joi, 17 octombrie 2013




Prima parte a venturii o puteti citi aici

Data : 28-29 septembrie 2013
Parteneri de tura : Andrei, Rox, Athos
Traseu ziua 2 : Lacul Zanoaga – Lacul Bucura (triunghi rosu) – 31/2 h- 4h ( noi am facut 4, tot fotografiam ) si retur
Lungime traseu : aproximativ 10 km
Diferenta de nivel: +450 m / -420 m
Surse de apa : nu exista surse de apa pe traseul din ziua 2! Luati apa de la Lacul Zanoaga.

 Ma trezesc de dimineata, cand afara de-abia incepuse sa mijeasca lumina. Stau si ascult cu atentie .... nu ploua. Pfiu, asta e de bine! Si totusi , e un pic cam intuneric afara ... o fi ceata. Imi fac curaj, scot nasucul din sacul de dormit ( credeam ca o sa am soc termic , imi imaginam ca e mult mai frig in refugiu), ma imbrac rapid, pun mana pe aparatul foto si cobor la parterul refugiului. Deschid usa ... siiii, uite si socul meu ! Era un firg afara, incat si manusile mele ar fi avut nevoie de niste manusi sa se incalzeasca ! E (brrrrrrrrrrrr!) frig , innorat si plin de ceata. Vedeam ceata cu cobora de pe creste in vale, vrand sa acopere lacul.

Doamne, ce vreme-i afara, 
Nu ploua si ninge, 
Iar eu stau langa-un tufis
 Si deger.... pe furis :)) 

 Acum daca tot am iesit, hai sa fac o mica plimbarica in imprejurimi si sa trag cateva cadre, ca inviorare de dimineata. Ma duc langa un marcaj, astept un pic sa mai treaca un nor si sa iasa o raza, si inca una, si inca una ... Yu-huuuu, se insenineaza ! Suuuuper! O sa avem vreme buna pe traseu :)!



Andrei se decide sa ramana la refugiu, asa ca .... 2 fete cucuiete, sus pe munte se duc ele! Mancam repede ceva (sa avem energie pe drum ), ne blindam cu harta si busola (ca deh, daca nu gasim intersectia care trebuie si o luam pe interzis :)) ) si plecam voioase inspre creasta. Imediat cum parasim cabana ni se alatura si Athos , care a ales sa ramana cu noi si sa mai dea o tura prin munti. Cine sa il invinuiasca?

Mergem pe triunghi rosu, care duce in creasta. Urcusul e usor, acum am scapat de rucsacii grei si zburdam in voie din piatra in piatra. De fapt, trebuia sa ne tinem dupa Athos, care ne-a luat-o inainte si ne deschidea drumul. Cu cat urcam mai sus peisajul devenea din ce in ce mai frumos, puteai sa cuprinzi si mai mult cu privirea pana hat, departe, in zare. Se zareau din nou Muntii Tarcului, undeva in departare, impreuna cu masivele din Muntii Retezat ... o feerie! Ma opream din minut in minut sa fac poze, sub diferite pretexte : ca acum se vede mai bine, e mai albastru cerul, uiteeeeee, s-a ridicat ceata si se vede si varful ala .... bine ca am card de rezerva :)



 Din creasta peisajul era ...... as spune WOW, dar la superlativ ! Cu harta in mana si cu busola incercam sa imi dau seama pe unde trecem. Eram ca un titirez in varf de stanca, invartindu-ma dupa nord. Reusesc sa imi dau seama cat de cat pe unde suntem si am descoperit cat de bine e sa stii pe unde mergi, ce ai in dreapta , in stanga etc. Parca mai intelegi altfel tura !



 Traseul continua lin, pe creasta. La un moment dat ne-am oprit pentru (a nu stiu cata!) sedinta fotografica cu taurile din vale si imi indrept privirea spre stanga ... uite, se vede si Vf Retezat ! Imi revin in memorie prima tura facuta in Retezat, in care timp de 5 zile am batut masivul la pas. Imi pare asa de rau ca nu m-am gandit sa imi fac blog de atunci ( era 2010, vara), aveam ce scrie :P

 Tinta finala a turei de astazi era Varful Judele, pe care ni-l propusesem sa il ajungem. Poteca incepuse sa urce si ne asteptam ca in varful acesteia sa putem gasi un indicator spre varf. Cand colo, muchia unde urcasem ne intampina cu un vant de nu puteai sta in picioare si multa, multa ceata! Parca muntele ar fi pastrat dinadins cativa bulgari de ceata si i-ar fi aruncat acum inspre noi. Stam si ne uitam dezorientate, nu mai exista marcaj, iar de varf nici urma! Cum sa facem, cum sa facem? Hai la adapost, poate dupa ce trece ceata reusim sa dibuim continuarea.

