miercuri, 30 mai 2018



2018 a început cu bine, în fața cabanei Gențiana, alături de prieteni vechi și noi. Am aprins artificii, am cântat în frig, am admirat crestele scăldate în luna plină și am trimis gânduri bune către tot ceea ce urmează să vină. După care am băgat o cântare la chitară de a duduit  valea. Dacă am zis cu bine, păi cu bine să înceapă :))

Ne-am dus la culcare undeva în jurul orei 3, deoarece aveam planuri mari pentru astăzi. În funcție de cum se anunța vremea, am spus că fie încercam Păpușa, fie … vedem noi. Depinde și cum ne simțim după atâta șampanie :). Ne-am trezit pe la 7, un pic amețiți … și cam fără chef de creastă. Scot  un cap afară -destul de întunecat. Hmmm, parcă nu m-aș aventură sus, mai ales că ieri a nins super mult și nu știu cât de stabilă e zăpada. Mai bine facem ceva prin zonă – cum ar fi Tăul dintre Brazi. Am fost o dată acum hăăăt ani și mi-a plăcut. Să vedem dacă s-a schimbat cu ceva :)
__________________________________________________________
Când:  ianuarie 2018
Durată: 2 zile
Parteneri de tură:  petrecăreți de Revelion
Traseu: Cabana Gențiana – Tăul dintre Brazi – Cabana Gențiana (marcaj cruce roșie, lungime 9.4 km, durată 4h 50 min )
Model traseu: dus-ȋntors
Punct plecare: cabana Gențiana
Punct sosire: cabana Gențiana
Dificultate traseu: simplu
Durată totală traseu: 4h 50 min (cu muuulte pauze)
Lungime traseu:  9.4 km
Altitudine minimă/maximă: 1.685 m/ 1.777 m
Urcare/coborâre:  +210 m/ -186 m 
Stare marcaj: destul de bună. Pana la lac e marcat extrem de bine, dupa care se mai pierde. Sau l-am pierdut noi ȋn zăpadă.
Surse de apă:  râul ce șerpuiește ȋnainte de intrarea ȋn traseu, un râu pe la jumătatea traseului.

A doua zi

Traseu:  cabana Genţiana (1.670 m) – drum forestier - Cabana Codrin (1.005 m)
Model traseu: liniar
Punct plecare: cabana Gențiana
Punct sosire: cabana Codrin
Dificultate traseu: simplu
Durată totală traseu: 1h 30 min, mers fără pauze
Lungime traseu:  7 km
Altitudine minimă/maximă: 1.005 m (cabana Codrin)/ 1.670 m (cabana Genţiana)
Urcare/coborâre:  +22 m/ -670 m 
Stare marcaj: destul de bună.  Sunt unele porțiuni ȋn care marcajul pur și simplu refuza să se lase vizualizat, ȋnsă cu un pic de orientare se poate găsi repede drumul cel bun.
Surse de apă:  cabana Codrin, râul ce șerpuieste pe lângă drumul forestier
______________________________________________________________

Suntem 4 oameni pentru plimbarea asta, ceilalți dormeau buștean. Ne-am făcut repede bagajele, am înfulecat ceva pe fugă și am plecat pe traseu. Cabanierul ne-a spus de un vechi traseu ce nu mai apare pe hărțile noi, marcat cu cruce roșie, ce pleacă de la cabană și ajunge repede la lac, fără a mai fi nevoie să coborâm până la Pietrele. Să îl testăm :)

Începutul traseului este undeva la câteva sute de metri de cabană, cum se coboară spre Pietrele, pe partea dreaptă. Se coboară până la râu, se traversează și de acolo numai prin pădure. Poteca era nebătută, eram primii care făceam pași în zăpada proaspăt depusă. Ah, și ce frumos scârțâie! Ce urme frumoase lăsăm! Ce bocanci cu impact avem cu toții :))))

Traseul este destul de bine marcat – sunt plăcuțe mici reflectorizante bătute pe copaci. În principiu se merge pe curbă de nivel, cu mici suișuri și coborâșuri. Noi trebuia să avem grijă la poteca, fiind totul acoperit cu zăpadă nu știai ce îți rezervă următorul pas. Ni s-a întâmplat să pășim și să ne trezim până la brâu în omăt :))))




Există porțiuni în care nu mai este marcaj atât de des și a fost nevoie să bălăurim un pic în căutarea drumului. Bine că suntem mai mulți, ne-am orientat repede și am luat-o la pas. Până într-un punct în care marcajul nu se dădea văzut și pace. Am căutat noi cât am căutat, dar nimic! Erauc câteva urme bătute, dar și ele erau în toate direcțiile, semn că și alții s-au rătăcit pe aici. Ce să facem, ce să facem? Scoatem tehnologia la înaintare! Super GPS, help us! 










