joi, 10 iulie 2014

 
 
 
Cand : iunie 2014
Parteneri de tura : Radu, Florin, Pusa + alti oameni frumosi carora nu le-am retinut numele
Traseu :
- Busteni (885m) – Jepii Mici – Cabana Caraiman (2025m) (marcaj cruce albastra, lungime aproximativa traseu  9 km, durata 3,5h)
- Cabana Caraiman - Cab Piatra Arsa (1950m) ( lungime aproximativa traseu 3.3 km, durata maxim 1h)
- Cabana Piatra Arsa - Cantonul Jepi  (aproape 2000 m) – Jepii Mari – Busteni (marcaj triunghi albastru,  lungime aproximativa 8,6 km, durata 2,5h)
Lungime totala traseu : aproximativ 21 km
Diferenta de nivel: +1100 m / - 1100m
Surse de apa : raul care serpuieste pe Jepii Mici, cascada Caraiman + cabanele
 

Tura asta a picat la fix! Pentru wekendul respectiv nu aveam absolut nimic planuit si tare as mai fi vrut sa merg la munte!  Oriunde, numai multe sa fie! Asa ca atunci cand am auzit de intentia lui Florin de a face Jepii intr-o singura zi, am stiut ca cineva acolo sus mi-a ascultat gandurile si mi le-a si indeplinit !
Plecarea ? Dis-de-dimineata, asa cum  ii sta bine oricarui muntoman cu intentii serioase. La 6:30 m-au pescuit oamenii de la Unirii si „am mancat asfaltul” pana la Busteni, langa Hotel Silva. Am parcat masina undeva mai sus de hotel, ne-am echipat si ... gata, sa incepem traseul!
Pe langa entuziasmul evident al traseului, mai aveam si un alt imbold. Vremea se anunta buna pana in jurul orei 14, dupa care toate site-urile meteo pe care le consultasem aratau ca o  sa ploua. Asa ca incercam sa facem cat mai mult pana la ora in care vor cadea primii stropi de ploaie. Si era musai ca vremea rea sa nu ne prinda pe platou, unde riscul de a capta un fulger si a lumina precum un brad de Craciun era mai ridicat. Si nici unul dintre noi nu vrea sa straluceasca ... cel putin nu la propriu!
La 5 minute intalnim primul indicator: Jepii Mici, Cabana Caraiman, Cabana Babele – marcaj cruce albastra, 4-4,5h. Parasim poteca noastra si pornim voiniceste spre Jepii Mici, pe traseul ce serpuieste prin padure.
 
 
 
Se simte ca a plouat aproape toata saptamana: inaintarea este un pic anevoioasa (si alunecoasa in acelasi timp) si bocancii nostri au capatat imediat culoarea pamantului. Avem totusi noroc ca afara este placut (caldut si fara vant), iar cei cativa nori de pe cer nu lasa soarele sa ne bata direct in crestet si ne scuteste de arsuri. Vreme perfecta de urcat J
Nu am mai fost pe Jepii Mici din 2008 si traseul s-a modificat de atunci. A aparut o portiune de lanturi in prima parte a traseului (pesemne a fost alunecare de teren) si au refacut un podet & o scara. Si parca a venit un urias si a inclinat pantele! Traseul e un pic mai dificil decat mi-l aduc aminte. Sau poate am memoria scurta J
 
Si lucrurile au devenit mai complicate deindata ce traseul pasaseste partea de padure si incepe urcusul pe vale. Trebuia sa depun un efort considerabil sa pun un pas inaintea celuilalt! Rucsacul, desi era aproape gol (aveam doar cateva haine, bidoanele de baut + cele cateva chestii de stricta necesitate), il simteam de parca era plin cu bolovani si pietre de moara! Incercam sa respir si respiratia se oprea undeva pe la jumatate, fortandu-ma sa ma opresc din 5 in 5 pasi sa imi trag sufletul.
Deci asa nu mai merge! Nici la propriu si nici la figurat. Trebuia sa imi dau seama de unde toata greutatea asta si lipsa asta de vlaga/energie/vigoare. Ce am facut (sau am uitat sa fac) si mi-a adus starea asta de baterie descarcata. Insa totul era ok : dormisem bine, mancasem de dimineata, apa bausem din belsug, rezerva de dulciuri fusese desfacuta si ma infruptasem din bunatati cu multe calorii si carbohidrati ... Poate e doar una din zilele acelea in care si soarele refuza sa rasara.
Orice ar fi, continui traseul, chiar de-ar fi sa merg in patru labe. Nu ma dau batuta asa de usor! In cel mai rau caz iau telecabina de la Babele la coborare. Asa ca am continuat sa merg, mai greu, ce-i drept, dar mergeam inainte! Noroc cu Radu, care a ramas cu mine si imi mai dadea din cand in cand cate un ghiont verbal sa continui („Hai sa mergem, ne odihnim mai bine sus la cabana”)J
 