Cu putin noroc ( si rabdare) se face din nou senin. Si descoperim panorama splendida de pe partea cealalta a muntelui . Waaaaa, uite si Lacul Bucura ! Cat de mic pare de aici ! Si uite, se vede si „SALVAMONT”, scris langa lac!



Rox gaseste indicator spre Varful Judele – mai avem jumatate de ora. Dar.... incotro ? Marcaj nu mai este, iar singura poteca coboara ametitor. Hai sa mergem pe ea, poate cine stie, dupa ce coboram urcam din nou. Dar de unde! Dupa o coborare in care a trebuit sa fim atente la fiecare pas (aici in inviram pe Athos, el are pantru puncte de sprijin !), ne dam seama ca traseul acesta nu urca , ci coboara.... taman pana la Bucura! Si totusi, varful ala pe unde e ? L-or fi furat extraterestrii ?



Ne uitam la ceas... hopa, cand s-a facut ora 16? E musai sa ne intoarcem, sa nu ne prinda noaptea pe creste reteziene. Ne intoarcem si dam cu ochii de panta coborata... pe care acum (gulp!) trebuia sa o urcam. Inghitim in sec si da-i, da-i, urca ! Intalnirea cu vantul din creasta a fost o adevarata placere si racoreala ...

La coborare ne-am intalnit cu doi muntomani care plecasera, ca si noi, in cucerirea Vf Judele. Ii intreb care e marcajul pana la varf, sa stiu data viitoare cand vin dupa ce sa ma uit. Si am aflat ca nu exista traseu, varful este marcat doar cu momai ..... grrr! Asa ti se intampla daca nu te documentezi inainte! Sa imi fie invatatura de minte!


 Seara la refugiu a fost foarte placuta. Ni s-a alaturat un grup de 5 muntomani, care urcasera pe Crucea Spanzuratului. Am stat la povesti, la un ceai cald, la depanat amintiri si trasee . What a day!


 Duminica de dimineata , trezirea sa plecam spre casa. Hmmm, si ce bine e in sac! Dar, stai .... se aude ceva ... in afara de sforaiturile colegilor. Ploua! Oooo, si cum mai ploua! Si nu am mi-am pus si barca in rucsac !

Incercam sa tragem cat mai mult de timp, mancam mai mult, mestecam mai incet, doar-doar om avea noroc si se opreste ploaia. Dar de unde ...... trebuie sa plecam, daca vrem sa ajungem in timp util. Ne luam hainele impermeabile, ne blindam rucsacii cu pelerinele, dam cu „La revedere!” colegilor ramasi la refugiu si pornim la drum, prin ploaia marunta.

 Coborarea a durat aproape 4 ore, timp in care a plouat non-stop, ne-am „ratacit” o data si am tras o cazatura de nota 10 cu felicitari ( cu piruete, plonjoane, tot tacamul !) . A, si am cantat! Daca nu fac poze , ii musai sa cant!

Ploua infernaaaaaaaaaaaaal,
 Si noi coboraaaaaaaaam,
 Pe carareeeee..

Ploua , ploua , ploua, ploua, 
Vreme de .... muntomanie 
Si s-asculti, s-asculti cum ploua, 
Ce melancolie, ploua , ploua ... 

 Ne-am despartit cu greu de Athos, care nu dorea sa mai plece de langa noi. Spre norocul nostru gasim un locsor uscat sub streasina unei casute si reusim sa ne schimbam de hainele (foarte) ude. Hop-top in masina, da drumul la caldura pe maxim, pune un CD cu folk si .... drum intins pana la Bucuresti , cu multa bucurie in suflet :)


Si fiinda sunt pasionata (a se citi maniaca) dupa panorame, va rasfat cu o suita de panorame facute in aceasta tura :

Ciupercuta intr-un picior, ghici ce lac se vede in departare ? Daca ai spus Zanoaga, ai avut dreptate :)



Heeeei rup, in sus!