Ne-am învârtit un pic, până am ajuns într-o poieniță. Eu știam că aici e lacul (unde poate să fie un ochi de apă, dacă nu într-o poieniță??), dar colegii au spus că e un pic mai încolo. Ok, dar până atunci, hai să testăm rachetele de zăpadă! Un coleg de tură are rachete noi și le-a adus să le încerce. Le-am pus în picioare … și brusc am slăbit câteva zeci de kilograme, că nu mă mai scufundam în zăpadă :))) alergam  ca o căprioară :)))) ce bine eeeeeeeeee! Pluteam pe deasupra jenepenilor :)))





După sesiunea de joacă am plecat în căutarea lacului. Ne-am plimbat în zonă vreo jumătate de oră, cu un ochi în telefon și altul după marcaje. Nah, e mai greu când lacul joacă pititea, sub un strat gros de zăpadă :))) Și după ce ne-am învârtit că titirezii, am ajuns la concluzia că tot în poieniță e. Doar că  e invizibil =))))) Bun, hai înapoi să facem o poză =)))


Eram cu toții fleașcă de la atâta înotat prin zăpadă, așa că am decis să o luăm ușor-ușor spre cabană. Mie mi-e poftă de ceai și de o mâncare caldă. Și poate mai cântăcim ceva :)

Drumul de intoarcere a fost mai simplu – ca deh, il stiam si erau urme batute. Cand am ajuns la cabana, unii inca dormeau, altii o luasera la pas spre creasta. Noi am facut ceva bun de mancare si am comandat ceai cald. Aaaaah, relaxare!





Seara a fost cu vorbe, râsete, povești  de munte și de viață. Deja după 3 zile de stat împreună am legat o prietenie frumoasă, ce sper să dureze și dincolo de această ieșire. 
 

A doua zi

Trezire de voie. Mâncat de voie. Făcut bagaj de voie. Și coborât agale spre locul de parcare. Ne-a cam plouat  la coborâre, când am ajuns eram niște munțomani murați, dar e ok. Mergem acasă, cu amintiri frumoase și un start excelent în noul an :)



 
Detalii tehnice:

Cabana Gențiana – Tăul dintre Brazi pe Google Maps:



Cabana Gențiana – Tăul dintre Brazi – elevație traseu:



Cabana Gențiana – Cabana Codrin pe Google Maps:


Cabana Gențiana – Cabana Codrin – elevație traseu:






Cati :) miercuri, 30 mai 2018 0 comentarii Citește mai departe :)

miercuri, 23 mai 2018



Anul ăsta, ca niciodată, nu aveam nici un plan de Revelion. Nada. Niente. Nu știam unde o să îl fac, cu cine o să fac. Știam că la momentul potrivit va apărea și oferta aceea de nerefuzat. Și așa a și fost – mă sună Ana să mă invite să fac revelionul cu gașca ei în Retezat, la cabana Gențiana. 4 zile de balaureala pe munte, cu urcat pe creste, făcut trasee și un an nou început în natură.  Sper să fie cel puțin la fel de magnific ca revelionul de acum 5 ani de zile, petrecut în același loc, în care am reușit să urcăm pe Păpușa în ultima zi  a anuului. Ce puteam să zic ? Da … și când plecăm :))? __________________________________________________________
Când:  decembrie  2017
Durată: 4 zile
Parteneri de tură:  o gasca super faina de oameni super-faini

Prima zi:
Traseu: Cabana Codrin (1.005 m)– drum forestier – cabana Genţiana (1.670 m)
Model traseu: liniar
Punct plecare: cabana Codrin
Punct sosire: cabana Genţiana
Dificultate traseu: simplu spre mediu
Durată totală traseu: 4h 15 min, mers de noapte
Lungime traseu:  7 km
Altitudine minimă/maximă: 1.005 m (cabana Codrin)/ 1.670 m (cabana Genţiana)
Urcare/coborâre:  +670 m/ -22 m 
Stare marcaj: destul de bună.  Sunt unele porțiuni ȋn care marcajul pur și simplu refuza să se lase vizualizat, ȋnsă cu un pic de orientare se poate găsi repede drumul cel bun.
Surse de apă:  cabana Codrin, râul ce șerpuieste pe lângă drumul forestier