Nu stiu cum arata pentru voi Raiul, dar pentru mine s-a materializat in ziua aceea in forma Cabanei Caraiman. Cand am ajuns sus si m-am asezat pe trepte, am simtit o usurare imensa. Yay, nu trebuie sa mai car si sa mai merg! Pot in sfarsit sa ma odihnesc cum trebuie si sa respir normal! A, si sa mananc, stomacul meu incepuse sa isi ceara drepturile.
Stabilisem deja cu Radu ca o sa ne intoarcem cu telecabina la Busteni, deoarece picioarele mele nu doreau sa ma asculte, iar sursele mele de energie refuzau sa apara. Eram ca un motor vechi de Dacie caruia ii dai 1-2-30 de chei si tot nu vrea sa porneasca! Imi parea extrem de rau ca nu voi apuca sa termin traseul, dar mai ales pentru ca am stricat feng shui-ul grupului, care era nevoit sa continue fara noi. Snif ....
Ne-am uitat la ceas : era ora pranzului. Am scos bunatatile pregatite cu o zi inainte din rucsac si hai sa mancam, inainte de a purcede spre telecabina.
 „Nu poti renunta! Hai, mananca ceva, aduna-te si porneste mai departe pe traseu! Ce a fost mai greu a trecut!” imi tot soptea un pitic, in timp ce mestecam fara prea mult vlaga o bucata de sandvis. „Dar nu pot continua! Nu am energie, nu am vlaga, nu am nici macar timp! Ceilalti sunt cu mult inaintea noastra! Ar insemna sa ii fac sa ma astepte jos la masini.” Asta e piticul comod si obosit, fara chef si fara vlaga. „Nu ai energie sau vlaga, dar ai vointa! Unde ti-e incapatanarea proverbiala ? Sau ai pierdut-o si pe asta pe drum ?”
Yeap, sunt o incapatanata convinsa. Nu sunt chiar Lidera Grupului de  Fete  Incapanate, dar as putea candida la anul, cu sanse foarte mari de a castiga. Si daca mi-am propus de dimineata sa fac traseul complet ... atunci asa sa ramana! Am terminat repede sandvisul si i-am comunicat lui Radu ca vom continua traseul. S-a uitat un pic neincrezator la mine, m-a intrebat de vreo cateva ori daca sunt sigura ca vreau sa continui (ceva gen Microsoft  - „Sunteti sigur ca vreti sa continuati? Sigur sigur? Raspuns final?”), pana s-a convins ca am intentii serioase.
 
Terminam de mancat si ne urnim din loc – trebuie sa ajungem la Cabana Piatra Arsa, unde ne vom intalni cu ceilalti. Nu o sa putem sa stam la un ceai cald, asa cum era planul dis-de-dimineata, dar asta e!  Suntem deja intarziere, iar norii de la orizont ne fac sa grabim si mai tare pasul. Numai ca noi nu fugeam de furtuna, ci ... spre furtuna! Exact deasupra Jepilor Mari era cel mai mare si mai negru nor de la orizont, care ameninta din secunda in secunda cu averse de ploaie. Grabim si mai tare pasul ... daca e sa ne prinda ploaia, macar sa nu fim pe platou!
 
Traversam repede portiunea de jnepenis si ajungem la intersectia unde in dreapta era Cabana Piatra Arsa, iar in stanga se continua traseul spre Cantonul Jepi – Jepii Mari ( marcaj triunghi albastru). Stabilisem deja cu restul grupului sa ne vedem la Canton, asa ca doar am salutat in graba cabana, am baut cel mai rapid ceai imaginar si ne-am indreptat spre locul de intalnire. Full speed ahead!
La canton ... pustiu!  Unde or fi ai nostri? Cred ca inca la cabana, savureaza si pentru noi un ceai. Ne pregateam sa ii sunam, cand se aude din departare strigatul inconfundabil al lui Florin, zis si Foca : „Orf ! Orf!” ( am cautat pe Google cum poti  transpune in scris sunetul facut de o foca, dar nici macar el nu are habar. Poate deoarece nu se poate J) ). Si in cinci minute ne-am reunit cu totii, pentru o mult-asteptata si binemeritata poza de grup!
 
