Cand : iunie 2014
Parteneri de tura : Radu, Florin, Pusa +
alti oameni frumosi carora nu le-am retinut numele
Traseu :
- Busteni (885m) – Jepii Mici – Cabana
Caraiman (2025m) (marcaj cruce albastra, lungime aproximativa traseu 9 km, durata 3,5h)
- Cabana Caraiman - Cab Piatra Arsa (1950m) ( lungime
aproximativa traseu 3.3 km, durata maxim 1h)
- Cabana Piatra Arsa - Cantonul Jepi (aproape 2000 m) – Jepii Mari – Busteni (marcaj
triunghi albastru, lungime aproximativa
8,6 km, durata 2,5h)
Lungime totala traseu : aproximativ 21 km
Diferenta de nivel: +1100 m / - 1100m
Surse de apa : raul care serpuieste pe
Jepii Mici, cascada Caraiman + cabanele
Tura asta a picat la fix!
Pentru wekendul respectiv nu aveam absolut nimic planuit si tare as mai fi vrut
sa merg la munte! Oriunde, numai multe
sa fie! Asa ca atunci cand am auzit de intentia lui Florin de a face Jepii intr-o
singura zi, am stiut ca cineva acolo sus mi-a ascultat gandurile si mi le-a si
indeplinit !
Plecarea ?
Dis-de-dimineata, asa cum ii sta bine
oricarui muntoman cu intentii serioase. La 6:30 m-au pescuit oamenii de la
Unirii si „am mancat asfaltul” pana la Busteni, langa Hotel Silva. Am parcat
masina undeva mai sus de hotel, ne-am echipat si ... gata, sa incepem traseul!
Pe langa entuziasmul
evident al traseului, mai aveam si un alt imbold. Vremea se anunta buna pana in
jurul orei 14, dupa care toate site-urile meteo pe care le consultasem aratau
ca o sa ploua. Asa ca incercam sa facem
cat mai mult pana la ora in care vor cadea primii stropi de ploaie. Si era
musai ca vremea rea sa nu ne prinda pe platou, unde riscul de a capta un fulger
si a lumina precum un brad de Craciun era mai ridicat. Si nici unul dintre noi
nu vrea sa straluceasca ... cel putin nu la propriu!
La 5 minute intalnim
primul indicator: Jepii Mici, Cabana Caraiman, Cabana Babele – marcaj cruce
albastra, 4-4,5h. Parasim poteca noastra si pornim voiniceste spre Jepii Mici,
pe traseul ce serpuieste prin padure.
Se simte ca a plouat
aproape toata saptamana: inaintarea este un pic anevoioasa (si alunecoasa in
acelasi timp) si bocancii nostri au capatat imediat culoarea pamantului. Avem
totusi noroc ca afara este placut (caldut si fara vant), iar cei cativa nori de
pe cer nu lasa soarele sa ne bata direct in crestet si ne scuteste de arsuri.
Vreme perfecta de urcat J
Nu am mai fost pe Jepii
Mici din 2008
si traseul s-a modificat de atunci. A aparut o portiune de lanturi in prima
parte a traseului (pesemne a fost alunecare de teren) si au refacut un podet
& o scara. Si parca a venit un urias si a inclinat pantele! Traseul e un
pic mai dificil decat mi-l aduc aminte. Sau poate am memoria scurta J
Si lucrurile au devenit
mai complicate deindata ce traseul pasaseste partea de padure si incepe urcusul
pe vale. Trebuia sa depun un efort considerabil sa pun un pas inaintea
celuilalt! Rucsacul, desi era aproape gol (aveam doar cateva haine, bidoanele
de baut + cele cateva chestii de stricta necesitate), il simteam de parca era
plin cu bolovani si pietre de moara! Incercam sa respir si respiratia se oprea
undeva pe la jumatate, fortandu-ma sa ma opresc din 5 in 5 pasi sa imi trag
sufletul.
Deci asa nu mai merge! Nici la propriu si nici
la figurat. Trebuia sa imi dau seama de unde toata greutatea asta si lipsa asta
de vlaga/energie/vigoare. Ce am facut (sau am uitat sa fac) si mi-a adus starea
asta de baterie descarcata. Insa totul era ok : dormisem bine, mancasem de
dimineata, apa bausem din belsug, rezerva de dulciuri fusese desfacuta si ma
infruptasem din bunatati cu multe calorii si carbohidrati ... Poate e doar una
din zilele acelea in care si soarele refuza sa rasara.