Panorama din creasta ; jos este Taul Judele


Panorama facuta din creasta, inainte de coborarea spre Bucura

 Harta traseului din ziua 2:





 Traseul din ziua 2 pe Google Maps:




 Toate pozele :




Cati :) joi, 17 octombrie 2013 0 comentarii Citește mai departe :)

marți, 1 octombrie 2013



Imi era  dor, dar foaaaarte dor de o tura impreuna cu gasca anotimpista ...sau macar o parte din ea. Asa ca atunci cand Andrei a propus o mica plimbarica prin Retezat, nu am putut decat sa intuiesc ca citeste ganduri (sau avem acelasi dorinte si doruri :) ) si sa ii multumesc pentru initiativa!

Parteneri de tura : Rox, Andrei, Athos
Traseu : Gura Zlata – Lacul Zanoaga (triunghi rosu) – 4-5h ( noi am facut 5h jumatate )
Lungime traseu : aproximativ 11 km
Diferenta de nivel: +1320 m
Surse de apa : raul Radesu Mare care serpuieste in prima parte a traseului + cateva izvorase pe platou, dar nu as conta foarte mult pe ele (pot fi ascunse/secate)

________________________________________________________________________

Buna dimineataaaa .... de la Sibiu! Ma decid cu greu sa ma dau jos din plapuma, mai ales ca in camera este un frig de ..... brrr, cred ca toate gradele cu minus  s-a acumulat in camera la mine, mi­­-e teama ca daca deschid usa temperatura de afara va cobori vertiginos sub limita admisa! Imi fac insa curaj si sar direct in hainele calduroase de munte … mmm, ce bine e!

Nu mai zabovim mult si plecam direct, nu de alta dat trebuie sa il luam pe Andrei si sa plecam mai departe, mai avem mult de mers pana la punctul de plecare in traseu. Andrei deja ne astepta la scara,  rearanjam rucsacii in portbagaj ( ce bine ca am jucat Tetris cand eram mica :) ! ) si purcedem  in graba spre Cabana Gura Zlata, la aproximativ 150 km de Sibiu.

Avem parte de o surpriza foarte placuta : vremea s-a hotarat sa tina cu noi si afara e  cald si soare …. Poate un pic prea cald, pentru hainele mele! Prognoza meteo arata ca va fi ceva mai frig, asa ca nu mi-am incarcat rucsacul cu haine … mai varatice, luandu-mi doar pantalonii de polar. In care prevad ca o sa ma coc ca un pui la rotisor, cu toate aerisirile si fermoarele lor. Oh well, om urca si om vedea! Efort + sauna = eu cu cateva grame in minus, deci sa fim optimisti!


La Cabana la Gura Zlata suntem intampinati de o suita de magarusi care de care mai curios si mai dornic de a baga botul la noi in rucsac. Cred ca de fapt cautau ceva sa care pana sus  : )). Ne schimbam repede ( Doamne, eu o sa mor de cald in pantalonii astia! ), facem ultimele pregatiri si plecam voiosi spre destinatia de astazi, Lacul Zanoaga.  Trecem pe langa punctul de control Gura Zlata ( sau Casa Oamenilor de Stiinta) , salutam si spunem unde vrem sa ajungem ( sa se stie de noi), zmotocesc un pic un ditamai cainele care venise langa mine ( cred ca e de acolo)  si o iau inainte. Cainele … zdup, dupa mine! “Athos! Athos, vine incoa!” Dar de unde, el mergea linistit , dand din coada. “Daca se tine dupa dumneavoastra, sa il goniti!” ne roaga stapanul lui.



Ne astepta un traseu de 4-5 ore, asa cum ne anunta un indicator pe care l-am reperat imediat ce am plecat de la Punctul de control.  So, minim 4 ore de urcat prin padure …. Buuun! Nu am o pasiune pentru urcatul printre copaci, mai ales peisajul e monoton ( uite un copac, si inca unul, si inca unul .. ). Daaar, cu gandul la crestele de maine, parca si copacii incep sa devina interesanti :)  ).
 




