vineri, 9 februarie 2018


Prima tură din luna octombrie o să fie ușoară și lejeră. Vom merge la Cuca, pentru o binemeritată porție de natură, munte, prieteni, mâncare bună și chităreală. Motiv un plus de sărbătoare este ziua de naștere a unui membru fondator al grupului PMCF. Cunoscându-l, o să se lase cu super mega distracție, mâncare bună, invitați surpriză și câte și mai câte pe care mintea mea nu le poate concepe acum. Plus un traseu montan (Marian, sper că ai inclus un traseu montan, da? Asta să fie una din surprize, e musai :))). Să înceapă weekendul!
___________________________________________________________
Când:  octombrie 2017
Durată: 2 zile
Parteneri de tură:  gașca PMCF (Prietenii, muntele, chitara și focul)  
Traseu: Cabana Cuca – nemarcat pe valea râului Frăcea – creastă – Cabana Cuca (nemarcat,  lungime 7.2 km, durată 5h 40 min )
Model traseu: circular
Punct plecare: cabana Cuca
Punct sosire: cabana Cuca
Dificultate traseu: mediu
Durată totală traseu: 5h 40 min (cu muuulte pauze)
Lungime traseu:  7.2 km
Altitudine minimă/maximă: 1.124 m/ 1.745 m
Urcare/coborâre:  +824 m/ -798 m 
Stare marcaj: nemarcat!
Surse de apă:  valea râului Frăcea
_____________________________________________________________

Lumea  a dat startul petrecerii încă de vineri, însă eu nu am putut să îmi iau liber pentru a ajunge. Așa că reluăm ritualul cu trezitul sâmbătă de dimineață, făcut rucsacul,urcat în mașină și teleportat la munte. Singura diferență este că de data asta mașina m-a lăsat exact la buza cabanei Cuca. Ok, și eu cum mai urc până la cazare, dacă ea este la 2 pași de mine? Obișnuința își cam spune cuvântul :)))
 
Gașcă era deja obosită după seara de vineri. Mi-au povestit că au chitărit până pe la 2 dimineața, au stat la foc și s-au distrat big time. Acum se refac pentru petrecerea 2.0, ce va fi diseară. Și cum să se refacă mai bine, dacă nu cu o plimbare în natură, pe poteci nemarcate? Necunoscut la putere! Să mergeeeeem!
 
Traseul nostru începe din fața cabanei Cuca, coborând către Cabana Voina. Am urmat drumul forestier cam jumătate de oră, până la micul baraj care este în partea dreaptă (e  destul de vizibil – cred că e și ultimul loc în care se pot parca mașinile).  Părăsim familiarul, urcăm digul și începe să parcurgem o potecă destul de bine marcată. Aha, aparent acest nemarcat nu e chiar așa de neumblat! Sunt curioasă unde duce :D


Prima parte a drumului este prin pădure, urmând îndeaproape cursul râului. Din când în când mai treceam de pe un mal pe altul, după cum era mai comod la mers. Traseul e ușurel, așa că am putut fi cu ochii peste tot, admirând pădurea și micile detalii. Cum ar fi ciupercile și multitudinea de verdeață din jur. Pare a fi o pădure magică :D
 
Pe măsură ce traseul avansează râul devine mai dificil de urmat. Apar porțiunile cu bușteni, sariturile de pe un mal pe altul, strategiile de a ajunge pe partea cealaltă fără a lua apă în bocanci. Au fost și unele porțiuni în care nu aveai pe unde să treci decât prin mijlocul râului. Acelea erau momentele cele mai faine – unde și cum să calci pe pietrele alunecoase, astfel încât să ajungi acolo unde ți-ai propus cu cât mai puțină apă la bord? Unora le-au ieșit calculele, altora nu – și s-au ales cu șosete fleașcă în bocanci înmuiați în apă rrrrrece de munte. Bine că e destul de cald afară și apa rămânea lichidă :)))




Încet-încet pădurea s-a rărit, lăsând extrem de vizibilă matca râului. Noi continuăm să urcăm și să mergem, către .... mă, nu știu unde o să ajungem! În depărtare se văd niște culmi domoale, dar oare vom ajunge la ele? Cine știe .. până atunci, stai că am de trecut o porțiune de râu aflată lângă un perete de stâncă. Pe care nu prea am unde să pun piciorul ..... Mda, am luat și eu niște apă în bocanci. O aduc suvenir la cabană :)))