Orice ar fi, continui
traseul, chiar de-ar fi sa merg in patru labe. Nu ma dau batuta asa de usor! In
cel mai rau caz iau telecabina de la Babele la coborare. Asa ca am continuat sa
merg, mai greu, ce-i drept, dar mergeam inainte! Noroc cu Radu, care a ramas cu
mine si imi mai dadea din cand in cand cate un ghiont verbal sa continui („Hai
sa mergem, ne odihnim mai bine sus la cabana”)J
Nu stiu cum arata pentru
voi Raiul, dar pentru mine s-a materializat in ziua aceea in forma Cabanei
Caraiman. Cand am ajuns sus si m-am asezat pe trepte, am simtit o usurare
imensa. Yay, nu trebuie sa mai car si sa mai merg! Pot in sfarsit sa ma
odihnesc cum trebuie si sa respir normal! A, si sa mananc, stomacul meu
incepuse sa isi ceara drepturile.
Stabilisem deja cu Radu
ca o sa ne intoarcem cu telecabina la Busteni, deoarece picioarele mele nu
doreau sa ma asculte, iar sursele mele de energie refuzau sa apara. Eram ca un
motor vechi de Dacie caruia ii dai 1-2-30 de chei si tot nu vrea sa porneasca!
Imi parea extrem de rau ca nu voi apuca sa termin traseul, dar mai ales pentru
ca am stricat feng shui-ul grupului, care era nevoit sa continue fara noi. Snif
....
Ne-am uitat la ceas : era
ora pranzului. Am scos bunatatile pregatite cu o zi inainte din rucsac si hai
sa mancam, inainte de a purcede spre telecabina.
„Nu poti renunta! Hai, mananca ceva, aduna-te
si porneste mai departe pe traseu! Ce a fost mai greu a trecut!” imi tot soptea
un pitic, in timp ce mestecam fara prea mult vlaga o bucata de sandvis. „Dar nu
pot continua! Nu am energie, nu am vlaga, nu am nici macar timp! Ceilalti sunt
cu mult inaintea noastra! Ar insemna sa ii fac sa ma astepte jos la masini.”
Asta e piticul comod si obosit, fara chef si fara vlaga. „Nu ai energie sau
vlaga, dar ai vointa! Unde ti-e
incapatanarea proverbiala ? Sau ai pierdut-o si pe asta pe drum ?”
Yeap, sunt o incapatanata
convinsa. Nu sunt chiar Lidera Grupului de
Fete Incapanate, dar as putea
candida la anul, cu sanse foarte mari de a castiga. Si daca mi-am propus de
dimineata sa fac traseul complet ... atunci asa sa ramana! Am terminat repede sandvisul si i-am comunicat lui
Radu ca vom continua traseul. S-a uitat un pic neincrezator la mine, m-a
intrebat de vreo cateva ori daca sunt sigura ca vreau sa continui (ceva gen
Microsoft - „Sunteti sigur ca vreti sa
continuati? Sigur sigur? Raspuns final?”), pana s-a convins ca am intentii
serioase.
Terminam de mancat si ne
urnim din loc – trebuie sa ajungem la Cabana Piatra Arsa, unde ne vom intalni
cu ceilalti. Nu o sa putem sa stam la un ceai cald, asa cum era planul
dis-de-dimineata, dar asta e! Suntem
deja intarziere, iar norii de la orizont ne fac sa grabim si mai tare pasul.
Numai ca noi nu fugeam de furtuna, ci ... spre furtuna! Exact deasupra Jepilor
Mari era cel mai mare si mai negru nor de la orizont, care ameninta din secunda
in secunda cu averse de ploaie. Grabim si mai tare pasul ... daca e sa ne
prinda ploaia, macar sa nu fim pe platou!
Traversam repede portiunea
de jnepenis si ajungem la intersectia unde in dreapta era Cabana Piatra Arsa,
iar in stanga se continua traseul spre Cantonul Jepi – Jepii Mari ( marcaj
triunghi albastru). Stabilisem deja cu restul grupului sa ne vedem la Canton,
asa ca doar am salutat in graba cabana, am baut cel mai rapid ceai imaginar si
ne-am indreptat spre locul de intalnire. Full speed ahead!
