sâmbătă, 27 septembrie 2014





Nu mă așteptam să ajung vara această în Grecia. Noi aveam alte planuri- să mergem cu motorul 2 săptămâni prin Europa, cu destinație finală Praga. Cum însă nu am reușit să îmi iau concediu în perioada dorită de mine, a trebuit să facem reconfigurarea traseului” și am ales Grecia, la indicația unor foarte buni prieteni. Soare, mare, nisip, bălăceală și munte - sună foaaarte bine!

Drumul până în Thassos l-am făcut cu mașina, pe ruta București - Giurgiu-Russe -Stara Zagora - Haskovo – Komotini - Keramoti  - Skala Potamia. A fost un drum lung de vreo 10 ore, cu stat o oră și ceva la granița în Grecia pe o căldură infernală și plimbat aproape o oră cu bacul până pe insulă, vânând fotografic  pescărușii ce ne dădeau târcoale, numai-numai le-am arunca ceva de  mâncare. Și când vreun turist le arunca o bucată de biscuit, fie o prindeau din aer, fie plonjau cu viteză și o apucau delicat din valuri. Am zâmbit tot drumul până în Thassos :)Š

La revedere, Grecia continentala :)




O dată cu primul contact cu pământul thassian a venit și sentimentul de vacanță , la pachet cu  o relaxare totală și un rânjet maaare de tot așternut pe față. De acum poate să înceapă aventura, relaxarea și bălăceala în mare! Abia aștept :D

Ne-am cazat la pensiune la Astera Kalives și am fugit cu toții pe Golden Beach. Încă de cum am ajuns  m-a frapat curățenia de pe plajele lor și liniștea de acolo. În afară de zgmotorul normal (valuri, vorbe -€“ majoritatea românești - și mașini), nu auzeai muzică pe plajă! Ceea ce mi s-a părut - pfuai, fantastic! Puteam să vorbesc cu omul de lângă mine fără să ridic vocea. M-am tolănit pe sezlog, cu o carte și o apă rece, și m-am bucurat de ultimele raze de soare și căldură. Divin :)Š

 În mare, cam asta a fost tot programul concediului nostru de anul acesta-  plajă și bălăceală. Aveam 2 ghiduri la noi (luate de pe marele internet) cu atracțiile turistice și toate plajele din Thassos și ne hotăram la care din ele să mergem a două zi. Așa am reușit să testăm majoritatea plajelor de insulă : Golden Geach, Marble Beach, Kinira, Agios Ioannis, Paradise Beach sau Aliki (puteți citi mai multe aici și aici mai multe informații despre fiecare plajă în parte, cu lux de amănunte  :) ). 

Aliki Beach  - si apa incredibil de albastraaa :D


Hoooo ray :D

Mii de nuante de albastru - Marble Beach
Eu eram cam singura din grup care nu știa să înoate, așa că am venit în Grecia însoțită de o vestă de salvare portocalie (am luat-o din România, cu cea mai bună flotabilitate. Cred că putea să țină lejer 2 persoane că mine :)))  ). Așa aveam curaj să mă duc până în larg, unde apa depășea adâncimea de 10 m. Cu ochelarii la ochi și aparatul de fotografiat subacvatic, colindăm suprafața apei în căutare de arici de mare sau diverși pești. Și experiență a fost - WOW! Am avut norocul să văd câteva specimene frumoase și să plutesc alături de bancuri întregi de peștișori sperioși. Bine că am avut vestă , că dacă nu, în febră fotografiatului, uităm să mă țin la suprafața  :) )