Cantonul Jepi
 
 
Gasca vesela reunita :)
 
Norul negru nu dadea semne ca vrea sa ne paraseasca (poate ii place aici, in Bucegi, si nu vrea sa mai plece!), asa ca am pornit repede spre Busteni, coborand pe Jepii Mari. Traseul nu este complicat, desi unele portiuni sunt prevazute cu lanturi, pentru siguranta. Timp de doua- trei ore doar cobori si faci slalom, deoarece traseul serpuieste destul de mult. Acum mi-am dat seama ca intotdeauna doar am coborat pe Jepii Mari, nu i-am urcat niciodata. Hmmm...Oricum, mi se par mai pretabili a fi doar coborati, urcarea ar fi mult mai dificila decat pe fratii lor mai Mici. Sau  poate e doar efectului lipsei de vlaga de azi....  Ooops! Era sa ma impiedic si sa fac cunostinta mai indeaproape cu pamantul. Gata cu gandurile alandala si concentrarea la traseu!
Dupa aproape trei ore de marsaluit ajungem intr-un final in Busteni .... fara sa ne ploua! Se pare ca vremea a tinut cu noi si ne-a scutit sa intemperii. Traseul se termina exact acolo unde l-am inceput, la rascrucea unde noi am facut dreapta. Ma uit la ceas: am facut aproximativ 10 ore. Acceptabil, cu toata energia mea cea lipsa.
Cum puteam sa incheiem ziua mai bine ... decat cu o portie de pananasi ? Stia Florin un restaurant in Busteni unde se servesc niste papanasi buuuuni, asa ca am mers acolo ... si miaaam, ce buni au fost! Mai-mai ca as reface traseul, doar sa mai mananc o portie J
Aveam cu totii zambete pe fata si stomacelele pline. Si cum sa nu fii, dupa o tura in Bucegi si o portie de dulce?  Eram obositi, dar genul acela de obosit pe care il afisezi cu satisfactie, constient ca ai facut ceva SUPER pentru  a ajunge in starea aceea. Nu iti mai ramane decat sa te bagi la somn, asteptand urmatoarea portie de ..... oboseala J
Ce am invatat in tura asta:
-       Sunt Maria Sa Incapatanarea si daca vreau ceva cu adevarat, puterea mentala e superioara celei fizice
-       Vrei sa ai energie? Mananca :D
-       Un papanas nu e niciodata de ajuns !
 
Si inca ceva:
Imi pot invata telefonul sa faca tot felul de lucruri utile! Sau el ma invata pe mine, de fapt J
Am descoperit aplicatia Endomondo (multumeeesc, Florin!), aplicatie care stie sa imi raspunda mie la o multime de intrebari legate de traseul pe care l-am parcurs – viteza medie/maxima de mers, altitudine minima/maxima sau distanta si timpul total, iar pe baza acestor informatii realizeaza o multime de grafice, inclusiv mapeaza traseul ! Stai la final si te uiti pe unde ai mers sau cat de abrupt a fost traseul pe care ai urcat/coborat si nu iti vine sa crezi J
 
Pe mine ma fascineaza cel mai mult graficele cu elevatia traseului, deoarece e una din intrebarile pe care mi le pun de fiecare data cand vreau sa merg pe un traseu nou ( „Cat o sa avem de urcat? Si cat e durata traseului?”) . Presupunand ca nu sunt singura care isi pune astfel de intrebari ( si chiar sper ca nu J ), v-ar ajuta in vreun fel daca as include in jurnalele mele si aceste track-uri, cum este cel de mai jos ? Sa stiti ce va asteapta J  
 Iata si traseul de astazi pe harta :
 
 
 Pentru mai multe poze aruncati un ochi aici :
 
 
Cati :) joi, 10 iulie 2014 0 comentarii

0 comments :

Trimiteți un comentariu

  • Urmărește-mă:
  • RSS
  • Facebook
  • Youtube