Am urcat ce am mai urcat ... până ce am ajuns la o fundătură destul de evidentă, străjuită de o cascadă. Am avut ocazia să ne odihnim un pic, până când ghidul nostru a mers să caute în continuare traseul. Bun, un pic de soare și de relaxare! Facem și niște fotografii, admirăm căderea de apă, ne întrebăm pe unde o să continuăm – că oriunde te uitai nu părea a fi prea accesibil. Vom vedea noi!



La întoarcerea ghidului din recunoaștere am aflat că și noi vom face la fel – ne vom întoarce înapoi, până într-un punct în care putem să urcăm pe unul din versanții laterali. Bun, să îi dăm la vale! Cu aceeași grijă să nu cărăm și apă în bocanci sau să nu alunecăm – una e să urci pe noroi, alta e să cobori :)) Am parcurs traseul înapoi până într-un punct cu o pantă plină de grohotiș, pe care am fost îndrumați să urcăm. Și dă-i și urcă ușor, că să nu arunci cu pietre în capul celui de sub tine, sau mai rău ... cu tine însuți :)) 


Am trecut cu bine de porțiunea pietroasă și de aici începe  greul – pentru că urcăm niște pante destul de abrupte, unde uneori abia găseai puncte de sprijin și chestii de care să te ții pentru a înainta. Știu că într-o porțiune am făcut un fel de trenuleț de susținere, în care unii dintre noi ajutau ceilalți membri să urce. A fost interesant :)))) Partea bună e că această porțiune s-a terminat și ea rapid și am ajuns într-o zonă cu drum forestier. Pfiu, de aici pare mai accesibil! Eu eram și un pic cu piticii panicați – unde suntem, cât mai avem până găsim din nou traseul bun, oare înnoptăm pe aici? Sunt urși prin zonă? Au auzit un câine, oare latră un urs :)))? Aveam niște pitici foarte curioși :))))
 
De aici încolo traseul devine super simplu. Ieșisem aproape de creastă și practic urmăm o curbă de nivel până când am pășit în spațiu gol. Uuu, și ce frumos se vede de aici! E prima dată când privesc Iezerul din partea asta și e genial! Se pot vedea și câteva vârfuri, precum și traseul ce duce spre Păpușa. Super panoramă!





În acest peisaj mirific am făcut noi popas de masă – și ce masă! Toată lumea a scos ceea ce avea prin rucsac și am pus-o de un adevărat festin! Cu brânzeturi, carne, legume, fructe și dulciuri. Răsfăț, și nimic mai prejos :)))



Aaaah, și ce ușori avem acum rucsacii! O să zburăm la vale! Ne punem aripi la bocanci și începem coborârea în pași rapizi. Trecem pe lângă  o stână părăsită și apoi ne afundăm în pădure, pe o potecă forestieră destul de accidentată. Care coboară din ce în ce mai repede și mai abrupt la vale. Mă bucur că nu am urcat pe aici :))) După aproape o oră de stânga-dreapta-stânga-dreapta (Serpuiti la vale? Șerpuim, Măria Ta!) am ajuns într-o vale cu un dig și un râu aproape inexistent. Și de aici am făcut mai puțin de 5 minute până la cabană, ieșind exact în locul în care am parcat mașinile. Gata și aventura pe ziu de azi. Ne-am udat și adventurat destul pe coclauri neatinse de picior omenesc :)))






Eh, și de aici începe nebunia petrecerea! Am avut mâncare făcută la ceaun/ditamai oala, salată de icre în cantitate industrială, un ditamai peștele (știți bancul ăla cu „Uite atâta era peștele”? Cred că pescarul e printre noi :)))!) făcut la grătar, DJ ce a pus muzică în pauzele noastre de liniște, focuri de tabără, chităreală la 3 voci și 3 chitări, tort și butelie cu heliu. Ne-am hlizit la maxim inhalând și cântând Adrii Popa. Sună ... băi, de ce nu a filmat nimeni :))))))? Am dansat până târziu în noapte, am chitarit până mi s-au închis ochii de somn și vocea nu mai ținea cu mine. Adică până pe la vreo 3 noaptea, când mi-am zis că e timpul să merg la somn. Nu de alta, dat mai vreau voce mâine să mă mai joc cu heliu, e mult prea fain :D