La canton ...
pustiu! Unde or fi ai nostri? Cred ca
inca la cabana, savureaza si pentru noi un ceai. Ne pregateam sa ii sunam, cand
se aude din departare strigatul inconfundabil al lui Florin, zis si Foca : „Orf
! Orf!” ( am cautat pe Google cum poti
transpune in scris sunetul facut de o foca, dar nici macar el nu are
habar. Poate deoarece nu se poate J) ). Si in cinci minute
ne-am reunit cu totii, pentru o mult-asteptata si binemeritata poza de grup!
 |
Cantonul Jepi
|
 |
Gasca vesela reunita :)
|
Norul negru nu dadea semne
ca vrea sa ne paraseasca (poate ii place aici, in Bucegi, si nu vrea sa mai
plece!), asa ca am pornit repede spre Busteni, coborand pe Jepii Mari. Traseul
nu este complicat, desi unele portiuni sunt prevazute cu lanturi, pentru
siguranta. Timp de doua- trei ore doar cobori si faci slalom, deoarece traseul
serpuieste destul de mult. Acum mi-am dat seama ca intotdeauna doar am coborat
pe Jepii Mari, nu i-am urcat niciodata. Hmmm...Oricum, mi se par mai pretabili
a fi doar coborati, urcarea ar fi mult mai dificila decat pe fratii lor mai
Mici. Sau poate e doar efectului lipsei
de vlaga de azi.... Ooops! Era sa ma
impiedic si sa fac cunostinta mai indeaproape cu pamantul. Gata cu gandurile
alandala si concentrarea la traseu!
Dupa aproape trei ore de marsaluit
ajungem intr-un final in Busteni .... fara sa ne ploua! Se pare ca vremea a
tinut cu noi si ne-a scutit sa intemperii. Traseul se termina exact acolo unde
l-am inceput, la rascrucea unde noi am facut dreapta. Ma uit la ceas: am facut
aproximativ 10 ore. Acceptabil, cu toata energia mea cea lipsa.
Cum puteam sa incheiem
ziua mai bine ... decat cu o portie de pananasi ? Stia Florin un restaurant in
Busteni unde se servesc niste papanasi buuuuni, asa ca am mers acolo ... si
miaaam, ce buni au fost! Mai-mai ca as reface traseul, doar sa mai mananc o
portie J
Aveam cu totii zambete pe
fata si stomacelele pline. Si cum sa nu fii, dupa o tura in Bucegi si o portie
de dulce? Eram obositi, dar genul acela
de obosit pe care il afisezi cu satisfactie, constient ca ai facut ceva SUPER
pentru a ajunge in starea aceea. Nu iti
mai ramane decat sa te bagi la somn, asteptand urmatoarea portie de .....
oboseala J
Ce am invatat in tura asta:
- Sunt Maria Sa
Incapatanarea si daca vreau ceva cu adevarat, puterea mentala e superioara
celei fizice
- Vrei sa ai energie?
Mananca :D
- Un papanas nu e niciodata de ajuns !
Si inca ceva:
Imi pot invata telefonul sa faca tot felul de lucruri
utile! Sau el ma invata pe mine, de fapt J
Am descoperit aplicatia Endomondo (multumeeesc, Florin!), aplicatie care stie sa imi
raspunda mie la o multime de intrebari legate de traseul pe care l-am parcurs –
viteza medie/maxima de mers, altitudine minima/maxima sau distanta si timpul
total, iar pe baza acestor informatii realizeaza o multime de grafice, inclusiv
mapeaza traseul ! Stai la final si te uiti pe unde ai mers sau cat de abrupt a
fost traseul pe care ai urcat/coborat si nu iti vine sa crezi J
Pe mine ma fascineaza cel mai mult graficele cu elevatia
traseului, deoarece e una din intrebarile pe care mi le pun de fiecare data cand
vreau sa merg pe un traseu nou ( „Cat o sa avem de urcat? Si cat e durata
traseului?”) . Presupunand ca nu sunt singura care isi pune astfel de intrebari
( si chiar sper ca nu J ), v-ar ajuta in vreun
fel daca as include in jurnalele mele si aceste track-uri, cum este cel de mai
jos ? Sa stiti ce va asteapta J
0 comments :
Trimiteți un comentariu