam să respir normal, deci nu reușeam. Trebuia să respir scurt și repede, ceea ce îmi amplifica și mai tare teama. Doamnee, și ce greu de vine stratul ăsta de zăpadă! Simțeam că mai era un pic și mă strivește de-a dreptul! Când nu am mai rezistat am început să strig cât pot de tare: “Gataaaa, nu mai pot, nu mai vreau!” A trebuit să repet rugămintea de vreo câteva ori până să fie auzită!
 
 Sunt prinsă că într-o menghină sub un strat de zăpadă rece si super grea, respir cu greutate și sunt panicată destul de tare. Mi-a trecut că un fulger prin cap gândul că totuși acum am capul afară și suficient aer de respirat. Brrrrrrrrr, nici nu vreau să îmi imaginez cum ești cu totul îngropat!  Dacă acum este rău, atunci cred că este .... nup, nup, nu vreau să mă gândesc!! Refuuuz! 
 
 Am încercat să mișc un picior. Puteam eu să încerc mult și bine, nu reușesc să îl urnesc nici măcar un milimetru! Wow, dar câtă zăpadă a aruncat peste noi ? L-am întrebat de curiozitate pe Relu ce grosime are stratul de peste noi ... și răspunsul m-a surprins : 50 cm. DOAR 50 cm? Adică jumătate de metru de zăpadă te imobilizează complet? Aaaaa ... dap, la asta chiar nu mă așteptam! 
 
 Nu am fost lăsați să stăm mai mult de 10 minute îngropați, deoarece există riscul să înghețe totul și zăpada devenea și mai grea, iar noi trebuia să ne chinuim mai mult să ieșim. Timpul scurt însă nu i-a descurajat pe oameni, care au luat sonda de avalanșă și au început să sondeze mormanul. Ce altă ocazie mai bună poți să ai pentru a vedea cum se simte când găsești un om ? Și au tot găsit :)))

Om prins in zapada

Cineva care nu era asa de panicat ca mine :))))

 
 Toată activitatea s-a terminat undeva după prânz. Ne-am luat la revedere de la organizatori, cu promisiunea că vom reveni și la anul. Pentru învățăturile utile, atmosfera de prietenie, oamenii de aici și lecțiile care, cine știe, poate vor salva o viață dacă va fi nevoie :)
 
_______________________________________________________________________

Mai multe despre acest concurs-şcoalǎ puteți afla de aici sau de pe pagina de Facebook. Acolo gǎsiți condițiile de participare, precum şi fotografii din edițiile anterioare.
________________________________________________________________________


Cati :) sâmbătă, 14 martie 2015 0 comentarii Citește mai departe :)
  • Urmărește-mă:
  • RSS
  • Facebook
  • Youtube