 
Somnul a fost în reprize, și asta pentru că am dormit cu toții sus în pod și sforăieile se audeau surround. M-am trezit undeva în jurul orei 10, fără voce la purtător. Mă duc să o caut afară, poate am lăsat-o la foc :)
 
Avantajul trezirii înaintea celorlalți a fost că m-am putut bucura de hamacul poziționat strategic lângă cabană. M-am legănat, am citit, am stat la soare. Waaa, e super fain! Cred că în curând o să devin și eu posesoare de hamac. Dublu, ca să mă pot și înveli :)))
 
Aventura s-a încheiat undeva în jurul orei 13, după ce oamenii au lăsat cabana și împrejurimile super-curate. Am mâncat repede un prânz delicios (diferite cărnuri la grătar, miaaaaam!) și am pornit-o spre casă în aceeași atmosfara relaxantă de la venire.  Cu tot cu voce la purtător :D

Detalii tehnice:

Traseul pe harta:



Elevația traseului:



Traseul pe Google Maps:


Cati :) vineri, 9 februarie 2018 0 comentarii Citește mai departe :)

luni, 5 februarie 2018



“Cati, hai să o punem de o cântare și o ieșire la munte!” O rugăminte pe care am tot auzit-o timp de vreo 3 luni de zile de la un prieten piteștean. Și de fiecare dată când îmi consultam agenda, o descopeream cu weekendurile pline de alte activități. Până într-o zi, când primul weekend din septembrie a rămas liber. Am putea să mergem într-o tură mai ușoară, în care să facem o mega-cântare seara. Unde? Făgăraș! Cazare la Refugiu Balea Tunel, un loc foarte drag mie, extrem de confortabil și primitor.  Și găsim noi ce trasee să facem în zonă …. Că avem de unde alege :))
 __________________________________________________________
Când:  septembrie 2017
Durată: 2 zile
Parteneri de tură:  gașca PMCF (Prietenii, muntele, chitara și focul)  - țineți-o minte, veți mai auzi de ea ;)
Traseu: Lac Bâlea – Şaua Netedu – Vf Netedu (2.351 m) – Vf Buteanu (2.056 m)– Transfăgărășan (marcaj dungă albastră, lungime 6.4 km, durată 4h 40 min )
Model traseu: liniar
Punct plecare: lac Bâlea
Punct sosire: Transfăgărășan
Dificultate traseu: simplu spre mediu
Durată totală traseu: 4h 40 min (cu muuulte pauze de cules și ȋnfulecat afine!)
Lungime traseu:  6.4 km
Altitudine minimă/maximă: 2.351 m (Vf Netedu)/ 1.489 m (Transfăgărășan)
Urcare/coborâre:  +407 m/ -958 m 
Stare marcaj: destul de bună.  Sunt unele porțiuni ȋn care marcajul pur și simplu refuza să se lase vizualizat, ȋnsă cu un pic de orientare se poate găsi repede drumul cel bun.
Surse de apă:  este un mic râu exact ȋnainte de urcarea ȋn creastă și unul la ieșirea din traseu. Nu am mai văzut alte surse de apă.
_____________________________________________________________

Plecarea sâmbătă. A ajuns aproape un laitmotiv începutul de weekend spre Făgăraș – trezire de dimineață, echiparea, urcarea  în mașină, balansul și somnul pe serpentine – și puf, materializarea crestelor muntoase în fața ochilor. O să ajungă la un moment dat un fel de teleportare :))
 
Suntem un grup frumușel în această tură – și aproape total necunoscut mie. Se pare că anul ăsta e cel al noilor cunoștințe de pe munte :D Nu par exact genul de muntomani cu normă întreagă, motiv în plus pentru care mă bucur de alegerea traseului pentru acest weekend – unul ușurel, scurt, mai mult de plimbare, relaxare și admirare. O să fie supeeeeer!
 