 La un moment dat, în timp ce mă bălăceam și căutam noi modele de fotografiat în largul mării, am ajuns la marginea unei stânci subacvatice ce urca lin și abia atingea luciul apei. M-am oprit din “inotat” (de fapt din propulsat, adică dat din mâini și picioare) și mă bucuram de liniștea locului, observând cu un pic de neliniște că sunt destul de departe de mal (deși nu m-a niciodată la film cu rechini, gen Jaws, și știu că nu sunt rechini pe aici, tot mă simț aiurea să fiu singură în larg :))  ). Stânca era foarte vălurită și erau o groază de arici și pești prin zonă, așa că am decis să îi dau ocol, poate găsesc o comoară  fotografică. Dau eu din mâini și din picioare, ajung la colț și bag capul la înaintare, să văd ce e dincolo. Și mi se taie răsuflarea - dincolo se căsca un hău de cel puțin 15 m. Stânca era aproape dreaptă în partea cealaltă, ca un perete, iar fundul apei nici nu se mai vedea. Îmi era teamă și cu vestă pe mine să plec :))  ). Când în sfârșit mi-am făcut curaj și m-am desprins spre abis (după multe conversații interioare - hai, că nu are ce să ți se întâmple, nu o să cazi :)))   ), senzația care m-a cuprins a fost  - de nedescris. Parcă pluteam! Trebuie să încercați și voi dacă vreți să vedeți cum e :)Š

Și printre atâtea zile de bălăceală și prăjit (pardon, bronzat) la soare am avut parte și de o zi de hiking se cel mai înalt vârf din Thassos -Ypsarion. Am încercat să găsesc hărți montane sau informații despre acest multe, dar în afara înălțimii și a informației că există drum până în vârf nu am aflat nimic. Am avut noroc cu un foarte bun amic, ce făcuse vârful acum un an de zile și ne-a dat câteva informații prețioase despre traseu, marcaje și intersecții unde îi musai să fim atenți.  Și abia așteptam să mergem a€“ vedeam vârful în fiecare dimineață de pe balcon, cum veghea peste toată insula. 

Varful Ypsarion, vazut de la balconul camerei

Am întrebat la pensiunea unde stăteam cam cât facem până în vârf. “2 hours, 2 hours!” Hmmm, ceva nu e bine. 2 ore, urcat o  diferență de nivel de aproape 1200m ? Nici dacă e perete vertical nu îl faci așa de repede. Hai să calculăm la 3 ore, 400 m de urcat în fiecare oră mi se pare mai - omenește. Și abia acum mi-am dat seama că nu mi-am întrebat amicul de cât a făcut el pe traseu. O să fie supriza și pentru noi :)Š


Abia după ce am coborât de pe munte ne-am dat seama că timpii indicați de gazdă erau pentru urcat vârful cu mașina.  Poate nu a crezut că e cineva atât de zuzu, în stare să vină în Thassos să urce muntele a pied! Stăteam toți în curte și râdeam cu gură până la urechi, epuizați și deshidratați după cele 8 ore și ceva de traseu. Am povestit toate peripețiile în postul anterior, așa că vă invit să le citiți de acolo :)Š

Un loc în care am vrut foarte tare să ajung este la Giola, vestita piscină naturală în stâncă. Era un “must see” pe listă, așa că am plecat într-o după-amiază spre ea, cu mare bucurie și anticipație, visând deja la splendoarea și frumusețea ei. Băieții ziceau chiar că vor să sără , eu să le fac poze - ehe, vise mărețe! 

Ca să ajungi la Giola trebuie să părăsești drumul principal și să mergi aproximativ 5 km pe drum neasfaltat, nu mai lat de o mașină. Era mare inginerie când ne întâlneam cu alții care veneau din față, unul din noi trebuia să găsească un loc unde să se dea la o parte din drum, să treacă celălalt. Și nu de puține ori ne-am suit pe marginea ridicată a drumului, de mă miram cum de nu se răstoarnă mașina :) ) Se ajunge într-o livadă de măslini, de unde trebuie să coborî perpedes până la malul mării să vezi  minunăția naturii. Noi am parcat mașina la umbră ( să nu o găsim topită la întoarcere!) și am început să coborâm în zig-zag spre mare - și coborâm, și coborâm, dar nu ajungeam nicăieri! Drumul știam sigur că e bun, existau indicatoare și mai erau și alți turiști care coborau, deci - hai să mai coborâm un pic!