A doua zi:
Traseu: Cabana Genţiana (1.670 m)–Lacul Pietrele (1.990 m)–șaua Bucurei (2.200 m) și retur  (marcaj banda albastra)
Model traseu: dus-întors
Punct plecare: cabana Gențiana
Punct sosire: cabana Gențiana
Dificultate traseu: mediu
Durată totală traseu: 4h
Lungime traseu: 8 km
Altitudine minimă/maximă: 1.670 m (cabana Gențiana)/ 2.200 m (șaua Bucurei)
Urcare/coborâre:  +530 m/ -530 m 
Stare marcaj: foarte bună
Surse de apă:  era totul îngropat în zăpadă, aşa că nu am reuşit să identific surse de apă.
_____________________________________________________________

Gașca de oameni petrecăreți se reunea din două colțuri ale țării, așa ca am venit separat până la Cabana Codrin. Eu am nimenit în mașină cu Ana și încă un cuplu super simpatic și vorbăreț, alături de care nu am simțit cum au trecut cele multe ore până la destinație. Noi am fost prima mașină care a ajuns, ceilalți erau ceva mai în spate și mai aveau cam 80 de minute până la noi. Timp suficient pentru a bea un ceai cald și a mânca ceva bun. Ne încărcăm bateriile pentru ceea ce avea să urmeze :)
 
Oamenii au întârziat mult mai mult decât au spus – în loc de ajungă la 14 ai sosit la 16. Până și-au făcut și ei bagajele, până s-au așezat – 16:30. Se pare că de ceea e îmi este frică nu scap – o să urcăm pe noapte până la cabana. Plăcerea mea, de a face trasee pe întuneric .... Nu :)) Cel puțin traseul e ușurel, poteca vizibilă, ursii fac pregătiri de revelion la ei în bârlog. Împreună cu lupii. Sper să nu iasă tocmai acum la shopping de mâncare =)))
 
Am avut multă mâncare de cărat (plus chitara), așa că am distribuit câte un pic în fiecare rucsac. Care a devenit destul de greu. Eh, asta e, dacă vrem omletă în vârf de munte fără să vânăm prin cuiburi, cineva trebuie să care materia primă de la bază :))) Ne punem rucsacii în spate și începem să urcăm pe drumul forestier. Hei-rup, că avem de mers!
 
Avem mare noroc că este destul de cald afară, ceea ce înseamnă mai puțină gheață pe drum.Mergeam totuși pe margine, deoarece mijocul șoselei era un adevărat derdeluș și existau mari șanse să ajungem din nou la baza traseului într-un sfert din timpul petrecut la urcare :))) Mergeam încet și constant, cu grijă la pași, bucurându-ne de ultimele raze de soare... sau în cazul meu, estimând câte minute de vizibilitate mai am până când să aprind frontala.  Nu îmi place să merg pe întuneric .. și pace :)))
 
Am descoperit însă că are și mersul ăsta în semi-vizibilitate are un avantaj: pășeam mult mai sigură pe mine, cu toată gheața pe care o intuiam sau care mai sclipea din când în când la lumina lunii. Păi dacă nu o văd, nu mai pare atât de amenințătoare :)))) Așa că i-am dat înainte cu pași siguri, urcând constant. Afară era deja întuneric, însă nu am simțit nevoia să aprind frontala până când nu am ajuns într-o porțiune ceva mai întunecată a drumului. Până atunci luna ne-a ținut loc de bec :)
 
La intersecția ce ne indica să facem stânga a început să ningă ușor. Combinat cu întunericul atotprezent, scârțăitul zăpezii și traseul prin pădure, e o experiență nouă pentru mine. Una de care am cam tot fugit, dar nu am scăpat! Partea bună este că avem de mers doar două ore și jumătate (maaaaxim!) până la cabana și suntem mai mulți, deci ajungem sigur. Sigur... sigur!!!
 