 
 
Prima parte a traseului e usoara. Cararea serpuieste pe langa raul Radesu Mare, iar din cand in cand suntem nevoiti sa trecem de pe un mal pe celalalt, pe niste podete foaaarte frumoase, in total 4 la numar. Dupa ultimul podet panta traseului incepe sa creasca, usor-usor la inceput, dupa care din ce in ce mai mult spre finalul urcarii prin padure. Pfiu, avem mare noroc ca nu a plouat sau ca nu era ud , ca daca nu, faceam cu totii plecaciuni involuntare ( a se citi cazaturi si alunecaturi  J).

 Haaaai, haaaai, hai hai dihai dihai,
Panta asta o urcaaaaai, hai hai dihai!

A fost o adevarata bucurie sa iesim in golul alpin, dupa aproape 3 ore de hei-rup-areala. Si… waaa! In sfarsit vedem niste creste - Muntii Tarcului, undeva in departare. Incepem sa simtim ca a meritat toata urcarea asta. Facem o mica pauza, luam o mica gustare (lasa, nu mancam acum, mancam cand ajungem! ), facem poze la ciuperci ( erau multe, multe, si asa de colorate !)  si pornim din nou la drum.
De aici traseul coteste dreapta. Trecem pe langa o stana parasita, dupa care … da, iar urcare! Trebuie sa ajungem pe platoul Rares Zlata, iar pentru asta hei-rup-arim din nou pe un deal. Mai incet, de data asta, deoarece ma tot opream din 2 in 2 minute sa fac fotografii. Soarele incepuse sa apuna si erau niste peisaje …. si o lumina caaalda, ca o ciocolata cu caramel de calda! Sau un ceai, mmmmm, ca bun ar fi unul acum! Inca un pic, inca un pic ….
 
 





 
 
O data ajunsi pe platou s-a terminat si cu urcarea noastra. Eram curiosi cat mai avem, ceasul deja
spunea ca urcam de aproape 5 ore si nici urma de vreun alt indicator sau lac! Andrei a propus sa grabim un pic pasul,era deja  ora 19 si mai aveam de mers pana la lac. Daaaa, Andrei, imediat …. Imediat ce mai fac inca 200 de poze cu apusul! Era asa de supeeerb, cu nori rosii si creste luminate si raze ce cadeau din nori si … daaa, Andrei, vin!  Inca una si ma duc !





 
 
  
 
Ocolim Varful Radesu Mare (2.259m) si intalnim al doilea indicator de pe traseu, ce ne anunta ca
mai avem o ora de mers pana la lac. Tocmai bine, soarele apusese, nu mai era nimic care sa ma distraga de la mers (teoretic) , asa ca am tras tare si in jumatate de ora am ajuns  la marginea caldaria de unde se vedea lacul Zanoaga. Desi era aproape intuneric, am putut sa disting destul de bine imprejurimile, muntii din spate , frumusetea din spatele intunericului. Abia astept maine de dimineata, sa pot face fotografii !

Coborarea pana la lac a durat  aproximativ 15 minute, timp in care visam numai cani de ceai cald si aburind … mmmmmm, sau chiar doua, de ce nu ? Daca stam la refugiul Salvamont de pe malul lacului, putem sa facem cat ceai vrem! Asta daca avem noroc si e liber … si daa, cineva acolo sus tine cu noi !  Refugiul era deschis, iar 2 oameni ne-au intampinat cu ….. ghiciti cu ce ? Exact, cu ceai aburind!  Asta de surpriza la final de zi si de traseu!

Refugiul Salvamont de la Lacul Zanoaga este foarte primitor si bine pus la punct. Jos este un fel de mica bucatarioara , cu mese, soba, tacamuri si chiar mancare ( lasata probabil de salvamontisti sau alti muntomani), iar sus in pod este locul de dormit, in care gasesti si vreo 5-6 saltele.  Ne-am facut repede “paturile” si ne-am bagat la somn, cu gandul la traseul de maine :) .

Harta traseului de astazi :
 


Harta traseului pe Google Earth:
 

Toate fotografiile :






Cati :) marți, 1 octombrie 2013 0 comentarii Citește mai departe :)
  • Urmărește-mă:
  • RSS
  • Facebook
  • Youtube