luni, 29 decembrie 2014




Cum puteam sărbători cel mai bine 1 Decembrie, dacă nu pe munte ? Şi nu orice munte – ci în Făgăraş! Cel mai înalt masiv, pentru cea mai naţională sărbătoare :)
__________________________________________________________________

Când : noiembrie - decembrie 2014
Parteneri de tură : Relu Rica + membri ai Asociaţiei Oxigen
Traseu: nu am facut traseu, ci antrenament
Lungime totală traseu: nu e cazul
Durată totală traseu : nu e cazul
Diferenţă de nivel: nu e cazul
Surse de apă : nu e cazul
___________________________________________________________________

Așteptam această tură cum  îl așteaptă copii pe Moș Crăciun - cu sufletul de gură! În primul rând, nu mai fusesem la munte de peste o lună de zile, și acest lucru se simte (ca să nu mai vorbim de dor!). În al doilea rând, doream din tot sufletul să scap din București-ul cel fără de soare, cu cerul acoperit în totalitate de nori gri. Speram că la munte să am parte măcar de o rază de soare, că să nu uit cum arată :))

 Am plecat dis-de-dimineață din București, pe aceeași vreme mohorâtă ce nu vrea să ne dea pace de aproximativ o lună. Am gonit cât am putut de repede spre Transfăgărășan, unde ne-am oprit la cabana Capră. De aici trebuie să mergem pe jos până aproape de tunelul de la Bâlea Lac. 

 Am început să urcăm încet, bucurându-ne de priveliște. Chiar dacă e înnorat și nu se vede o rază de soare, peisajul este cu mult mai îmbucurător decât blocurile gri din București. Ah, și ce amintiri frumoase am în locul ăsta din Făgăraş! În căldarea Capra, la începutul anului, am făcut un curs de pregătire montană pentru avansați, în care bunul nostru prieten Relu Rica ne-a învățat cum să mergem și să cădem cu pioletul, cum să urcăm și să coborâm pe coardă și multe alte lucruri folositoare muntomanului pe timp de iarnă :)

Când am ajuns la Cascada Capra ni s-a deschis cea mai frumoasă priveliște în fața ochilor: Transfagarasul acoperit de nori! Era ca un fluviu de nori ce aluneca ușor printre piscuri... Am rămas înmărmurită în mijlocul șoselei, cu gura căscata și ochii ațintiți ... bine că nu mai era nimeni prin preajmă să mă vadă, că se alegea cu o porție bună de râs :))) Vă arăt și vouă, să vă convingeți singuri de minunățiile de acolo!

Transfagarasanul si o mare de nori :)

Fara cuvinte ..... doar .... UAU!

După vreo două ore de urcat și plimbare ușoară am ajuns la cabană, aflată exact lângă tunelul ce iese la Bâlea Lac. Și e o minunăție de cabană, cu toate condițiile: un șemineu călduros, multe locuri de cazare, o bucătărie complet utilată, o priveliște grozavă și cei mai grozavi oameni pe care îi puteam întâlni - oxigenatii :) Rețeta perfectă pentru un sejur fantastic!
 Seara respectivă a fost una de relaxare și petrecere - am râs, am cântat, am povestit și am mâncat cea mai bună mâncare de cartofi cu carne făcută la ceaun. Așa, ca la munte :)

A doua zi

M-am trezit destul de dimineață, înaintea tuturor. Afară era lumină, dar nu se vedea nimic - era o ceată deasă și groasă, abia dacă vedeai la 10m. Și nici urmă de soare :( Uf, sunt la 2.000m altitudine și nu pot vedea nimic de toată ceața asta!