Ne-am cazat la Refugiul Bâlea Tunel, unde am fost primiți cu mare drag de către Emil. Nu am zăbovit mult – era deja ora 11 și era timpul să plecăm pe traseu. Ne-am făcut repede un bagaj light și hai – sus pe munte! Vremea ține cu noi, cerul e senin, vom avea parte de niște peisaje mega wow!
 
Am admirat întotdeauna Transfăgărășanul și crestele muntoase mai mult din partea de sud a acestuia. Astăzi o să am ocazia să o fac și din partea nordică, deoarece am ales să mergem spre Șaua Netedu și vârful cu  același nume, cu coborâre aproape de cascada Balea. Am văzut că sunt mai multe vârfuri în zonă, sper că toate să fie accesibile. Abia aștept să mă cocot :D
 
Traseul începe de pe undeva din zona lacului Balea, și urcă ușor, lăsând Transfăgărășanul în partea stângă. Poteca este foarte vizibilă, marcajele la fel. Zburdam ca un fluturaș pe cărare, bucurându-mă de munte,  de companie, de soarele cald și peisajul magnific. Y-haaaa, zis iz za laif :D




Este minunat să pot privi Făgărașul din acest unghi. E la fel de frumos și maiestuos, și acum am ocazia să îl admir din altă perspectivă. Una cu multe crește zimțate, printre care și Negoiu (și cât de fain se vede de aiiici!). Nu mă mai satur de admirat și tras cadre :)))




După urcușul lin pe semi- curbă de nivel ajungem într-o vale, loc în care traseul se bifurca. Așa am aflat și și de unde pleacă bulina albastră care urcă spre Vânatarea lui Buteanu :)). Noi ne ținem în continuare de dungă albastră, urmând-o pe un traseu ce începe să urce ceva mai susținut. Ajungem pe un platou deschis, în Șaua Netedu, de unde ni se deschide priveliștea spre altă parte a masivului – cea în care Vânatarea lui Buteanu da tonul și deschiderea către alte creste zimțate. Yu-huu, se vede inclusiv trapezul Viștea-Moldoveanu! Cât de norocoși suntem că am prins o asemenea vreme :D





 Mai urcăm un pic.. și iată-ne ajunși pe vârful Netedu. Acesta nu este marcat în nici un fel, ne-am dat seama că am ajuns deoarece umblam cu GPS-ul pornit și harta încărcată. Aici am făcut primul popas de odihnă și de masă, ne-am tras în fotografii și am admirat creasta care se întindea înaintea noastră – una extrem de zimțată și pe alocuri prăpăstioasă. Nu înțelegeam pe unde poate merge traseul, și asta pentru că marcajele nu erau așa de vizibile. Dar îi dăm noi de cap :)
 


Eh, și de aici începe aventura! Eu îmi pusesem în căpșor să ajung pe toate cele cinci vârfuri din traseu. Următorul era Vf Găvanului, pe care am încercat să îl dibuiesc. Cam greu de ghicit, având în vedere că sunt multe vârfuri în zonă, dar pot să încerc! Ceilalți nu doreau să meargă cu mine, așa că am luat-o singură la vale, înaintea tuturor. Și am nimerit pe niște pasaje nemarcate, abrupte, în care mi-a fost destul de dificil să îmi păstrez echilibrul. M-am ambiționat însă și m-am cocoțat acolo unde am vrut. Am ajuns pe un alt vârfuleț, de unde aveam aceeași priveliște fantastică! Adică asta. 360 de grade, baby :D
 

I-am dat repede la vale, grăbindu-mă să ajung grupul care înaintase ceva. Am făcut însă un popas, pentru ceva ce nu puteam să refuz: afine! Am găsit un tufiș cu niște afine mamut, plantate acolo parcă dinadins să te facă să te oprești. Miaaaam, și sunt așa de bune! Am făcut curat, nu mai găseai boabă de afină. Aaah, acum pot să continui cu mai multă energie! Și o limbă mov =)))
 
Vânătoare de bobițe delicioase s-a prelungit pe tot parcursul excursiei, și asta pentru că erau la orice pas. Păcat să săreau doar în ochi, nu și în gură :)))! Am avut noroc că din când în când mai dădea câte o scurtă repriză de ploaie răzleață, care ne mai urnea din poteca și ne făcea să îi dăm la vale. Că dacă ar fi fost după noi, acolo ne-ar fi prins noaptea!