Într-un final ajungem la malul mării. În fața noastră s-a deschis mult-anticipată și minunată panorama a a ..... unei bălți ....negre  ... și statute...... Băi, asta-i Giola? Unde-i apa cristalină? Unde e imaginea piscinei cu apă albastră și limpede, de puteai să îi vezi fundul ? Au fotografiat-o turiștii așa de mult că au luat-o cu ei ? Tot ceea ce a rămas este un lac cu apă murdară, în care singura vietate ce are curajul să înoate este un pește -  ce a plătit cu viața pentru îndrăzneală lui și acum stă cu burta la soare, ca avertisment pentru amatori.  Și în aer plutește un miros de sulf ... Dacă închid ochii, pot să jur că sunt la Băile Herculane. Ufff, pentru asta am bătut noi atâta amar de drum și am ratat o sesiune de plajă ?

Giola ... sau marea supriza a sejurului

 Începem să urcăm înapoi spre mașini, în pas domol.  Fiecare dintre noi își exprimă tristețea și dezamăgirea în felul lui, când îl aud pe unul din colegii mei:

-    Ia uitați-va ce scrie pe pancarde!

 Într-adevăr, erau multe pancarde în zonă, care anunțau că mai jos este parcare privată, să menținem curățenia etc. Era însă una care se repeta destul de des, pe care scria ceva în greaca și mai jos traducerea : Idioticos Dromos. 

 -Idioticos dromos! Drumul idioților! Ăștia ne-au avertizat, dar noi nu am fost atenți !

Am izbugnit cu toții într-un râs isteric. Uite că până la urmă nu a fost o totală pierdere de timp drumul până aici - ne-am ales cu o porție copioasă de bună dispoziție, așa, pe final :)

 Cele 8 zile au trecut foarte repede (din pacate!) și a trebuit să facem cale întoarsă - nu înainte însă de o ultima bălăceală în mare! După aceea ne-am suit în mașini și am parcurs același drum care ne-a adus în paradis cu aproape o săptămâna în urmă. Paradis din care am plecat cu multe amintiri superbe și cu dorință de a reveni - cel puțin încă o dată!

Incercam instrumente noi :)

Panorama de la Manastirea Sf Mihail



Iată drumul parcurs:


_____________________________________________________________________________

Articole precedente din seria Thassos 2014:

Cati :) sâmbătă, 27 septembrie 2014 0 comentarii Citește mai departe :)

duminică, 21 septembrie 2014



Când : august 2014
Parteneri de tură : Radu, Georgiana, Lazăr, Mihaela și Iulian
Traseu : localitatea Potamia (80m) - Vf Ypsarion (1.204 m) și retur (marcaj săgeată roșie  pe asfalt/pietre, indicatoare de lemn sporadice și , începând cu cabana din vârf, plăcute plastificate)
Lungime totală traseu : aproximativ 14 km
Durată totală traseu : aproximativ 8 ore, însă noi am mers foarte, dar foaaaarte încet. Cred că se poate face și în 6-7 ore
Diferență de nivel: aproximativ  +1.130 m / - 1.130 m
Surse de apă : puteți lua apă de la începutul traseului (este un fel de cișmea lângă un copac). Până în creastă mai există 2-3 pârâiașe, pentru care este nevoie să vă abateți un pic de la traseu. Există apă și la cabană, undeva în lateralul acesteia, de la un  robinet conectat la un furtun.



Abia așteptam ziua asta! După câteva zile de relaxare, bălăceală și admirat munții de pe şezlog, simțeam nevoie de ceva mișcare și reconectare cu înălțimile. So Ypsarion, here we come!

 Trezirea a fost la ora 5:30 - adică foarte de dimineață, pentru niște oameni obișnuiți cu odihna. Avem noroc că afară începe să se lumineze, astfel încât nu bâjbâim prea mult după haine și rucsaci. Facem repede pregătirile necesare și mergem în curte, pentru o mini gustare înainte de plecare. Dar ce să mâncăm, e prea de dimineață și nu prea intră nimic. Foamea încă nu s-a trezit!Hai totuși să înfulecam un pic de dulce și mâncăm consistent mai sus pe traseu, când simțim nevoia.