Și da, am ajuns. Zgribulită și înfrigurată (brusc se lăsase și un ger, așa ... drept cadou!), dar suntem aici. Oamenilor care au montat marcaje fosforescente pe copaci, să vă dea Dumnezeu tot ce aveți nevoie, vouă și cui mai vreți voi. M-aua făcut să mă simt mult mai în siguranță :))) Și uite așa intrăm în cabană pe la un 21, înghețați și cu foamea la purtător. Abia aștept să ne cazăm și să păpăm ceva, că tot am cărat un frigider și jumătate de la bază. Să înceapă festinul :))))
 
În seara asta avem paste la cină – cu tot felul de sosuri care de care mai apetisante. Am ras două cratițe cu toții, așa eram de fomisti :))) Și am mai cuigulit câte una câte alta, că să ne refacem rezervele. Plus un ceai bun și cald – și gata! Mergem sus să ne pregătim de somn, mâine ne trezim dis de dimineață să facem traseu. Ne-am propus să ajungem până pe Păpușa, acum să vedem dacă ține și vremea cu noi. Noapte bună :)
 
 31 decembrie 2017
 
Trezire în jurul orei 6:30, datorată forfotei oamenilor care se pregăteau să plece și mai devreme decât noi.  Cum tot nu mai puteam dormi, am început și noi pregătirile. Ne-am făcut rucsacii, am mers în sală de  mese pentru a lua un mic dejun rapid (și brrrr, ce frig este aici!) după care ne-am pus rucsacii în spate – și hai la drum!
 
Din tot grupul care a venit, mergem doar 5 pe traseu: eu, Ana, Dorin și încă doi colegi care vor să meargă până unde pot – după care se întorc la cabană. Nu prea sunt doritori de aventură în această ultimă zi a anului :) Dar e ok, suntem 3 care vrem să ajungem pe vârf. Și toți trei :))))
 
Urcușul începe ușor, și o dată cu noi s-a pornit și ninsoarea. Ușoară, abia simțită, dând un aer de poveste drumului. Nu e foarte frig,așa că ne puteam bucura  de drum fără a fi foarte înfofoliți. Mergeam în pas lejer, fără grabă, adulmecând aerul proaspăt și rece. Ah, ce dor îmi era de senzația asta! Munte, lejeritate, plimbare ... un mod perfect de a termina anul ăsta :)



Nici nu știu când am ajuns la lacul Pietrele ... sau mai bine spus unde intuiam că ar trebui să fie lacul. În locul lui era un ditamai mormanul de zăpadă, abia dacă se mai vedea stâlpul indicator. Hm, deci e destul de mare zăpada ... Să vedem până unde putem ajunge azi! Ne punem din nou în mișcare, prin ninsoarea din ce în ce mai deasă. La orizont deja se lăsase pătură de nori și nu se mai vedea crestele. Hmmmm.........



De la depărtare părea destul de periculos să urcăm în Șaua Bucurei pe traseul de vară. Părea destul de amenințător, gata-gata să cadă toată zăpada la vale. Nu eram dispuși să riscăm urcarea, până am văzut în fața noastră un alt grup care încerca să urce. Și tot urcau, și tot urcau ... până au ajuns în să cu bine. Ok, deci se poate urca, zăpada nu o ia la vale. Bun, să urcăm și noi!



 Urcarea asta e exact cum mi-o aminteam de acum 3 ani de zile -plină ochi cu zăpadă și destul de înclinată. Nu există riscul de cădere, deoarece chiar dacă stratul proaspăt depus era de pulver, cea de dedesubt era super bine bătătorită și te înfigeai bine chiar și fără piolet. Însă înotai în ea! Erau unele porțiuni în care ajungea până la brâu, și hei-rup să ieși. Sunt curioasă cum  o să fie la coborâre, că acolo o să fie mai dificil. Sper să nu ajung de-a berbeleacul la vale în câteva secunde :)))
 
Am reușit să urcăm până aproape de șa, moment în care ne da binețe un vânt rece și aspru, ce mătura cam totul în jur. Comitetul de primire își face simțită prezența cu brio! A urmat ultima porțiune până în șa, loc în care recunosc că mi-a fost destul de frică, deoarece era ditamai prăpastia în partea dreaptă, urmele erau practic inexistente, puncte de sprijin .... cam ioc, iar pioletul nu dorea să coopereze cu mine. Bine că a fost scurtă :)))) În să am ieșit doar eu și None, Ana rămânând ceva mai în spate. Eh, și acum să te ții (dacă ai de ce!) Bătea un ditamai crivățul, ridicând toată zăpada și aruncând-o în toată părțile cu o forță extraordinară, dar mai ales în fețele noastre fără cagulă. Bătea așa de tare, că nu aveam cum să țin ochii deschiși, cu toate că aveam ochelari. Ochelari care după 10 secunde au devenit neutilizabili, deoarece s-au umplut de zăpadă/gheață și nu aveam cu ce să îi șterg. Great, astă mai lipsea pe vântoasa asta, să nu văd pe unde merg! Ne era clar că nu mai puteam continua, nu aveam vizibilitate nici la 10m și nu știam care e starea zăpezii Am hotărât să ne întoarcem.