Ceata ... ceata peste tot! Si ninsoare :)

Am făcut o cafea, am mai băgat un semn pe foc și m-am așezat în fața șemineului, cu o cană aburindă de licoare neagră, ascultând doar trosniturile lemnelor și flăcările care începeau să se întețească. Și acolo, în liniștea aceea profundă (întreruptă din când în când de vreo sforăitură sau două), cu privirea hipnotizată de foc, mi-a trecut un gând fugar prin căpșor : „Băăăăăăi, sunt cea mai norocoasă persoană din lume! Familie, sănătate, munte, partener, prieteni, o cană de cafea și dimineață asta ...... ce poți să îți dorești mai mult ?” Și răspunsul a venit singur, neinvitat : „Mai multe dimineți! Aaaa, și o chitară pliabilă, de buzunar!” Mda, mintea mea cea creață :)

După ce s-au trezit și ceilalți a venit timpul micului dejun. Și ce mai festin! Am pus toți ceea ce am adus de acasă pe masă dinspre geam, iar Relu ne-a adus bunătăți : cărniță, cașcaval, pâine bună-bună și alte delicii culinare specific românești. Mamăăăă, de ce mi-am uitat stomacul de rezervă acasă ? A, da, stai că încă nu am unul ! (poate vorbesc cu Moşu’ să îmi aducă unul :D). Nu știam din ce să mă înfrupt prima dată: cașcaval, brânza cea bună sau șuncă cea delicioasă? Ia să luăm câte un pic din fiecare, să nu se supere nimeni :)

Eeeh, și acum după un mic dejun așa de plin, aveam energie să mut munții din loc! Nu mai aveam răbdare, dansam pe loc și abia așteptam să ieșim afară. Când m-a văzut Relu că un titirez turbat, m-a trimis (în glumă) la deszăpezit oblonul de lemn din lateralul cabanei. Ahaaa, atât am așteptat! M-am îmbrăcat cât am putut de repede, am luat prima lopată pe care am găsit-o și am început să lopătez zăpada în vale. După vreo 10 minute, am început să mai dau din polare jos - te încălzești repede de tot când deszăpezeşti! După încă 10 minute am renunțat și la mănuși, că nu mai puteam :))) După încă 20 minute, cu dureri de spate și transpirată că după o ploaie rece, m-am proptit în lopată și am exclamat fericită : „Gataaa! Job done!” Dizlocasem vreo 2 metri cubi de zăpadă :))))

Planul inițial era să facem azi un mic traseu prin împrejurimi, însă vremea capricioasă ne-a stricat planul. Așa că s-a decis să rămânem împrejurul cabanei, să facem câteva exerciții de salvare. Iu-huuu, învățăm lucruri noi! O să ne prindă bine :)

Primul lucru pe care Relu ne-a învățat a fost să facem amaraje în zăpadă, utilizând doar ceea ce un muntoman are deobicei la el într-o tură montană - rucsac, piolet, un băț de trekking etc. Și deși la început am fost sceptică și nu am crezut că un morman de zăpadă poate să țină un om, practica mi-a demonstrat că poate ține chiar mai mulți. Wow!

Ia sa vedem.... tine amarajul asta ?

Următorul exercițiu a fost salvarea unui camarad căzut în prăpastie. La ăsta am fost foarte atentă și am învățat cât am putut de mult - nu de alta, dar nu știi când ai nevoie de aceste cunoștințe! Relu a fost sever și ne-a pus să executăm corect fiecare etapă de salvare, explicându-ne de fiecare dată cu răbdare ce trebuia să îmbunătățim. Am făcut exercițiul ăsta de câteva ori, ultima dată simulând o salvare reală, în care „victima” a opus un pic de rezistență când era trasă în sus, pentru a simți adevărata greutate a celui pe care îl salvezi. Băi, și e greu! Chiar și cu o persoană mică și ușoară, a trage pe cineva din prăpastie necesită multă muncă! Mă uităm la băieți, care erau 4 (toți unul și unul!) și încercau să îl scoată pe Natu, un om mai solid. Și de-abia dacă reușeau să îl miște :)

Asa pica "victima" noastra, cu gratie si in picioare :)))
Te salvez eeeeeeeu !
Heeeei-rup! Bai, cate sarmale a mancat omul asta :)))) ?

Și soarelui i s-a părut interesant ceea ce făceam noi ... așa că a scos capul de după nori să ne observe mai bine! Yaaaay, soare, după o lună de cer noros și acoperit! Nici nu pot descrie bucuria care m-a cuprins când am văzut razele printre nori! Între timp se ridicase și ceața, iar peisajul a devenit .... ei bine, așa mai vorbim de munte! Am tras cadru după cadru, să surprind fiecare detaliu. Bine că am baterie suplimentară :D

Soareeee:D


Ultimul exercițiu a fost legatul în coardă fără ajutorul carabinierelor (utilizând doar noduri) și mersul în coardă, în șir indian. Ne-am reamintit nodurile învățate la Memorialul Alin Tavă de anul acesta și mi-am dat seamă că trebuie să le rememorez mai des - de două ori pe an nu e suficient. O să îmi iau cordelină și o să o înod până știu să le fac cu ochii închiși :)

Inainteee.... mars!