 Am avut parte de o supriza plăcută și neplanificată : am văzut răsăritul de soare! Cocoțată pe un gard de piatră din fața vilei, cu o bucată de ceva dulce în mână, admiram marea și bulgărele roșu ce își răspândea razele calde împrejur. Și așa am știut că e timpul să plecăm în căutarea piscurilor înalte :)Š

Părăsim drumul principal și facem stânga, pentru a ajunge la începutul traseului marcat de un panou imens. Pe peretele pensiunii aflate imediat în apropiere găsim schițată o tentativă de hartă, din care înțelegem că de aici începe drumul spre Ypsarion și că la un moment dat trebuie să facem stânga.  E cât se poate de clar :) )

Nici luna nu se indura sa ne paraseasca :)


 Prima parte a traseului este pe un drum asfaltat, printre casele și grădinile oamenilor. Băi, sigur e asta drumul ? Traseu montan asfaltat? Și mai încolo găsesc și niște scări rulante care să mă ducă în vârf? A, ba nu, un lift! Sau o praștie imeeeensa, să ajung sus în 5 minute, după ce dau binețe vreunei vrăbii! Preety strange, nu ? Dar am spus să continuăm, toate bifurcațiile indicau tot drumul pe care am pornit.

Follow the asphalted pretty road!


O dată cu terminarea caselor se termină și asfaltul. Lăsăm în spate confortul drumului plan și începem să urcăm ușor, pe o potecă din multe pietre, ce se adâncește în pădure. Este încă răcoare, copacii fac suficientă umbră, lumina este perfectă de fotografii.  Eram zen, cu gura până la urechi. Ce bine e să urci :)Š

 Am părăsit pădurea și am ieșit într-un fel de luminiș, unde trebuia să facem stânga (înainte se făcea un alt traseu). În partea dreaptă lucea ceva foarte tare, că o oglindă care reflectă razele exact în ochii mei. Mă uit cu ochii îngustați - marea! Se vede marea de aici! Yu-huuuu! Scot repede aparatul și mă apuc de fotografiat. Senzația este superbă - să urci un munte cu marea pe fundal :D 

Marea in fundal  :D



 Eh, și de aici s-a terminat cu răsfățul! Fără pădure și fără umbră, căldura soarelui începe să se facă simțită. Zăpușeala face urcușul mai dificil, trebuie să ne oprim mai des să ne hidratam și ne trezim la jumătatea traseului cu mai mult de un litru de apă consumat de persoană - asta în mai puțin de 3 ore. Băi, ce ne facem ? Până sus nu mai avem nici un strop de apă, și nu pentru că o bem noi, ci se evaporă singură din recipiente (da, așa de cald era!). Noroc cu un mic pârâiaș din apropiere, unde am făcut refill și ne-am răcorit. Sper să mai fie câteva din astea pe traseu :)Š

 Un aspect care ne-a mirat pe toți  - muntele ăsta este plin de capre! Le vezi peste tot - pe versantul vecin, pe o piatră mai sus de tine sau chiar în potecă! Stăteau acolo și ne priveau cu multă curiozitate! Ne-am apropiat tiptil, încercând să vedem dacă le putem atinge, însă au plecat când eram la vreo 3-4 m de ele, coborând în viteză în jos. Eh, bine că măcar le avem în poze..

O capra mai muntomana decat cealalta ... pe traseu :)
Panorama Ypsarion

După aproximativ 2 ore și un pic de urcat am ajuns în ceea ce credeam noi că este creasta  - o poienița plată, de unde se puteau vedea foarte frumos împrejurimile. Ne uităm după marcaj, dar ia-l de unde nu-i! Nu se vedea nicăieri nici un indicator, nici o săgeată care să ne indice direcția bună.Și acum ce ne facem ? Hai să îl căutăm! Eu mă aventurez spre stânga, unde se vedea că traseul urcă în continuare. Merg vreo 5 minute către ceea ce pare a fi un vârf  - și woow, ce panoramă! De aici se vede toată Skala Potamia și Golden Beach! O minunăție :D


Panorama de tinut respiratia :)

După minunata mea descoperire mă întorc de unde am plecat, cu speranța că vreunul dintre noi a reușit să elucideze misterul traseului lipsă. Acesta însă stă pitit foarte bine și nu vrea să se arate. Oookey - what now? Cu coada ochiului zărim undeva o casă de lemn. Hai într-acolo, poate reușim să găsim răspuns la enigmă!