 Ce frică mi-a fost la urcare ... dar ce frică mi-a fost la coborâre! Nu vedeam nimic, nu puteam ține ochii deschiși, urmele făcute acum nici 10 minute nu mai existau, și prăpastia s-a mutat pe stânga, ceea ce mă obliga să folosesc pioletul cu dreapta, eu, care sunt stângace de fel .... Asta da adrenalină! Noroc cu partenerul de tură, care m-a ghidat ținându-mă de mână până la ieșirea din să. Mi-a fost o frică ... dar am trecut cu bine. Pfiu! Am înțeles mesajul, muntele nu vrea să fie deranjat în ultima zi din an :)
 
La coborâre a fost totul ceva mai simplu – din prisma faptului că nu aveai cum să cazi, te afundai în zăpadă până aproape de brâu și acolo rămâneai, în caz de pas greșit sau alunecare. Când am ajuns la bază  urcușului spre Șaua Bucurei am văzut că toate urmele făcute cu aproape o oră în urmă au dispărut, fiind acoperite de un strat proaspăt de omăt.  Noroc cu bolovanii imenși care nu au fost înghițiți, ce ne-au ghidat înapoi până la cabană.








Am avut timp să tragem un mic pui de somn, înainte de marea petrecere de diseară.  Doar e revelionul și vom sta treji ceva vreme! Pe la ora 20 ne-am dus în sala de mese, să pregătim mirifica cină festivă-cușcuș cu carne și brânză de burduf cu mămăliguță (dap, în ordinea asta =)), toate la primus, condimentate cu ceai bun de la cabană, ronţăieli de tot felul și un pic de alcool. O nebunieeeee!
 
La 12 am ieșit cu toții în fața cabanei. Am numărat până la noul an, am ciocnit șampanie, am aprins artificii și ne-am bucurat de noul început, pe care cu toții ni-l dorim plin de beneficii, de aventuri, bucurii și împliniri. E un început promițător – la munte, în natură, într-un loc drag mie, înconjurată de oameni frumoși.




 
La mulți ani, 2018! Să fii de un infinit de ori mai bun decât îmi pot eu imagina :)!
 
După șampanie am scos chitara și am încins o cântare de bun augur pentru noile începuturi. Să răsune versanții de versuri și bucurie :)

Detalii tehnice pentru traseul din 31.12.2017:

Traseul pe harta:


Traseul pe Google Maps:


Elevaţia traseului:













Cati :) miercuri, 23 mai 2018 0 comentarii Citește mai departe :)

duminică, 20 mai 2018


Tura asta a fost ideea mea. Pentru că îmi doream super mult să ajung în munții Coziei, mai ales toamna (poveștile care au ajuns la urechiușele mele descriu peisaje de poveste cu frunze foşnăitoare și frumos îmbrăcate în culori ruginii). Așa că am “complotat” cu colegii mei de la PMCF și am pus-o de o tură în această zonă. Cu stat sus la cabană, mâncare bună și chitarit până când ne țin ochișorii treji. Abia asteeept!
Cozia, we finally meet!
__________________________________________________________
Când: octombrie 2017
Durată: 2 zile
Parteneri de tură:  gaşca PMCF  
Traseu: Mănăstirea Turnu – La Troiţă (marcaj bandă rosie, lungime traseu 1.9 km, durată traseu 56 min)
La Troiţă – Mănăstirea Stânişoara (644 m)  (marcaj bandă galbenă, lungime traseu 2.3 km, durată traseu 1h 20 min)
Mănăstirea Stânişoara – Cabana Cozia (1.573 m) (marcaj bandă albastră şi triunghi albastru, lungime traseu 4 km, durată traseu 3h 10 min)
Cabana Cozia -  Vf Ciuha Mare (1.668 m) – Cabana Cozia  (nemarcat, lungime traseu 0.8 km, durată traseu 40 min)
Model traseu: liniar
Punct plecare: Mănăstirea Turnu
Punct sosire: Cabana Cozia
Dificultate traseu: mediu, prin prisma diferenţei mari de altitudine câştigate într-un timp scurt şi prezenţa cablurilor pe traseu
Durată totală traseu: 6h 15 min
Lungime traseu:  9 km
Altitudine minimă/maximă: 320 m (mănăstirea Turnu)/ 1.668 m (Vf Ciuha Mare)
Urcare/coborâre:  +1.561 m/ -226 m 
Stare marcaj: bună, atât ca poziţionare, vizbilitate şi frecvenţă.
Surse de apă: mănăstirile şi cabana. Eu nu am identificat nici un altă sursă de apă pe traseu. Paaarcă ţin  minte un râuleţ in prima parte a traseului, însă nu sunt sigură :)
_____________________________________________________________