Eu am profitat de câteva moment libere să îmi probez coltarii - este prima pereche pe care o am și zăpada de aici este perfectă pentru acomodare! ÎI pun peste bocanci și încep să merg că o mică rață - nu de altă, dar prima regulă pe care o știam despre coltari este următoarea: „Nu merge cu picioarele prea apropiate, că s-ar putea să te trezești cu o gaură în bocanc sau parazăpadă!” După vreo 5 minute mi-am dat eu seamă cum e cu coltarii ăștia și am început să merg mai normal :))

Yu-huuu, incaltari noi :D


Eh, și acum să îi și testăm, să vedem cum țin! Am găsit lângă un perete de stâncă o movilă mare de zăpada și am început să o urc. Băi, și ce ușor și fără efort se urcă! Parcă nici nu zici că urci pante de 45 de grade! Am urcat până aproape de partea de sus, după care am început să cobor. Scârț, scârț, scârț .... și poc! Am intrat cu piciorul stâng până la coapsă în zăpadă! Oookey, and now what? Am încercat să îmi scot piciorul, dar nici nu se clintea. Am tras, l-am mai mișcat ... dar aș, nici măcar un centimetru nu l-am urnit. E timpul să apelăm la specialiști!

-      Reluuuuu!
-      Ce e?
-      Ce faci când rămâi cu un picior adânc înfipt în zăpadă şi nu reuseşti să îl mai scoţi?
-      Te rostogoleştişi îl scoţi!

Am incercat – şi chiar funcţionează :)

La lăsarea serii ne-am adăpostit în cabană și învățăturile au continuat ... cu noduri! Elicoidal cu carabă, prusic, fluture, opt simplu și dublu ... toate s-au perindat prin fără ochilor noștri și am învârtit de bucățile de cordelină până ne-au ieșit. La final, Relu ne-a dar test -  ne chema la el și ne punea să îi facem câte un nod. Dacă nu era bine, ne „altoia” cu o ditamai lingură de lemn și ne punea să îl repetăm până îl făceam corect. Și uite așa s-a terminat sesiunea de pregătire ;)

Noduri, noduri .. de toate marimile, pentru toate corzile, cu carabiniere sau fara, blocatoare sau mobile :)

Seara a fost la fel de plăcută ca precedentă a€“ cântare, foc și cea mai bună fasole cu ciolan pe care am mâncat-o anul asta. Yu-huuuu, să tot vii aici !

Mi-a părut foarte rău când dimineață a trebuit să plecăm. Cum poți să părăsești un loc așa de frumos și primitor? Aș fi vrut să mai rămân vreo lună pe aici, să mă deconectez de tot și de toate. Brrr, și numai gândul că am întorc într-un București gri și fără soare mă întristează.... Dar lasă că ne întoarcem aici și altă data ... și o facem și  mai, şi mai lată :D

Radu la coborare

Ningeeee :D

Transfagarasanul la intors :)


Pentru mai multe fotografii, aruncaţi un ochi aici:



Costuri:
O noapte de cazare la cabană: 30 lei

Utile:
Cabana este foarte spaţioasă şi dispune de multiple facilităţi: paturi (eu am numărat cel puţin 24 locuri de cazare în 6 paturi duble suprapuse, dar mai sunt camere!), bucătărie utilată complet, şemineu, toaletă interioară. Nu este însă apă curentă, trebuie să luaţi de la un râuleţ captat la 5 m în faţa cabanei sau de la unul aflat în apropierea Transfăgăraşanului.

La cabană nu există mâncare gătita sau ceaiuri/cafele pe care le puteţi cumpăra. Puteţi achiziţiona în schimb bere, apă sau suc.


Cati :) luni, 29 decembrie 2014 0 comentarii

0 comments :

Trimiteți un comentariu

  • Urmărește-mă:
  • RSS
  • Facebook
  • Youtube