Casa noastră de lemn s-a dovedit a fi o casă în toată regula, alături de care am regăsit un foișor cu umbră.  O binecuvântare pe vremea asta caniculară! Ne-am dat cu toții la răcoare și ne-am bucurat de o mult dorită odihnă. În casă nu părea că este nimeni, deci misterul rămâne în continuare - pe unde o fi traseul ? S-o fi topit de la căldură ? Sau s-a dus și el la umbră, așa că noi? Nu știu, dar parcă nici nu vreau să plec de aici să aflu ( e muult prea bine!). 

S-a pus la un moment dat problema să renunțăm și să ne întoarcem acasă. E târziu, e foarte cald, nu prea mai avem mancarea - Orice ar fi, eu NU renunț! Am venit să fac vârful și asta o să fac, chiar dacă o să îl caut 2-3 ore în arșița! Am noroc de colegi la fel de căpoși că mine, deci aventura continuă! Mai stăm un pic și ne aventurăm din nou în soare, către niște scări care urcă undeva în sus. Și surpriză!  Sub un panou mare de lemn, pitită și la umbră , stă liniștită o plăcută cu “Υψάριο”! Ahaaa, aici era! Suntem pe drumul cel bun :)Š

 O data cu scările apare și un nou marcaj - niște plăcute plastificate, care te anunță la ce altitudine ești și ce altitudine mai ai de urcat până pe vârf. Acestea sunt destul de dese ( super!) și vedeam în timp real cât mai avem. Înaintam destul de greu ( aceeași căldură înăbușitoare!), iar numărul scădea lent, foarte lent..

 La capătul unui urcuș ne-am întâlnit din nou cu panoramă spendida a Golden Beach-  și o bancă! Grecii au făcut aici o bancă, pentru a putea admira priveliștea! Sau să fie siguri că nu cazi de pe stâncă de la atâtea frumusețe! Atmosferă asta frumoasă a fost completată de un vânt răcoros, care parcă mai alungă toată căldura din aer. Eheee, și ce plăcere e să stai aici, tolănită pe o bancă de piatră, cu o așa priveliște! Nu aș mai pleca de aici - dar avem un vârf de atins! Așa că hai, mai poposim o dată la întoarcere :)Š

Cabanuta noastra salvatoare


2 in 1 - munte si mare :)


Când mai aveam aproximativ 100m (altitudine) până în vârf peisajul se schimbă brusc, iar totul devine stâncos.  Traseul șerpuiește pe niște pietre mari și imense, pe care pășim cu atenție -  în partea cealaltă era expus. Nimic dificil totuși (cărarea este destul de lată), așa că în foarte puțim timp ajungem aproape de vârf, exact la capătul drumului care urcă până aici. Da, știam că este și drum până în vârf, pe care îl puteam parcurge lejer cu mașina, dar unde mai e distracția? Noi am venit pentru traseu, nu numai pentru priveliște :)

 Un pas, încă unul, și încă unul - și am ajuns ! Yu-huu, suntem pe Ypsarion, cel mai înalt vârf din Thassos!  Vârful nu are plăcuță, în schimb găsim un pilon de piatră cu un caiet, în care puteai să notezi câteva idei și impresii. L-am răsfoit un pic - o mulțime de oameni au trecut pe aici, din toate colțurile lumii! E foarte fain să vezi ce gânduri aștern oamenii după ce au urcat un varf! Am dat și noi cu subsemnații în Cartea de Onoare, am făcut câteva fotografii și ne-am pitit repede la umbră, să admirăm panorama. E suuper  aici :D