Plecarea sâmbătă de dimineață, fiecare din colțul lui de țară, pentru a ne întâlni la mănăstirea Turnu. Toată lumea a fost cât de cât punctuală,ceea ce ne-a permis să vizităm și mănăstirea. Marian a avut grijă să vină un călugăr să ne povestească un pic despre una din bisericile din complex – deoarece sunt mai multe! Este cea veche, foarte frumoasă și plină de istorie, și mai e una la un etaj al clădirii, încă în renovare. E șantier acolo, cu materiale de construcții și icoane ce sprijină pereți nevăruiți – dar foarte cool :D




De aici grupul se desparte. O parte va urca cu mașinile direct până la cabana Cozia, o parte va urca până la Mănăstirea Stânișoara și de acolo va fi preluată de mașini, iar cea mai temerară echipă va parcurge ad bocancum până sus. Buuuun! Pornim să urcăm ușor, pe traseul ce șerpuiește prin pădure. Urmărim  poteca lată și în aproximativ o oră ajungem la primul reper – La Troiță. E un loc semi-deschis, cu un mic popas dedicat lui Arsenie Boca. Poposim un pic, să ne tragem sufletul, după care continuăm mersul. Traseul devine un pic mai accidentat, însă nimic de speriat. Foarte bine, că așa am timp să mă bucur de peisaj și de covorul superb de frunze de e cărare. Fosn, fosn, fosn ....scoteau sunete la fiecare pas :)

A doua oprire a fost la un punct de belvedere, unde oamenii PMCF care au ajuns de ieri întinseseră o coardă pentru rapel. Uuuuu, adrenalinaa! Mă bătea gândul să mă dau și eu, dar m-am lăsat păgubașă, deoarece era ceva ce bătea și mai tare -și ăla era vântul turbat de Cozia. Uneori atât de tare încât era să mă dea jos de pe bolovanul pe care stăteam într-un echilibru îndoielnic :))) Nu doream să ajung un pendul cu oprire bruscă în stâncă, așa că am lăsat adrenalina pe o data viitoare.  Ne mai întâlnim noi =)))

O dată ajunși la mânăstire am fost întâmpinați de un călugăr, ce adunase multe mere din livadă și ne-a îndemnat să luăm și noi câteva. Băi, și sunt așa de bune!  Mici, nearătoase după standardele pieței, dar așa de gustoase! Parcă Dumnezeu însuși  le-a îngrijit :) Am mâncat două în timp ce ne-am plimbat agale prin curtea mănăstirii, bucurându-ne de soare și de atmosferă. E foarte calm și pace prin aceste locuri :)




Ne-am încărcat bateriile și am decis să o luăm din loc. Eram trei fete care doream să facem traseul integral, iar după câteva minute ni s-a mai alăturat încă una. Ok, astea suntem, să îi dăm la deal! Părăsim zona mănăstirii și începem să urcăm. Și urcăm... și urcăm... hmm, traseul nu este chiar așa de ușor precum mi-am imaginat eu! Are niște pasaje accidentate, pante destul de pronunțate, sunt și unele porțiuni cu cablu. E ceva de muncă! Cred că știau băieții ce știau de nu au vrut să urce la picior :)))

Tot efortul a fost răsplătit în momentul în care am ajuns la un punct e belvedere, aflat exact la marginea versantului. În jos se căsca o prăpastie amețitoare, străjuită de pereți aproape verticali , păduri și grohotiș. Ah, și ce cer frumos! A meritat din plin să urcăm până aici! Aaaaaa, și uite și o căpriță neagră, în partea stângă, cum urcă sprințară! A meritat la dublu :D