Următorul vârf pe care îl avea în plan era Vf Buteanu. Asta a fost super simplu de atins, a fost nevoie să mă abat un pic de la traseu și gata – eram acolo.  Că să mă întorc în poteca m-am ambiționat (că deh, doream să scurtez!) și am traversat o porțiune de jnepeniș. Sau ea m-a traversat pe mine, că la un moment dat eram plină de ace și suspendată între 2 tufișuri, prinsă atât de bine de abia  mai puteam să mai ies. Am vrut aventura? Ei bine, o am din plin =)))))



Din creastă urmează o coborâre scurtă (și abruptă) către lac (nu am reușit să îi găsesc numele pe  vreo hartă), ca apoi să câștigăm diferența de altitudine printr-o urcare abruptă prin ... mda, jnepeniș! Făcusem cunoștință cu ei mai devreme, eram oarecum imuna la înțepături. Și noroc cu marcajul, deoarece la prima vedere era puțin probabil că un traseu marcat să străbată această porțiune.Ieșim din nou „la lumină”, unde dăm de alți jnepeni. E clar, asta e patria lor! Jnepenia, țara acelor și a rădăcinilor noduroase. Uuuu, afine! Revin în 5 minute =)))






Activitate preferata pe traseu =))))
Celelalte vârfuri pe care eu le văzusem pe hartă nu au putut fi abordate, deoarece erau destul de dificile de atins. Vârful cu Jnepeni e ... ei bine, vă prindeți voi, iar La Lăcuț nu îl pot identifica. Așa că am lăsat pe altă dată doborârea mărețului record de 5 vârfuri într-o zi. Dau eu de altă creastă mai golașă :))
 
Coborârea din traseu este marcată destul de slab (e un panou indicator, însă nu se mai vede aproape nimic din ce este trecut pe tăbliță). Traseul coboară prin pădure, uneori mai lent, alteori mai abrupt. O parte din colegi nu au rezistat tentației și au făcut și un pic de ecologizare a zonei, așa că ne-am întors cu mai multe bagaje decât cam plecat :))). Traseul ajunge direct în Transfăgărășan (ultima porțiune este destul de abruptă, însă este doar la final) – am atașat o fotografie că să vă dați seama de unde. Eh, și de acolo am așteptat mașinile, să ne ia și să ne ducă înapoi la Bâlea lac. Loc pe care l-am găsit super-mega-giga aglomerat. Coada de mașini era mai ceva ca Unirii la oră de vârf. Bucureștenii știu ;)







Și acum... să înceapă petrecerea, că doar și de aceea am venit! Am făcut un foc de tabără, bucurându-ne de căldură și de relaxare. Ne-am răsfățat cu vin și mâncare bună, făcută la grătar. S-a dansat salsa și s-au făcut numere de magie. Iar seara am încins o super cântare la un super foc de tabără (altul). A fost geniaaaaal! Și dacă țin bine minte, a fost și lună plină, care lumina super fain crestele. Auuuuuuu, nebunieeeee!
 




Dimineață ne-am trezit cu toții destul de greu – și asta pentru ca ploaia măruntă de afară îmbia la somn și leneveală, nu la înviorare. Ce schimbare față de ziua de ieri! Și ce bine că am ales să facem traseul sâmbătă! Intuiția funcționează :)
 
Ieșirea s-a încheiat genial cu un alt număr de magie, de am rămas cu toții cu gurile cât  China (dacă China ar fi cât tot Pământul). Deci cum... și când .... dar .... băi, cum face asta? Și nici nu vrea să ne spună  ce și cum reușește. Deci eu confuză :)))
 
 Am plecat spre casă super fericită și relaxată, că după un weekend fain cu de toate: munte, prieteni, chitară și foc. La cât mai multe :D
 
 Detalii tehnice:

 Traseul pe hartă:



 Elevația traseului:


 Traseul pe Google Earth:


 
 






Cati :) luni, 5 februarie 2018 0 comentarii Citește mai departe :)
  • Urmărește-mă:
  • RSS
  • Facebook
  • Youtube