Panorama de pe varf :)

Coborârea am făcut-o pe același traseu că la urcare. Și deși m-am protejat cu o tonă de cremă de soare cu SPF 50, tot am reușit să mă ard pe ambele mâini. Nu foarte grav, dar suficient cât să simt. Am mai dat cu un strat de cremă și am aplicat tehnica de coborâre numită  “vânare de umbră”: mergeam repede prin soare și unde găseam un pic de umbră, zăboveam 2-3 minute, pentru răcorire, după care mă avântam din nou, în căutarea următorului locșor de odihnă.  Mă fugăream cu căldura :)Š

A fost o adevărată bucurie să ajungem la zidul casei cu hartă rudimentară desenată! Ne era la toți foame și discutam numai despre bunătățile pe care le vom mânca deîndată ce ajungem la cazare. Și cum ne gândeam noi la toate specialitățile de peste fript - Mure! Ruguri întregi, aliniate cuminți pe marginea drumului! Instantaneu am uitat de toate preferințele culinare și ne-am apucat să înfulecăm. Vreo 10 minute nu ne-am mișcat de acolo. Și erau așa de bune - miaaam! Mai vreau trasee din astea cu suprize dulci la final!

 Ziua s-a terminat cum nu se poate mai bine - cu o sesiune de plajă și bălăceală în mare. E prima dată când reușesc să combim muntele și marea în aceeași zi .. și sper că nu și ultima! Senzația este fantastică - să stai pe sezlog la plajă, să privești munții și să știi că de acolo ai coborât astăzi. Aaaaa, și am servit și mult dorita porție de pește la grătar, cred că era doradă, pe care v-o recomand cu lămâie sau sos de usturoi :)
   
______________________________________________________________________________

Detalii “tehnice”

Harta traseului :



Traseul pe Google Maps:



Elevaţia traseului (luat la coborâre):




_______________________________________________________________________________

Utile

Noi am plecat la 7 în traseu, dar tot nu a fost suficient de devreme a.i. să scăpam de căldura înăbușitoare care a apărut încă de la 9-10. De aceea vă recomand să plecați cât mai devreme în traseu, poate chiar imediat cum răsare soarele. Ar fi bine să fie lumină afară, că să puteți observa mai bine semnele și marcajele (uneori sunt pitite și e nevoie de atenție sporită pentru a le descoperi).
 
 Luați-vă mai multă apă la voi decât de obicei! Zăpușeala de afară cere o hidratare continuă - asta dacă nu vreți să faceți insolație. Și nu uitați de pălării/șepci și crema de soare, vor fi prietenele voastre cele mai bune!
 
 Traseul nu este marcat în mod clasic, românesc, cu semne pe copaci/pietre sau stâlpi indicatori. Și nici timpii nu sunt indicați. Intrarea în traseu este marcată printr-un semn (rutier)imens și o mini hartă scrijelită pe un perete. Din când în când veți regăsi săgeți roșii care indică drumul corect, iar la intersecțiile unde acestea nu se văd foarte bine, calea incorectă este marcată cu un mare X, tot roșu.  Uneori mai apar și indicatoare din lemn, cu numele vârfului. De la cabană traseul este semnalizat de niște plăcuțe laminate, care semnalează și altitudinea actuală și cât mai e până în vârf. 

Sagetile de pe piatra

Indicatoare de lemn - asta era topit de caldura ;)))

Placutele plastifiate ce apar dupa cabana


Pentru cei  care vor să se bucure doar de priveliște, fără a depune efortul ce îl presupune un traseu montan, vă anunț că există drum până în vârful muntelui. Dap, ați citit bine, există drum până aici! Trebuie doar să te dai jos din mașină, mai faci maxim 50 m și ești  “on the top”. Și noi am ajuns cu limba de 3 coți de la căldură și oboseală  :))



Pentru mai multe poze, aruncaţi un ochi aici:








Cati :) duminică, 21 septembrie 2014 0 comentarii Citește mai departe :)
  • Urmărește-mă:
  • RSS
  • Facebook
  • Youtube