Traseul a continuat prin pădure încă o bucată de drum, după care am ieșit într-un fel de gol ... și într-o altă lume. Era ceață peste tot, bătea super tare vântul (uite unde era întâlnirea cu adrenalina!) și totul era plin de chichiura – copacii, iarbă, tufișurile. Băi, cât de sus am urcat =))))? Traseul păstra însă același marcaj, așa că ... în sus! După vreo 20 de minute de orbecăit pe potecă am reușit să ieșim la drumul de mașină, iar de acolo în 10 minute am fost la cabană. Brrrr, dar e un frig aici, parcă am ajuns în alt anotimop =)))) Noroc cu oamenii de la cabană, ne-au dat o țuiculiță și ceva de mâncare, de ne-am încălzit imediat. Ah, ce bine eeeee :D





Au fost și ceva întâmplări neprevăzute – o fată cu mașina a reușit să se rătăcească. În zonă nu era semnal foarte bun, așa că nu se putea luă legătură cu ea. În timp ce noi stăteam la căldură, oamenii au plecat să o caute. Afară era o vreme perfectă  – ceață și un pic de ploaie. O partidă de pititea pe cinste :))) Din fericire povestea s-a terminat cu bine și toată lumea a ajuns cu bine la destinație. Yaaay!

După cină am plecat să fac o plimbare singură prin împrejurimi. Am urcat în direcția vârfului Ciuha Mare și la un moment dat am urcat potecuță ce mergea pe curbă de nivel.  Nu am mers mult – cred că undeva la 15 minute – și am ajuns într-un gol. Aceeași atmosferă fantomatica, cețoasă și plină de chiciură peste tot. Eh, nu e senin frumos, dar ies niște poze a-ntâia =))) Nu m-am aventurat mai departe, nu știam exact unde sunt și marcajele erau inexistente (nu că ar fi contat, la câtă vizibilitate era). Înapoi la civilizație :)









Seara am încins o super cântare în sala de mese, ce a răsunat de cântece de munte! Afară am avut foc de tabără și masă câmpenească, tombolă și un MC costumat în cioban. Am avut ocazia să probez și eu o dată suba aceea – și aaah, ce călduroasă era! Mai că nu doream să o returnez =)))




 
A doua zi

Trezire după o noapte dormită în reprize - unii dintre noi nu am avut somn și au petrecut până aproape de dimineață. M-am îmbrăcat și am ieșit  afară la o scurtă plimbare – mai ales că se înseninase și am ocazia să văd și ceea ce am ratat ieri.  E foarte frumos aici! Și dacă tot sunt afară ... hai să dau o fugă și până pe vârf! Urcușul e scurt, iar panorama merită sfertul de oră petrecut pe traseu.  Am stat un pic și am admirat peisajul jumătate scăldat în soare, jumătate înghețat, până când fiorii reci au ajuns și la mine și am decis să fac cale întoarsă. Un pic prea mult frig ...așa .... dintr-o dată :)
Am luat micul dejun, mi-am făcut bagajele și am plecat împreună spre București cu niște oameni care trebuiau să ajungă la capitală.  Mă încântă ideea de a ajunge repede acasă, simt nevoia de multă căldură și de niște somn bun. Pe cel de azi noapte l-au furat decibelii din boxe=)))










 
 Detalii tehnice:
 
 Traseul pe hartă:
Traseu ziua 1: Manastirea Turnu - Manastirea Stanisoara - Cabana Cozia

Traseu ziua 2: Cabana Cozia - Vf Ciuha Mare


 Traseul pe Google Maps:
Traseu ziua 1: Manastirea Turnu - Manastirea Stanisoara - Cabana Cozia

Traseu ziua 2: Cabana Cozia - Vf Ciuha Mare

 Elevația traseului:

Traseu ziua 1: Manastirea Turnu - Manastirea Stanisoara - Cabana Cozia

Traseu ziua 2: Cabana Cozia - Vf Ciuha Mare
Aparat foto utilizat: Nikon D5000 + Tamron 17-50 f 2.8 
Tracker utilizat: Endomondo
Cati :) duminică, 20 mai 2018 0 comentarii Citește mai departe :)
  • Urmărește-mă:
  • RSS
  • Facebook
  • Youtube